Nu a trecut mult timp de când semnalam în prefaţa unui articol (Limbajul metaforic al sculpturilor Magdalenei Abakanowicz/4 aprilie 2011) apariţia unor statui în oraşele patriei, monumente ale istoriei noastre post decembriste care nu au nimic în comun cu valoarea artistică. Municipiul Deva nu a putut sta nepăsător. Trebuia, într-un fel sau altul, să „eternizeze” această stare de mahmureală a societăţii noastre. Aşa că, peste noapte, în centrul oraşului au răsărit cinci statui de duzină, turnate în bronz, care au fost amplasate pe domeniul public. După zece ani de frământări, oscilând între fântâni cântătoare şi statui, primarul Mircia Muntean a instalat nişte „pitici” artizanali în grădină publică, fără să consulte instituţiile competente (Cultură sau Inspectoratul de Stat în Constructii) şi aleşii locali. Statuile din bronz, în valoare de 1500 de euro fiecare, au fost cumpărate din banii primăriei, instituţie care în acelaşi timp a împrumutat 2,4 milioane de lei de la Ministerul Finanţelor ca să achite datoriile pentru subvenţiile la energia termică de anul trecut.
Acest articol, pentru a nu fi interpretat greşit, nu este împotriva primarului Mircia Muntean, de altfel simpatic în tinereţile lui liberale când trecea înot lacul Cinciş, pentru că i-a fost aprobat bugetul. „Scăldându-se” în ape politice noi, acum fiind membru UNPR, primarul din oraşul cetăţii a hotărât să traverseze criza lăsând locuitorii frumosului oraş de pe malul Mureşului cu gura căscată. Şi a reuşit! El a importat din Hong-Kong un set de kitsch-uri: un cowboi înarmat lângă un cal, o femeie care cântă la o liră, aşezată în spatele ecvestrei lui Decebal, realizată de Ion Jalea (în 1978), un soldat, un violinist instalat în faţa unui centru comercial şi o sirenă, amplasată în faţa noului Aqualend. Aţi ghicit, singura amplasată corect este cea din urmă. Aceste statui sunt destinate parcurilor de distracţie, unde copiii pot să-şi facă poze alături de personaje simpatice care nu au nimic comun cu arta. Statuile instalate în centrul oraşului sunt personaje asemănătoare celor de la Disneyland. Consilierii locali ai municipiului Deva se aflau, şi ei, în necunoştinţă de cauză, deşi investiţia s-a făcut pe bani publici. „Pe domeniul public nu se poate amplasa nimic fără hotărâre de consiliu”, spun aceştia. „Nu suntem într-o situaţie financiară care să ne permită să aruncăm bani pe statui din bronz”, a adaugat Florin Ghergan, consilier PSD. Primarul Mircia Muntean a „pasat” răspunsurile spre purtătorul de cuvânt Camelia Cotoară. „Statuetele fac parte dintr-un program mai amplu de modernizare a centrului Devei”, spune aceasta, iar autorităţile au cheltuit peste 400.000 de euro pentru achiziţionarea lor. Între aceste statui nu există nici o relaţie şi cu atât mai puţin ele au o legătură cu istoria oraşului.
Dincolo de oportunitatea şi legalitatea celor cinci „minuni” ale Devei, apar o serie de întrebări despre estetica statuilor. Arhitecţii au cerut răgaz să vadă „monumentele”, după care au protestat. „Orice arhitect ştie sau ar trebui să ştie că Deva are în esenţă trei stiluri caracteristice, istorice, legitimate, aflate în acord şi armonie: goticul cetăţii, barocul de la Magna Curia şi mai ales secesion-ul centrului vechi. Vestul sălbatic nu face parte din istoria oraşului, decât dacă ne gândim că prezentul este la fel de sălbatic” (Mesagerul hunedorean/19 aprilie 2011). Artiştii au protestat şi ei, la nivel individual, deoarece la nivelul conducerii UAP, conform celor spuse de preşedintele Cătălin Dragomir, tocmai au fost primiţi nişte bani de la primărie pentru filiala din Deva şi, atunci, aceşti bani sunt mai importanţi decât oraşul. Răspuns corect dacă nu ar fi venit din partea unui absolvent de sculptură de la Cluj, oraş care în perioada lui Gheorghe Funar, ca primar, se confrunta cu aceiaşi problemă a „populării” oraşului cu statui fără valoare. Artiştii din Deva sunt îndemnaţi, dacă doresc, să protesteze individual. În fond, lucrurile acestea trebuiesc dezbătute fără răutate şi nu protestul este cel care duce la soluţii constructive. Cum la o ultimă întâlnire cu o parte dintre artiştii deveni discuţiile au fost destul de înflăcărate în această privinţă, nu pot decât prin intermediul acestui articol să-mi arăt indignarea faţă de această iniţiativă şi să mă alătur celor care consideră că oraşul este „împodobit” cu elemente de mobilier stradal ce se înscriu în sfera kitsch-ului de tarabă, fac notă discordantă cu clădirile din jur şi istoria oraşului. Aceste statuete, ce tronează în centrul oraşului, nu pot fi numite opere de artă şi nu au valoare estetică, ele fiind realizate sub anonimatul obiectului de artizanat. Din păcate, nu poţi merge la piaţă pentru a cumpăra unul sau doi artişti, dar poţi merge pentru a achiziţiona unul sau două obiecte care se pretind a fi de artă.
(Grigore Roibu)
artavizuala21 