Salonul Naţional de Artă Decorativă

Vă invităm să vizionaţi cea de-a XII-a ediţie a Salonului Naţional de Artă Decorativă, deschisă până în 23 ianuarie 2012.

Este o ediţie aniversară, prilejuită de împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea Muzeului Naţional Cotroceni. Peste 80 de artişti expun lucrări de excepţie din sticlă, metal, ceramică sau abordează diferite tehnici textile. Maeştri şi discipoli s-au adunat în spaţiul generos al Pivniţelor Cantacuzine, pentru a oferi publicului o imagine a ceea ce este mai nou şi mai porocator pe scena artei decorative româneşti contemporane.

Artiştii plastici participanţi la acest eveniment, provin din cadrul filialelor Uniunii Artiştilor Plastici din Bucureşti, Cluj, Deva, Oradea, Ploieşti, Rîmnicu-Vâlcea, Sibiu, Suceava, scopul acestei manifestări culturale fiind acela de promovare a artei contemporane româneşti şi de valorificare a potenţialului creator al artiştilor din România.
Expozanţii sunt artişti consacraţi, nume cunoscute în domeniu precum: Cela Neamţu, Daniela Frumuşanu, Daniela Făiniş, Gherghina Costea, Cristina Bolborea, Iordanka Cioti, Zoe Vida Porumb, Mihai Ţopescu, Gheorghe Gogescu, Nicolae Zîmbroianu, Bogdan Hoşbotă, Viorela şi Vintilă Mihăescu, Traian Ştefan Boicescu, Lucian Butucariu, Vladimir Cioroiu, Ioan Tămâian, Dumitru Cosma.
Alături de aceştia, printre participanţi se află şi reprezentanţi ai tinerei generaţii, cu lucrări de o mare varietate: Roxana Elena Pitz, Ene Săndel, Nicoleta Buzea, Ciprian Ariciu, Adela Bonaţ, Teodora Chiroşcă, Mihaela Diaconu, Aniela Ovadiuc.

Pentru vizitarea expoziţiei nu este nevoie de programare prealabilă. Intrarea se face pe baza actului de identitate, pe la poarta dinspre Grădina Botanică, de marţi până duminică, între orele 10 – 17. Tarif de vizitare 5 lei.
Pentru detalii sau ghidaj vă puteţi adresa la numerele de telefon: 0213173107 / muzeu sau 0740200880 / Mădălina Mirea.

„La intrare, aţi avut ocazia să vedeţi câteva lucrări parietale, care anunţă acest Salon. La etajul I, pe holul cu vitralii, este Spaţiul dedicat ferestrelor. Lumina deosebită de aici a fost speculată pentru a pune în valoare lucrarea lui Agnes Forro Călătorie în timp, întrebarea retorică Cine sunt eu a Agnetei Cişmaşiu şi subliniază transparenţa studiilor pentru Dragon ale Corinei Vătămanu.

În partea dreaptă a intrării în Pivniţă, se află Spaţiul Vegetal, în care compoziţia pe digonală se aşează în jurul impresionantei lucrări a Marianei Gheorghiu- Bădeni, numită Poarta. O adevărată harfă de iarbă. Cromatic, această compoziţie este preluată în fundal de Amprentele arhaice ale Mihaelei Tătulescu şi de tapiseria Structuri Vegetale a lui Traian Boicescu. Pe cealaltă diagonală, în contrast, sunt juxtapuse variaţiunile în albastru, prin lucrările parietale ale lui Ioan Bistriţa Deac (Muguri tăiaţi), Cascada lui Vintilă Mihăescu şi Grădina din vis a Viorelei Mihăescu. Capătul de perspectivă aparţine lucrării Fantezie albastră a lui Lucian Butucariu şi în absidă Viespea lui Hlihor.

Între Spaţiul Vegetal şi Pivniţa Mare, care conţine mai multe nuclee, regăsim Spaţiul diafan, translucid. Au fost alese lucrări tridimensionale, din sticlă şi metal, care descompun lumina în irizări fine, de curcubeu. Fiecare lucrare din acest spaţiu este preţioasă: Dansul Ielelor (lucrarea Mişei Diaconu, care a aşezat lucrarea pe un soclu de piatră special pentru acest eveniment), Semnele lui Ene Săndel, care s-a remarcat şi la Salonul Sticlei din acest an, Intervenţia în cub din cristal optic a lui Cătălin Hrimiuc. Lucrările din metal preiau supleţea atmosferei şi o proiectează pe pereţii din cărămidă din fundal. Central stânga avem deschiderea în arc ascendent a Momentului de zbor al lui Bogdan Hojbotă, iar la dreapta două piese în pandant: Incintă şi Ascensiune ale lui Gheorghe Zaharia.

Scara masivă pe care se coboară în Pivniţă este punctată pe peretele din dreapta de vitraliul lui Gheorghe Butnaru numit Peisaj, şi de caseta roşie, Maktub, a Gabrielei Vasilescu. Peretele din stânga preia regalul coloristic al tapiseriei Vara de Lucia Puşcaşu. La 2/3 din coborârea scării, opriţi-vă un moment. Perspectiva dintre arcade, până în capătul opus al sălii, aliniază cuburi cu lucrări tridimensionale care anunţă, fiecare, tema din alveola în care se găseşte. Astfel, peretele din prima alveolă, dedicată Spaţiului ceramicii intimiste, feministe, cu accente autoreferenţiale, este dominat de lucrarea Anielei Ovadiuc (ceramică parietală), care preia cromatic şi ca format tapiseria Vara, pe care am anunţat-o deja. Portretul unei femei melancolice, lucrarea de sticlă preţioasă a lui Mihai Ţopescu se vede aici din spate, cu bumbii albi, pe fond negru. Se citeşte în pandant cu Prabola orbilor, de acelaşi autor, cu care se termină scara pe partea dreapta şi care face intrarea în Spaţiul Primordial. Aici ne întâmpină şi ne invită mâna deschisă a Evei, impresionanta lucrare din metal a lui Dumitru Cozma. În dreapta, pe perete, tapiseria Grădina a Mariei Negreanu marchează „acţiunea” din punct de vedere spaţio-temporar. Lanţul lumii, tapiseria lui Dan Liviu Roşeanu aşezată frontal, face vizual trecerea către Zoomorfa lui Iulian Vârtopeanu.

Eva lui Cozma, intră în dialog cu partea masculină a Androginului, lucrarea cu reflexe livreşti a Arinei Ailincăi. Partea feminină este întoarsă spre Spaţiul intimist, feminin, în care regăsim mai cu seamă lucrări autopotret. Pe stâlpul din stânga, lucrarea Umbre, a Cristinei Popescu Russu preia, cromatic şi textural, Androginul. Pare a fi o structură textilă, întratât este de fină şi fluidă ceramica în degradeuri. Vorbeam despre spaţiul intimist. Aceasta se deschide cu lucrarea Dialog a lui Ionel Cojocariu, în primă vizionare. Capăt de perspectivă, nasturii Roxanei Pitz, cu cote-ul lor autoreferenţial. Deasupra, Conţii Danielei Făiniş propun trei expresii şi-un ierbar, de asemenea o instalaţie de ceramică parietală. În acelaşi spaţiu întâlnim şi Microcolecţia de impresii vizuale şi olfactive a Dorinei Horătău, din lemn vechi şi pernuţe roz, umplute cu iarbă de roiniţă. Lucia Lobonţ propune şi ea patru module parietale, ce se citesc, din nou, prin denumire, în cheie de jurnal: Aşteptare, Dorinţă, Acceptare.  Amprenta Mihaelei Obadă este plasată în axul vizual propus iniţial. Simetric, in spaţiul central, intervenţia Georgetei Hlihor (Echilibru), preia cromatic reflexele Balanţei lui Tâmâian.

Covorul lui Vermeer (lucrarea fluidă şi echilibrată a Cristinei Bolborea), iese din acest spaţiu al ceramicii intimiste şi propune trecerea spre următoarea alveolă. Deasupra, Codex-ul Adelei Bonaţ, cu file ceramice pe care sunt zgrafitate insecte, trimite vizual spre Nocturnele Danei Marinescu, lucrare cu un impact vizual major, plasată în spaţiul central.
Înaintăm şi regăsim la stânga alveola rezervată Spaţiului duhovnicesc. Aici sunt coagulate în jurul lucrării Pelerinaj a Martei Jacobovits elemente care se leagă cromatic şi compoziţional, potenţând tensiunile create între diferitele texturi. Astfel, rugozitatea nisipului contrastează cu curgerea mătăsoasă a piesei de debut a Teodorei Chiroşcă, In memoriam, o tapiserie de mari dimensiuni, în degradeuri subtile. Alături, Cetele îngereşti ale Claudiei Muşat, din matase suavă, contrastează cu ideea de supliciu, conţinută în Altarul chtonic (subteran) al lui Radu Târnovean. Celălalt capăt de perspectivă este dedicat Altarului Celei Neamţu. Două repere importante în tapiseria contemporană: discipolul, (Teodora Chiroşcă) şi încununarea unei cariere Cela Neamţu.

În acest spaţiu duhovnicesc regăsim şi Ceaslovul lui Victor Săraru, iar coloanele lui Titu Toncian, intră în dialog cromatic cu Iluziile Gherghinei Costea, plasate în spaţiul central. Împreună cu coloana Ritual a lui Ciprian Ariciu, formează un triunghi de verticale, care relansează vizual compoziţia. Lucrarea Caleidoscop a lui Vladimir Cioroiu face trecerea spre Spaţiul alchimic. Numele acestei alveole este dat de lucrarea Danielei Frumuşeanu. Aici regăsim Paradisul (tapisierie de Marijana Biţulescu) care intră în dialog cu Visul marin al Iordankăi Cioti, Vasul de ceremonie al lui Contantin Ionescu, Alchimistul Lilianei Marin, Platoul lui Constantin Ovidiu Ionescu şi Retorta lui Dan Popovici. Capete de perspectivă Semiramida Herminei Csata şi ampla tapiserie în două bucăţi Babel a Alexandrei Russu, trasează un itinerariu, în interiorul acestui spaţiu alchimic. La mijloc, Stâlpul de recunoaştere, lucrarea din sticlă a lui Valeriu Semenescu se erijează în jalon. Căutările din acest spaţiu alchimic se finalizează în Elementele din sticlă fragilă ale lui Cătălin Hrimiuc. Cununa Naiadei, adusă de Nicolae Zâmbroianu propune, dincolo de semnificaţia spirituală evidentă, un joc de texturi: asprimea sforii colorate, pământul reavăn, ciucurii de cristal. Piramida cu şapte trepte, cu vârful în sus, potenţează vizual lucrarea Babel, pe care am amintit-o,  două masive triunghiuri cu vîrful în jos. Pe peretele din stânga, legătura dintre spaţiul dohovnicesc şi spaţiul alchimic este dată de lucrarea Angelică (broderie) propusă de Zoe Vida Porumb, cu îngeri înscrişi în triunghi.

Poate părea puţin prea căutat, acest parcurs, dar fiecare lucrare şi-a negociat îndelung vecinătăţile. Rezultatul sperăm să fie unul care îmbie privitorul la o imagine de ansamblu a ceea ce este mai nou şi mai provocator în spaţiul artei decorative româneşti contemporane.” (Mădălina Mirea)
Foto: Vlad Anghelescu
Concept: Mădălina Mirea, Georgiana Cozma
http://www.muzeulcotroceni.ro/
Partener: Konica Minolta
SURSA: Modernism.ro
Vedeţi pe aceeaşi temă: Salonul Naţional de Artă Decorativă 2011

Ocupaţi Universităţile!

Gestul de protest împotriva sistemului educaţional defectuos din România – căruia i se va acorda 2% din PIB -, printr-o acţiune colectivă de ocupare a amfiteatrului Vasile Pârvan din Facultatea de Istorie, reprezintă un act de poziţionare lucid-radicală faţă de retorica austerităţii şi o formă de igienă morală necesară.

Transformarea învăţămîntului românesc într-o rablă căreia i se cere să arate ca un Mercedes de ultimă oră durează de ceva vreme şi contribuie, considerabil, la precarizarea conştiinţei civice şi la modelarea unui viitor sumbru.
În timp ce discursurile despre ce-ar trebui să producă universităţile abundă în „competenţe” şi „performanţe”, starea jalnică a sistemului de învăţămînt nu încetează să fie confirmată de măsuri aberante, de iniţiative care se contrazic unele pe altele şi de un dispreţ de proporţii, dacă ne gîndim la subfinanţarea progresivă. A monitoriza poliţieneşte un sistem fără a-l reforma şi a-l regenera financiar devine sinonim cu a-l devaloriza şi a-l arunca la groapa de gunoi a rebuturilor sociale. Statul român discreditează sistemic învăţămîntul, oblingîndu-l să facă un compromis major cu integritatea unui spaţiu de idei nesupuese, protestatare, reactive la discursul oficial. Statul român îşi doreşte universităţi-sclavi, care să dezvolte, asemeni coporaţiilor, politici antreprenoriale de succes, în care totul devine controlat financiar.

Realitatea precară a Universităţilor din România le transformă în mini-oraşe suprapopulate, cu o nevoie de capital din ce în ce mai crescută, cu un acccent sporit pe individualism, cu o conştiinţă diminuată de apartenenţă la o colectivitate, cu o forţă de reacţie fragilă.
Universităţile nu sînt comunităţi de acţiune, centre care să creeze o structură solidară de intervenţie în societate, care să identifice şi să lupte pentru un set de valori comune de reprezentare publică şi care să se legitimeze prin critica universităţii ca bazar global.
Universităţile nu se confruntă doar cu un deficit bugetar, ci şi cu un deficit de sens critic, extrem de bine controlat, care le atrofiază capacitatea de a gîndi un model diferit de existenţă. Una dintre întrebările fundamentale pe care studii recente de analiză a universităţilor publice şi le pun este: care e rolul social al universităţii şi ce-ar trebui să facă pentru comunitatea în care funcţionează? Parteneriatul universitate-comunitate, analizat într-un studiu extrem de elaborat – Bridging University and Community: The Power of Collaborative Partenership for Social Change[1] (autori: Rosemarie Hunter, Sarah Munro, Linda Dunn şi Katie Olson) – dezvoltă o cultură a anagajării sociale a universităţii, care propune o educaţie a responsabilizării civice.
Universitatea ca o comunitate deschisă părea, pînă la protestul din 24 noiembrie de la Facultatea de Istorie, o construcţie utopică de coalizare a forţelor.

Dezbaterea publică anunţată pentru ora 18.00 la Facultatea de Istorie (invitaţi: Vintilă MIhăilescu, Carol Căpiță, Ciprian Şiulea), organizată de către Miliţia Spirituală, a fost sabotată chiar de către conducera facultăţii, fiind considerată incomodă. Ca atare, rectorul Universităţii a considerat oportună intervenţia unor brigăzi de jandarmi, care au început să-i legitimeze pe cei prezenţi şi să-i dea afară pe unii dintre ei.
Ocuparea de dezbatere
pe care au iniţiat-o protestatarii de la Facultatea de Istorie nu-şi propune, potrivit lui Mihai Bumbeş, să blocheze activităţile din Universitate: „Acest sit-in, pentru că nu e o ocupare propriu-zisă, e diferit de conceptul de „Occupy” (al protestatarilor de pe Wall Street), această rămânere în facultate e un mesaj către autorităţi… Cea mai importantă revendicare vizează un buget mult mai mare pentru educaţie. În lege scrie 6%, evident că nu se pot da 6%, dar 2% e prea puţin. Se urmăreşte ca România să devină o mână de lucru ieftină[2].
Jandarmizarea iniţiativelor de protest public ne aduc la stadiul retardat de mase de manevre care trebuie să execute comenzi, fără să le comenteze, fără să le pună în discuţie validitatea şi necesitatea.

Ce tip de universităţi vrem să creăm? Mall-uri cu departamente-tejghea, care livrează informaţii a căror unică valoare stă în vandabilitatea imediată, sau spaţii comune critice, care să propună un discurs de reflecţie programatică?
Atîta timp cît sistemul de educaţie din România face jocurile monopolurilor economice şi acceptă măsuri de subfinanţare, se discreditează atît la nivelul conţinutului de idei, cît şi la nivelul practicilor sociale pe care le propune. În măsura în care construieşte însă un discurs de interogare a mecanismelor de market-izare a şcolii, şansa lui de a produce schimbare devine posibilă.

Se sperăm cu acţiunea de la Facultatea de Istorie este începutul unei educaţii critice necesare: „Criza universității, nu criza economică financiar provocată, este adevărata criză globală accesibilă, neconfiscată, în care lupta (mai) poate să fie purtată[3]. (Mihaela Michailov)


[1] http://universitydesign.asu.edu/udc-resources/publications
[2]
http://www.realitatea.net
[3]
http://www.criticatac.ro/3911/criza-universitatii-criza-societatii
SURSA: ArtActMagazine