Johann Loetz Witwe şi sticlăria Jugendstil


Lötz figurează lângă Tifanny şi Gallé printre marile nume ale artei sticlei Art Nouveau la trecerea dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Redescoperită acum 30 de ani, studiată, producţia sa a făcut recent obiectul a două importante expoziţii la Praga şi la Salzburg.

Publicul francez va putea contempla operele sale la Muzeul de Arte Decorative din Paris, unde se va deschide, în octombrie, o retrospectivă consacrată sticlei de Boemia. Jugendstil, Sezession sau Art Nouveau, sticlăria de artă a atins, în apropierea anului 1900, unul dintre punctele culminante ale istoriei sale. Sub impulsul lui Emil Galle, la Nancy, şi al lui Louis Comfort Tiffany, la New York, ordinea ierarhică tradiţională între artă „liberă” şi artă „aplicată” se rupe. Sticlăria trebuie să-şi folosească propriile resurse pentru a exprima spiritul vremii şi pentru a reflecta tendinţele artistice ale epocii sale. La început, tendinţele venite din Franţa şi din Statele Unite au avut în Boemia un ecou slab. O tradiţie artizanală rigidă şi populară îngrădea pătrunderea noilor concepţii.

Creatorul Art Nouveau-ului în Boemia

Să provoace schimbarea a fost destinul manufacturii lui Johann Lötz (Loetz) Witwe, de la Klostermühle. Motivat întâi de singura dorinţă de a participa la succesul comercial al sticlăriei Jugenstil şi de a arăta că ea era tehnic capabilă să imite marile nume de atunci, lui nu i-au trebuit decât câteva luni pentru a-şi găsi propria originalitate şi pentru a crea, doar în 7 ani, între 1898 şi 1904, celebrele „Vase Paenomen” cu o strălucire metalică, de diferite intensităţi.

Dar abia în anii ’60-’70, publicul a luat act de importanţa manufacturii care până atunci era cunoscută doar de câţiva colecţionari. Marea expoziţie de la Frankfurt şi apoi de la Praga, organizată de Muzeul de Artă, de Academia de Ştiinţe a Cehoslovaciei şi de Muzeul de Arte Artizanale din Praga, a reacordat onoarea producţiei lui Lötz, prea adesea considerată ca o imitaţie ieftină a capodoperelor lui Tiffany, la fel cum se întâmplase cu sticla fraţilor Daum, mult timp ţinută în umbră de aceea a lui Gallé.

Dornice să adapteze producţia lor noului gust al epocii, întreprinderile din Boemia aveau sub ochi două modele opuse: sticla lui Emil Gallé şi aceea a lui Tiffany. Prima era produsul tehnicii sofisticate constând în a dubla sticla şi a o înfrumuseţa prin pictură şi gravură, în parte mecanic, în parte, chimic. A doua punea accent pe efectul viu produs de formă, care primea deja de la suflător, în cuptor, decorul ei irizat şi mecanic. Tendinţele lui Gallé răspundeau aspiraţiilor sticlarilor din centrul şi nordul Boemiei, de la Haida, din împrejurimi şi de la Steinschönau. Prin tradiţiile lor artizanale, ei erau în mod deosebit dotaţi pentru înfrumuseţarea sticlei prin pictură şi gravură metalică. Cu toate acestea, contribuţia decisivă a Boemiei la sticlăria de artă Jugendstil s-a făcut urmând exemplul american, Tiffany. Manufactura Lötz era relativ departe de centrele din nordul ţării şi ş-a câştigat repede blazonul în sticlăria propriu zisă, adică aceea de cuptor, şi a devenit, în anii 1860-1870, unul dintre cele mai importante ateliere de sticlă colorată din Austro-Ungaria. Această ascensiune a combinat toate tehnicile sticlăriei, inclusiv irizarea cu săruri metalice, apropiindu-se curând de „Klostermühle”, din dorinţa de a obţine mari performanţe artistice. Expoziţia de sticlă Tiffany de la Muzeul din Reichenberg, din 1897, a servit ca detonator şi a indicat drumul de urmat.

Klostermühle şi Expoziţia Universală de la Paris

Tiffany n-a fost un model pe care manufactura Lötz l-a copiat servil şi fără pauză. La câteva luni după ce a lansat noul program de producţie, ea a abandonat rolul de imitatoare şi a găsit propriul drum, clar definit. Chiar şi în jurul anilor 1898-1899, când referirea la forme şi la decoruri neregulate ale suprafeţelor deformate, la liniile punctate şi la ondulaţiile decorului tip Tiffany este evidentă, sunt foarte rare copiile stricte ale creaţiilor americane. În paralel cu aceste sticle „gen Tiffany”, pentru a prelua chiar expresia lui Lötz, au apărut pe standurile „Expoziţiei Universale” din 1900 de la Paris diverse eboşe ale creaţiei unui stil foarte diferit de acestea. Prototipurile epocii, păstrate în număr mare în atelierele de sticlărie, reflectă direcţiile noi şi variate pe care se angajează manufactura. Din vremuri vechi, prototipurile din hârtie la scară reală serveau de modele sticlarilor. Cele de la „Klostermühle” aveau notaţii în manuscris care indicau numărul de producţie, culorile ce urmat să fie utilizate, câteva detalii tehnice şi decorul prevăzut, marcat printr-o referinţă proprie a sticlarului şi completată uneori de o schiţă. Ele erau clasate în arhivele manufacturii pentru mai bine de 60 de ani şi includeau în plus informaţii despre numărul de articole confecţionate, preţurile lor, dimensiunile, clienţii şi uneori numele artistului.

Cercetările au permis datarea precisă şi determinarea exactă a obiectelor de sticlă create de Lötz. O expoziţie de la „Kunstmuseum” din Düsseldorf a etalat în jur de 5.000 de prototipuri semnate de acesta. Un vas datând din 1899 anunţă particularităţile stilistice ale lui Lötz din anii următori. Fermitatea detaliului plastic, conturul riguros şi ritmul decorului, volumul vasului, toate sunt foarte diferite de creaţiile Tiffany. Lötz foloseşte un decor organic, servind formei vasului. Volumul acestuia este ferm, ancorat în tradiţia sticlăriei de Boemia. Există însă şi piese stilizate, demne de un designer al secolului al XX-lea.

Glorie şi decadenţă la cumpăna dintre secole

Mai multe personalităţi au influenţat producţia manufacturii lui Lötz. Modele de la Klostermühle amintesc de limbajul formal al englezului Christopher Dresser. De cele mai multe ori, ideile n-au fost copiate, ci interpretate într-o manieră originală. La Viena, Casa „E. Bakalowits Söhne” cerea protagoniştilor Sezessionului, ca Josef Hoffmann sau Koloman Moser, să conceapă vase fabricate apoi la Klostermühle. Foarte importante sunt şi proiectele semnate de Marie Kirschner, care, înainte de Berlin, a pictat la Praga. Mai decisivă a fost influenţa pictorului Hofstätter, care a colaborat regulat şi decisiv la producţia de sticlărie. În 1900, când Lötz, Gallé şi Tiffany erau la mare preţ la Expoziţia Universală, el obţinea tot acolo o medalie de argint. Cei trei sau patru ani care au urmat Expoziţiei Universale de la Paris au marcat apogeul artistic şi economic al manufacturii Lötz.

În 1904 totul se sfârşeşte. Declinul este anunţat în Franţa de moartea lui Gallé. Tiffany se vede obligată să se retragă din Europa. În 1902, ea participă pentru ultima dată la o mare expoziţie universală la Torino. La Klostermühle cifra de afaceri relevă o scădere a interesului pentru vasele irizate, considerate un simbol al Jugendstil-ului din Boemia. Dar posibilităţile artistice şi artizanale nu se epuizaseră în acest din urmă loc. Începând din 1905, Eduard Prochaska, directorul tehnic al manufacturii, a încercat să profite de experienţa acumulată în folosirea irizării metalice a sticlei, mai ales cu vase conţinând argint şi staniu. S-a creat un decor bazat pe incrustaţii de fire şi panglici de o strălucire metalică în pasta vasului. Sub stratul superficial incolor, sticlă conţinând metal producea efecte cu totul noi. Numite „Titania”, „Carrageen” şi „Melusin”, aceste decoruri noi au avut un succes considerabil. S-au produs, în paralel, vase ce conţineau în pasta lor foiţă de aur sau încrustări de mici module de argint masiv ce dădeau un relief plastic puternic suprafeţei.
Artişti ca arhitectul vienez Leopold Bauer, graficianul şi realizatorul de desene pentru artizanatul de artă Richard Teschner sau arhitectul vienez Otto Prutscher comandau sticlărie la Klostermühle.

Ultimele speranţe şi redescoperirea

Dezvoltarea economică insuficientă a manufacturii a dus, în 1909, la decizia angajării tânărului stilist Adolf Beckert. Acesta a optat pentru procedeul decorării prin gravură chimică. Creaţiile lui sunt remarcabile, dar declinul este inevitabil şi în 1911 manufactura intră în faliment. Din 1913, ea va funcţiona din nou şi se vor produce aici piese de sticlărie importante, după schiţele artiştilor şi arhitecţilor vienezi de renume, mai ales pentru marile expoziţii anuale de artizanat de artă austriece, organizate de „Muzeul Artei şi Industriei”, devenit ulterior „Muzeul de Artă Aplicată”. Au participat la aceste producţii Josef Hoffmann, Hans Bolek, Carl Witzmann, Milla Weltmann, Michael Powolny. Numărul pieselor este însă limitat.

După Primul Război Mondial, manufactura Lötz a produs o sticlărie tradiţională, prosperitatea ei depinzând de măsura în care reuşea să mulţumească exigenţele pieţei, şi mai puţin de un program artistic original. Vase cu forme moderne, în culorile „tango” atunci la modă, erau produse alături de sticlărie gravată, cu decor demodat, influenţat de Art Nouveau-ul şcolii de la Nancy. Dorinţa de a reînvia formele şi decorul irizat al anilor 1900 era susţinută de exigenţele pieţei americane. Ea a atins punctul culminant în colecţia pregătită pentru „Expoziţia de Art Deco” din 1925 de la Paris. Formele neoclasice ale lui Otto Prutschers reflectau spiritul anilor ’20, dar nu erau suficiente pentru a da impulsul necesar. De regulă, sticlăria de Boemia n-a impresionat publicul parizian. Viitorul aparţinea manufacturilor franceze, ca Lalique sau Schneider, şi artiştilor reuniţi în jurul lui Maurice Marinot ce căutau modalităţi cu totul noi.


Perioada ce a precedat sfârşitul manufacturii prin exproprierea şi închiderea ei în 1947, a fost plină de diferite crize. S-a produs o mare cantitate de piese de calitate, dar nesemnificative din punct de vedere artistic. Abia către mijlocul anilor ’30 există o perioadă importantă din punct de vedere creativ. Combinând formele stricte ale epocii cu decorul 1900, manufactura reuşeşte pentru ultima dată o performanţă în conceperea formelor şi în creativitatea acelui deceniu. Importanţa manufacturii Lötz este redescoperită în ultimii ani. S-au identificat peste 250 de tipuri de decor.

Vas Phanomen realizat de Loetz Witwe la 1900

Pe piaţa de artă, piesele lui Johann Lötz Witwe şi ale manufacturii sale sunt din ce în ce mai apreciate, preţurile lor, la Christie’s, de exemplu, ajungând în jur de 1.000-1.500 de lire sterline, ca în cazul unui vas roz, realizat către 1905, achiziţionat la o licitaţie a acestei case la sfârşitul lunii iunie a acestui an.

Numărul cel mai mare de asemenea piese apare însă pe piaţa germană şi austriacă. Un vas galben cu puncte oranj, iridiscent, datând din jurul anului 1900, s-a vândut recent cu 1.100 de euro, în timp ce un „Phänomen”, înalt de 8,7 centimetri, a fost estimat recent la 1.200-2.000 de euro. La Dorotheum, preţul obţinut anul trecut pentru un Lötz, de 10,4 centimetri, realizat aproximativ la 1900, a fost de 1.270 de euro.

Exemplarele mai târzii, cum ar fi cele „Melusin”, pot fi găsite la preţuri mai mici, variind între 550 şi 650 de euro, ba chiar, pentru cele cu argint şi răşini, de 400 de euro.
(Victoria Anghelescu)
SURSA: Cotidianul.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s