Ne aflăm într-o lume bazată pe concepte de fast-forward și suntem din ce în ce mai mult bombardați cu imagini și sunete. De aceea, e necesară o viziune îndrăzneață și creativă pentru a ieși din letargia vizuală în care am căzut. Prin multitudinea de domenii – desen, pictură, instalații-video, performance, urban art – în care activează cu tenacitate, Mihai Zgondoiu redefinește termenii imagisticii care fac obiectul artei contemporane. Lucrările sale devin instrumentul propice pentru susținerea, dar și chestionarea cauzelor sociale, politice și culturale care preocupă societatea actuală.
Mihai Zgondoiu s-a născut pe data de 5 februarie 1982 la Mediaş, jud. Sibiu. Este absolvent al Facultăţii de Arte Plastice dinTimişoara, secţia grafică, clasa prof. Marcel Breilean (2004). Între 2004-2006 a urmat cursurile unui masterat în grafică la Facultatea de Arte Plastice din Timişoara, clasa prof. Suzana Fântânariu. Din 2005 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Mihai Zgondoiu s-a remarcat în expoziţii internaţionale la Paris, Budapesta, Viena, Veneţia, Roma, Berlin, New York, Londra, Beijing, Tokio, New Delhi, Seul, Helsinki, Belgrad, Seul şi Barcelona. Din 2009, artistul coordonează proiectele vizuale la Atelier 030202 – 
spaţiu de artă contemporană. În proiectele sale, din care enumerăm: Somnul lui Lenin, Păpuşi sovietice, Manifest. 20.rEvolutie, Libertatea ca şablon, Me Matrix, Mihai Zgondoiu apelează la memoria şi conştiinţa socială a publicului. „Criticând lipsa valorilor spirituale şi intelectuale a societăţii contemporane româneşti, lipsa unor proiecte culturale viabile, artistul îşi manifestă, prin intermediul unei arte directe, asemănătoare cu aceea a străzii, exasperarea faţă de societatea contemporană în general – atomizată, antrenată într-o prăbuşire continuă, al cărei capăt nu-l mai întrezăreşte”, spune criticul de artă Ileana Pintilie (Galeria Calina 2009).
„Sunt un spirit liber în gândire şi în practici”
Interviu preluat de pe artclue.net
Elena Andrei: Proiectele tale vorbesc despre globalizare şi lipsa de coerenţă în demersul artistic contemporan. De unde a pornit această abordare activă a lucrărilor tale?
Mihai Zgondoiu: Nu trebuie să fii un filozof ca să înţelegi mecanismul din jurul tău. Atât tehnologia, cât şi produsele (multi)media explodează în jurul tău. Trăim într-o epocă a vitezei, socializăm din ce în ce mai mult în virtual, lumea noastră este într-o continuă schimbare. Acestea sunt problemele reale ale omului contemporan. De ce nu ar fi şi ale artistului de astăzi?
– Eşti un artist plurivalent, care abordează temele civilizaţiei moderne într-o manieră originală. Există o anumită abordare pe care o preferi când vine vorba de realizarea proiectelor tale?
– Artistul trebuie să aibă gândirea liberă. Aceasta este premiza de la care plec. Nu am fost niciodată legat de tehnici şi modele stas de exprimare şi nici nu cred că am să fiu.
Fiecare idee vizuală ori conceptuală trebuie să-şi găsească lumina printr-o rezolvare cât mai apropiată de mediul propice acesteia. Nu mai cred în categorii clar definite de artişti. Specializările din domeniul vizual s-au suprapus într-atât încât nu mai avem sculptori, pictori, graficieni, performări ori fotografi. Putem spune că le avem pe toate la pachet atunci când vorbim de creatori care îşi asumă libertatea de exprimare şi aleg mediul cel mai favorabil prin care proiectul lor se poate realiza.
– În proiectele tale („Me”, „ME MATRIX”) există multe sugestii autoreferenţiale. Ce semnificaţie au ele?
– Conştiinţa vieţii ca matriţă poate duce prin comentariu critic şi prin asumarea fragilităţilor la un eliberator discurs plastic şi estetic. Cele două proiecte dezvăluie o nouă ontologie a spaimei de a fi în plină dictatură a tabloidizării şi în cotropitoarea dictatură a imaginii-şablon. Într-o perioadă în care foamea de imagine face ravagii politice şi sociale, aceste proiecte si-au asumat tocmai absenţa propriei imagini printr-o mantră de natură vizuală: MATRIŢA autoreferenţială.
– Referindu-ne la proiectul tău „Libertatea ca şablon”, realizat anul acesta în Amherst Massachusets USA, cum te vezi tu în contextul artei contemporane raportându-te şi la faptul ca porneşti ca artist din spaţiul ex-sovietic?
– Eu am prins relativ destul de puţin din epoca de aur a comunismului pe meleagurile noastre. Am făcut parte din ultima generaţie de elevi care au jurat pe drapel în vara anului 1989, iar în iarna aceluiaşi an urma să strig pe stradă alături de copii – libertate, victorie – fără să înţeleg sensul acestor cuvinte.
În timp am aflat din cărţi, de la părinţi, bunici, apropiaţi, tot felul de story-uri care mai de care interesante sau terifiante de-a dreptul, cazul bunicii mele Erna care a stat închisă doi ani şi jumătate într-un lagăr rusesc. Toate aceste argumente s-au compactat în timp în acţiuni şi proiecţii vizuale personale cum ar fi proiectele Păpuşi sovietice, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti din Mogoşoaia (2009), Zborul 20, Piaţa Revoluţiei din Timişoara (2009), Libertatea ca şablon, galeria Hampden – Incubator Art Space, Amherst, Massachusetts, (USA) sau proiecte de grup Est / Vest 20, Atelier 030202, spaţiu de artă contemporană din Bucureşti (2009), Liberta(r)te, Piaţa Revoluţiei din Timişoara (2009) şi multe altele.
Nu mă consider un artist ex-sovietic deşi conştiinţa generală a românilor încă mai este încărcată cu doctrine şi sloganuri demult apuse. Mi s-a părut corect faţă de mine şi de ţara în care trăiesc să dedic câteva proiecte legate de istoria recentă a ţării noastre câştigată prin jertfă. O istorie care deşi e „tinerică“ nu o prea cunoaştem în amănunt. O istorie de douăzeci de ani de libertate.
– Ai extins folosirea elementelor artistice în spaţiul urban. Consideri că e nevoie de o implicare mult mai mare din partea artiştilor pentru a schimba mentalitatea publicului căruia i se adresează arta?
– Ceea ce consider eu este una, ceea ce se întâmplă este alta. La noi în ţară, din păcate, nu se pot aplica încă toate şabloanele vizuale de succes ale Americii sau Marii Britanii. Suntem o ţară care şi-a pierdut capitalul pe autostrăzi fără şosea, termopane, borduri şi multe alte aberaţii.
Artiştii contemporani (cei tineri în mod special) se implică foarte mult în ceea ce înseamnă cucerirea publicului, a privitorului, a colecţionarului sau chiar a amatorului. Ei au devenit o instituţie în care fac totul. De la PR la executarea în sine a proiectului.
Interacţiunea cu spaţiul urban este extraordinară. E ca şi cum ai decoperta un muzeu şi l-ai lăsa fără pereţi gata oricând de interacţiune cu toate procesele mediului viu înconjurator. Nu este o reţetă nouă sub „soare”, dar în România a început să capete amploare acest gen de acţiuni de câţiva ani încoace.
– Există un anumit proces premergător în alegerea temelor pe care le dezvolţi?
– De obicei, dezvolt idei ample, generale care nasc la rândul lor alte idei. Îmi place să-mi gândesc proiecte de lungă durată şi cu bătaie adâncă în conştiinţa oamenilor. Chiar dacă mizezi pe acţiuni scandaloase ele trebuie să fie bine susţinute de idee şi concept. Arta zilelor noastre poate să nu aibă materie (după caz), dar niciodată nu se poate dezice de concept.
– Din ce considerente te autointitulezi artist vizual independent?
– Sunt un spirit liber în gândire şi în practici. Faptul că am ajuns să fiu propriul meu şef mă onorează. Cum am mai spus, atunci când preiei şi alte atribuţii de la conceperea lucrării până la mediatizarea şi expunerea ei devii o instituţie artist. O instituţie vizuală independentă.
– De multe ori, pentru instalaţie, video şi performance e nevoie de un suport tehnic important. Lipsa acestor dotări tehnice te-a impiedicat vreodată să-ţi vezi un proiect împlinit?
– Lipsa oricărui ingredient din „paleta ta“ de creator poate să încetinească sau să rateze un proiect. Din păcate, fiecare artist se întâlneşte în cariera sa cel puţin o dată cu situaţii de genul acesta. Soluţia acestor întâmplări nefaste este ingeniozitatea şi puterea de generare a noi mijloace prin care proiectul poate fi salvat. Artistul are nevoie să fie în pas cu lumea contemporană, are nevoie să cunoască noile tehnologii de exprimare, are nevoie de toată cunoaşterea ce îl înconjoară. El însuşi mimează marele act al creaţiei.
– Care sunt artiştii tăi preferaţi?
– Este destul de greu să faci topuri după propria ta subiectivitate. Prefer de la artişti tineri (Rafael Rozendaal, Lea Rasovszky) până la cei deja arhi cunoscuţi (Jeff Koons, Marina Abramovic, Dan Perjovschi,Bogdan Rața). Preferinţele se schimbă odată cu evoluţia ta în domeniu. „Simpatizezi“ cu cei care rezonează direct cu gândirea ta vizuală ori conceptuală.
– Ce face Mihai Zgondoiu în timpul său liber?
– Am să răspund precum o făceau suprarealiştii într-un dicteu automat: Mihai Zgondoiu în timpul său liber face cam tot ceea ce a povestit în rândurile de mai sus!
(Interviu realizat de Elena Andrei)
SURSA: ArtClue
artavizuala21 