Fragilitate şi eleganţă


De la porţelanurile chinezeşti
la soliditatea fierului forjat

Piaţa de artă

Moda serviciilor de masă din porţelan chinezesc a apărut în Europa la sfârşitul secolului al XVII-lea. Începând cu Regele Ludovic al XV-lea al Franţei, toate familiile nobiliare îşi doreau aceste piese, ca semn al bunului-gust şi al rangului lor. Comandarea în China a unui asemenea serviciu era gradul suprem de lux.

Un rol important în satisfacerea acestei cereri l-a jucat Compania Franceză a Indiilor Orientale, care primea comenzile, asigura executarea lor şi transportul spre Europa. Casele regale, dar şi familiile nobiliare comandau vase cu propriul blazon. Primele mărturii ale acestui tip de comenzi în China sunt serviciile regilor Manuel I al Portugliei şi Carol al V-lea al Spaniei.
Regele Ludovic al XV-lea a cerut Companiei Indiilor să-i comande un serviciu de 100 de piese cu stema regală. Unele dintre ele se mai găsesc în muzee şi, foarte rar, în licitaţiile de artă. Într-un inventar din 1724, redactat la moartea Regentului, figurează 12 ceşti, 12 farfurioare, două zaharniţe cu capac, două ceainice. „Toate aceste piese din porţelan chinezesc sunt pictate în gustul japonez şi marcate cu blazonul Ducilor de Orléans”.

Vas cu blazonul Ducelui de Orleans

Cedând acestei mode, Ludovic al XV-lea a comandat, în 1733, 12 bideuri cu emblema regală, după un model trimis odată cu comanda. Nu se ştie data sosirii în Franţa a acestor piese, dar, oricum, ţinând cont de timpul necesar fabricării şi de cele opt sau nouă luni cât dura drumul, probabil, ele au ajuns la Versailles între 1735 şi 1737. Stema Franţei, înconjurată de cordoanele ordinelor Sfântul Mihail şi Saint-Esprit şi surmontate de coroana regală, ocupă lăţimea pieselor. Un motiv floral policrom se află atât în interiorul, cât şi în exteriorul pieselor, subliniat de o friză decorativă. Numărul bideurilor duce la supoziţia că ele au fost împărţite între diferitele reşedinţe regale.

Pereche de farfurii octoganale cu blazon. 1.300 de euro

În 1738, convins probabil de calitatea execuţiei şi a porţelanului, Regele a cerut directorilor Companiei Indiilor să comande Consiliului de direcţie de la Canton o seamă de piese cu blazonul suveranului. Realizarea a întârziat. În primăvara anului 1740, directorii Companiei Indiilor scriau consiliului cantonez: „Dacă porţelanul comandat de rege acum doi ani n-a putut fi executat în întregime şi încărcat pe vasele „Condé” şi „Ducele de Chartres”, aveţi grijă ca restul să fie terminat, bine ambalat şi încărcat pe jumătate în vasele acestei expediţii, cerând şi o factură separată”. Împărţirea comenzii pe mai multe vase era o măsură de precauţie pentru a nu pierde întreaga încărcătură în cazul unui naufragiu. Lista iniţială s-a pierdut, astfel încât nu se cunoaşte exact componenţa comenzii. Dar un serviciu importat din China cuprindea în general între 112 şi 122 de piese, cu forme occidentale, cu farfurii întinse şi adânci, compotiere, salatiere, frapiere, terine, supiere, solniţe…

Ceainic cu blazonul familie Edwards din veacul al XVIII-lea

Muzeul „Guimet” păstrează un vas pentru apă, muzeul „Condé” de la Chantilly, două frapiere, „Muzeul Marinei”, două căni.
Serviciul lui Ludovic al XV-lea, pe fond alb, este decorat cu motive florale policrome şi cartuşe rotunde în care se află fie un evantai, fie o floare, totul în roşu-portocaliu, albastru şi aur, evocând stilul japonez „imari”, caracterizat prin aceste culori şi prin decorul floral.
Bordura exterioară a celor două servicii regale se găseşte pe o cană şi un lighean ale Ducelui de Chaulnes a cărui formă este identică cu cea a cănii cu stema Franţei. Această formă reia un model fabricat în Japonia, probabil plecând de la o cană europeană dată ca model de Compania olandeză a Indiilor Orientale. La Muzeul „Metropolitan” din New York se păstrează un asemenea vas realizat în Japonia, în silul „imari”, între 1710 şi 1730. Ducele de Chaulnes îşi primise serviciul de porţelan în 1730, deci cu 10 ani înainte de cel al lui Ludovic al XV-lea. Asemănările formelor şi decoraţiei arată că ele au fost create probabil într-un atelier specializat în piese de export către Europa.

Platou rotund cu blazonul olandezului Adriaan Valckenier, estimat la 1.000-1.200 de euro

Comanda regelui Franţei este legată de amenajarea, în 1738, a unei sufragerii de iarnă alături de cabinetele regelui de la Versailles. Porţelanul de China, prezenţa stemei Franţei şi comandarea vaselor „pentru Rege” arată că serviciul era destinat acestuia şi invitaţilor săi, şi nu ofiţerilor aflaţi în slujba lui. Dacă eticheta cerea vase de aur pentru dineurile oficiale, porţelanul era folosit în cadru particular. Serviciul era păstrat, probabil, în „Magazinul de porţelan al Regelui”, menţional în 1740, deasupra cabinetului Consiliului, de la Versailles, pentru a fi folosit la supeuri, înainte de a fi detronat de serviciul în culoarea cerului realizat de manufactura de la Vincennes. Dacă tânărul rege al Franţei a urmat moda timpului, comandând serviciul de porţelan în China, el a preferat mai târziu producţia manufacturii Vincennes, dovedind puţina preţuire de care se bucurau porţelanurile orientale la regii Franţei. Creaţiile de la Vincennes, din porţelan moale, dar cu forme şi motive decorative potrivite gustului şi folosinţei europene, l-au determinat pe rege să prefere stilul rocaille al primului serviciu creat pentru el la Vincennes, asumându-şi şi rolul de protector al artelor în Franţa.

Sosieră ovală cu margini dantelate. 1.200 de euro

În licitaţiile de artă, piesele de acest gen sunt foarte căutate de către colecţionari.
Cu un preţ considerat de vârf, dar nedat publicităţii, a fost vândut în urmă cu doi ani un platou din porţelan, decorat cu emailuri policrome, din „familia rose”, marcat cu blazonul familiilor Besnie de Blive şi Du Bourg de Bozas. El a făcut parte dintr-un serviciu comandat de Jean-Louis Guérin de Tencin, cavaler al Ordinului de Malta şi ambasador al acestuia pe lângă Sfântul Scaun. Mare iubitor de carte, cu o bibliotecă impresionantă, care a devenit mai târziu parte a celebrei „Bibliotheca Tenseniana”, care-i poartă numele, era nepotul arhiepiscopului de Lyon, Pierre, iar mătuşa sa era mama lui d’Alambert. Cei doi erau cunoscuţi pentru intrigile lor politice în Parisul primului sfert al secolului al XVIII-lea.

Supieră rotundă, secolul al XVIII-lea, estimată la 2.500-3.000 de euro

De o estimare ceva mai mică, 1.000-1.200 de euro, s-a bucurat un alt platou din aceeaşi epocă, purtând blazonul olandezului Adriaan Valckenier, în timp ce o supieră din secolul al XVIII-lea a fost evaluată la 2.500-3.000 de euro.
Şi tot prin Compania Indiilor a sosit în Europa şi un rar ceainic cu capac, din „familia rose”, purtând un ecuson aurit cu blazonul familiei Edwards, estimat la 1.500-1.800 de euro.

Cheile catedralelor

Casetă din fier forjat, sculptat cu ramuri şi frunze

Alături de fragilitatea porţelanului, soliditatea feroneriei de artă atrage, la rândul ei, amatorii de opere realizate între secolul al XV-lea şi al XIX-lea, unele piese ajungând la preţuri remarcabile. Desfacerea unei colecţii importante, cea a lui Michel Rullier, strânsă de-a lungul a 50 de ani, una dintre cele mai frumoase pe această temă, a atins suma totală de 3.416.724 de euro. Un ansamblu de 1.500 de piese, mai ales feronerie de mici dimensiuni, casete, cruci de procesiune, unelte, cuţite, broaşte şi chei, mojare, din epoca gotică şi Renaştere până în secolele XVII, XVIII şi XIX, au fost vândute în trei şedinţe diferite.
Broaştele şi cheile lor constituiau punctele forte ale colecţiei, de la cele mai simple, din epoca romanică, la cele mai sofisticate din fier forjat, admirabil decupat şi sculptat. Li se adăugau aproximativ 250 de mojare de toate dimensiunile şi multe casete şi cufere decorate cu motive cizelate şi gravate, unele încrustate cu aur şi argint.

1.Cheia Domului
2. Cheie decorată, sfârşit de secol XVIII, care,
împreună cu broasca respectivă, a fost vândută cu 28.000 de euro

Michel Rullier are studii de arhitectură, dar a optat pentru profesia de anticar, devenind curând un expert recunoscut în domeniul mobilierului şi fierului forjat, la care apelează Bienala Anticarilor de la Paris şi Salonul de la Maastricht. Piesele sale proveneau din marile colecţii dispersate în secolul al XX-lea, cele mai multe din Germania, şi au fost publicate de-a lungul anilor în cataloage de expoziţii. Colecţionarul a decis să-şi disperseze colecţia în timpul vieţii. La licitaţiile de la Drouot, piesele au înregistrat succesul aşteptat.
O casetă din Germania secolului al XVIII-lea a fost vedeta licitaţiei, fiind achiziţionată cu 57.550 de euro. Una dintre cele mai râvnite piese a fost „Cheia Domului”, lucrată în Franţa, către 1800, din fier forjat, având în interiorul părţii superioare patru nuduri, doi bărbaţi şi două femei care se ţin de mână. A fost cumpărată cu 12.511 euro. I se alătură o cheie cu broasca aferentă, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, adjudecată la 28.000 de euro, semnificativ peste evaluarea iniţială de 15-20.000 de euro. Provenită dintr-un atelier bordelez, aceasta este o operă de virtuozitate. Tija cheii are la partea superioară o lanternă în formă de trunchi de piramidă.

Să mai amintim un mojar de farmacie, din bronz, cu marginile evazate, în stil gotic, provenit din Germania secolului al XV-lea, cumpărat cu 26.000 de euro, o pafta din fier, din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cu decor specific atelierului de la Fontainebleau, formată din două plăci fin cizelate reprezentând două busturi, unul masculin şi unul feminin, şi un corn al abundenţei, piesă caracteristică Renaşterii franceze, adjudecată la 10.000 de euro, o cheie cu himeră din Franţa secolului al XVII-lea, (13.000 de euro)… (Magdalena Popa Buluc)
SURSA: Cotidianul.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s