Vitrina cu cărţi-obiect

 West Meets East

Expoziţia „West Meets East”, de la Sala „Constantin Brâncuşi”, este a cincea etapă a proiectului cu acelaşi nume, centrat pe creaţia de carte-obiect. Fiecare etapă a însemnat o expoziţie, deschisă la Bucureşti, în Statele Unite, la Iaşi.

Ideea nu este nouă. De la Ion Biţan, primul artist român care a practicat acest gen, la Ion Stendl sau la Mircia Dumitrescu, cu seria dedicată lui Nichita Stănescu, conceptul are deja o istorie.
De data aceasta simbolul este folosit nu numai în sensul lui strict cultural şi estetic, dar şi ca modalitate de comunicare între artişti de pe continente şi din culturi diferite. Proiectul, iniţiat în 2009 de Daniela Frumuşeanu de la „Universitatea Naţională de Arte” din Bucureşti şi de Joanne R. Luongo, de la „Worcester State College” din Statele Unite, a reunit până acum 45 de artişti din România, Statele Unite, Olanda, India, Republica Slovacă. Etapa a V-a s-a concretizat în această impresionantă expoziţie de la Bucureşti, ce va fi deschisă până către mijlocul lunii noiembrie, cu 41 de participanţi din toate generaţiile şi venind din tehnici artistice diverse. Unii dintre ei au în „repertoriul” lor cartea-obiect de multă vreme, ca în cazul Şerbanei Drăgoescu, ale cărei transpuneri plastice ale unor opere importante ale literaturii româneşti şi universale sunt deja cunoscute, alţii se află la primele experienţe artistice de acest gen, ca foarte tânăra Alexandra Corina Dănescu.

Romantic şi ludic, introspecţie şi discurs

Ce înseamnă pentru privitor o carte obiect? De ce este nevoie de ea alături de cea tipărită normal? De ce ar dori un artist vizual să creeze o carte, şi nu o pictură, o sculptură, o instalaţie sau un performance? Sunt întrebări al căror răspuns nu este întotdeauna simplu.
În primul rând, o carte-obiect este un unicat. Nu în sensul textului semnat de un autor, ci pentru că a doua la fel nu va mai fi creată niciodată. Apoi, ea este menită în primul contemplării. De la forma piesei, la materialul din care este construită, la cromatică şi desigur, la conţinutul ei format din imagini, luate din natură, din viaţa personală (fotografii, de exemplu), din simboluri cunoscute sau inventate, din litere care compun sau nu un text. Cel care o „citeşte” nu parcurge un text linear, emoţionant sau interesant, desigur, ci este chemat să se scufunde concomitent în mai multe universuri.

Titlul este sugestiv, de multe ori, ca în cazul „Cărţii zburătoare pentru îngeri” a Mirunei Mihaela Haşegan sau al „Cărţii naturii” de Elena Daniela Dumitraşcu, ori „Cartea Răului” a Danielei Frumşeanu. El poate trimite gândul către alte tărâmuri, cum o face „Cartea japoneză” a aceleiaşi autoare, sau către alte epoci („Cartea în timp” de Aniela Elena Ovadiuc). Alteori, artistul pare că vrea să se destăinuie prin ea aşa cum nu o poate face prin altă artă, ca Suzana Fântânariu sau Cristina Bolborea în cartea ei de ceramică, „Lecturi despre mine”.
Într-o asemenea creaţie, semnul vizual ia locul cuvântului, culoarea declanşează imediat emoţia sau ia locul discursului despre soarta cărţii, ca în „Carte arsă”, de exemplu, litera obişnuită este schimbată cu un alfabet personal, care ţâşneşte din „pagină”, invitând la decriptare, iar filele legate tradiţional se pot desfăşura pe verticală sau pot fi rulate în suluri amintind de timpuri străvechi. Interiorul cărţilor este şi el deosebit de complex, incluzând toate domeniile vieţii cotidiene şi întreaga gamă de emoţii prin care fiecare vizitator trece măcar o dată în viaţă.

Diversitatea materialelor este la fel de incitantă. Cele mai diferite tipuri de hârtie se pierd între ţesături fine, între broderii şi frunze, între lemn şi ceramică, între piatră şi metal… O altă senzaţie, un alt sentiment tactil de fiecare dată.
Vizitând expoziţia de la Sala „Constantin Brâncuşi” oscilezi între „Cartea Alchimiei”, realizată de Daniela Frumuşeanu, fastuoasă prin culorile folosite, prin preţiozitatea materialului şi impresionantă prin căutarea unui fond de simboluri care să facă vizibilă unitatea spirituală a omenirii: mister, ritual magic, ştiinţă, transformare, spaţiu alchimic, semne, simboluri, culoare, vindecare, şi „Psalmii”-aripi ai Şerbanei Drăgoescu, cu înălţări spirituale rar atinse de cuvântul scris, între fineţea voalului de lână pe care prima „scrie” gânduri şi simboluri şi „Culorile melancoliei” a celei de a doua, cu trimiterile lui blagiene, pe un paravan care, pliat, se poate transforma în carte. Poţi să zâmbeşti privind „File din copilărie” a Alexandrei Neacşu, te transpui în lumea romanelor poliţiste sau în cea, mai gravă, a căutării identităţii cu amprentele Alexandrei Cristina Buduru, şi eşti prins de avalanşa de culoare a porţilor şi caligramelor Letiţiei Oprişan, nou convertită la această modalitate de expresie.

Expoziţia „West Meets East” este un alt fel de întoarcere la obiectul carte în epoca internetului, care, de altfel, nu lipseşte din expoziţie, ca în ceramica Angelei Bonat, aşa cum nu lipsesc ziarele, fie prin modul de imprimare al unor litere fie prin resturile lor, prinse în casete de carton şi intitulate, ironic sau nu, „Biblioteca” Şerbanei Drăgoescu.

Pictură, grafică, broderie, sculptură, colaj, textile, sigilii de ceară, gresie, ceramică… toate convertite în carte şi discurs despre carte. Romantic şi ludic, ecologie şi introspecţie, cuvânt şi imagine.

O altfel de bibliotecă, al cărei conţinut aparţine nu numai autorilor pieselor, ci şi privitorului şi care este menit să stea „sub semnul solidarităţii intelectuale”, după inspirata expresie a criticului Valentin Ciucă de la Iaşi.
(Victoria Anghelescu)
SURSA: Cotidianul.ro

Participă artiştii: Şerbana Drăgoescu, Suzana Fântânariu, Letiţia Oprişan, Miruna Mihaela Haşegan, Liviu Nedelcu,  Georgeta Hlihor,  Adela Bonaţ,  Ana Maria Rugescu,  Aniela  Elena Ovadiuc, Cristina Ecaterina Bolborea, Daniela Frumuşeanu, Adina Iftode, Adriana Emilia Popa Canija, Adriana Mirela Ciupercă, Alexandra Georgiana Coman, Alexandra Cristina  Buduru, Alexandra – Corina Dănescu, Alexandra Neacşu, Alida Mirela Păun, Amalia Rodica Ailincăi, Anca Alexandra Higiu, Andra Cristescu,  Andra Georgescu, Carmen Emanuela Popa, Carmen Iordache, Diana Raluca Ghencea, Diana Şochina, Elena – Daniela Dumitraşcu, Joanne R. Luongo (U.S.A.), Maria Miertoiu, Marián Králik  –  (Republica  Slovacă), Mioara Mei-Roşu, Ruxandra Ştefana Munteanu, Sabina – Mariana Stan, Tatiana Cociorva, Alexandra Andreea Ionaşcu, Cătălina Elena Florescu, Daniela Arseni, Florentina Micu şi Ana-Maria Bunescu. Expoziţia poate fi vizitată până pe 28 octombrie 2011.

Discursul MS Regele Mihai I

După 64 de ani în Parlamentul României

România modernă o datorăm monarhiei. Toate instituţiile statului, care funcţionează şi astăzi, au fost realizate de monarhii României. Arta românească din secolele al XIX-lea şi al XX-lea ne dezvăluie transformările apărute în arhitectură, pictură și sculptură, datorită diverselor curente occidentale ce aduceau aerul modernist în România prin intermediul Casei Regale. În arhitectură, neoclasicismul, clasicismul, ecletismul sau linia națională sunt curente ce configurează noul stil în construcția clădirilor din capitală şi nu numai. Putem aminti arhitecți de seamă precum: Ion Mincu, Petre Antonescu, Alexandru Orăscu și alții. Sculptura aduce elemente noi, moderniste, prin schimbarea stilului de lucru și a unei noi viziuni artistice aparţinând unor sculptori, cum ar fi, de exemplu, Karl Storck, Carol Storck, Ion Georgescu, Vladimir Hegel, Dimitrie Paciurea și Constantin Brâncuși. Pictura se racordează la schimbările occidentului, majoritatea pictorilor români făcându-și studiile la Paris şi München, dar şi la București, unde primele şcoli încearcă să-și definească propiul stil de lucru. Îmbinând elemente ale modernismului cu cele ale tradiționalismului, pictorii români, cum ar fi: Ștefan Luchian, Gheorge Tattarescu, Theodor Aman, Ion Andreescu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrașcu sau Theodor Pallady și-au lăsat decisiv amprenta asupra dezvoltării artei româneşti. După 1947 valorile autentice ale României au fost uitate sau neglijate. Regimurile politice de atunci şi până acum au distrus sistematic şcoala românească şi ceea ce arta a produs. Operele marilor artişti din perioada interbelică au rămas un reper şi, din păcate, document al valorii unui trecut pe care România nu-l poate atinge. Am putea vorbi orice despre monarhia din România, însă, este cert că ea a fost susţinătoarea dezvoltării învăţământului românesc şi al tuturor artelor.
Dictonul: „unde este regele merg şi artiştii” s-a dovetit a fi valabil. Regele Mihai a avut un destin tragic şi o reputație de taciturn. I-a spus o dată bunicii sale: „Am învățat să nu spun ce simt și să le zâmbesc celor pe care-i urăsc cel mai mult”. După 64 de ani şi multiple eforturi a unei părţi a politicienilor noştrii, MS Regele Mihai I s-a adresat din nou Parlamentului. Nu ştiu câte din figurile politice din prezent, cu multiplele lor greşeli ce au scufundat ţara în sărăcie vor râmâne în cărţile de istorie, cert este că discursul regelui, la împlinirea a 90 de ani, râmâne un episod de referinţă a perioadei nostre, moment pe care nepoţii noştrii îl vor învăţa în cadrul orelor de istorie. Redăm mai jos discursul MS Regele Mihai I de România, de la tribuna Parlamentului.

Discursul Majestății Sale Regele Mihai I
în fața Camerelor reunite ale Parlamentului României

25 octombrie 2011, ora 10.00.
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.
Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visele și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.
Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989.
Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului.
Multe domenii din viața românească, gospodărite competent și liber, au reușit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători și companiile mijlocii, tinerii și profesorii din universități, licee și școli, cei din agricultură.
Încearcă să-și facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomații și funcționarii publici, deși sunt puternic încercați de lipsa banilor și descurajați instituțional. Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românescă.
Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare.
România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Școala este și va fi o piatră de temelie a societății.
Regina și cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susține interesele fundamentale ale României, continuitatea și tradițiile țării noastre.

Nu m-aș putea adresa națiunii fără a vorbi despre Familia Regală și despre importanța ei în viața țării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!
Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.
În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.
Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați.
Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române: Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.
Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.
Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați.
Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna.
Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.
Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Mihai de România

Sculptura în alb

Anamaria Şerban

27 octombrie – 15 noiembrie 2011
Curator: Dan Mircea Cipariu
Coordonator Atelier 030202: Mihai Zgondoiu

Vernisaj: joi, 27 octombrie 2011, ora 19.00, ATELIER 030202 (Sala Nouă TC), str. Sfânta Vineri nr. 11, Bucureşti/www.atelier030202.blogspot.com

Efemerul şi întrupările sale sunt pentru Anamaria Şerban spaţii abisale şi interiorizate. Programul Land Art-ului şi al mişcării create de Robert Smithson este asumat, într-o polemică autoreferenţială cu devenirea, până când dependenţa obiectului artistic de context şi de privitor devine un prilej interşanjabil de redescoperire a unghiului de vedere şi a sintaxei vizuale. Pariul pe actul artistic nu este neapărat în detrimentul obiectului artistic, ci este o consecinţă firească a influenţelor naturale (spaţiu şi timp) asupra subiectului şi materialului artistic. Contextul şi interacţiunea publicului cu un concept artistic dau măsura efemerităţii asupra receptării şi valorizării, miza, de altfel, a acestui perfomance.

Anamaria Şerban ştie că nu ştie care este semnul vizual şi spiritual intangibil. Motiv pentru care pentru ea sculptura este un lung şir de ipoteze privind tridimensionalitatea şi punerea ei în spaţiu. Sculptura devine un concept de interferenţă cu arhitectura şi geografia. Aşa cum, pus într-un context, orice om poate avea un rol teatral de impact, şi cele 100 de pietre ale artistei tind să îşi pună în valoare geometria variabilă până când acestea sunt în ochii privitorului expresia stilistică cea mai înaltă. Un subtil joc de-a creatorul şi creaţia sa, cu 100 de pietre neşlefuite, precum neşlefuită este şi intuiţia critică şi artistică a celor ce participă la performance.

În direct, publiculului i se oferă şansa demiurgică a unui creaţii despre cele 100 de pietre ale efemerului. Un efemer înregistrat ca într-un reality show despre căutarea unui punct de sprijin care să (ne) schimbe universul. (Dan Mircea Cipariu)

Anamaria Șerban (n. 1979 la Arad) a absolvit Facultatea de Arte – Universitatea de Vest, Timişoara, promoţia 2002. Artista este Lector Universitar Dr. la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, secţia sculptură.
Participă în numeroase expoziții/simpozioane de sculptură monumentală din ţară şi străinătate (Parcul Saint Cloud – Paris 2007, Artuborg – Timişoara 2003, Larvik – Norvegia 2002, Trienala de Sculptură Monumentală, Chateau d’ Opeye – Belgia 2001 etc). În anul 2001 începe proiectul „100 de pietre”, un șir de sculpturi monumentale amplasate în spațiul public. Este cofondator „Grup 21” (Tineri Artiști Arădeni), director de proiect, curator (alături de Cosmin Florin Moldovan) la „Sculptura azi. 4 discursuri” . Trăieşte şi crează în Arad şi Timişoara.