Şetran / Leonte

În data de 15 decembrie 2011, începând cu orele 19.00, are loc vernisajul expoziției Șetran/Leonte din cadrul Moir Concept Store, B-dul Iancu de Hunedoara 64, București.

Expoziția marchează întâlnirea dintre pictorul Vladimir Șetran și sculptorul Marius Leonte, atât la nivel fizic, prin expunerea operelor într-un spațiu comun, cât și la nivel formal, prin afinitățile de natură expresivă ce traversează lucrările celor doi artiști.

Vladimir Șetran (născut 23 martie 1935 în Dăncăuţi, Hotin) este un părinte al design-ului românesc, întemeietorul secției de design din cadrul actualei Universități Naționale de Arte București, cu o carieră artistică de peste jumătate de secol, prezent în expoziții de anvergură la nivel național și internațional, din Europa, S.U.A., America de Sud și Extremul Orient, cu lucrări grafice, picturi, design de obiect și publicitar.

Marius Leonte (născut 20 februarie 1964, Brăila) este neconvenționalul sculptor român care și-a lăsat o amprentă distinctivă în peisajul artei românești contemporane, organizator a trei importante simpozioane de sculptură, ArTuborg, în cadrul cărora l-a invitat, alături de artiști din diverse domenii, și pe fostul său profesor, maestrul Vladimir Șetran. Expoziția Șetran/Leonte s-a concretizat în urma eforturilor Moir de a pune la dispoziția artiștilor români contemporani un spațiu de expunere cu valențe multiple, oferind totodată publicului experiențe vizuale de calitate.

Pentru mai multe detalii despre expoziție, vizitați www.vernisaj.moir.ro
Expoziția poate fi vizitată în perioada 15 decembrie 2011- 31 ianuarie 2012.
Vă așteptăm!
Diana Ursan
, director artistic, moir design concept.

Constantin Flondor la 75 de ani

Jecza Gallery şi Fundaţia Triade

Peste 350 de iubitori de artă şi colecţionari, s-au bucurat de un eveniment cu totul aparte dedicat maestrului Constantin Flondor. În cele două spaţii ale galeriei Jecza şi Fundaţiei Triade publicul poate găsi până la sfârşitul lunii ianuarie peste 70 de lucrări ale maestrului Constantin Flondor, panotate şi prezentate de Dan Hăulică. (Andrei Jecza)

Această prezentare necesită JavaScript.

Foto: Constantin Duma (Rompressphoto)

Citiţi despre toate evenimentele care au loc la Timişoara aici.