Plinth Gallery, New Work
6-29 aprilie 2012
Vernisaj: 6 aprilie 2012, orele 6-9 PM.
Jason Hess este un ceramist pasionat al arderilor tradiţionale cu lemn, fiind numit „un avid incendiator al lemnului” şi profesor în Arizona, la Northern Arizona University. În cei 15 ani de cercetări el s-a concentrat pe alchimia obţinerii glazurilor prin arderi reducătoare, proces în care culoarea suprafeţelor este o consecinţă a dispersiei cenuşii din cuptor.
Suprafeţele lucrate astfel sunt imposibil de obţinut prin alte modalităţi. Producţiile ceramice ale lui Jason Hess, arse la temperaturi ridicate, sunt obiecte utilitare. Artistul foloseşte, pentru a face vase funcţionale, o varietate de texturi şi culori. El configurează, apoi, cu ajutorul obiectelor obţinute compoziţii dinamice, grupate după formă şi dimensiune, compoziţii care invită privitorul să se bucure de natura tactilă oferită de suprafaţa fiecărui obiect în parte şi modul în care se completează ca ansamblu.
Ceramica lui Jason Hess a fost prezentată în peste 125 de expoziţii din întreaga lume. Hess a participat ca rezident la Archie Bray Foundation, în Montana şi la un workshop, „The Pottery Workshop in Jingdezhen”, în China. A primit, de asemenea, numeroase granturi de cercetare de la Nord Arizona University pentru construirea de cuptoare şi deţine o diplomă MAE de la Utah State University.
În data de 7 aprilie 2012, Jason Hess va demonstra tehnicile sale de construcţie pentru ceainice şi forme înalte într-un workshop care va avea loc la Plinth Gallery (3520 Brighton Blvd Denver CO 80216).
Mai mult pe www.plinthgallery.com