O nouă carte Atelierul de Grafică

Iron Curtain Graphics. Eastern European Design Created without Computers
Editată de Carla Duschka şi Ciprian Isac

Albumul este rezultatul unei colaborări dintre editura germană Gestalten și Atelierul de Grafică, având ca punct de pornire primele două volume Grafica fără Computer. Este o ediție specială, inedită, cu multe materiale publicate în premieră.

Articol preluat de pe GraphicFront

Totul era gri în spatele Cortinei de Fier?! – nimic mai departe de adevăr!

Vești bune pentru pasionații de Grafică fără computer (și nu numai!): Atelierul de grafică are plăcerea să vă prezinte cea mai nouă – și specială! – lucrare din acest proiect: Iron Curtain Graphics, publicată la editura Gestalten – o colaborare care ne onorează!
Iron Curtain Graphics. Eastern European Design created without computers este o carte diferită, cu o altă abordare, selecție și structură pornind de la documentarea noastră pentru cele 2 volume GF. Vorbim aici de o ediție cu materiale în majoritate nepublicate încă, tiparită impecabil, într-un alt format. Grație și colaboratorilor din alte țări foste comuniste, am reușit să ajungem la o lucrare spectaculoasă care surprinde crâmpeie impresionante ale producțiilor grafice ce defineau vizual perioada Cortinei de Fier.
E un volum consistent și colorat care povestește multe lucruri noi despre o perioadă dificilă și sumbră în această părticică de lume – și asta unui public mult mai larg, întrucât cartea beneficiază de distribuție worldwide.
Cei dintre voi care cunosc această editură, intuiesc probabil deja cam despre ce tip de carte vorbim, iar celorlalți nu putem decât să le zgândărim curozitatea și interesul amintind direcția Gestalten – dezvoltăm conținut pentru pasionații de cultură vizuală avangardistă de pretutindeni.

Despre această lucrare, editura spune: Iron Curtain Graphics prezintă o selecție de grafică, ilustrații și tipografie din perioada comunistă, toate surprinzător de inovative și colorate – o adevărată sursă de inspirație pentru elita designerilor contemporani ce aleg să-și construiască opera pe o bază a ideilor, conceptelor și tehnicii din trecut, mai degrabă decât din ultimele noutăți ale tehnicii computerizate.
Capitolele Propagandă, Protecția muncii, Cultură și divertisment, Educație și știință conțin afișe, semnalistică, dar și coperte de cărți sau reviste ce nu și-au pierdut de-a lungul timpului nimic din impactul lor visual. Aceste exemple sunt dovada creativității și a ingeniozității în ciuda (sau, tocmai datorită) restricțiilor impuse de un regim totalitar.

Angelo Mitchievici semnează prefața acestei cărți – un text excelent din care avem aici un scurt extras: Vocea propagandei, ca şi imaginea, invocă limpiditatea morală printr-o acurateţe a propoziţiilor simple de abecedar. Imobilitatea zâmbetelor, incantaţiile morale, umanismul butaforic, un optimism fardat transformă emfatic realitatea în statuar şi gesticulaţia în rit. În lumea secularizată a paradisului comunist, muncitorul este divinitatea invocată pentru a descătuşa energiile creatoare şi a dizolva prin exemplul său şi ultimele reziduuri burgheze ale vechiului regim. Expresie emblematică a titanismului proletar, Muncitorul se profilează pe fundaluri constructiviste, redimensionat la scara unei umanităţi superioare. Creat în retortele ideologice ale Partidului de către „inginerii de suflete”, acest om nou, un om-maşină, populează o lume de utilaje grele pe care, asemeni cavalerilor medievali, le incorporează în echipamentul său războinic. Gestul simbolizant devine semnătura sa: palma transformată în pumn, pumnul încleştat pe steagul roşu, pe seceră sau ciocan, strângerea de mână parafând angajamente ideologice etc. Acest prototip emană forţa brută a uneltelor mari şi grele pe care le manipulează.
(…) Soluţiile estetice propuse nu exclud rafinamentul, severitatea liniei nu excomunică stilizarea şi o viziune de epură impune o scriitură aparte a gesticulaţiei artistice. Ceea ce constituia un plan secund, dimensiunea estetică, revine acum în prim plan când mesajul propagandistic s-a dizolvat într-un semn derizoriu şi inutil care nu mai convoacă nicio adeziune.

Prin urmare, dragi prieteni Graphicfront, pentru susținerea și încurajările voastre, iată că apar și altfel de recompense… sperăm să va bucure la fel de mult ca și pe noi! (Carla Duschka)
Mai multe detalii despre carte aici
Cartea poate fi comandată online aici și va ajunge curând în librăriile Cărturești.
SURSA: GraphicFront.ro
Citiţi de acelaşi autor Grafica de carte poloneză şi Folio?

Transgresarea în „ciudat”

Articol preluat de pe Art Act Magazine

De ce „ciudat?” Pentru că noţiuni ca non-pictură în contextul unei expoziţii de pictură invadează spaţiul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca în luna februarie a anului 2012.
Poate fi experiment care sfidează convenţiile picturii tradiţionale, pentru că noţiuni ca transgresare, defulare sau pictură „absentă” sunt regăsite pe non-pânzele artei conceptuale, într-o viziune nou-modernistă.

Expoziţia, organizată în parteneriat cu Galeria „Sabot”, prezintă o selecţie de lucrări semnate de câţiva artişti de talie internaţională, care şi-au permis să evadeze din mediul artistic pictural tradiţional, pe care îl traversaseră anterior . „Modern Talking” continuă proiectul început de Nicola Trezzi împreună cu directorii publicaţiei Flash Art – Giancarlo Politi şi Helena Kontova – în cadrul ediţiei din 2011 a Bienalei de la Praga. Pentru expoziţia de la Cluj, ce poartă de această dată titlul „Modern Talking”, Nicola Trezzi a ales să colaboreze cu Daria D. Pervain, directorul Galeriei „Sabot”.

Încercând să regăsesc 6000 de caractere diferinte, în spaţiul rezervat aşa numitului „Modern Talking” al secolului al XXI-lea, încerc să îi amintesc pe artiştii care au expus în sălile Muzeului de Artă: Sonia Almeida (Portugalia); Mark Barrow (SUA); Baldur Geir Bragason (Islanda); Vittorio Brodmann (Elveţia); Ana Cardoso (Portugalia); Aline Cautis (SUA); Radu Comșa (România); Ann Craven (SUA); Francesca DiMattio (SUA); Ida Ekblad (Norvegia); Enzo Giordano (Italia); Heather Guertin (SUA); Davíð Örn Halldórsson (Islanda); Ingunn Fjóla Ingþórsdóttir (Islanda); Jacob Kassay (SUA); Gilda Mautone (Italia); Florin Maxa (România); Dan Măciucă (România); Elizabeth Neel (SUA); Ylva Ogland (Suedia); Paloma Presents [Urs Zahn & Roman Gysin] (Elveţia); Zak Prekop (SUA); Jo Robertson (Marea Britanie); Małgorzata Szymankiewicz (Polonia); Patricia Treib (SUA); Daniel Turner (SUA); Garth Weiser (SUA).

Pornind de la premisa că înţelegerea unui concept presupune interpretarea şi formarea de noi legături, deducem că pânza, transformată în obiecte tridimesionale, câştigă în plus spaţiul. Eliberată de tot ce înseamnă tradiţional, pânza îşi lărgeşte canalele de comunicaţie. De aici, într-o eventuală interpretare, se justifică conceptul de „Modern Talking”. Se pune în discuţie şi legătura care există între pictură şi curatoriat.

Titlul dat expoziţiei pleacă de la blogul Juliei Boukobza, unde sunt postate discuţii între indivizi anonimi, în eventualitatea găsirii unui răspuns.

Într-o ordine- neordine sau într-un haos bine organizat, consumatorul de artă este invitat de către fiecare expozant să regăsească, pe baza unui plan al expoziţie, fiecare lucrare, nesemnată decât în imaginarul privitorului sau în lista artiştilor şi a lucrărilor expuse. Arta conceptuală, care presupune un concept la baza formei, permite şi îşi dezvoltă propria imagine mentală abstractă. Între materialele şi tehnica folosite de artişti amintim: ulei pe pânză, acryl, nylon şi lână pe placă MDF, acryl pe pânză ţesută manual, ulei şi guaşă pe hârtie, bumbac şi lână cusute, răşină epoxidică colorată, lemn, email, ghips, pânză de sac, fier-beton sudat, obiecte găsite sau poate regăsite, paie, smoală, vinil transparent, colaj pe pânză, vopsea industrială, spray, marker, folie şi asfalt. Un joc al imaginaţiei, unde non-pictura propune legături şi dezvoltă punţi de comunicare între un spaţiu şi altul, între un domeniu şi oricare altul, între un concept şi un re-concept.

Am să pun accentul pe selecţia de lucrări a celor trei artişti clujeni Florin Maxa, Radu Comşa şi Dan Măciucă. Cei trei aparţin şcolii de pictură din Cluj-Napoca.

Între cei care au expus în cadrul Muzeului de Artă, îl regăsim pe Florin Maxa, prof. univ. dr. la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, secţia Pictură. Mă opresc asupra acestor lucrări pentru că artistul „a scos de la naftalină” 3 lucrări importante… şi s-a scos prin reinterpretarea picturii. Spun „naftalină” pentru că cele trei lucrări cu titlul „Picto-obiect”, datează din anii 1968 şi 1969, puţin după ce a absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”. Aceste lucrări din anii 1960 sunt azi expuse alături de lucrări datate 2011… Ce ciudat! Să o numim originalitate? Să o numim intuiţie? Sau poate doar eliberarea de canonul impus, prin transgresare.
Interesant cum non-pictura este redusă până la geometrizarea formei, simetrică sau asimetrcă. Este expus şi văzut simultan din mai multe unghiuri, fiind prezentat cu mai multe faţete. Imaginea este astfel descompusă în forme geometrice. În „Picto-obiectul” cu formă circulară, datat 1968, artistul vorbeşte despre forma perfectă – cercul, închis într-un alt cerc. Relieful cu cratere înscrie mai multe forme tubulare, fixate cu diverse materiale, pe placa de lemn. Încercând să descifrez ce se ascunde în spatele acestei forme geometrice, cercul, intitulat „Picto-obiect”, imi permit să îl citez pe Eugen Ionescu în sintagma „Dacă iei un cerc şi începi să îl mângâi, devine vicios”.

Pornind de la definiţia poliedrului (de la cuvintele grecești poly (multe) și hedron (bază)), care este o formă tridimensională formată din fețe poligonale plane, care se întâlnesc în muchii, care la rândul lor se întâlnesc în vârfuri, deducem că forma de bază, redusă la absolut, este un poliedru. În viziunea artistului, poliedrul primeşte o nouă dimensiune. Reducând forma poliedrului până la corpuri geometrice simple şi aplatizate, închise în unghiuri care se atrag sau se resping, Florin Maxa îşi asumă forma, reinventând-o.
Ofensiv în încifrarea legăturii dintre design-ul obiectului pe suport de lemn şi pictura în acryl, în cele două lucrări, figurile geometrice sau picto-obiectele, sunt opuse în poziţionare. Cele două picto-obiecte sunt datate 1969.
Artistul îşi legitimează arta prin noţiuni ca activitate antisocială, ofensivitate, defulare.

Artistul Radu Comşa, doctorand şi cadru didactic al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, caută să redea pictura prin alte medii, apelând la materialele textile panotate sau chiar arborate pe peretele muzeului. Spun arborate, pentru că, într-o posibilă interpretare, lucrările pot însuma simboluri care instigă: steaguri.
Pentru acest artist, pictura este un câmp liber care poate fi continuu experimentat, dus până la act artistic. Este un „farsor căruia îi place să se joace” sau poate doar o încercare a artistului de a vorbi liber. A încălcat orice regulă, în mod voit. Transgresarea pentru Radu Comşa include steaguri proprii în arta conceptuală. A reinventat pictura prin arte textile, înţelegând că o formă nou creată, care presupune o paletă cromatică la vedere, este tot o pictură-non-pictură.

Artistul Dan Măciucă, doctorand al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, se joacă cu smoală sau asfalt, materiale suprapuse pe material textil şi fixate pe un cadran de lemn, numit şasiu. Păstrează suportul clasic al şasiului picturii pe pânză, dar îl reinventează, ca şi concept. Şasiul artistului devine cadrul rigid de rezistență care se montează pe osiile unui vehicul cu tracțiune mecanică și care susține caroseria, idee pe care o îmbracă în material textil albastru şi toarnă peste tot, asfalt. Astfel, non-pictura lui Dan Măciucă primeşte valoare sau simbol industrial. Reinventarea picturii sau arta conceptuală presupun legături care pot fi formate sau interpretate.
Cea de-a doua lucrare semnată Dan Măciucă propune o instalaţie formată din asamblaje metalice, colaj, culoare, în încercarea de a încâlci în mod voit, forma şi imaginea picturii tradiţionale. Optează pentru libertate în reprezentare.

Transgresarea în expoziţia „Modern Talking” este o expoziţie care propune o reinterpretare extinsă a picturii, până la „ciudat”.
Nu pot să închei cercul „vicios” al expoziţiei „Modern Talking”,care este deschisă publicului clujean până în data de 15 aprilie 2012, fără să îl parafrazez pe Eugen Ionescu, cu sintagma „Ce ciudat!”. (Anemona-Maria Frate)

Expoziţia „Modern Talking” poate fi văzută la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca până pe 15 aprilie 2012.
SURSA: Art Act Magazine