Unde începe pictura…

Expoziţie Vasile Varga
Curatori: Dan Gherman şi Andrei Rosetti
Vernisaj: miercuri, 1 iunie 2011, ora 18.00.

Vasile Varga (afiş)

În perioada 1-17 iunie 2011, Galeria Forma din Deva (B-dul Decebal, Bl. 8, parter) găzduieşte o expoziţie eveniment şi document, intitulată „Unde începe pictura…”, expoziţie ce pune în atenţie personalitatea pictorului Vasile Varga. Pe simeza galeriei devene vor fi expuse lucrări de pictură, pasteluri, fotografii, note şi studii de cromatologie.

Puterea sugestivă a culorilor în munca de cercetare al lui Vasile Varga

Vasile Varga

„Sâmbăta mă duceam cu părinţii la Lipova şi acolo, pe strada de acces în oraş, întâlneam mereu o fereastră deschisă, unde vedeam, dacă mă ridicam pe vârful picioarelor, jumătatea de sus a unui tablou, reprezentând un cer în apus de soare. Mă vrăjea aşa de mult ceea ce vedeam pe durata unui timp de 2-3 paşi cât ţinea lărgimea ferestrei […] Îmi plăcea atât de mult pata galbenă a acelui cer încât îmi făceam de lucru pentru a mai trece de 2-3 ori prin dreptul ei.[1]

Vasile Varga la Lipova în atelier

Vasile Varga se naşte la data de 14 martie 1921, în satul Ususău (judeţul Arad) şi îşi petrece copilăria la Săvârşin şi la Păuliş, iar anii de liceu la Arad. Este repartizat militar la Bucureşti, unde frecventează muzeele Toma Stelian şi Krikor Zambaccian, desenează, pictează. Întors la Lipova la 24 de ani îşi improvizează un atelier, pictează în ulei în condiţii precare. Lectura celor 4 volume ale Istoriei Artei semnate de G. Oprescu îi dă curaj şi, bazându-se pe sentimentul pe care această lucrare i l-a insuflat, îi scrie autorului, expunându-i cazul său şi solicitandu-i sprijinul. Oprescu îi răspunde în două rânduri. În 1948 devine angajat al aceluiaşi muzeu pe care îl frecventase în haine de soldat, Muzeul Toma Stelian. Este avansat apoi, devenind referent principal la Ministerul Artelor. Din dorinţa de a fugi de munca de birou şi a-şi continua formarea, face cerere de înscriere la Institutul de Arte, unde este admis cu statut de audient. Nu este însă mulţumit de atmosfera atelierelor din institut, de relaţia cu profesorii pe care îi consideră distanţi. Bolnav, renunţă la şcoală, considerând că formarea sa poate continua mai bine ca şi până atunci, studiind de unul singur, contemplând natura, frecventând muzeele, dar şi expoziţiile lui Camil Ressu, Jean Al. Steriadi, Theodor Pallady, Alexandru Ciucurencu, Lucian Grigorescu, dintre pictorii în viaţă la acea vreme, precum şi Nicolae Grogorescu, Ioan Andreescu şi Ştefan Luchian. Îi consideră drept adevăraţii săi profesori pe cei enumeraţi dar şi pe Chardin, Corot, Monet, Pissaro, Cézanne, Gauguin, Vincent Van Gogh.

Vasile Varga Vasile Varga

În 1949, când lucra încă la minister, îl întâlneşte pe Paul Gherasim cu care leagă o prietenie ce va dura întreaga viaţă. Îi apropie bucuria de a discuta despre Van Gogh de pildă, dar şi reacţia la spiritul vremurilor de atunci. În curtea Muzeului Aman sub directoriatul lui Al. Moscu, sau lucrând în peisaj câte doi, câte trei, se întâlnesc adesea, la acea vreme Paul Gherasim, Florin Niculiu, Afane Teodoreanu, Aurel Cojan, Pavel Codiţă, Gheorghe Iacob, Constantin Crăciun, Ştefan Sevastre, Mircea Ionescu, Virgil Almăşanu, Ion Bitzan, Maria Chiţulescu, Alexandru Ţipoia, dar uneori şi mai vârstnicii Dumitru Ghiaţă, Catargi sau Pallady. Uniţi în jurul unor modele precum Ioan Andreescu şi „micii” olandezi, ei picteză numai cu pământuri, brunuri, ocruri. „Ni se cere să facem o artă luminoasă; ei bine, atunci noi nu mai pictăm deloc cu alb! În loc de alb, punem ocru.” Canon, studiu tehnic şi atitudine într-o perioadă în care realismul socialist era regula oficială, iar pentru plein-air era nevoie de un permis special, refuzat unora ca D. Ghiaţă ori Pallady.
În 1953 are loc o încercare comună a acestor tineri, aprobată îniţial de conducerea U.A.P., de a expune împreună cu Ghiaţă, Catargi şi Ciucurencu, în sala mare a Galeriilor Dalles. Expoziţia este compusă în două zile, după care o comisie de avizare (Maxi, Iser ş.a.) deturneză sensul expunerii. Nu mult după aceea o parte din acest grup sunt daţi afară din U.A.P., Paul Gherasim, Aurel Cojan sunt anchetaţi la sediul Uniunii pentru „Dispreţ faţă de realismul socialist şi arta sovietică”.
În 1958 Vasile Varga se căsătoreşte cu Eleonora Costescu, critic de artă.
Timp de mai bine de 2 decenii, Vasile Varga s-a adâncit într-un studiu foarte personal şi foarte îndârjit asupra culorilor. Studiază amestecul tonurilor după nişte calcule sofisticate, apoi experimentează rezultatul în peisaj, folosind culorile rezultate în propriul atelier-laborator. Se concentrază asupra amestecului triadic, pentru care gândeşte studii de paletă, modele de studiu etc.

 Aşa cum vacuitatea griului absolut, golul, nu are expresie şi realitate cromatică, tot aşa culoarea maxim de pură spune încă prea puţin, pentru mine. Amândouă sunt la fel de ireale, de inexpresive: una îţi răneşte ochiul cu puterea, cu violenţa ei cromatică iar cealaltă te omoară cu golul. Pictura începe odată cu mişcarea în acest spaţiu intermediar, pe un portativ imaginar pe care pictorul ştie să împingă culorile, prin diferite grade de saturaţie, în direcţiile cele mai diferite[2].”, spunea Varga într-un interviu realizat de Mihai Sârbulescu.

În anii ’70, renunţă la paletele cromatice pregătite, abandonează sistemele de studiu cromatic în favoarea unei abordări mai directe, întemeiată însă pe cercetările sale anterioare. Până spre sfârşitul vieţii Vasile Varga pictează multe lucrări, desene, pasteluri şi picturi în ulei. Foarte multe din lucrările sale sunt pictate pe ambele feţe în febra experimentării de acorduri cromatice. Expune rar fiindcă nu pune preţ pe expoziţii, premii, distincţii.

Vasile Varga

„Am reuşit să trec nepătat şi netulburat printr-o perioadă istorică tulburătoare şi maculativă[3]”, mărturisea Vasile Varga.

În anii 1973 şi 1978 publică la Editura Meridiane două volume dedicate pictorilor N. Grigorescu şi I. Andreescu (împreună cu Eleonora Costescu). Publică articole în diferite periodice (Luceafărul, România literară şi altele) sau în ghiduri ale muzeelor de artă din Arad, Lipova, Suceava, Craiova, Muzeele Simu şi Naţional de Artă din Bucureşti, cataloage de expoziţii ş.a.m.d.

În 1980, Muzeul Orăşenesc Lipova, înfiinţat în 1952 şi adăpostit în Castelul Misici (casa Sever Bocu) îşi îmbogăţeşte patrimoniul cu donaţia facută de Eleonora Costescu şi Vasile Varga. Colecţia donată cuprinde lucrări de artă românească şi universală (Ioan Andreescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Dimitrie Ghiaţă, pictură flamandă, italiană, engleză, franceză, maghiară şi obiecte de artă decorativă – argintărie, porţelan, sticlărie, mobilier.
În 1988, Vasile Varga expune, invitat de Paul Gherasim, cu gruparea Prolog la Căminul Artei, fiind din acest an o prezenţă constantă în întâlnirile şi expoziţiile pictorilor din Prolog.

Muzeul din Lipova

Vasile Varga este o prezenţă aproape constantă în expoziţiile Prolog. El lucrează împreună cu grupul (Tescani, Constanţa). Ionică (Ion Grigorescu n.n.) e de părere că Vasile Varga poate fi considerat, în felul său, un „avangardist”. Solitarele studii ale lui Varga asupra culorii, studii foarte serioase şi profesate pentru nimeni altul, decât pentru el însuşi, îl singularizează ca pictor. Câtă alchimie stă în tablourile lui „tradiţionaliste”! Însă pictorii au cu toţii o alchimie a lor, aşadar motivaţia prezenţei lui Varga în grupul Prolog este nu atât alchimia, cât zodia racului: Paul Gherasim şi Vasile Varga sunt prieteni din tinereţe. Paul l-a invitat pe Varga să expună cu grupul, căci îl cunoştea mai bine decât oricare dintre noi. Iar Vasile Varga s-a integrat foarte bine în grupul Prolog![4] (fragment din Dosar Prolog).

Familia Varga se stabileşte definitiv la Lipova în anul 1992 cu gândul de a întemeia aici o fundaţie care să poată oferi tinerilor dornici să se formeze în domeniul artelor, o rezidenţă cu ateliere de profil, un centru de documentare etc. Începe construcţia atelierelor, are loc o nouă donaţie, Municipalitatea primeşte o bibliotecă cu caracter predominant de istorie şi critică de artă, alcătuită din mii de volume (cărţi şi periodice de specialitate), reproduceri de artă ordonate pe ţări şi artişti, diapozitive, clasate la fel, precum şi un material documentar (traduceri din limbi de circulaţie şi studii de istoria artei româneşti şi universale).

Eleonora Costescu trece la cele veşnice în 2002. Urmează 3 ani de suferinţă în care Vasile Varga, bolnav, cu o alură şi un entuziasm amintind de ultimele înregistrări video cu Petre Ţuţea, încearcă să lase în rânduială materializarea acelui gând de a face din Lipova un loc fertil pentru pictori, pentru formarea în artă. Este vizitat în câteva rânduri de prietenii din Prolog, de criticul de artă Mircea Oliv, de alţi apropiaţi. Constantin Flondor îl vizitează în acei ani împreună cu studenţi de la Facultatea de arte din Timişoara (gruparea Noima). În 2005 fundaţia Interart Triade publică volumul Van Gogh semnat de Eleonora Costescu şi Vasile Varga.

Vasile Varga

Se stinge din viaţă în 2005, an în care prietenul său Paul Gherasim reface într-o nouă variantă, expoziţia grupului Ioan Andreescu în curtea mânăstirii Stavrololeos, locul unde funcţiona între anii 1881 şi 1888, „Sala Stavropoleos”. În acea sală avusese loc (în 1882) prima şi singura expoziţie personală a lui Andreescu.
„…mi-a fost indiferent dacă subiectele mele erau unele sau altele, mai aproape sau mai departe de căutările unuia sau altuia. Pot mărturisi cu secretă şi vinovată mândrie că am descoperit în Andreescu profunzimi şi valori pe care marea lume nu s-a învrednicit încă să le descopere…
[5].”, se destăinuia Vasile Varga. (Andrei Rosetti)

Mulţumiri: Grupării Prolog, Fundaţiei Eleonora Costescu şi Vasile Varga – Lipova, domnului Sorin Costina – Brad, pr. Ioan Bizău – Cluj-Napoca, Socieăţii Culturale „Izvorul” – Lipova, Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Deva.
Partener media: artavizuala21


[1]Mărturisiri – fragment din ciorna textului pentru expoziţia personală din 2003, Galeria Naţională Delta, Arad.
[2]
Vasile Varga – Despre ucenicie, interviu realizat de Mihai Sârbulescu, Editura Anastasia, 2002.
[3]
Mărturisiri – fragment din ciorna textului pentru expoziţia personală din 2003, Galeria Naţională Delta, Arad.
[4]
Mihai Sârbulescu – Dosar Prolog, Editura Ileana, Bucureşti, 2011.
[5]Mărturisiri – fragment din ciorna textului pentru expoziţia personală din 2003, Galeria Naţională Delta, Arad.