Mircea Roman: trupuri, chipuri, revenire

După expoziţia de desene a lui Sorin Ilfoveanu, AnnArt Gallery propune în intervalul 25 octombrie-30 noiembrie 2011 un nou eveniment excepţional: expoziţia personală de sculptură a lui Mircea Roman.

Cîştigător în 1992 al marelui premiu la Trienala de la Osaka şi apoi al unei burse Delphina (1993-1994), artistul a trăit şi a activat timp de paisprezece ani în Marea Britanie, la Londra. Întoarcerea sa „definitivă” în ţară, în 2007, care a coincis cu o expoziţie personală la Muzeul Ţăranului Român, poate surprinde şi contraria, cu atît mai mult cu cît lucrările sale sînt deopotrivă apreciate şi colecţionate, atît în ţară cît şi în străinătate.
Semnatarul acestor rînduri consideră că dintre cele unsprezece expoziţii personale menţionate în CV-ul de pînă acum al lui Mircea Roman, Trupuri şi chipuri de la AnnArt este o a patra expoziţie importantă, în ordine cronologică, după cea din 1989 (de debut), de la Atelier 35 (aflat pe atunci la demisolul Galeriilor Orizont), cea din 1998, de la ACVA Gallery (Londra) şi Dezorient Express de la MŢR, din 2007.

Aceste repere ale biografiei artistice marchează perioade distincte de creaţie şi de înţelegere a sculpturii (ca activitate mentală) de către artist. La prima vedere, Mircea Roman ajunsese la formele care l-au consacrat încă din 1989, de atunci încoace intervenind doar cu mici derogări de la programul său iconografic sau experimentînd în special la nivelul proporţiilor volumetrice. Pe un alt palier al analizei putem constata că, de-a lungul timpului, interesul artistului în ceea ce priveşte relaţia dintre întreg şi parte s-a modificat, fără a fi vorba în mod automat despre evoluţie, ci mai degrabă despre varietate.

Interesat de fizionomie, Roman este la fel de atent cu detaliul şi cu fragmentul, pe care nu încearcă niciodată să-l ascundă în volume monolitice. Curatorul expoziţiei, Adrian Guţă, interpretează pertinent recursul la viziunea „body in pieces“ în sculptura neoexpresionistă a întregii generaţii ’80 (din care face parte şi Mircea Roman), drept răspuns politic la situaţia socio-politică mutilantă din acea perioadă. Conform eseului său critic, „Antropomorfologii în lemn”, publicat în catalogul expoziţiei, „alienarea comunistă a fost înlocuită de cea consumistă, aşadar motivarea contextual-istorică îşi are continuitatea sa”.

Este remarcabilă lipsa de tragism a personajelor lui Roman, în ciuda accentuărilor fizionomice. Ceea ce surprinde sînt ipostazele de prezentare ale acestora: nimic hieratic, nimic comic, nimic grotesc ori maladiv şi totuşi departe de firesc. Apelul la arta egipteană, uneori la culoare, patină sau adeziv la vedere subliniază materialitatea, accentuînd în acelaşi timp iconicul. Ceea ce rămîne constant este arhetipul. Lucrările lui Roman vin parcă din afara timpului istoric cunoscut, fără a păstra nici o evidenţă a apartenenţei la vreun alt timp. Acestea pot trăi împreună, alăturate sau puse în dialog. Selecţia şi aranjamentul operate la AnnArt demonstrează din plin acest fapt.

Revenit în ţară, Mircea Roman rămîne artistul european care fusese încă înainte de rezidenţa sa britanică. Pentru publicul din România, faptul echivalează cu o mai mare prezenţă pe scena locală a artelor vizuale şi simplificarea procedurilor de achiziţie.
În relaţie cu „problema” întoarcerii, considerăm că artistul însuşi este cel mai în măsură să ne spună care sînt coordonatele deciziei. Iată aşadar ce ne-a declarat în exclusivitate Mircea Roman:
„Motivul pentru care m-am întors din Marea Britanie este acela că nu am expus acolo cum aş fi dorit. Expoziţiile la care am participat în insulă sînt destul de puţine. Atelierele deschise reprezintă o formă de expoziţie, din punctul acesta de vedere putînd spune că am stat bine. În expoziţii-concurs se intră doar cu recomandări solide, din interior. Personal, am reuşit o dată şi am aflat că a fost un caz singular de primire a cuiva din afara sistemului.
În Londra am lucrat doar cu Beaux Arts, o galerie destul de bună de pe Cork Street. I-am vizitat, le-am arătat ce lucrez, le-a plăcut, m-au expus, au vîndut. După primul succes comercial, au dorit o lucrare de mari dimensiuni, pentru a fi dusă la un tîrg de artă. Am realizat o astfel de lucrare şi mi s-a spus că este atît de puternică încît eclipsează celelalte piese aflate în expunere. Mi-au cerut apoi o lucrare mică. Aceasta a atras atenţia (la tîrg), fiind chiar televizată. Am discutat apoi despre realizarea unei expoziţii personale, dar între timp s-a schimbat directorul şi proiectul a căzut. Aici s-a încheiat colaborarea dintre părţi.
Pe lîngă expunerea în locuri consacrate, m-au interesat şi spaţiile alternative. Am avut lucrări expuse la Riverside Studios, spaţiu aflat în vestul Londrei, în condiţiile în care toată arta se află în est […]. Am mai avut o expoziţie la Fabrica de Ciocolată, dar problema este că în astfel de locuri nu poate fi adusă decît prin relaţii critica de specialitate, omologarea fiind vitală pentru proiectele experimentale sau alternative.
Ca să vă răspund mai cuprinzător la întrebare, mi-am propus să realizez un proiect mai mare şi mai bine pregătit decît tot ce făcusem în Marea Britanie, prin care să încerc să ies la lumină. Acesta a fost Dezorient Express. Am depus proiectul la London’s Art, unde am obţinut punctajul maxim, însă au fost şi alţi artişti cu punctaj maxim, proiectul meu nefiind sprijinit. Consider că prin cele patruzeci de pagini ale documentaţiei făcusem tot ce era posibil din punctul de vedere al managementului artistic. Am realizat că munca mea nu poate penetra sistemul britanic, constatînd totodată că şederea în insulă este inutilă pentru mine. În consecinţă, după paisprezece ani de şedere la Londra, am hotărît să mă întorc.

Faptul de a avea o bună vizibilitate depinde de felul de a fi al fiecărui artist. Pentru unii este mai convenabil să lucreze în străinătate, pentru alţii în ţară. Artiştii din Cluj vînd foarte bine în Occident. O serie de artişti români stabiliţi în ţări apusene expun şi vînd, de asemenea, la preţul pieţei. Pentru mine a fost mai bine că am revenit”.
(Mihai Plămădeală)
SURSA: Observator cultural