În lumea moţilor de la Roşia Montană

Turism sau minerit
la Roşia Montană?

Fotoreportaj de Grigore Roibu

De mai bine de o săptămână toată lumea a auzit de Roşia Montană, dar puţini au ajuns aici. Vrem istorie sau minerit? Vrem locuri de muncă sau turism la Roşia Montană? Sunt două întrebări la care preşedintele României, Traian Băsescu, a răspuns în felul său caracteristic, luni 29 august 2011, când a ajuns la Roşia Montană, fiind în favoarea creării locurilor de muncă şi a principiului că istoria nu aduce prosperitate.

La Roşia Montană am fost de două ori. Prima dată ca turist, pentru a vedea şi fotografia locurile atât de renumite în exploatarea aurului, iar a doua oară în urma unui eveniment neplăcut, deoarece o parte a familiei mele se trage de pe aceste meleaguri.

Mineritul în această zonă începe din Antichitate şi ajunge până în secolul al XX-lea, Roşia Montană fiind un loc în care poţi vedea toată tehnica folosită de-a lungul anilor în extragerea aurului. Comunitatea şi îndeletnicirea celor de aici are o istorie care se întinde pe o perioadă de 2000 de ani.

Roşia Montană (în germană Goldbach, în maghiară Verespatak, în latină Alburnus Maior) este o localitate minieră din Transilvania, aflată în Munții Apuseni, județul Alba. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 137), localitatea apare sub numele de „Veres Patak” (traducere în limba romană „Pârâul Însângerat/Roșu”).

Localitatea este situată în Valea Roşiei, străbătută de râul Foieş. Râul de culoare roşiatică este bogat în minerale, în special fier, de unde vine şi denumirea comunei în română și maghiară. Culoarea roşiatică a apei se datorează mineritului excesiv ce durează de peste 2000 de ani şi care a dus la distrugerea pânzei freatice, conținutul apei depăşind de 110 ori limita legală la zinc, de 64 de ori la fier și de 4 ori la arsenic, ceea ce o face nepotabilă.
Aşezarea, amintită de Herodot, Pliniu şi Titus Liviu, are o existență milenară fiind cunoscută încă dinaintea cuceririi Daciei. Aceasta a devenit una dintre cele mai vechi localități cu tradiție în exploatarea metalelor preţioase din Europa. A fost înființată de către romani, în timpul domniei lui Traian, ca oraş minier cu coloniști din Iliria. Primul document în care s-a specificat numele Alburnus Maior este o tablă din ceară ce datează din 6 februarie 131.

În ruinele fostei cetăți, arheologii au descoperit locuințe, morminte, galerii, unelte pentru minerit, inscripții în limba greacă şi latină şi 25 de table de ceară. Multe din descoperirile arheologice pot fi văzute în Muzeul Mineritului din Roşia Montană. Din istoria mineritului se mai poate aminti că pe valea Roşiei erau şteampuri, construcții folosite pentru separarea aurului de piatră care funcționau asemănător morilor de apă pentru măcinarea minereului. În perioada anului când debitul apei era insuficient pentru şteampuri se deschidea stăvilarul unui tău artificial. Muzeul Mineritului se află în apropierea fostei exploatări miniere. Aici pot fi vizitate fostele galerii romane, formate din tuneluri lungi de zeci de kilometri (o parte din galeriile romane fiind luminate artificial), pot fi văzute monumente istorice, şteampurile şi unelte pentru minerit, găsite de arheologi în ruinele fostului oraș.

În anul 1784 casele exploratorilor au fost distruse de către revoluționarii lui Cloșca, născut în satul Cărpiniş, iar în timpul revoluției din 1848 Avram Iancu a avut aici pe Simion Balint, unul din cei mai devotați revoluţionari. Aici s-a născut și a copilărit Iulia Faliciu, soția lui B.P. Haşdeu şi mama poetei Iulia Haşdeu.

O dată cu apariția controversatului Proiect minier de la Roşia Montană, din 1997, proiectele de turism au fost blocate. La polul opus de gândire se află localitățile de pe Valea Arieşului, situate pe traseul Turda – Câmpeni şi Câmpeni – Albac – Horea – Beliș – Huedin, în care turismul rural s-a dezvoltat puternic în ultimul deceniu, reprezentând o soluție viabilă a dezvoltarii pe termen lung. Punerea în exploatare a Proiectului minier de la suprafață, prin cianurare, a dus la apariţia riscului ca întreg turismul din Munții Apuseni să aibă de suferit datorită barajului cu cianuri şi a potențialelor infiltrații în pânza freatică din întreaga regiune, fiind posibilă o depopulare masivă a întregii zone.

Casele vechi datează din veacul al XVIII-lea şi al XIX-lea fiind monumente de arhitectură populară. În prezent ele sunt într-o avansată stare de degradare. Centrul istoric al comunei este declarat zonă protejată şi nu va fi afectat de exploatarea minieră. Aici, 35 de case monument istoric și trei biserici urmează să fie restaurate o dată cu demararea proiectului minier. În 2010 a fost finalizată restaurarea primei case din Centrul Istoric, care adăpostește expoziția de istorie a mineritului „Aurul Apusenilor”. Dealul Cetăţii este cea mai importantă mărturie istorică din Roşia Montană. Chiar şi acum se pot observa galeriile şi puţurile din fostele mine romane. Aici a fost locul amplasării cetăţii Alburnus Maior. Tot aici au fost găsite cele 25 de table cerate care atesta existenţa milenară a oamenilor din aceste locuri.

Istoria de 2000 de ani de minerit a Roșiei Montane a avut ca rezultat apariția unor cariere și a unor vaste zone subterane înţesate de galerii nesigure, care în prezent sunt blocate și nu pot fi vizitate de publicul larg din cauza lipsei de siguranță. Moștenirea culturală din Roșia Montană nu a fost cercetată sistematic până în anul 2000, când a fost demarat unul din cele mai mari programe de cercetare arheologică de salvare din România – programul „Alburnus Maior”, coordonat de muzeul Național de Istorie a României și finanțat în întregime de compania minieră care propune proiectul Roşia Montană.
Pe de altă parte, Proiectul Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), care ar aduce în opinia unora un însemnat procent în PIB-ul României, miza afacerii fiind estimată la 17 miliarde de dolari, este „tipic pentru operațiile imediate care compromit definitiv dezvoltarea de largă perspectivă a zonei” și „echivalează cu radierea unei părți notabile din suprafața unui județ și a două milenii de istorie”, susţine Uniunea Arhitecților din România (UAR), într-o poziție oficială exprimată în 26 noiembrie 2010.

Nu ştiu prea multe despre această afacere şi nu îmi aduc aminte de vre-o dezbatere care să fi avut loc în Parlamentul României pentru a lămuri controversatul proiect, aşa că îmi este greu să-mi dau cu părerea despre beneficiile acestuia. Ştiu doar cum se fac lucrurile la noi. Cert este că Roşia Montană a devenit o localitate moartă, cu oameni care nu mai au ce face acolo. „Dezvoltarea turismului la Roşia Montană, ca altrenativă la minerit, e o poveste de adormit copiii. Au mai vrut unii să facă turism de masă şi în Valea Jiului şi s-a văzut ce a ieşit. Noi nu suntem în stare să ducem oameni pe asfalt în civilizaţie”, spune Victor Ciutacu (pe www.ciutacu.ro) şi sunt nevoit să-i dau dreptate. (Grigore Roibu)
Fotografiile au fost realizate în anul 2007.