Pitoresc – Avancronică


Irina Botea și Nicu Ilfoveanu

Expoziţia foto-video, cu vânzare

Anca Poterașu Gallery (Bucureşti, strada Plantelor, nr. 56) devine spațiul artei neconvenționale odată cu Expoziția „Pitoresc – Povestea lui nea Nelu, călăuza de artiști”.

La început de an, Anca Poterașu Gallery le aduce pasionaților de artă un nou eveniment neconvențional: Expoziția Pitoresc, ce va fi găzduită de galerie în perioada 21 ianuarie – 2 martie 2012. De aceasta dată, galeria îmbracă haine de cinema și prezintă invitaților un vernisaj foto-video ce aduce în prim plan ideea de pitoresc.
Artiștii care și-au dat mâna pentru acest proiect sunt Irina Botea și Nicu Ilfoveanu. Colaborarea acestora este o premieră, mai ales pentru că cei doi abordează tehnici și tematici diferite. Special pentru această expoziție, spațiul galeriei va fi transformat într-un mini cinematograf intim, personalizat.

Materialul a prins viață în timpul unei excursii a celor doi în câteva sate părăsite din Apuseni. Deși plecaseră de la ideea unei lucrări despre culegătorii de fructe, cei doi artiști și-au găsit inspirația în persoana unui localnic – Nea Nelu (Ioana Pârva, ghid turistic și scriitor pentru revista turistică România Pitorească), care i-a condus prin sate și le-a făcut cunoscute poveștile locului.

Fragmente din această excursie care relatează în imagini povestea locurilor și a oamenilor, dar a mai ales a lui nea Nelu pot fi văzute în exclusivitate la Anca Poterașu Gallery. Documentarul explorează retorica turistică a României și înfățișează sate părăsite și peisaje post-industriale în munții Apuseni.


Anca Poterașu Gallery este o galerie de artă dedicată artei contemporane, ce își propune să susțină și să promoveze inițiativele artistice și proiectele curatorilor români. Anca Poterașu Gallery susține atât artiștii consacrați, cât și tinerele talente, pe care își propune să le promoveze în afara spațiului românesc.
Irina Botea (n. 1970) trăiește și lucrează la Chicago. Absolventă a School of Art Institute of Chigago, MFA în 2006 și a Universității Naționale de Arte București, BFA în 2001, MFA în 2002.  În ultimii 10 ani, Irina Botea utilizează diverse medii – video digital, film, instalație video, performance, fotografie — pentru a inspecta dinamica mediului politico-social și potențialul de transformare a acestuia.
Nicu Ilfoveanu (n. 1975) lucrează în domeniul fotografiei, filmului şi instalației. În 2000 a absolvit departamentul foto-video al Universităţii Naţionale de Artă din București, în prezent fiind asistent universitar în cadrul aceluiași departament. Parte din stilul său de lucru consistă dintr-o selecție de box-camere – cutii mecanice ce nu se supun voinței și aparate care trădează în mod constant speranța fotografilor de a înregistra exact ceea ce văd. În film a construit conceptul de Stampare Metrică – un mod de a imprima imagini pe peliculă, trăgând cu diferite frecvențe de înregistrare și modelând astfel materialul într-un ritm poetic.
Pentru mai multe detalii:  Anca Poterasu Gallery

Un comentariu la “Pitoresc – Avancronică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s