Zilele Icoanei


Deva, ediţia a IV-a

La Deva, în zilele de 2,3 şi 4 aprilie 2012 are loc manifestarea intitulată „Zilele Icoanei”, proiect aflat la cea de-a IV-a ediţie. Proiectul este cuprins în programul MECTS „Şcoala Altfel”. Manifestările au loc în cadrul a mai multor instituţii şcolare şi de cultură din Municipiul Deva.
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva organizează expoziţia „Arhetip III”. Vor fi organizate expoziţii de icoane şi studii în desen pe toată perioada evenimentului, iar la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane va funcţiona un atelier de artă bizantină. În foaierul Teatrului de Artă va fi prezentată expoziţia de artă fotografică „Mănăstirea”. Colegiul Naţional „Decebal” şi Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă” vor prezenta o serie de activităţi culturale pentru elevi şi invitaţi. Închiderea proiectului se va face printr-un concert de muzică bizantină susţinut de Grupul „Sfântul Ioan Damaschin” din Cluj-Napoca.

Programul „Zilele Icoanei”,  ediţia a IV-a

Luni 2 aprilie

8.00 – 10.00 – Catedrala Episcopală
Sfântul Nicolae din Deva
Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite (Sf. Grigorie Dialogul) -răspunsurile la strană vor fi date de Grupul Sfântul Ioan Damaschin din Cluj-Napoca

11.00 – Muzeul Civilizaţiei
Dacice şi Romane (Magna Curia)
• Vernisajul expoziţiei de icoane şi studii de desen ARHETIP III
• Deschiderea atelierului de artă bizantină – coordonator asist. univ. dr. Sorin Albu – Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca

19.00 – Foaierul Teatrului de Artă Deva
Vernisajul expoziţiei colective de artă fotografică MĂNĂSTIREA
Invitat: Ieromonah Pantelimon Şuşnea – Mănăstirea Oaşa
Curator: Andrei Rosetti

Marţi 3 aprilie

9.00 – Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (Magna Curia)
Partea a doua a atelierului de artă bizantină pictură de icoane,
desen, muzică, arhitectură, imnografie, activităţi practice cu elevii

16.00 – Colegiul Naţional Decebal
• Vernisajul expoziţiei foto-document dedicată
Părintelui Paisie Olaru de la Sihla (1897-1990)
• conferinţa Tradiţia muzicală bizantină în România susţinută
de bizantinolog Elena Chircev, conf. univ. dr.
la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca

Miercuri 4 aprilie

9.00 – Liceul de Muzică şi Arte Plastice Sigismund Toduţă din Deva,
Str. C. Porumbescu nr.1, Sala festivă – Încheierea atelierului de artă bizantină – întâlnirea elevilor cu invitaţii (preoţi, muzicieni şi muzicologi, pictori, arhitecţi…) – lecţie interactivă înterdisciplinară

19.00 – Teatrul de Artă Deva
Concert de muzică bizantină suţinut de
Grupul Sfântul Ioan Damaschin din Cluj-Napoca
Interpretare la psaltirion – asist. univ. dr. Sorin Albu

Profile ale participanţilor

Sorin Albu
A absolvit Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă” din Deva. Au urmat apoi cursurile, un program de master şi doctoratul în cadrul Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca. În aceeaşi universitate este, din 2004, asistent universitar al secţiei de conservare-restaurare. A iniţiat Grupul Sfântul Ioan Damaschinul, un grup de studiu şi promovare a tradiţiei bizantine în formele ei cultale şi culturale. Din 2005 până azi, acest grup a generat un fenomen cultural în spaţiul transilvan ce a readus în atenţie tezaurul bizantin. Sorin Albu pictează şi cântă (voce şi psaltirion). I se datorează iniţiativa evenimentului bienal Zilele Icoanei, ajuns acum la a IV-a ediţie.

Ieromonahul Pantelimon Şuşnea
Absolvent al Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara şi pictor iconar al Mănăstirii Oaşa din Munţii Şureanu, coordonând atelierul în care se realizează în prezent iconostasul viitoarei catedrale „Adormirea Maicii Domnului” din Deva. Părintele Pantelimon va fi prezent la Zilele Icoanei atât în calitatea sa de pictor iconograf cât şi în cea de fotograf. În foaierul Teatrului de Artă Deva vor putea fi vizionate imagini ce surprind, în instantanee necenzurate, viaţa şi chipul de zi cu zi ale călugărului.

Elena Chircev
Absolventă a Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţa” din Deva este acum conferenţiar doctor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca; redactor, din 1999, la radio „Renaşterea”; membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România; membru fondator al Centrului de Studii Bizantine Iaşi şi al Societăţii Române de Imnologie Timişoara.
D-na Elena Chircev va fi muzicologul Zilelor Icoanei.

Ioan Gânscă
Ioan Gînscă este licenţiat al Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca,
specializarea Sculptură, şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Secţia
Pastorală. A fost muzeograf în cadrul Muzeului de Artă Cluj-Napoca. Din iunie 2004 este numit preot misionar la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” din localitatea Ciucea. Sculptor în piatră şi lemn, iconograf, grafician, editor şi autor a nouă cărţi, preotul Ioan Gînscă a fost curatorul mai multor expoziţii de artă contemporană. În ultimii ani a susţinut cu expertiza sa proiectele Grupului Sfântul Ioan Damaschin. Coordonează o echipă de fotografi ce au asumat un proiect aparte dedicat duhovnicului Teofil Părăian, un om ce a readus în atenţia mediului universitar cu prospeţime, ortodoxia.

Daniel Bocşe
Elev al Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă” din Deva, Daniel Bocşe, este pasionat de grafică şi fotografie. Este activ atât în spaţiul virtual cât şi în viaţa culturală hunedoreană. În cadrul Zilelor Icoanei va expune în foaierul Teatrului de Artă Deva câteva fotografii realizate în unul din workshop-urile foto organizate de Mănăstirea Oaşa la care a participat (formator – Dinu Lazăr).

Călin Chifăr
Arhitect preocupat de înţelegerea şi tâlcuirea edificiului bizantin, a fost prezent în ediţiile Zilelor Artei Bizantine, desfăşurate în ultimii ani la Cluj-Napoca. Călin Chifăr va fi prezent şi la această ediţie a Zilelor Icoanei în mijlocul elevilor ce studiază arhitectura în liceul devean. A proiectat mai multe lăcaşuri de cult inspirate din tradiţia arhitecturală a Bizanţului.

Andrei Rosetti
Pictor şi fotograf, Andrei Rosetti este absolvent al Colegiului Naţional Decebal, a urmat cursurile de inginerie a sistemelor de producţie din Universitatea „Politehnica” Timişoara, după care a absolvit, în 2003, Facultatea de Arte din Timişoara, specializarea pictură. Este unul din fondatorii grupului NOIMA. În ultima vreme pictează tot mai mult icoane, aprofundând odată cu icoana o prietenie mai veche cu colegul său Sebastian Şuşnea, astăzi Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oaşa. De câţiva ani este profesor de pictură al Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţa” din Deva. Alături de iniţiatorii Serilor LOGOS din Deva a organizat ediţiile anterioare ale Zilelor Icoanei

Angela Hanc
A absolvit Liceului de artă „Dimitrie Cuclin” din Galaţi. A urmat cursurile Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca, specializarea pictură. A participat la majoritatea proiectelor Grupului Sfântul Ioan Damaschinul. Este membru UAP. La finele anului 2010 a fost curatorul expozţiei „Icoana în cetate” organizată la Arad.

Horea Preja
A absolvit Colegiul Naţional Decebal. Apoi cursuri de management la Universitatea „Politehnica” Timişoara, după care a urmat studii de interpretare muzicală-Canto la Facultatea de Muzică a UVT. În ultimii ani a organizat mai multe workshop-uri de fotografie.

Niculina Albu
A expus la toate ediţiile Zilelor Icoanei. Face parte din nucleul iniţiatorilor acestui proiect. Pictează icoane pe sticlă în spiritul şi după izvade (desene) provenite din vechile şcoli transilvane. A expus în Stockholm, Brescia, Cluj-Napoca, Arad, Deva etc.

Cătălin Mătăsaru
Geolog, e din ce în ce mai preocupat de fotografia în natură. S-a alăturat de câţiva ani grupului de fotografi ce expun la Cluj-Napoca şi la Deva în cadrul evenimentelor Zilele Artei Bizantine şi Zilele Icoanei. A participat în ultima vreme la multe workshop-uri foto (formatori: Mihai Moiceanu, Dan Dinu…) Este inclus în calendarul Nikon 2012 după ce una din fotografiile sale a fost desemnată „fotografia lunii”. Are colaborări în acelaşi domeniu al fotografiei cu câteva reviste din România.

Imaginile sunt realizate în timpul panotării expoziţiilor ce urmează a fi vernisate în zilele următoare.
Foto: Andrei Rosetti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s