Libertatea artelor în pericol în Ungaria

Într-un articol apărut luna trecută în publicaţia online The Art Newspaper, autoarea Julia Michalska afirmă răspicat că guvernul Ungariei a înăsprit controlul asupra artelor, în încercarea de a le alinia agendei politice a partidului de la putere.

Guvernul, condus de Viktor Orban, este acuzat de înlocuirea sistematică a unor persoane cheie din instituţiile culturale, aranjarea unor expoziţii pro-putere, reorganizarea expoziţiilor muzeale permanente şi înlocuirea statuilor istorice, pentru a corespunde politicii sale.

De la venirea sa la putere, cu o majoritate de două treimi, în 2010, partidul Fidesz al lui Orban a emis peste 350 de legi şi a modificat în grabă constituţia, pe care comunitatea internaţională o acuză că pune în pericol democraţia. În ianuarie, pentru a sărbătorii inaugurarea constituţiei, Orban a deschis o expoziţie organizată de guvern la Galeria Naţională, care se poate vizita până în 16 august 2012. Aceasta face o cronică a 1000 de ani de istorie maghiară, concentrându-se asupra suveranităţii statale şi creştinismului. În expoziţie sunt incluse şi 15 pânze de mari dimensiuni, comandate de stat, care ilustrează momente istorice importante ale ultimilor 150 de ani, inclusiv o imagine de-a lui Orban. Evenimentul a contribuit la decizia directorului Galeriei Naţionale, Ferenc Csak, de a demisiona înainte ca expoziţia să fie deschisă.
Imaginile comisionate reprezintă evenimente recente precum acţiuni ale poliţiei împotriva protestatarilor, în 2006 şi dezastrul noroiului roşu, provocat de cel mai mare accident industrial din istoria ţării, în 2010. Criticii de artă şi-au manifestat desconsideraţia faţă de lucrările comandate cu 5.000 euro fiecare, despre care s-a afirmat că sunt „oribil eclectice, confuze în stilurile lor şi în abordarea temei.” În timp ce guvernul sărbătorea noua constituţie la gala organizată la Opera din Budapesta, zeci de mii de oameni au protestat împotriva actului, despre care criticii spun că suprimă democraţia şi consolidează puterea lui Orban.

În Ungaria, directorii instituţiilor culturale sunt demişi, iar în locul lor sunt numite persoane despre care se cunoaşte adeziunea la extrema dreaptă. Orban însuşi şi-a exprimat destul de explicit intenţia de a construi ceea ce numeşte „o nouă cultură modernă, de dreapta”, care, aşa cum a declarat la o întâlnire de partid în mai 2010, „trebuie împrospătată cu lucrări de artă, premii şi festivităţi.”

Reacţiile din partea istoricilor şi a presei liberale nu au întârziat să apară, protestele extinzându-se odată ce guvernul i-a eliberat din funcţii pe directorul centrului şi principalul consultant istoric. În răspuns la destituirea acestora, 42 de istorici şi cercetători ştiinţifici au publicat o scrisoare deschisă în care critică mai multe enunţuri din noua constituţie.
SURSA: The Art Newspaper, Daylife via Artmark
Imagini: Getty Images

Renovation and collateral effects

Oana Farcaş, Cătalin Petrişor, Liu Weijian
Expoziţie de artă contemporană
Curator: Ami Barak
GALERIE DIX9
19, rue des Filles du Calvaire 75003 Paris

Galerie Dix9 din Paris găzuiește, până în 28 aprilie 2012, expoziţia „Renovation and collateral effects”, la care participă doi artiști români și unul chinez.

Despre această expoziție, centrată pe efectele războiului rece asupra generațiilor care s-au succedat, curatoarea Amy Barack spune: „Consecinţele războiului rece sunt trăite de generaţii întregi ca nişte pagube colaterale. Într-un mod paradoxal, cei trei artişti abordează acest subiect prin intermediul picturii figurative”. Elementul de legătură între creațiile celor trei este, în opinia criticului, „aerul de familie şi accentul pus pe reabilitarea picturii în contextul postmodern”.

Oana Farcaş este născuta la Cluj-Napoca în 1981. După un doctorat la Universitatea de Artă şi Design din Cluj, Oana Farcaş şi-a prezentat operele în mai multe expozitii colective în 2011 (Aarhus Art Museum, Aarhus, Danemarca; Plan B Gallery, Berlin, Germania). Mai multe expoziţii individuale i-au fost consacrate (LARMgalleri, Copenhaga, Danemarca; Fundaţia Francès, Senlis, Franţa).

Cătalin Petrişor este născut la Craiova în 1978. A studiat la Unversitatea de Artă si Design din Cluj, unde a obţinut un Master în 2004. El a participat la numeroase expoziţii colective (a IV-a Bienală de artă contemporană de la Moscova; The Artist’s House, Tel Aviv).

Ami Barak este curator independent şi critic de artă; locuieşte la Paris. A organizat numeroase expoziţii („House Trip”, ArtForum Berlin 2007; „Can Art Do More?” Ierusalim 2008; „Re-construction” Young artists Biennale, Bucuresti 2008; „Elixirs of Panacea” Palais Benedictine, Fecamp 2010, „Art for the world (the expo) City of forking paths”, Shanghai 2010). Predă la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne. În 2011, Ami Barak a fost curatorul pavilionului român din cadrul Bienalei de la Veneţia.
Vedeţi catalogul în format pdf
SURSA: ICR

Expoziţia: Napoleon Tiron

Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal
16.03 – 15.04.2012

Imagine din arhiva personală a lui Napoleon Tiron, 1974. Image courtesy the artist.

Text oferit de curatorii expoziţiei, Liviana Dan şi Anca Mihuleţ:

Prezentarea lui Napoleon Tiron (n. 1936) în Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal a plecat de la discuţiile standard în jurul esteticii sculpturale, de la analiza limitelor şi a dificultăţilor structurale impuse de contaminarea sculpturii cu instalaţia. Momentul în care Rosalind Krauss a vorbit despre sculptura unui câmp dilatat expandat ca un obiect de artă de sine stătător în relaţie cu spaţiul, mediul şi asamblajul în sine a reprezentat un pas spre renunţarea la monumentalul clasic al sculpturii. Sculptura minimalistă a împins acest mediu în punctul de a se desfiinţa. În ultimii ani, Alex Potts conclude că imaginaţia sculpturală disturbă logica pervazivă a imaginii bidimensionale.
În cazul lui Napoleon Tiron, gândirea despre artă se bazează pe desen, pe o viziune radicală, o definiţie eluzivă care aduce sculptura spre instalaţie, şi spre o legătură intimă cu viaţa. Tiron practică un conceptualism practic, non-verbal şi non-imagistic, cu o putere afectivă majoră. Arta sa merge paralel cu disoluţia moderată a noţiunii de sculptură ca recunoaştere a formei şi cu teoriile emergente despre performanţă, punând accent pe instalaţie şi display, dar şi pe importanţa experienţei privitorului. Sculptura lui Tiron a tradus cu precauţie şi meticulozitate fragmente din realitate aproape imperceptibile, alături de norme meditative, şi acumulări estetice, în sensul dezvăluirii unei modernităţi cotidiene normale prin construcţii extraordinare. Dominanţa materialelor organice dublează experienţa vizuală cu una senzorială, determinând interpretarea spaţiilor instalaţiei de la margine la centru, cum sugera Julie Reiss.
Balansul între obiectele publice şi cele private se face conştient, dar nu neapărat asumat. Arta lui Napoleon Tiron a trecut printr-o serie de stadii care au fost motivate de un timp intern, mai degrabă decât de cronologie sau de aspiraţia către o carieră artistică. Considerând că expunerea lucrărilor nu trebuie să reprezinte un scop pentru artist, prezenţa în expoziţii a lui Napoleon Tiron este rară şi lipsită de continuitate – în 1976, la Galeria Simeza în Bucureşti, curator Anca Arghir; în 1986, la Sala Dalles, curator Dan Hăulică; în 1988, la Bienala de la Veneţia, comisar Dan Hăulică.
(Curatori: Liviana Dan şi Anca Mihuleţ)
SURSA: brukentalmuseum.ro