Mediafax Foto lansează albumul Best of


Mediafax Foto lansează cea de-a patra ediţie a albumului „Best of” – o selecţie a celor mai bune lucrări realizate de fotojurnaliştii şi colaboratorii Mediafax Foto în ultimii doi ani.Volumul reprezintă o retrospectivă a celor mai reuşite fotografii din presă din 2010 şi 2011. Fotografiile au fost realizate la evenimente care au ţinut prima pagină a ziarelor din România.

Precedat de expoziţia outdoor cu acelaşi concept, albumul Mediafax Foto reprezintă o retrospectivă cuprinzătoare a celor mai reuşite fotografii de presă din 2010 şi 2011.
De la protestele din Egipt la marşurile de protest din România, de la inaugurarea Naţional Arena la cea de-a 90-a aniversare a Regelui Mihai, de la concerte mult aşteptate la evenimente sportive de amploare, toate sunt imortalizate în cele aproximativ 200 de fotografii de o calitate grafică excepţională, cuprinse în albumul Mediafax Foto – Best of 2010/2011”, au declarat oficialii Mediafax Foto. „Pentru coperta albumului am ales fotografia lui Octav Ganea din iulie 2011, imagine surprinsă în timpul unei acţiuni de evacuare a unor locuinţe amplasate ilegal. A fost aleasă această imagine datorită dramatismului mesajului comunicat, contrastului cromatic oferit şi a puternicei emoţii generate”,  spune Marius Smădu, coordonator al departamentului foto.
Ediţia de anul acesta a albumului – „Mediafax Foto – Best of 2010/2011” – se găseşte în Librăriile Cărtureşti din Bucureşti şi din ţară, la preţul de 99,99 lei.
Mediafax Foto este liderul pieţei româneşti de fotografie de presă. Departamentul foto al Mediafax dispune de o reţea de fotografi profesionişti şi furnizează zilnic cel mai consistent flux românesc de fotografie de eveniment.
Cu această ocazie Mediafax Foto organizează pe pagina de Facebook Gândul.info concursul „Câştigă albumul Mediafax Foto – Best of 2010/2011!”, ale cărui premii sunt 10 albume de fotografii „Mediafax Foto 2010/2011”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s