Pârjolirea pământului

Fotoreportaj de Grigore Roibu

Odată cu venirea primăverii, în satele prin care am umblat, am văzut gospodari ce aprindeau focul, pârjolind miriştea.
Nu o să vorbesc despre focul scăpat de sub control şi nici despre pregătirea terenurilor pentru arături. Seria de fotografii realizată în satele transilvane este rezultatul atracţiei pe care o provoacă imaginea focului din cele mai vechi timpuri şi până în prezent.

Această prezentare necesită JavaScript.

Focul este o forţă care fascinează şi sperie deopotrivă. Flacăra simbolizează viaţa, puterea creatoare, pasiunea, dragostea, purificarea, dar şi puterea distructivă. Oamenii din preistorie vedeau în focul căminului o forţă supranaturală, asemănătoare cu cea a fulgerului, pentru că focul făcut în casă avea pe lângă puterea de a încălzi şi pe cea de a conferi darul gustului pentru hrană. Focul alunga spiritele rele din jurul casei fiind simbolul divin. Păstrarea focului sacru a fost practicată din Roma şi până la Ankor, ritualul fiind legat de reînnoirea anului. Asemenea soarelui, focul cu flăcările lui simbolizează acţiunea de fecundare, purificare şi iluminare, dar şi pe cea de întunecare, război şi distrugere. Flacăra este şovăielnică. Ea urcă spre spiritualizare sau poate sufoca spiritul.

Dealurile cu mirişti incendiate mi-au adus aminte de cele învăţate la Istorie, de momentele în care domnitorii români foloseau în bătălii tactica „pământului pârjolit”, datorită disproporţiei de forţe, distrugând recoltele, vegetaţia şi chiar locuinţele. (Grigore Roibu)