„Transhumaţa”

Dragoş Lumpan şi Gaetan Rousselet

Expoziţie de fotografie
Perioada: 8 februarie 2012 – 31 martie 2012.
Vernisaj şi conferinţă: 8 februarie 2012 (conferinţa de la ora 18.00 la 19.00 şi vernisaj de la ora 19.30 la 21.00).
Galeria Rue de l’Exposition din Paris organizează, începând din luna februarie, o expoziție dedicată unui obicei milenar, o tradiție în pericol de extincție, în contextual global industrial și modern.

Ce o mai face Mioriţa şi baciul ei tras prin inel ? A fi baci – iată o meserie milenară, acum pe cale de dispariţie în Europa occidentală. În România există încă oieri şi transhumanţa. Un român şi un belgian, fotografi pasionaţi de analiza naturii umane, au documentat stânele româneşti şi tradiţia transhumanţei în România de azi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dragoș Lumpan și Gaetan Rousselet realizează câte un proiect propriu, documentare ce vor avea fără îndoială valoare de arhivă, referitoare la ciobanii care practică încă transhumanța. Dragoș Lumpan este un fotograf român care a urmărit timp de 5 ani ciobanii în călătoriile lor, mergând pe urmele transhumanţei în Albania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Turcia şi România. Fotografiile sale evocă atmosfera întâlnită într-o manieră cvasi-picturală, pe care o pune în legătură cu starea de spirit a păstorilor și sugerează în stil poetic comuniunea cu natura, aspect complet necunoscut citadinilor.
Gaetan Rousselet privește obiceiul din perspectivă antropologică, observând timp de doi ani microcomosul pastoral al Maramureșului. Rezultatul vorbeşte despre importanța alegerilor culturale specifice: practicile sociale și religioase tradiţionale, în opoziţie cu uniformizarea europeană.

Conferinţa „Transhumanţa, o tradiţie milenară, azi”
Anne-Marie Brisebarre, etnolog, Directoare de cercetare (CNRS – Laboratorul de analiză socială Paris) Alexandru Ofrim, antropolog, conferenţiar doctor Gaëtan Rousselet, etnograf şi fotograf .
SURSA: ICR
Citiţi şi Dragoş Lumpan pe urmele ultimilor nomazi şi Dragoş Lumpan – Ultima transhumanţă

Nanshan, dealul transformat în afacere de iarnă

Fotoreportaj de Dan Tomozei

Profitând de vacanţa Festivalului de Primăvară am evadat din aglomeratul Beijing pentru a respira aerul curat şi pentru a mă bucura de linişte, departe de oportunităţile de relaxare pe care le găseşti oriunde aici. La mai puţin de 100 de kilometri de Beijing, rulând comod cu peste 150 Km/h pe autostrăzile perfecte care leagă capitala Chinei de provincii, în câteva zeci de minute ajungi la unul dintre locurile preferate de iubitorii sporturilor de iarnă: Nanshan (Muntele de Sud).

Locaţia se află la Nord de Beijing şi încă din start trebuie să spun că, pentru câteva ore, am avut impresia că sunt undeva în Europa, în Alpi, într-una dintre staţiunile similare din Austria sau Elveţia.
Nanshan este un deal mai măricel, nicidecum un munte, înălţimea maximă de aici fiind de 1813 m. Însă, aici, tenacitatea chineză a demonstrat încă o dată că orice se poate, sau altfel spus că în China nu există „nu se poate”. E o chestiune de admirat în mai toate domeniile, încăpăţânarea chinezilor de a transforma ţara într-un spaţiu cu adevărat evoluat, modern, păstrând reperele tradiţionale fiind evidentă.


Am avut de parcat maşina într-una din cele patru parcări pentru maşini mici, la care se adaugă o altă parcare rezervată exclusiv microbuzelor şi autocarelor, parcări care cumulează, atenţie, 4000 de locuri! După înregistrarea la recepţiile organizate fie pentru situaţii individuale, fie pentru grupuri, am purces la preluarea harnaşamentului necesar: schiuri, clăpari, ochelari etc. totul aflat la dispoziţie în două „depozite uriaşe” în care mii de perechi de schiuri cu toate dotările îţi erau puse la dispoziţie în baza cardului electronic de acces primit de la recepţie. Cu acel card şi o legitimaţie pe care aveai trecute toate reperele orare legate de prezenţa în Nanshan, aveai acces gratuit pe toate pârtiile şi la toate telescaunele care te transportau pe vârfurile pârtiilor. Şi aici ai de ales între 16 pârtii amenajate pe două dealuri, cu diferite grade de dificultate şi pentru toate sporturile de iarnă, la care se adaugă un tobogan, pârtii de săniuş şi spaţii de joacă pentru copii. Peste tot se perindă monitori de schii, supraveghetori şi oameni care asigură primul ajutor. În mulţimea de iubitori de iarnă, am identificat rapid turiştii străini, nu puţini, majoritatea dintre ei preferând placa de snowboard.


Cu cardul de acces, la Nanshan turiştii au acces gratuit la toate facilităţile sportive, inclusiv la sistemele de curăţare a schiurilor sau plăcilor cu aer comprimat, fără să mai amintesc de telescaune, cabluri sau benzile de urcat pe vârfuri (12 în total). În mod firesc, am rămas plăcut surprins de experienţa de aici, gândindu-mă la investiţiile de zeci de milioane de euro din staţiunile montane de acasă, de care majoritatea celor care ajung acolo se plâng.
După câteva ore de schiat a venit şi nevoia de încarcare a bateriilor şi stomacului, aşa că, alături de prieteni, am abordat unul dintre cele două restaurante amenajate, suficiente pentru a asigura un flux continuu de clienţi şi o servire promptă. Preţurile, evident mai mari decât în Beijing, sunt totuşi rezonabile ţinând cont că suntem într-o staţiune. O ciorbă, o salată de crudităţi, o bere totul pentru mai puţin de 12 euro. Apoi, din nou pe pârtii, bucurându-mă de locul în care animalele sălbatice cum sunt iepurii, căprioarele, cerbii sau cocoşii de munte pot fi văzuţi alergând dincolo de plasele de protecţie.


Am aflat discutând cu cei care vin aici constant, că de mai mulţi ani locaţia a devenit NIKE Nanshan Park, pentru că aici sunt organizate multe competiţii internaţionale de iarnă, părţi dintre pârtii având un grad de dificultate ridicată, pe care nu am ratat ocazia să le testez şi fireşte să fac cunoştinţă cu zăpada.
Poate este interesant să dau câteva repere financiare, legate de ce înseamnă o zi pe pârtiile de la Nanshan, unde inclusiv pe timp de vară poate fi practicat schiul pe iarbă. Accesul pe pârtii, telescaune, schiuri (timp de patru ore) costa 80 de lei în timpul săptămânii, 130 de lei în weekend şi 140 în perioada Anului Nou Chinezesc – Festivalul de Primăvară. Cei care doresc să rămână aici pentru mai multe zile pot fi cazaţi la vilele care seamănă perfect cu cele din staţiunile din Alpi, multe purtând nume occidentale de genul „Norvegia”, „Canada”, „Finlanda” şi fireşte „Nanshan Plaza”.


Am părăsit Nanshan cu mulţumirea iniţiativei avute de prietenii mei din Beijing, dar şi cu regretul că Festivalul de Primăvară se apropie de final şi timpul liber va fi tot mai puţin. Dar, este cert, Nanshan a intrat în lista scurtă a recomandărilor personale reprezentative pentru modul în care chinezii ştiu să asigure nevoia de relaxare şi distracţie. (Dan Tomozei)
SURSA: O cărămidă din marele zid