Opera Nights la Castelul Corvinilor


Timp de o săptămână, Castelul Corvinilor din Hunedoara se va transforma în sală de cinematograf, iar, apoi, într-o scenă în aer liber, de pe care vor răsuna acordurile muzicii lui Verdi.

Cel mai mare festival de muzică clasică din Transilvania se desfăşoară până duminică, 10 iulie 2011, la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Festivalul, care a început pe data de 3 iulie, propune publicului proiecţii de film şi operă în aer liber. În curtea interioară a castelului au fost amenajate 450 de locuri.

Una dintre atracţiile festivalului este gala de operă. Aceasta debutează vineri, 8 iulie 2011, de la ora 21.00, cu un spectacol al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa.

Evenimentele din cadrul „Opera Nights” se întind pe parcursul întregii săptămâni, iar serile de sâmbătă şi duminică vor fi dedicate exclusiv operei în aer liber. Sâmbătă, 9 iulie 2011, participanţii la festival vor putea viziona concertul „Bijuterii muzicale”.
Muzica celebrului compzitor italian Giuseppe Verdi va încheia festivalul. „La Traviata” este atracţia serii de duminică seara când, între zidurile castelului medieval, opera va fi pusă în scenă de Vienna Opera Company şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”. Pentru fiecare din ultimele trei zile de spectacole preţul unui bilet de intrare este de 20 de lei, iar un abonament, la toate spectacolele „Opera nights”, costă 50 de lei.

Prima seară a festivalului a debutat cu vernisajul unei expoziţii intitulate „Oţel de Hunedoara”, expoziţie care cuprinde fotografii inedite din trecutul oraşului „cu foc continuu”, de pe malul Cernei, eveniment organizat de Dan Bera şi Rudolf Hanzelik. Fotografiile pot fi văzute pe simezele din Sufrageria Bethlen a Castelului Corvinilor. Tot în deschiderea celor opt zile de sărbătoare, în curtea Castelului Corvinilor, a putut fi vizionat documentarul „Siderurgica Hunedoara”, film relizat în anul 1994 de Alexandru Gruian. Documentarul surprinde o perioadă prosperă din istoria oraşului, când coşurile furnalelor fumegau pentru a transforma Hunedoara într-un important centru al siderurgiei. În seara aceasta, în cadrul proiecţiilor care au loc în curtea castelului, poate fi vizionată pelicula „Discursul Regelui”, producţie cinematografică câştigătoare a patru premii Oscar, în acest an. Intrarea la film costă 3 lei.

Producătorii manifestărilor culturale sunt Consiliul Judeţean Hunedoara şi Primaria Hunedoara, prin Asociaţia Culturală DevArt şi ArtCor Agency Vienna. (Grigore Roibu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s