Lucian Ţăran – My Girls

Expoziţia de ceramică sculpturală „My Girls”, marca Lucian Țăran la Galeria Galateea.
Curator: Georgiana Cozma

Vineri, 9 martie 2012, de la ora 18.00, va avea loc la Galeria Galateea (Calea Victoriei nr 132, sector 1, Bucureşti), vernisajul expoziţiei de ceramică sculpturală semnată Lucian Ţăran. Redeschisă prin iniţiativa Uniunii Artiştilor Plastici din România, la finele anului 2011, Galateea este prima galerie de ceramică contemporană din România. Expoziţia va fi deschisă până marţi, 26 martie 2012.

 „Trăsăturile şi caracteristicile feminine ne sunt dezvăluite de către Lucian Ţăran printr-un exerciţiu de sinceritate. Expoziţia sa, cu titlul sugestiv My Girls (Fetele mele), trebuie privită fără falsă pudoare şi fără prejudecată. Intangibile, fragile. Te privesc, se uită la tine!”. (Curator: Georgiana Cozma)

„O expoziţie colcăind de vitalitate, care face din docilitatea argilei o orgie imagisticã. O lume a tinereţii şi a sinceritãţii, obraznică şi liberă – aşa cum visăm uneori – unde tragicul nu îşi are locul. Nu ne permitem să tratăm cu seriozitate decât cea mai importantă preocupare omenească, jocul! O expoziţie cu ochii pe tine. Enjoy!” (Sculptor: Lucian Ţăran)

Lucian Ţăran a absolvit Universitatea Naţională de Artă Bucureşti în 1996 – departamentul Sculptură. Din acelaşi an, Lucian dezvoltă şi actualizează tehnici tradiţionale în arta ceramicii, cu transpunere în proiecte sculpturale.
„Sinceritatea lutului ce se transformă în obiect ceramic face ca orice acţiune să rămână imprimată fidel ca o amprentă a capacităţii şi a talentului celui ce se încumetă să-i accepte provocarea şi subtila capcană a docilităţii. Fiecare civilizaţie şi-a imprimat esenţa profundă a spiritualităţii în lut ars. Din perspectiva acestei simple calităţi, această pură sinceritate, am ales ceramica, încercând printr-o tehnică străveche să răspund provocărilor timpului meu, propriilor mele căutări legate de timpul în care trăiesc”, spune Lucian Țăran.
„Expoziţia de sculptură normală”, obiecte din teracotă – sau pisicile cu sâni, cum au fost memorate de toată lumea – a fost prima expoziţie personală marca Lucian Ţăran, în 2005, la Galeria „Orizont” din Bucureşti.
În 2007, profesorul Adrian Guţă l-a invitat să participe, cu una dintre fetele lui de teracotă, la expoziţia „Sculpture contemporaine roumaine”, eveniment organizat la Galeria Muzeului Ianchelevici, Belgia.
Lucian Ţăran este prezent la expoziţii de grup încă din 1993 în România, Grecia, Austria, Ungaria, Belgia.

Pentru un profil complet al sculptorului, puteţi accesa online www.luciantaran.com
(Dorina Cioplea, manager Galeria Galateea)

Atelierul lui Dan Gavriş

Dintre evenimentele plastice ale lunii februarie 2012, cînd din cauza temperaturilor pe cît de scăzute, pe atît de neobişnuite în România, o serie de vernisaje au fost amînate, expoziţia lui Dan Gavriş, Atelier, de la Galeria Simeza, a reprezentat un adevărat punct de dezgheţ. Sculptorul a gîndit şi lucrat piesele expuse cu această ocazie în ultimii doi ani, după expoziţia de grup de la Galeria Orizont, la care participase în 2010. Tema abordată este cea a psalmilor, inspirată la nivel de metalimbaj din creaţia nichitastănesciană, după cum ne-a dezvăluit artistul. Titlul Atelier este o consecinţă a punerii în galerie a lucrărilor, care „şi-au cerut” spaţiul vital ori asocierile în funcţie de lumină, compartimentare, paviment şi nu numai. După numeroase permutări, rezultatul a fost trecerea în subsidiar a temei iconografice prin recursul la grupaje şi, implicit, prin refacerea unor configuraţii şi poziţii pe care le ocupaseră lucrările în faza de atelier.

Paradigmatic, introvertit, ascet

Dan Gavriş, Atelier, Galeria Simeza / Foto: Observator Cultural

Este momentul să amintim că atelierul artistului nu este o simplă hală de producţie şi depozitare, ci un adevărat creuzet de creaţie. Brâncuşi medita îndelung asupra locurilor pe care le ocupau, bunăoară, Măiastrele sale în spaţiul din Impasse Ronsin. Dialogul vizual între lucrări, privite ca variabile şi decor constituit în constantă, conduce adeseori la soluţii plastice. Se poate vorbi despre o alchimie a actului creator, starea de spirit fiind cea care determină artefactul unic şi irepetabil. Spaţiul şi timpul nu sînt omogene. Momentul, poziţia şevaletului sau a platformei de lucru sînt inscriptibile pe axa inspiraţiei artistice. Aşadar, Dan Gavriş nu a mutat atelierul într-o galerie, ci a optat pentru o formulă de expunere consonantă cu coordonatele în care a conceput şi executat Psalmii săi în lemn.

Discipol al lui George Apostu, alături de care a lucrat la începutul anilor ’80, apoi student al lui Paul Vasilescu şi Horea Flămându, Gavriş a evitat împrumuturile şi soluţiile marilor artişti în ambianţa cărora s-a format, reuşind să se exprime pe sine în totalitate. Faptul de a avea ceva de spus şi de transmis prin arta sa l-a determinat să caute în sculptură mai degrabă mijloacele decît finalitatea. Astfel, artistul este un veritabil vas comunicant cu opera sa, de care este legat prin numeroase fire invizibile. Paradigmatic, introvertit, ascet, Dan Gavriş tinde să uite de sine în momentul în care lucrează, întreaga lui viaţă fiind o sesiune de lucru, dar reuşeşte rara performanţă de a nu se confunda cu obiectul fizic al creaţiei sale, despre care ştie că este doar un icon spre adevăruri mai profunde decît cele care se pot lăsa transpuse în semn.

„M-am dezvoltat în zona nonfigurativului”

Dan Gavriş, Atelier, Galeria Simeza / Foto: Observator Cultural

Stăm în continuare de vorbă cu Dan Gavriş, care ne dezvăluie următoarele: „Sînt apropiat de trei sculptori români contemporani: Mircea Roman, Aurel Vlad şi Marian Zidaru, pe care îi consider colegii şi competitorii mei. Sînt oameni la care mă raportez; mă bucur în momentul în care le văd lucrările şi mă regăsesc în ele, deşi eu fac cu totul altceva. Datorită lor, nu mă simt singur în lumea artelor.

Momentul crucial pentru un artist este acela în care iese de pe băncile facultăţii şi se lansează în lumea largă. Deoarece maeştrii mei se desfăşurau cu predilecţie în zona figurativului, am realizat că drumul acesta este extrem de bătătorit, că este deosebit de dificil să-ţi găseşti o rută a ta. Poate mă înşel. Fiind prin structura interioară familiarizat cu abstractul, am întreprins căutări şi m-am dezvoltat în zona nonfigurativului, urmînd încă de la debut traseul care m-a dus la ceea ce sînt astăzi. Modul în care lucrez în prezent nu contrazice ceea ce făceam la începuturile carierei, acum trei decenii. Am considerat că artistul zilelor noastre, în fapt al oricărei epoci, trebuie să îşi aibă propria identitate. Mi-am dorit să pot fi recunoscut prin orice lucrare a mea, fără vreo informaţie de altă natură decît cea plastică. Acest lucru m-a urmărit constant: am încercat să creez o lume de forme, refuzînd morfologiile şi structurile consacrate. Tot ce fac şi tot ce sînt este însă sub semnul firescului. Nu am forţat niciodată schimbările de nivel ori de percepţie, existente totuşi în biografie.

Referitor la expoziţia din 2012, aş porni de la faptul că psalmul este rugăciune, cîntare, laudă, plîngere, sfîşiere, de fapt tot ce este viaţa noastră. Puţini ştiu că marele Nichita Stănescu, cînd a compus volumul de poezii Epica Magna, ilustrat împărăteşte de Sorin Dumitrescu, s-a raportat tot timpul la psalmi. Acest fapt m-a făcut să meditez asupra tematicii. Cu Nichita m-am intersectat de vreo trei ori, dar nu pot spune că s-a produs întîlnirea pe care mi-aş fi dorit-o. La un moment dat am fost, cel puţin aparent, aproape… Am ajuns la uşa apartamentului său, împreună cu fratele meu, poetul Petre Gavriş, dar nu l-am găsit acasă. Aşa a fost să fie.

Petre, care între timp a trecut la cele veşnice, are în curs de apariţie un volum de poezie intitulat Descoperirea bucuriei. A fost modelul meu încă din copilărie – datorită lui am ajuns artist plastic. În tinereţe, mi-am încercat şi eu puterile în poezie, dar am simţit că nu mă desfăşor plenar în acest domeniu, drept urmare m-am limitat la sculptură. Psalmii mei, pe care îi puteţi vedea în expoziţia Atelier, sînt compuşi în lemn. Aceştia se nasc de la un punct şi se dezvoltă pe măsură ce avansez cu lucrul. Soluţia apare pe parcurs, dar germenii săi există încă de cînd îmi aleg materialul”.
Lucrările Atelierului sînt deosebit de tactile. Cuiele de lemn, penele ori volumele negative transformă Psalmii într-o adevărată epopee în alfabet Braille. Dan Gavriş ne arată prin sculptura sa cum a înţeles bucuria, lauda, credinţa, spunîndu-ne că, din punctul său de vedere, toate drumurile noastre diurne sînt amprentate de Drumul Crucii. (Mihai Plămădeală)
SURSA: Observator Cultural
Foto: Observator Cultural