Cortul diplomatic


Anetta Mona Chişa & Lucia Tkáčová şi Ion Grigorescu

Vernisaj: 20 octombrie 2011, ora 19.00
Perioada: 20 octombrie – 27 noiembrie 2011

Expoziţia se constituie în jurul unei structuri compuse dintr-un nucleu de imagini realizate de Ion Grigorescu, nucleu ce corespunde unei constelaţii de teme care au apărut în mod recurent în practica lui şi care pot fi intepretate pe mai multe niveluri de lectură. Una din preocupările lui centrale este explorarea raportului individului cu autoritatea politică, fie că el comentează statutul artistului în cadrul ierarhiilor sociale – dispunând în aparenţă de toată libertatea, dar fiind de fapt incapabil să clintească sau să influenţeze în vreun fel autoritatea reală a puterii –, fie că e vorba de incursiuni istorice care îşi găsesc o rezonanţa în biografia personală, de chestionare a limitelor psihanalizei sau de reflecţii legate de soarta ideologiilor în lumea contemporană.

Pe această din urmă direcţie se produce intersecţia cu problemele investigate de Anetta Mona Chişa şi Lucia Tkáčová care manifestă în demersul lor artistic o atitudine critică faţă de poziţiile de putere şi tipurile dominante de discurs care structurează angrenajul social. Chişa şi Tkáčová au urmărit în mod programatic iconografia piramidei umane, aşa cum apare ea în diverse contexte, purtând variate semnificaţii, de la spectacolele omagiale regizate de propaganda regimurilor socialiste, înscenând triumful unor utopii iluzorii, la reprezentări critice ale ierarhiei de clase a sistemului capitalist sau la ideea de solidaritate pe care o inspiră efortul uman colectiv. Referinţele la trecutul recent sunt invocate pentru relevanţa lor actuală. Structura piramidală rămâne în continuare emblematică pentru felul în care e configurată astăzi distribuţia socială: ea perpetuează discriminarea şi e profund injustă pentru cei aflaţi la baza piramidei. Înainte şi după schimbările politice din 1989 organizarea socială reproduce acelaşi model al exploatării. Iată ce nota Ion Grigorescu în însemnarile lui zilnice din anul 1978 (însemnări ce se regăsesc şi în dialogul lui fictiv cu „tovaraşul” Ceauşescu): „Menirea celor ce sunt exploataţi în contextul noilor relaţii de putere – proletariatul – a fost de a înfrânge exploatarea şi de a deveni conducătorii viitorului, însă acum realitatea e alta. Proletariatul este prea legat de burghezie pentru a putea veni cu altceva decât tot exploatare.

Sponsor: Grup Transilvae
Mulţumiri: Viorica Dinu, Otilia Mihalcea, Alin Popescu, Vlad Telibasa, Bogdan Vasilescu
Expoziţia „Cortul diplomatic” poate fi vizitată de miercuri până duminică între orele 10.00 şi 18.00.
Salonul de proiecte
Calea Moşilor, nr. 62-68, etaj 2, Bucureşti.

Salonul de proiecte este o iniţiativă a Magdei Radu şi a Alexandrei Croitoru ce se va desfaşura timp de un an, beneficiind de sprijinul financiar şi logistic oferit de MNAC. Această iniţiativă îşi propune realizarea unor expoziţii, prezentări şi dezbateri care se vor focaliza asupra artei contemporane din România, punând producţiile tinerilor artişti într-un context generaţional mai larg.
SURSA: Modernism.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s