Mereu, surprinzătorul Brauner


Terminasem de adresat domnului Samy Kinge cele cîteva întrebări ale interviului. Eram mulțumit că reușisem o plăcută conversație despre relația lui cu opera lui Brauner. Mulțumindu-i călduros pentru amabilitate, mă pregăteam să-mi iau rămas-bun. Schimbăm cîteva cuvinte despre efervescența evenimentelor expoziționale din acest început de noiembrie.

Îi spun că am vizitat expoziția Munch de la Pompidou, ca și pe cea a familiei mecena Stein, de la Grand Palais, sau pe cea a unui vechi maestru, fascinantul Fra Angelico, de la muzeul Jacquemart-André și, de asemenea, despre intenția de a merge la Palatul Luxemburg, pentru a vedea expoziția Cézanne et Paris.
Nici eu nu am văzut-o pe aceasta. Celelalte, cu adevărat, minunate! Mai rămîi cîteva zile, am înțeles, și atunci nu-ți va scăpa nici aceasta. Dar expoziția Brauner ai vizitat-o?” Brauner?!?! Brauner? – spun eu, extrem de mirat. Zîmbind, îmi spune plin de satisfacție: „Da, da, chiar Brauner! Sînt piese foarte frumoase și foarte importante. Trebuie neapărat s-o vizitezi!”. Se uită la ceas: „De fapt, și acum ar mai fi timp, mai ai o oră la dispoziție. Nu e departe de aici. Cu metroul pînă la Champs-Élysées-Clemenceau, apoi, în giratoriu la stînga, pe rue Matignon, o stradă cu multe și impozante galerii. Stai puțin!”. Se întoarce de la ușă pînă la birou, trage un sertar și începe să caute. După un minut, se întoarce cu o invitație a galeriei Malingue: „Voilà! 26, Rue Matignon – galeria Malingue. Alors, à bientôt!

Două bannere generoase anunță evenimentul Brauner. Pășesc cu dreptul. În prima sală, lucrări de mare interes. Desene, dar și pictură relevantă pentru opera sa: o lucrare de mari dimensiuni, din 1934, Morfologia omului, care a figurat chiar în prima sa expoziție pariziană. Sînt fascinat. Da, dar nu este doar atît. Urmează o a doua sală numai cu pînze. Ce picturi! Ce bijuterii! Unele de mari dimensiuni. Pur și simplu, nu-mi vine să cred că pot vedea asemenea minunății. Parcă am în față impresionantul volum al lui Didier Semin, despre colecția Filipacchi, în care există o bogăție de imagini ale surprinzătoarei lumi brauneriene. Nu ai oricînd o asemenea fericită ocazie să te întîlnești cu opera unui mare artist și, mai ales, cu un număr atît de mare de lucrări prezentate și într-o asemenea structură expozițională.

Aș putea spune că mă simt răsfățat. Anul acesta am văzut multe lucrări ale artistului. Dacă recapitulez, sînt destule la număr.Douăzeci și patru, la expoziția de la Amsterdam, Pictori evrei români de la Dada la Suprarealism (1916-1940), apoi șapte piese la galeria Fischer din Luzern, unde, între altele, exista și un autoportret al lui, necunoscut, în care tema era, de asemenea, ochiul, intitulat Autoportret cu ochiul înlăcrimat, a cărui imagine mă urmărește de atunci. Alături, se afla o lucrare constructivistă, avînd în centru revista Punct.
Pe lîngă acestea, am mai văzut două piese excepționale la o galerie geneveză, în cadrul Art Basel 42, celebrul tîrg de artă. Dacă mai adaug și lucrările din cele două expoziții de la noi, Pictori evrei și Holocaustul de la Muzeul Național de Artă sau cea de la Muzeul Literaturii Române, Brauner și însoțitorii, pot afirma că bilanțul este mai mult decît onorabil.

Mă învîrt ca un titirez prin galerie. Fără îndoială, luni voi repeta vizita! Splendorile acestea trebuie să se întipărească bine pe retină și, bineînțeles, pe scoarță. Sînt atîtea elemente ale artei brauneriene care nu trebuie să scape celui îndrăgostit de opera sa, mai ales astăzi, cînd apar atîtea lucrări contrafăcute. Aproape săptămînal descopăr cîte o făcătură. Dar să nu discut despre acest aspect acum, cînd mă aflu în această grădină cu flori roditoare, înmiresmate.

Am plăcerea să îl cunosc și pe patronul galeriei, domnul Olivier Malingue, un personaj tînăr, distins și foarte amabil. Nici nu se putea altfel! Atunci cînd ai o galerie pe rue Matignon, staiful contează. De fapt, conduce galeria cu sora sa, Eléonore, o tînără și distinsă doamnă, excepțional de bine în rol. Ambii, împreună cu încă un frate, continuă o tradiție începută în urmă cu jumătate de veac de tatăl lor, Daniel Malingue, iar această expoziție marchează jubileul cincantenar.
Există și un scop caritabil, banii rezultați din vînzarea catalogului vor fi vărsați într-un fond de cercetare pentru combaterea cancerului. Minunat! Tinerii continuă tradiția familiei. Un adevărat careu de ași!

Așadar, un schimb de impresii cu domnul Olivier Malingue, care-mi oferă un catalog al manifestării. O piesă splendidă, cu legătură în pînză, avînd excelente și generoase reproduceri color. Îi ofer, la rîndu-mi, catalogul Brauneriana și afișul cu cele cincizeci și patru de afișe pe care le-a prezentat în expoziție. Este foarte încîntat. Îmi spune că ei, din păcate, nu au făcut un afiș. Cinstit să fiu, îmi pare foarte rău că nu există un afiș. Oricare dintre lucrările expuse ar fi fost reprodusă pe afiș, ar fi fost o mare realizare. Dar, asta este… n-a fost să fie!

Luni, dar și marți, revin. Intru din nou în acest adevărat sanctuar braunerian. Vă dați seama că numai o galerie de mare prestigiu poate organiza o asemenea expoziție. Galeria Malingue are în depozitele sale mulți maeștrii ai impresionismului, nabiști, foviști, pictori de la Pont Aven, cubiști și, bineînțeles, suprarealiști. Acum însă s-au oprit asupra operei compatriotului nostru, Brauner.
Cariera acestui subtil pictor cu o imaginație vulcanică, instalat la Paris în 1930, cucerește din ce în ce mai mult publicul de pe întreg globul prin viziunea originală asupra lumii, fapt ce i-a surprins chiar și pe suprarealiști, care l-au primit, de îndată, cu entuziasm în grupul lor. Chiar André Bréton i-a deschis expoziția din 1934, de la galeria Pierre, ceea ce pentru un pictor de treizeci de ani, de curînd stabilit în Orașul Luminilor, nu era un lucru chiar la îndemînă. Fascinat, a notat: „imaginația la Brauner este violent dezlănțuită”.

Brauner, conștient de valoarea sa picturală, scria în catalogul expoziției sale din 1954, de la New York: „Iubiți-mi pictura, pentru că este nocturnă, pentru că e fascinantă, pentru că e lirică, pentru că e magică, ermetică, atrăgătoare, fascinantă, nebunatică, încîntătoare, fantastică, misterioasă, neliniștitoare, pentru că reprezintă un mod de a visa, pentru că se pretează unei contemplații fără de sfîrșit”.

Este de neînchipuit diversitatea tematică a acestor lucrări de mare originalitate, care exercită asupra privitorului o senzație copleșitoare, de parcă te-ar zdrobi. Aceasta tocmai pentru că în varietatea tematică abordată există o unitate, pe care chiar pictorul o denumește dialectică. De fapt, un exeget al său, Sarane Alexandrian, pe care am avut prilejul să-l urmăresc într-o conferință, cu cîțiva ani în urmă, în cadrul unei manifestări Brauner organizate la București de Institutul Cultural Român, prezenta următoarea concluzie: „Brauner are geniul metamorfozelor”.
Pictura sa, aș putea spune, dezvoltă o nesfărșită gamă a mutațiilor motivelor, ceea ce, pînă la urmă, îți poate sugera că privești lumea prin ocheanul unui caleidoscop. Totul pare foarte simplu, la prima vedere. Și poate că așa și este, dacă ne gîndim la ceea ce însuși artistul afirma: „pictura mea este autobiografică. Ea îmi povestește viața. Viața mea este exemplară, pentru că este universală”.
Revenind la aspectul esențialmente dialectic sub care se înscrie pictura sa, Brauner afirma în 1946, într-o scrisoare către André Breton: „ea se distinge prin ea însăși, ea rămîne suprarealistă noncondiționat în fața unui raționalism moribund”.
În expunere se află o serie emblematică pentru această perioadă plină de greutăți și de căutări continue, frămîntată de iuțeala cu care s-au petrecut evenimentele din viața sa, ca și de contextul social-politic al momentului. Astfel, apare personajul acela burtos și mustăcios, genul bancherului jandarm, coborît parcă din Kafka ori Jarry sau, de ce nu, din scrierile prea puțin cunoscute ale lui Urmuz. Acest „Domn K” cu transformări hazoase și ezoterice va fi multiplicat în Morfologia omului, pictată în 1934, lucrare încă poate prea puțin cunoscută și insuficient comentată.
Care sînt, în fond, calitățile acestui pictor? – se întreba Sarane Alexandrian. Exegetul său dădea un răspuns simplu: „o excepțională libertate de exprimare și o bogăție inventivă a subiectelor”.

Cu sufletul răvășit de puternica impresie, mă despart greu de acest mare spectacol care s-a desfășurat în fața privirii mele. Este amprenta artistului, a cărui operă plină de mister dezvăluie o lume a lui, integrată într-o lume a noastră, a tuturor, un adevărat manifest al unei arte veșnic noi, pe care Brauner a cultivat-o în întreaga sa creație și despre al cărei rol el însuși afirma profetic: „artistul este proclamatorul”! (Florin Colonas)
Expoziţia poate fi vizitată până pe data de 17 decembrie 2011.
SURSA: Observator Cultural

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s