In memoriam Horia Bernea


„8 picturi şi mai multe fotografii
In memoriam Horia Bernea.

Retrospectiva Taberelor de pictură de la Tescani”

Muzeul Naţional George Enescu

în faţa unei lumi ameninţate de descompunere, forţate să renege reperele fundamentale ale existenţei sale, artistul trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea, el trebuie „să salveze”. (Horia Bernea: „Avantaje spirituale ale unui artist din est”, 1979)

Expoziţia îşi doreşte comemorarea artistului la 11 ani de la stingerea sa din viaţă, prin prezentarea  câtorva picturi, fotografii şi texte ce ilustrează Tescanii lui Horia Bernea. Expoziţia conţine un fragment din opera sa, momente din  taberele de creaţie, picturi, figuri, gesturi de artişti şi de prieteni, fragmente de peisaj, de alei şi plopi. Se dezvăluie, astfel, o mică parte a picturii desăvârşite sau începute la Tescani, iar cei care cunosc artistul şi locul îşi pot trezi amintirile şi pot împărtăşi cu acestă ocazie, prin viu grai sau în scris, mărturii care vor rămâne în arhiva Tescanilor.

Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu” funcţionează în fostul conac al renumitei familii boiereşti Rosetti-Tescanu şi are statut de monument istoric. Edificiul a fost construit în 1880 într-un frumos parc dendrologic, situat într-o zonă colinară, la 37 km de oraşul Bacău, în proximitatea satului Tescani.  Prin Actul de donaţie făcut de Maria Cantacuzino-Enescu în 1947, conacul familiei sale a devenit aşezământ cultural. În 1980 a fost inaugurată „Casa Memorială Rosetti – Enescu” din incinta imobilului principal, devenită, în 1990, Centrul de Cultura Tescani, apoi din 1993, Centrul de Cultură „Rosetti Tescanu – George Enescu”. Din anul 2006, casa memorială din Tescani este secţie a Muzeului Naţional „George Enescu”.
Horia Bernea a iubit locul şi locul l-a iubit pe el. În memoria sa,  încăperea din conac în care lucra  îi poartă numele.
În această retrospectivă sunt expuse cele 8 lucrări din colecţia Secţiei „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu”, realizate de artist în perioada 1978-2000, atât în cadrul taberelor anuale de pictură, cât şi în perioada vizitelor de suflet. Vor fi etalate, de asemenea două afişe, unul desenat de artist însuşi şi altul realizat  de Tudor Marinescu cu prilejul ultimei prezenţe la Tescani a lui Horia Bernea. Expoziţia este întregită cu fotografii cu prieteni, colegi, peisaje, lucrări şi cu două afişe unul desenat de artist însuşi şi altul realizat de Tudor Marinescu cu prilejul ultimei prezenţe la Tescani a lui Horia Bernea.
Expoziţia este deschisă publicului până pe 22 decembrie 2011.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s