Adriana Popa: Pomul este prieten al omului în aventura vieţii


Galeria Forma din Deva găzduieşte, până pe data de 30 iunie 2011, expoziţia de colaj textil şi pictură intitulată „Omul pom”, aparţinând Adrianei Popa.

Pomul este pentru mine un simbol al omului. Al omului trăitor într-un univers ostil cu multe necunoscute şi mistere, prea multe, pentru o existenţă trecătoare. (…) Pomul este primul prieten al omului în aventura vieţii pe pământ”, spune Adriana Popa.
Citind acest text, din invitaţia la expoziţia personală, o recunosc în spatele rândurilor pe Adriana Popa, artista şi profesoara care de câte ori o întâlnesc pe holurile liceului de artă, pe stradă sau la un vernisaj are numai cuvinte de încurajare, fiind gata să te ajute. Experienţa ne arată că atunci când lucrurile merg bine, sentimentul de încredere în bunul mers angajează spiritul la lucru, iar atunci când intervin perturbări spiritul se opreşte interogativ. Ea este cea care indiferent de conflictele unei situaţii exprimă nevoia căutării unui sens şi, apoi, te învaţă cu bucurie în suflet cum să depăşeşti o perioadă dificilă, ajutându-te în activitatea pedagogică sau artistică. Ei îi poţi cere un sfat ştiind că vei fi ascultat şi vei primi un răspuns.

Adriana Emilia Cănija Popa - Omul pom

Adriana Emilia Cănija Popa este născută în 22 februarie 1956, la Bârsău, judeţul Hunedoara. Artista este absolvită a Academiei de Arte Vizuale „Ioan Andreescu” din Cluj (1998), specializarea Pedagogia artei, fiind în prezent profesoară în cadrul Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă” din Deva. Este membră a UAPR, filiala Deva, specializarea pictură. Adriana Popa are trei expoziţii personale (aceasta fiind a patra) şi nenumărate participări în expoziţii de grup naţionale şi internaţionale, dintre care enumăr selectiv: Sub semnul sentimentelor” (presonală, Deva, 2006), „Zborul” (personală, Deva, 2004), de grup la Parlamentul European (Bruxelles, 2010), Bienala Naţională de Artă Plastică „ Lascăr Vorel” (Piatra Neamţ, 2009), Salonul naţional de Artă (Bucureşti, 2006), Bienala de desen (Arad, 1999, 2003), Nancy (Franţa, 2008), „Pictori români din Hunedoara” (Quimper-Plomelin, Franţa, 2003).

Vernisaj - Galeria Forma - expoziţie Adriana Popa (Andrei Rosetti, Adriana Popa, Doina Reghiş Ionescu, Maria Miertoiu)

 „Creaţia nu se poate rupe de relitatea din care se naşte”

Grigore Roibu: Expoziţia de la Deva, plecând de la titlul acesteia, face o legătură între lumea antropomorfă şi cea zoomorfă. De ce această relaţie om-pom pentru a descifra „aventura vieţii”? Care este simbolistica ce stă la baza lucrărilor?

Adriana Popa: Pomul este un simbol atât de cunoscut încât este greu să spui ceva nou. Totuşi aş putea preciza că: pomul ca şi omul are contact cu pământul şi cu cerul. El face legătura dintre cer şi pământ, dintre spirit şi materie, dintre două lumi (cea terestră şi cea spaţială), două entităţi tot atât de puţin cunoscute astăzi ca şi în urmă cu milenii. Deşi s-au făcut multe descoperiri, totuşi, misterul şi necunoscutul ne ameninţă în continuare existenţa, cel puţin asta cred eu.

Adriana Popa

– Când aţi descoperit pasiunea dvs. pentru artă?

– Nu este un moment anume când am descoperit pasiunea pentru artă. Nu ştiu dacă este o pasiune. Este pur şisimplu un mod de a fi, de a trăi, de a exista. Un mod de a mă raporta la tot ceea ce mă înconjoară, la tot ceea ce trăiesc, la tot ceea ce simt.

– Am înţeles că această expoziţie se leagă, oarecum, de lucrarea de doctorat, teză pe care urmează să o susţineţi în curând. Spuneţi câteva lucruri despre tema dvs. de doctorat. La ce foloseşte doctoratul în artă în sistemul preuniversitar?

– Acestă expoziţie nu se leagă direct de lucrarea mea de doctorat. Teza de doctorat se referă la arta din zona central-vestică a Transilvaniei din ultimele trei decenii şi la modul de afirmare a identităţii în artă într-o lume aflată în plin proces de globalizare. Nu m-am înscris la doctorat pentru un folos material, ci pentru că am considerat că este un moment al vieţii în care este imperios necesar pentru mine, pentru structurarea mea interioară şi de ce nu, pentru îmbogăţirea şi deschiderea mea spre noi orizonturi de abordare artistică.

Adriana Popa

– De multe ori în alcătuirea creaţiei artiştii apelează la simboluri ce nu pot fi înţelese de publicul larg. Cărui tip de public vă adresaţi dvs.?

Nu mi-am propus niciodată să-mi aleg un public ţintă. Consider că mă adresez omului, omului obişnuit, cu o existenţă străbătută de bucurii şi necazuri. O existenţă cu clipe de linişte dar şi cu momente de mari frământări. Este adevărat că uneori publicul larg nu înţelege tot ce implică limbajul vizual şi nu se regăseşte în creaţia artistică, dar nu este vina lui că nu este format în această direcţie. Societatea, inclusiv artiştii, ar putea face mai mult în acest sens.

– Care este rolul artistului în societatea contemporană?

– Nu-mi place cum sună cuvântul rol. Sunt prea mulţi care joacă roluri în jurul nostru şi uită să fie oameni. Artistul este cel ce simte, probabil, mai intens totul şi este mai atent la ceea ce se întâmplă în jurul lui. Artistul este, de multe ori, un visător care crede că trebuie să spună ceva, ceva important pentru a echilibra existenţa noastă şi, în aceste condiţii, nu poate să stea deoparte. Se împlică prin tot ceea ce face din dorinţa de a i se auzi vocea în vacarnul din jur.

Colegii profesori (Grigore Roibu, Adriana Popa, Fazakas Tiberiu, Ana Iancu, Valentin Lădar)

– Sunteţi cadru didactic cu vechime şi experienţă în învăţământ şi aţi ocupat funcţii de conducere. Aţi fost director adjunct în cadrul liceului de artă din Deva şi, apoi, o perioadă aţi lucrat în Inspectoratul Şcolar Judeţean. Ştim cu toţii care este situaţia unui tânăr artist pe piaţa românească de artă. Ce ar trebui să se schimbe pentru a le oferi mai multe oportunităţi celor care urmează un liceu vocaţional cu profil artistic?

– Cu siguranţă că ar trebui să ieşim din carapace şi să expunem mai mult în diverse spaţii. Trebuie să avem o legătură mai strânsă unii cu ceilalţi şi să arătăm publicului ceea ce facem noi, alături de elevii noştrii, să colaborăm mai bine unii cu alţii şi cu siguranţă ar trebui luate şi unele măsuri legislative de promovare şi stimulare a creaţiei artistice.

– Societatea de azi pare să nu mai aibă repere valorice la care să se poată raporta. Programul din educaţie se schimbă de la an la an. Cum percep tinerii şi elevii unui liceu cu profil artistic temele artei contemporane în această lume care este bulversată din toate punctele de vedere?

– Tinerii noştrii elevi ar putea şă răspundă foarte bine la acestă întrebare dacă cineva le-ar pune-o. De multe ori rămân uimită de cât de bine ştiu elevii ceea ce-şi doresc şi care sunt valorile în care cred. Ei se raportează la artă şi la temele ei în funcţie de propriile aspiraţii şi aşteptări, dar şi în funcţie de ceea ce văd şi aud, de ceea ce înţeleg din multiplele mesaje transmise pe diverse canale şi care din păcate uneori sunt contradictorii şi fără legătură cu realitatea. Temele artei sunt pentru ei aceleaşi din totdeauna: omul, natura, societatea şi problemele ei, sentimentele etc.

Adriana Popa

– Fără să vreau am enunţat câteva probleme care leagă arta şi instituţiile ei de sistemul politic şi administrativ din România. Subiectele abordate de mulţi tineri artişti din ziua de azi au legătură cu contextul social şi politic. Consideraţi că arta contemporană trebuie să abordeze teme social-politice, devenind astfel un instrument prin intermediul căreia sunt transmise mesaje societăţii sau poate exista în sine, detaşându-se de realitatea exterioară?

– Creaţia nu se poate rupe de relitatea din care se naşte, de timp şi epocă. Chiar dacă se vrea anume acest lucru, relitatea atâtor creaţii ne demonstrează contrariul. Artistul este şi el, în parte, rodul unei educaţii a unei epoci, aparţine istoriei şi momentului în care trăieşte. Totuşi, dacă artistul doreşte să abordeze teme sociale nu văd ce l-ar impiedica. Este alegerea lui. Nu consider că rolul creaţiei artistice se rezumă la a deveni un instrument prin intermediul căreia sunt transmise mesaje societăţii.

Adriana Popa

– Am remarcat faptul că abordaţi multe domenii ale artei. Am văzut în expoziţia de faţă lucrări pe sticlă, desene, pictură în tempera, acrylic şi ulei, la care se adaugă colajele textile. Temele pe care le abordaţi necesită o documentare amănunţită sau sunt experimente vizuale realizate prin colaj, asamblaj şi culoare?

– Creaţia mea este legată de personalitatea mea aflată în continuă căutare. Tot ceea ce fac este filtrat prin simţirea şi gândirea mea, nu este doar un experiment vizual. Tot ceea ce văd, simt şi trăiesc, absolut totul este un posibil pretext ce poate îmbrăca diferite forme de exprimare plastică.

Adriana Popa

– Care este mesajul sau semnificaţia care străbate dincolo de produsul artistic pe care îl propuneţi publicului?

– Bine spus produs, pentru că astfel este receptată arta în societatea de consum: un produs printre altele, cu menţiunea că la noi, în domeniul creaţiei, nu se bucură de publicitatea necesară. Publicitatea vinde produsul şi nu neapărat calităţile lui.
Ceea ce fac este strâns legat de mine şi de ceilalţi. Nimic din ceea ce fac n-ar trebui să fie străin altora. Îmi doresc ca noi toţi să simţim mai mult, să fim mai empatici, să ne raportăm mai mult unul la celălalt.

– În urma experienţei pe care o aveţi schiţaţi câteva reguli pe care le urmaţi în procesul de creaţie şi pe care le consideraţi importante a fi urmate de tânăra generaţie pe care o pregătiţi?

– Este uşor de făcut reguli. Este greu să le impui şi nu cred că în creaţie trebuie impuse reguli. Este un nonsens. Creaţie însemnă libertate absolută de alegere. Pot spune că sunt un om creativ atunci când am ceva de spus, când simt nevoia de a exista în alt spaţiu. În momentul creaţiei mă simt liberă, fericită, împăcată cu toate cele ce trăiesc şi mă simt împăcată cu mine şi cu ceilalţi.
Ce aş putea spune tinerei generaţii? Să observe, să vadă, să acumuleze, să simtă şi să gândească, să se întoarcă mereu la ceea ce le este aproape şi în acelaşi timp să nu meargă pe căi bătătorite pentru că nu întotdeauna calea uşoară este şi cea bună. Cel puţin nu în artă…

Adriana Popa

– Nu putem încheia fără a vă întreba ce e proiecte de viitor aveţi?

– Am mai multe proiecte de viitor. Cu gestionarea timpului stau mai rău. Viitorul este legat de finalizarea tezei de doctorat şi de un proiect pe care îl doresc realizat, în comun, cu tinerii mei colegi şi care se va concretiza, sper, anul viitor sub genericul: „Artă experimentală”. Sunt într-o perioadă a vieţii în care simt că timpul nu prea mai are răbdare cu mine şi cu proiectele mele şi mă gândesc doar la cele din viitorul imediat.
(Interviu realizat de Grigore Roibu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s