Art Yourself Gallery

Cea mai mare galerie de artă contemporană din Bucureşti

Joi, 22 septembrie 2011, a avut loc deschiderea oficială a galeriei de artă contemporană Art Yourself.

Amplasată central (str. Nicolae Ionescu 11, în proximitatea parcului Kiseleff), într-o vilă interbelică renovată recent, Art Yourself Gallery are o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați și dispune de cele mai moderne dotări specifice centrelor de expunere și de evenimente.

FeminitARTE, prina expoziție prezentată de Art Yourself Gallery

Cocktailul din seara de 22 septembrie a marcat, pe lângă deschiderea galeriei, și vernisajul celei dintâi expoziții: FeminitARTE.
Concept al curatorilor Monica Enache și Valentina Iancu, Expoziția FeminitARTE este construită ca un serial reflexiv, fiind percepția reprezentataă artistului contemporan asupra feminităţii.
În expoziție sunt prezente peste 60 de lucrări de pictură, gravură, sculptură și fotografie, semnate de peste 25 de artiști români contemporani.

Obiectivele galeriei

Art Yourself Gallery este un spațiu destinat promovării artei contemporane și a unui set de valori esențiale oricărei societăți a prezentului: toleranța, anti-discriminarea, solidaritatea.
Printr-un program expozițional complex și printr-o serie de evenimente care se vor interpune vernisajelor, Art Yourself Gallery urmărește să creeze o platformă accesibilă de comunicare între artiștii contemporani și public.

Misiune Art Yourself

Piața românească de artă contemporană este de mai bine de un deceniu într-o continuă creștere: apar din ce în ce mai mulți artiști tineri de perspectivă, colecționarii încep să simtă potențialul acestui segment investițional, cotele lucrărilor se majorează în fiecare an. Organism viu, piața de artă nu poate exista fără un contact permanent între producția artistică și public. Și nici fără un schimb constant de valori între artist și colecționar. De aceea, trei dintre obiectivele pe care ni le propunem încă de la început sunt: să prezentăm o selecție riguroasă de artiști, să organizăm expoziții consistente, să oferim colecționarilor consiliere pertinentă în achiziții. Susținerea trendului ascendent al pieței de artă contemporană și, de ce nu, o contribuție activă la accelerarea ratei de creștere sunt deziderate ale echipei Art Yourself.
În același timp, printr-un discurs curatorial coerent și consistent, Art Yourself Gallery militează pentru acceptarea diversității. Integrarea europeană și alinierea la standardele occidentale au ajuns subiecte atât de des abordate încât tind să devină clișee și să se banalizeze în cotidian. Cu toții știm că ‘Unitate în diversitate’ este deviza Uniunii Europene. Majoritatea o citim ca pe necesitatea de a conserva valorile naționale în cadrul unui teritoriu multicultural. O citire corectă însă ar fi următoarea: culoarea pielii, etnia, sexul sau orientarea sexuală, religia, aspectul fizic ori dizabilitățile nu ar trebui să fie generatoare de conflicte. Cruciadele – în sens generic – sunt, în secolul XXI, anacronice. (Dragoș Farmazon, Director Art Yourself Gallery)

Art Yourself etc.

Art Yourself etc. este magazinul de sticlărie de secol XX și produse home design asociat galeriei Art Yourself.
Oferta de sticlărie cuprinde o atentă selecție de obiecte realizate de unii dintre cei mai importanți designeri ai secolului XX și produse în fabrici de referință, precum Iittala, Riihimaki, Whitefriars, Holmegaard și altele. Expertul asociat galeriei pe această zonă de activitate este unul dintre cei mai mari experți în domeniu din Marea Britanie, Andy McConnell, specialist al BBC în cadrul Antique Road Show.
Oferta de ceramică propune o selecție de piese marca Estetico Quotidiano, Rob Brandt (cu faimoasele pahare strivite) și Mizuyo Yamashita (designer japonez de obiecte hand made).
SURSA: HipMag.ro

Ceramica Bizen

Comori naţionale vii ale Japoniei

Multe povestiri despre tradiţia ceramicii japoneze pomenesc despre cele „şase cuptoare antice”. Aceste categorii, ce se referă la şase centre majore de producţie ceramică care au avut perioada de înflorire în timpul perioadelor Kamakura (1185-1333) şi Muromachi (1338-1573), au fost propuse de către cercetătorul în ceramică de talie internaţională Fujio Koyama (1900-1975) în anii ’50. De atunci, în diferite situri din Japonia, arheologii au descoperit şi alte centre de ceramică o dată prospere. Drept rezultat, termenul „şase centre antice” a căzut cumva în desuetitudine. Totuşi, rămâne valabil că cele „şase centre antice” – care au continuat să producă ceramică din timpurile medievale până în prezent – au jucat un rol important în moştenirea ceramicii japoneze. Bizen este una dintre cele şase zone istorice şi chiar şi astăzi sunt mai mult de 400 de ceramişti specializaţi în producerea ceramicii Bizen. De aceea, stilul Bizen este unul dintre cele mai cunoscute stiluri în ceramica japoneză.

FOTO: Jun Isekazi în faţa unui cuptor. Ceramica Bizen se arde în cuptoare la temperaturi mai mari de 1200°C pentru o perioadă de aproximativ 10 zile.

Ceramica Bizen urmează o tradiţie transmisă cu mare grijă de la maestru la ucenic pe o perioadă de mai bine de 800 de ani. Metodele Bizen s-au dezvoltat într-o zonă cuprinsă în jurul districtului Imbe pe locul în care este acum oraşul Bizen, Prefectura Okayama, către sfârşitul secolului al XII-lea. Ceramica de Bizen nu foloseşte smalţul (glazura). Mai degrabă, este vorba de ceramică neglazurată, arsă vreme de 10 zile sau mai mult la o temperatură care depăşeşte 1200 grade Celsius. Încă de la finalul perioadei Muromachi, ceramica Bizen a mai fost caracterizată de folosirea unui anumit tip de argilă. Baza pentru argilă se numeşte Hyose, un tip de argilă, cu mare conţinut de fier şi cu grad înalt de plasticitate.

În timpurile medievale, în zona Bizen se produceau în special ustensile de fiecare zi, cum ar fi urcioare, vase pentru depozitat alimente şi mojare pentru măcinat. O dată cu dezvoltarea ceremoniei ceaiului în timpul perioadei Monoyama (cca.1573-1603), ceramiştii Bizen au lărgit gama. Ei au creat lucrări îndrăzneţe, totuşi rafinate, cum ar fi vase pentru apă, vase pentru flori şi alte elemente folosite în ceremonia ceaiului. Artiştii Bizen executau de asemenea servicii de masă pentru mesele oficiale Kaiseki care acompaniau ceremonia servirii ceaiului, astfel Bizen câştigând reputaţia unui centru de creaţie pentru servicii de ceai. Istoria ceramicii Bizen, desigur că nu a decurs numai lin. Au fost unele ocazii, în timpul perioadei Edo (1603-1867), apoi mai târziu Meiji (1868-1912) şi Taisho (1912-1926), când se părea că această artă este pe moarte. Dar la începutul perioadei Showa (1926-1989), un artist pe nume Toyo Kaneshige (1896-1967) a reînviat arta Xo-Bkew sau Bizen clasic, metode din perioada Monoyama. El s-a bazat pe tehncile clasice. Alţi ceramişti i-au urmat exemplul, astfel că metoda lui Kaneshige a devenit curentul principal al creaţiei ceramicii moderne Bizen.

FOTO: Vas Bizen cu desen linear, (Jun Isekazi, 2001) – acest vas este produs dintr-un anumit tip de argilă cu un mare grad de vâscozitate. În funcţie de starea cuptorului suprafaţa finală poate conţine o mare varietate de expresii. Stratul de la suprafaţă al acestui vas are mici moviliţe iar suprafaţa desenului linear pare că ar fi făcut de către un vehicul de explorare al spaţiului.

În zilele noastre, ceramica Bizen amestecă bogăţia corpului din argilă cu semnele interesante care apar în timpul arderii. Stropii de cenuşă care sar pe suprafaţa pieselor pot forma dungi şi sclipiri de culoare. În acelaşi timp, producătorii de ceramică Bizen de astăzi, lucrează cu multă sensibilitate, acest lucru ducând la aprecierea deosebită a accentelor artistice.

Ceramica de Bizen este de fapt deosebit de apreciată pentru calităţile sale artistice. Locul proeminent ocupat în moştenirea meşteşugurilor japoneze a fost recunoscut în anul 1956, atunci când ceramica Bizen a primit titlul de Proprietate Culturală Intangibilă, iar Toyo Kaneshige a fost desemnat primul Deţinător al Proprietăţii. Alţi deţinători au fost Kei Fujiwara (1899-1983), Toshu Yamamoto (1906-1994) şi Yu Fujiwara (1932-2001). Titlul de deţinător al Proprietăţii Culturale Intangibile al Ceramicii Bizen a fost acordat în 2004 actualului posesor, Jun Isekazi.

FOTO: vas Bizen realizat de  Kaneshige Michiaki (1934-1995)

Kaneshige Michiaki: „Producerea unor piese contemporane care încorporează elemente din perioada Momoyama sunt tehnici care ţin de tradiţie. Tradiţia constă în păstrarea formelor transmise şi, având în minte tehnicile vechi, este produsă o piesă contemporană. Tradiţia este întotdeauna în schimbare. O copie simplă a unei piese vechi nu s-a schimbat, aceasta fiind asemănătoare cu prototipul ei care a fost realizat cu 400 ani în urmă. Tradiţia constă în crearea a  ceva nou împreună cu ceea ce am moştenit”.

Jun Isekazi s-a născut în 1936, în cartierul Imbe din oraşul Bizen, Prefectura Okayama. A fost cel de-al doilea fiu al unui bine cunoscut maestru al figurilor ornamentale Bizen, Yozan Isekazi. După absolvirea cursurilor de artă ale Facultăţii Educaţiei din cadrul Universităţii Okayama, în anul 1959, a început ucenicia sub supravegherea tatălui său. Acolo, el şi-a rafinat măiestria în ceramica Bizen tradiţională prin muncă susţinută şi cercetare, atât a tehnicilor, cât şi a expresiei.

Vas pentru apă Bizen mizuhashi cu dungi stacojii hidasuki, din perioada Momoyama (secolul al XVI-lea), colecţia Muzeului de arte frumoase Hatakeyama Memorial.

În anul 1961, Isekazi formează un parteneriat cu fratele său mai mare, Mitsuru. Produsele lor iniţiale erau arse într-o replică experimentală a unui cuptor anagama, de tipul unei peşteri. În anii care au urmat, Isekazi şi-a continuat studiile despre metodele şi stilurile tradiţionale, cercetând toate aspectele de la selectarea argilei, până la căptuşirea şi arderea în cuptoarele sale. Cunoştiinţele sale sigure precum şi tehnica deţinută în urma vastei sale experienţe au fost baza pe care Isekazi, ajutat de propria imaginaţie, formează o abordare orginală a ceramicii Bizen.

Cuptor anagama (experiment realizat de Ester Beck)

Încă de pe băncile facultăţii, Isekazi a fost foarte interesat de dezvoltarea artei moderne în lume. A fost inspirit de operele unor artişti cum ar fi, de exemplu, arhitectul spaniol Antonio Gaudi (1852-1926) sau pictorul şi designerul Joan Miró (1893-1983), în încercarea sa de a-şi decora obiectele. Colaboratorii săi au trecut graniţele dintre stiluri, exemple elocvente în acest sens fiind lucrările sculptorului Isamu Noguchi (1904-1988) şi cele ale designerului Masuo Ikeda (1934-1997).
Viziunea expresivă a lui Isekazi a explorat o gamă largă de zone, de la ustensile tradiţionale de ceai, până la sculpturi inovative şi ceramică murală, iar, la rândul ei a influenţat foarte mult pe artiştii tineri. El continuă să joace un rol activ de conducere, dând formă şi ajutând la dezvoltarea ceramicii Bizen moderne. Din întâmplare, ceramica murală care decorează holul noii reşedinţe oficiale a Primului Ministru Japonez, terminată în 2002, este opera lui Isekazi.

Cuptor de tip anagama

Isekazi, considerat inovator al ceramicii Bizen, spune că i se pare fascinant acest stil tradiţional: „Ceramica Bizen nu foloseşte glazuri colorate, dar chiar şi aşa, fiecare piesă vibrează prin culoare. Descopăr o căldură puternică, umană, în ceramica de Bizen”. El adaugă: „Tradiţia adevărată este formată prin crearea continuă a noi modele. Aş vrea să primesc şi să absorb perioada şi mediul în care trăiesc şi să creez noi forme cu sensibilitate modernă”.

Vas Bizen ars în tehnica Raku realizat de Kaneshige Michiaki

Isekazi a muncit din greu contribuind la dezvoltarea tinerilor artişti. Începând cu anul 1978, el a lucrat timp de aproape 10 ani ca instructor adjunct în programul de arte plastice de la Universitatea Okayama, dragă inimii lui. Mulţi ceramişti, inclusiv artistul în devenire în ceramică Bizen, Ryuichi Kakurekazi, (n.1950) şi-au făcut ucenicia cu mult-stimatul artist Jun Isekazi. 
Text: Masanao Sakaki, expert specialist, Agenţia pentru Relaţii Culturale Japoneze
Foto: Hiroshi Ohashi.
Traducerea şi adaptarea 
Corina Maftei, după revista lunară Japan+: Asia – Pacific perspectives, editată cu sprijinul guvernului Japoniei.
SURSA: AlterMedia.ro.
Citiţi pe aceeaşi temă: Muzicalitatea formelor în ceramica lui Goro Suzuki; Chuck Hindes – estetica artei japoneze; Hiromu Okuda: sunet şi spaţiu

Formă şi imagine

Ceramica artistică între trecut şi prezent

Nu aş fi scris această incursiune în istoria ceramicii dacă nu aş fi constatat faptul că în gândirea tinerei generaţii de viitori plasticieni persistă ideea că artele focului, preluând o veche mentalitate, sunt subordonate utilitarului şi, astfel, leagă acest domeniu al vizualului de producţia industrială.

Nici unele dintre obiectele artistice din Antichitate până în prezent nu stârnesc o pasiune mai mare în rândul colecţionarilor de artă precum cele din ceramică. Numai prin materia componentă, ceramica nu face pe nimeni să se emoţioneze. Succesul ei se datorează, în primul rând, durabilităţii şi costului redus de producere, la care, sigur, se adaugă şi altceva…

De la primele recipiente modelate manual ale Mesopotamiei, la frumuseţea clasică a vaselor greceşti, de la incomparabila fineţe a porţelanului chinezesc, la excesele secolului al XIX-lea şi exuberanţa Art Deco, vreo zece milenii de producţie ceramică ne stau înainte. Data de naştere a acestei arte nu ne este cunoscută, aşa cum nu ştim când a ajuns omul să aibă ideea de a modela recipiente din lut şi a le arde în foc, pentru a le face rezistente la apă. Ceea ce ştim este că lutul a fost utilizat cu mult înainte de a descoperi schimbările structurale pe care le suferă în urma folosirii unei forţe care înspăimânta – focul. La început argila a fost folosită în scopuri „arhitecturale” (la construcţia şi întărirea adăposturilor) sau magico-rituale (figurine utilizate în cadrul unor ceremonii).

Istoria ceramicii începe în Neolitic, cu prima piesă din lut arsă intenţionat. Ce a urmat a fost una dintre cele mai pasionante aventuri ale umanităţii.
Civilizaţia Chineză este cea care ne-a lăsat o amplă şi spectaculoasă moştenire în arta ceramicii, fiind în acelaşi timp o cultură foarte puţin cunoscută de către europeni. Piesele de ceramică cele mai vechi din aceasta zonă datează de acum 10.000 – 11.000 de ani şi provin din regiunea de Sud-Vest a Chinei.

Ca eleganţă a formei şi rafinament al ornamentaţiei, ceramica grecă nu a fost niciodată depăşită, iar în Europa nu avea să se mai producă ceva comparabil calitativ decât după aproape două milenii. Ceramica, până în secolul al XX-lea, a avut în principal o latură utilitară care obliga creatorul, indiferent de epocă, să ţină seama de anumite principii care o făceau funcţională. Dacă aceste „canoane” funcţionale trebuiau respectate, „fabricanţii” s-au „răzbunat” pe decor. Ce nu s-a pictat pe vasele ceramice de-a lungul istoriei? De la forme geometrice, vegetale, animale, scene cu bătălii sau care înfăţişează viaţa luxoasă a Caselor Regale. Istoria poteriei de la oala de lut, la ceaşca de cafea sau ceai, realizată din porţelan fin, ar putea fi, de asemenea, scenariul unui serial palpitant.

Epoca modernă a făcut ca materialele ceramice să aibă o importanţă atât de mare, încât viaţa noastră de zi cu zi ar fi de neimaginat în lipsa acestora. Am putea spune că utilizarea ceramicii a fost pentru omenire o descoperire care ar trebui venerată la fel ca şi obiectele de cult.

Până prin anii ’50 ai veacului trecut, cele mai importante obiecte ceramice erau produse în mod tradiţional, din argilă (lut sau pământ galben), în atelierele specializate. Vasele, cărămizile, plăcile sau ţiglele aveau o consistenţă dură, poroasă şi fragilă. În a doua parte a secolului al XX-lea, cercetătorii s-au concentrat pe dezvoltarea materialelor ceramice, îmbunătăţirea proprietăţilor mecanice, a calităţilor estetice şi mai ales pe diversificarea domeniilor de utilizare. Avem astăzi rezultatul absolut spectaculos al acestor studii şi putem constata impactul lor asupra dezvoltării generale a societăţii umane.

Ceramica artistică, o profesie relativ tânără, apărută după cel de-Al Doilea Război Mondial, este văzută la ora actuală ca o manieră de a iventa forme pentru a exprima idei. Procesul de iniţiere începe încă din atelierele şcolii. Demersul pedagogic din cadrul liceelor vocaţionale cu profil artistic formează elevul pentru a deţine un bagaj de cunoştinţe în cultura ceramicii, constituit din informaţii ce acoperă partea istorică şi, în acelaşi timp, foloseşte mecanisme creatologice ce lansează noi tendinţe formale pentru a explora legi compoziţionale ale inovaţiei permanente din lumea contemporană. Explorând lumea estetică, dar şi funcţională, accentul este pus pe activitatea de căutare şi construire/realizare a produsului finit. Psihologia formei, ca metodă de analiză a imaginii, este privilegiul practicantului din domeniul artelor. Studiul desenului şi al culorii, studiul modelajului şi bazele compoziţiei sunt materii necesare creaţiei de obiecte artistice. Mărirea capacităţii de analiză a operei artistice este cu atât mai necesară cu cât mijloacele vizuale de astăzi produc o adevărată poluare vizuală. În acest context, obiectele de valoare sunt confundate cu cele kitsch, pe care arta modernă a Pop art-ului le promova pentru a lansa un avertisment asupra violenţei optice la care era supus omul societăţii de consum din cadrul marilor metropole.

După a doua jumătate a secolului al XX-lea, preocupările artistice din domeniul ceramicii beneficiază de o schimbare radicală a concepţiei despre formă. Crearea noilor forme tridimensionale se datorează, în primul rând, schimbării mentalităţilor învechite care au subordonat ceramica funcţiei utilitare. Ceramica a devenit în zilele noastre o artă care are ceva de spus şi de transmis. Ceramica este sculptură prin plasticitate, pictură prin cromatică, dar şi arhitectură prin construcţie. Asocierea dintre ceramică şi sculptură este dată de anumite caracteristici comune, cum ar fi, de exemplu, construcţia formei folosind relaţia gol-plin, alternanţă, repetiţia, tensiunea sau echilibrul. Ceramistul preferă însă întâmplarea şi evenimentul, în detrimentul ocaziei sau a privilegiului. În căutarea noilor idei putem constata două atitudini artistice: una de reîntoarcere către tradiţie şi arhaic, prin folosirea lutului, a simbolurilor sau semnelor şi, a doua atitudine, cea progresistă, dată de Expersionismul Abstract.

Ideile postmoderniste au venit prin intermediul arhitecturii dar au adus beneficii directe ceramicii. Postmodernismul în ceramică are rădăcini în arta americană a anilor ’60 şi, apoi, în arta anilor ’70 din Marea Britanie. Peter Voulkous, de exemplu, alcătuieşte grămezi de vase făcute la roata olarului. În anii 1970 studenţii lui Robert Arneson de la Bay Area of Northen California preiau în lucrări imagini ale culturii populare. Formele din muzeele lumii cermice sunt preluate de artişti cum ar fi Ken Price sau Ron Nagle pentru a construi mixaje care includ elemente pop. Lucrările lui Adrian Saxe fac aluzie la istoria artei (Art Deco) şi, în acelaşi timp, la cultura populară. Artistul canadian Steve Heinemann face o distincţie între prezenttrecut, biologichigh tech, formă şi culoare, solicitând o suprapunere în spaţiul obiectual.

După anii ’90 artele din România şi-au câştigat libertatea, căci libertatea însemnă democraţie şi democraţia dezvoltă spiritul liber şi inventiv, generând o atmosferă creativă care a ieşit din spaţiul privat în cel public. Cele două şcoli de ceramică, cea de la Cluj şi cea de la Bucureşti, au promovat idei creatoare generate de idei experimentale. Şcoala de ceramică de la Cluj a pus sub semnul întrebării tradiţia potrivit căreia ceramica trebuie să fie utilitară. Noutatea facerii şi a execuţiei, propriile cercetări legate de formă şi noile expresii ale argilei au schimbat fundamental tradiţia modelajului clasic, punând accent pe plasticitate şi atitudini artistice personale. (Grigore Roibu)
Lucrările din acest articol aparţin studenţilor din cadrul Universităţii de Artă şi Design Cluj, Departamentul Ceramică.

Moment aniversar Sorin Nicodim

Expoziţia Evanescenţe
Graleria Triade, Timişoara

Perioada: 17 septembrie – 15 octombrie 2011.

Expoziţia „Evanescenţe” a lui Sorin Nicodim la Graleria Triade nu dezvăluie neapărat un nou artist, ci, mai degrabă, o nouă balanţă în raportul Masculin-Feminin.

De data aceasta, Masculinul are o pondere cu mult peste proporţia cu care artistul ne obişnuise până acum. Ca să nu fiu greşit înţeles, prin Feminin şi Masculin înţeleg semnificaţii, gestualitate, culori şi raporturi din aria emoţională a lui Masculin şi Feminin ce se pot regăsi în lucrări.

Această prezentare necesită JavaScript.

Foto: Lucian Muntean – Modernism.ro

Momentul era previzibil în cazul lui Sorin Nicodim, fiindcă, în ultima sa prezenţă din spaţiul public timişorean, artistul ne propunea o După-amiază a unui faun. Faunul său însă era atunci unul mai mult sceptic, timid şi rafinat, decât viril, agresiv, sămânţos. De data aceasta liniile se fac mai mult muchie, negrul e tot mai autoritar, pastelarea stă alături de culori „răguşite”, iar armonia lumii se pierde tot mai accentuat. Un eveniment, deci, fiindcă lumea pictorilor de astăzi are o inerţie grea, spre static! Ceea ce vrea să spună că mult prea adesea, artiştii se transformă în propriii lor epigoni.
Marcel Tolcea

Directorul Muzeului de Artă Timișoara
Citiţi pe aceeaşi temă: Sorin Nicodim: Evanescenţe

Gânduri de la Athos

O parte dintre voi ştiţi că în această primăvară am fost într-un pelerinaj la Muntele Athos.

La invitaţia profesorului meu, pictorul Constantin Flondor, am pornit în această călătorie făcută într-un loc sfânt alături de alţi doi pictori ai grupării Prolog, Horea Paştina şi Mihai Sârbulescu, de scriitorul Dan C. Mihăilescu, criticul de artă Oliv Mircea, de colegii de generaţie (aproximez) Sorin Scurtulescu, Cristian Diţoiu, Nicolae Badiu şi George Mircea şi alţi câţiva pelerini. Toate sub bagheta regizorului Ionuţ Totu.

Nu intru acum în alte detalii. Am călătorit, ne-am rugat, am pictat, am văzut locuri tainice, am fotografiat. Oameni frumoşi, comori de materie şi duh dăruite lui Dumnezeu, natura frumoasă, pictura frumoasă… Rezumatul istoriei a fost deja publicat cu sare şi piper de dl. Dan C. Mihăilescu în Dilema Veche. (Citiţi: Muncit de draci, lucrat de îngeri; Oare ne-am întors de la Athos?).
Toată istoria, cu imagini, sperăm să facă obiectul unei cărţi pe care urmează să o publicăm, carte ce se află acum în lucru.

Înainte de plecare, Grig Roibu mi-a spus că dacă dau de un fost coleg şi fost profesor al liceului nostru acolo, pe nume Lucian Ioniţă Rus, să îi transmit salutarile sale. I-am răspuns că, probabil, nu se va întampla acest lucru (având în vedere marea de călugari români athoniţi şi obiceiul schimbării numelor la călugărie).

Cu toate acestea, în una din serile în care am ieşit pentru a sta de vorbă cu mai mulţi călugări pictori din atelierul de iconografie al schitului românesc Prodromu aveam să aflu, din vorbă în vorbă, că discutam de mai bine de un ceas cu fostul nostru coleg, necunoscut mie până atunci. S-a bucurat mult să afle că sunt profesor în Deva şi mai mult s-a bucurat să-şi amintească de fiecare, de Grig, de Adriana, de Mia, Alina şi toţi cei care l-au cunoscut. Mi-a cerut apoi să scriu un pomelnic cu toţi colegii profesori.
A doua zi i-am înmânat pomelnicul cerut în care adăugasem şi elevii pe care mi-i aminteam. El mi-a dat o scrisoare ce vi se adresează.

Trimit, cu întârziere, acest text destinat catedrei de arte vizuale a Liceului de Muzică şi Arte Plastice Sigismund Totuţă din Deva. Mi-am dorit să ne întâlnim cu toţii şi să proiectez câteva imagini de acolo, prilej cu care mă gândeam să lecturăm împreună acest scurt text. Nu am reuşit să duc această intenţie la bun sfârşit. Vă rog să nu vă supăraţi pentru acest lucru.
Sper să vă bucure intenţia acestui confrate.
Nu am adresle tuturor colegilor aşa că o să vă rog ca acest text să-l răspândiţi pentru a fi cunoscut. Vă mulţumesc.
Andrei Rosetti

Scrisoare pentru colegi

De la fratele Ioan

Pentru voi, dragii mei prieteni,
de la Dumnezeu iubire,
de la mine puţine cuvinte,
iar de la părinţi binecuvântări!

Dragii mei,

Cu adevărat dragi! Nu am ce să vă trimit – obiecte, atenţii, suveniruri – dar nu mă pot abţine să nu vă trimit câteva rânduri prin aceşti colegi şi prieteni ai voştri, pe care i-am întâlnit astă seară în Schitul Prodromu!

V-aş îmbrăţişa pe toţi odată,… şi mai apoi pe fiecare în parte. Să nu vă stânjenească „năvala mea” – că e sinceră şi curăţică.
Nu e „curată” pentru că aş fi cine ştie ce cuvios curăţit de păcate; e curată, pentru că aici, stând departe de „o lume dezlănţuită” vă port în minte şi simţire fără nici un interes grosier, pragmatic sau mai ştiu eu ce „ciudăţenie”.
Vă am acum cu mine, atât cât vă poate cuprinde – cu afecţiune – mintea şi inima mea.
Şi vă scriu cu mâna pe inimă, că Dumnezeu, – atunci când nu stâlcim cu voia noastră, pe fratele nostru, voia noastră proastă şi egoistă, meschină şi oarbă, fanfaroană şi nebună – Dumnezeu ne dă firesc şi din preaplinul iubirii Lui să ne iubim, să ne îndrăgim, să ne încălzim inima curat la gândul prieteniei noastre.

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot şi pentru toate, pentru voi şi pentru atâţia alţii, pentru viaţă, pentru durere, pentru învăţături, pentru bucurii, pentru fiecare clipă ce îţi dă şansa de a fi mai bun, pentru a putea ierta, pentru a putea cere iertare, pentru împăcare, pentru milă plină de compasiune, pentru înţelegere, pentru răbdarea de a te ridica – dacă ai căzut – iar şi iar, o viaţă întregă până la mormânt… dar ce zic eu până la mormânt?!! Şi din groapă să ne ridicăm cu puterea lui Dumnezeu aşa să murim SĂ NE RIDICĂM la FIREA NOASTRĂ CEA ADEVĂRATĂ: bună, blândă, milostivă, iertătoare degrabă, în care nu are ce căuta tristeţea cea înşelătoare ci doar bucuria de a mai putea face un pas, şi încă unul, şi încă… spre DUMNEZEU, spre ADEVĂR, spre SENS, spre VIAŢĂ… toate acestea ne fac să ne întâlnim cu noi înşine, cu firea noastră cea adevărată – vorba înţelepţilor. Altfel o să ne înecăm în „ambalaj” care în scurt timp e denumit gunoi– şi aşa e.

Să mă iertaţi, dar după cum arată şi scrisul, asta a „curs” pe hârtie şi mă ajută, şi sper să vă ajute şi pe voi să ne îmbrăţişăm din toată inima, cu dragoste, acum, aici iar mai apoi cu mila şi cu îndurările lui Dumnezeu „Dincolo” pe malul drept al râului, al hotarului dintre viaţă şi moarte, acolo unde nu este întristare şi suspin ci VIAŢĂ FĂRĂ DE SFÂRŞIT.

Vă pup pe toţi pe care v-am cunoscut, pe cei pe care nu vă cunosc….hi…hi şi PE TOŢI COPIII ŞI ELEVII VOŞTRI (hihi…. am scris şi elevii pentru că ţin minte că la unii mai înăltuţi nu le place să mai li se spună copii…hihi).

Rândurile acestea sunt pentru Voi…., intenţionat nu v-am pomenit cu numele pentru că de asemenea e pentru toţi şi fiecare în parte.

P.S. Ce am înţeles iubiţii mei în aceşti ani, ce au trecut peste mine, este că hrana noastră este în primul rând duhovnicească – care poate naşte o mare cultură şi nu invers (decât dacă precum în poveste – stăm în râu până la brâu şi scuipăm în palme să împletim o funie) iertaţi exemplul, dar în primul rând această hrană duhovnicească poate restabili bătăile inimii noastre – care a luat-o razna. Sfintele Taine din Biserica Ortodoxă sunt ESENŢIALE. RUGAŢI-VĂ – vorbiţi cu Dumnezeu şi cu un părinte iubitor. Simplu! (Fratele Ioan)