Liliana Mercioiu Popa la UNAgaleria
Liliana Mercioiu Popa parcurge un drum în interior, de căutare şi de regăsire a unor „stări” personale – fragmentate, repetitive – care transpun un anume „exces”, găsit ca o supapă de salvare din faţa tensiunilor create în jurul conceptelor, ca şi cum ea ar trebui să aleagă între adevărul acestora şi „bucuriile simple” ale vieţii. Alegându-le pe cele din urmă, artista pledează pentru „scufundarea” în senzorialitate, pentru o risipire din prea-plinul vieţii în faţa problemelor grave filosofice. Chiar dacă surprinde noutatea acestor reprezentări figurative, mijloacele picturale poartă o marcă personală, fiind astfel deja cunoscute; în această serie nouă de lucrări regăsim tuşa energică, aproape gestuală, din picturile sale anterioare, paleta redusă la griuri rafinate, potenţate de scurte izbucniri cromatice mai intense.
Indiferent de subiectul ales, pictura rămâne pentru Liliana Mercioiu Popa un câmp al cercetării pur vizuale, în care ea operează o selecţie, defrişând un posibil drum, deschis ca o temporară escapadă în „desişurile” lumii”, o invitaţie la o căutare existenţială şi plastică în acelaşi timp.
(Ileana Pintilie, istoric şi critic de artă)
Citiţi despre expoziţia Lilianei Mercioiu Popa şi un interviu cu artista: Las realitatea să vină spre mine
Vernisaj: 20 octombrie 2011, ora 19.00
Pe această din urmă direcţie se produce intersecţia cu problemele investigate de Anetta Mona Chişa şi Lucia Tkáčová care manifestă în demersul lor artistic o atitudine critică faţă de poziţiile de putere şi tipurile dominante de discurs care structurează angrenajul social. Chişa şi Tkáčová au urmărit în mod programatic iconografia piramidei umane, aşa cum apare ea în diverse contexte, purtând variate semnificaţii, de la spectacolele omagiale regizate de propaganda regimurilor socialiste, înscenând triumful unor utopii iluzorii, la reprezentări critice ale ierarhiei de clase a sistemului capitalist sau la ideea de solidaritate pe care o inspiră efortul uman colectiv. Referinţele la trecutul recent sunt invocate pentru relevanţa lor actuală. Structura piramidală rămâne în continuare emblematică pentru felul în care e configurată astăzi distribuţia socială: ea perpetuează discriminarea şi e profund injustă pentru cei aflaţi la baza piramidei. Înainte şi după schimbările politice din 1989 organizarea socială reproduce acelaşi model al exploatării. Iată ce nota Ion Grigorescu în însemnarile lui zilnice din anul 1978 (însemnări ce se regăsesc şi în dialogul lui fictiv cu „tovaraşul” Ceauşescu): „Menirea celor ce sunt exploataţi în contextul noilor relaţii de putere – proletariatul – a fost de a înfrânge exploatarea şi de a deveni conducătorii viitorului, însă acum realitatea e alta. Proletariatul este prea legat de burghezie pentru a putea veni cu altceva decât tot exploatare.”
subliniază Muzeul Guggenheim într-un comunicat.
Staatsgalerie Stuttgart, Fundaţia Wilhem Lehmbruck şi Peggy Guggenheim Collection din Veneţia.
O expoziţie pe urmele excentricei familii americane Stein, instalată la Paris, care a cumpărat Cézanne, Gauguin, Renoir şi i-a susţinut pe Picasso şi pe Matisse se află deschisă, până în 16 ianuarie 2012, la Grand Palais. Expoziţia reconstituie fabuloasele colecţii reunite: pe de o parte, cele ale lui Leo Stein şi a tinerei sale surori Gertrude, pe de alta, cea a lui Michael, fratele mai mare, şi a soţiei sale Sarah.
În 1903, Leo se află la Paris şi, dorind să devină pictor, frecventează Academia Julian. Se stabileşte aici, împreună cu sora sa Gertrude (1874-1947), care abandonase studiile de medicină pentru a deveni scriitoare. Amândoi sunt pasionaţi de arta modernă şi încep să cumpere, cu precădere de la Ambroise Vollard, opere de Cézanne, Gauguin, Renoir, Toulouse-Lautrec, iar ceva mai târziu, Picasso, din mica galerie a lui Clovis Agot, Matisse, de la Salonul de toamnă din 1905 sau pictorii care au provocat un adevărat scandal, Fovii. Au achiziţionat una dintre pânzele cele mai controversate ale momentului, „Femeia cu pălărie roşie” de Matisse. Şi-au câştigat rapid faima de colecţionari îndrăzneţi şi de fini cunoscători.
La câteva luni după Leo şi Gertrude, Michael şi Sarah s-au instalat la Paris şi au început să cumpere tablouri moderne pe care le expuneau în salonul medieval, printre mobilele Renaşterii, obiectele chinezeşti şi covoarele persane. Astfel că strada „Madame” devenise un loc strategic în care se încrucişa tot Parisul artistic. Interesul era focalizat pe pictura lui Matisse pe care ei o cumpără din abundenţă începând cu 1907. Sarah avea un veritabil cult pentru Matisse. Artiştii o incitau să studieze pictura şi să deschidă o Academie. Familia Stein a contribuit enorm la difuzarea artei, în special în Statele Unite, împrumutând tablourile lor pentru expoziţii, găsind noi colecţionari pentru arta modernă. Datorită lor, Matisse a expus în „Galeria 291”, a lui Alfred Stieglitz, în 1908. Dar angajamentul lui Mike Stein în favoarea artei moderne nu s-a oprit numai la pictură. În zorii primului război, Michael şi Sarah i-au comandat lui le Corbusier o vilă cu terase, pe care arhitectul o considera creaţia sa exemplară. El spunea că nu a avut niciodată comanditari cu un spirit atât de deschis. În 1934, Mike şi Sarah se decid să se întoarcă în California. Gertrude va rămâne în Franţa până la moartea sa. În afara portretelor pe care le-a făcut prietenilor, pictori şi scriitori, a scris multe texte despre artă. Interesul său pentru Cubism nu a încetat nicodată, dar şi pentru artişti foarte diferiţi, ca Picabia.
artavizuala21 