„Spettacolo del Mondo este un prim pas (expoziţional) al mai largului proiect „Muzica/ Spectacolul/ Circul”, care îşi propune să reunească sub egida interdisciplinarităţii şi totodată a semnului grafic, idei şi „elemente” extrase din zona artelor spectacolului.
Nu este vorba despre căutarea unor surse iconografice ori a inspiraţiei, ci mai degrabă despre un subiect de cercetare. Ceea ce interesează sunt relaţiile dintre static şi cinetic, efemer şi durabil, simultan şi consecutiv.
Într-o versiune matematic (voit) simplificată, fiecărui element reprezentat în mulţimea picturilor îi corespunde unul din cea a muzicii, teatrului, circului.
Prin performance-ul „Aripile Mele Negre”, susţinut la vernisaj pe 4 mai 2011 şi difuzat apoi în rotaţie continuă (ca proiecţie) pe durata expoziţiei, mecanismul este inversat: muzicii şi gestului le vor corespunde forme pictate, bidimensionale. Relaţiile dintre citatele elemente sunt căutate dincolo de evidenţă sau de orice naraţiune posibilă.
Expoziţia, ai cărei pictori participanţi sînt Carmen Cretzu-Iacob, Iuliana Florea Lucan, Valeriu Mladin şi Ioana Panaitescu, va fi deschisă pînă pe 25 mai. Nu este vorba, după cum a specificat curatorul expoziţiei şi iniţiatorul programului, Mihai Plămădeală, despre căutarea unor surse iconografice ori a inspiraţiei, ci mai degrabă despre un subiect de cercetare. Ceea ce interesează sînt raporturile dintre static şi cinetic, efemer şi durabil, simultan şi consecutiv. Într-o versiune matematic (voit) simplificată, fiecărui element reprezentat în mulţimea picturilor din expoziţie îi corespunde unul din cea a muzicii, a teatrului, a circului. Prin performance-ul susţinut la vernisaj de Mircea Florian – al cincilea, dar nu cel din urmă artist al proiectului – şi difuzat apoi în rotaţie continuă (ca proiecţie) pe întreaga durată a expoziţiei, mecanismul este inversat: muzicii şi gestului le-au corespuns forme pictate, bidimensionale. Relaţiile dintre citatele elemente sînt căutate dincolo de evidenţă sau de orice naraţiune posibilă.
Carmen Cretzu-Iacob a pictat „fecioare cu sufletul trist şi frumos“, regi saturnieni, trubaduri melancolici şi pitici sangvini, grupaţi în adevărate portrete scenografice de grup, al căror decor a fost împins mult în spate, de fapt, în indefinit. Tema iconografică abordată este de fapt aceea a lumii răsturnate cu susul în jos, a vieţii văzute ca număr de circ, a muzicii interpretate drept risipă de sunete şi irosire de „pneuma“. Portretul de tip prerafaelit este asociat cu arta medievală gotică într-o atmosferă de alchimie postmodernă.
Iuliana Florea Lucan a portretizat personajele principale feminine din Livada de vişini a lui Cehov, pe Tanta Ania şi pe Liubov Andreevna Ranevskaia, pe magicienii Danton şi Houdini, a realizat alegorii muzicale care trimit spre Miles Davies sau Nigel Kennedy. Masca ori instrumentul muzical reprezintă doar pretexte pentru a deschide largi subiecte de meditaţie. Profilurile conturate pe cer, motocicleta care iese din mare sau personajele minuscule ce se îndreaptă spre uşi aflate în planuri îndepărtate amintesc, pe alocuri, de David Lynch. Una dintre lucrări, Silencio, are titlul împrumutat din filmulMulholland Drive.
Valeriu Mladin a expus lucrări dintr-o serie realizată în 2006, „Pas de Deux“. Acestea au fost pictate pornind de la nişte imprimări făcute cu Igor Stravinski la repetiţiile pentru „Pas de Deux“-urile sale. Ceea ce a realizat artistul este altceva decît „colorarea unor secvenţe muzicale“. Cunoscător de muzică, el însuşi interpret experimentalist al artelor vizuale, Valeriu Mladin a fost interesat de metalimbaj în încercarea de a stabili un numitor comun între sunet şi imagine.
Ioana Panaitescu a realizat planuri imaginare ale teatrului Globe (al lui William Shakespeare), dar şi o friză pictată cu mîini de pianist, prinzînd diverse acorduri ale piesei Boogie Blues Etude sau un personaj muzician de jazz, ale cărui versuri sînt scrise pe instrument. Cromatica este discretă, iar accentele oblice trimit spre ideea de ritm.
Mircea Florian, participant la Bienala de la Veneţia din 1999, este unul dintre artiştii români care au lucrat concomitent cu sunetul şi imaginea încă din anii ’70, în celebrele performance-uri de la Muzeul Kalinderu, Dalles şi nu numai. De această dată, a susţinut un performance, Negrele-mi Aripi #6, de 12 minute, în care a creat muzică live asistat de laptop şi controller, „pictînd“ în acelaşi timp nişte aripi pe un suport aflat pe peretele din spatele său, cu ajutorul unor pensule de mari dimensiuni, ataşate în prelungirea antebraţelor. „Pictura“, în formă de aripi, s-a născut sub ochii publicului, prin aceleaşi gesturi care au creat şi muzica.
Reţin din catalogul expoziţiei faptul că „artiştii invitaţi să participe la proiectul Spettacolo del Mondo au viziuni aparte asupra discursului de tip Paragone. Complementaritatea lor este mai puternică decît diferenţele de discurs artistic, reprezentînd una dintre mizele expoziţiei. Fie că avem de-a face cu lumea răsturnată, cu evocarea spiritului lui Oscar Peterson, al feeling-ului lui Miles Davies, cu stabilirea unor puncte, sperăm noi, inedite pe axa George Maciunas – Stelarc, cu ritmuri şi acorduri cromatice sau cu vectori cinetici, Spettacolo del Mondo aparţine artelor vizuale, respingînd ideea de spectacol împietrit sau de pictură fluidă”. (Anca Dobre)
SURSA: Observator cultural
Foto: Elite Art Gallery
artavizuala21 