Cristian Sida: Sinceritatea este reperul meu


Cristian Sida a obţinut premiul pentru pictură la Bienala Internațională de Artă de la Izmir.

Juriul, alcătuit din rectorul Universităţii Istanbul şi decanul Facultăţii de Arte Plastice, cărora li s-au adăugat profesori şi critici de artă din Turcia şi Statele Unite, a desemnat câştigătorii Bienalei Internaţionale de Artă de la Izmir, Turcia, desfăşurată la Kulturpark IZFAS, în perioada 4-11 mai 2011. Premiul pentru pictură a fost acordat artistului timişorean Cristian Sida, în cadrul serii de gală ce a avut loc la hotelul Hilton din Izmir.

Daniel Cristian Sida (născut în 1974, la Arad) este unul dintre cei mai bine cotaţi tineri artişti plastici din ţară, având nenumărate expoziţii personale şi de grup, atât în ţară cât şi în străinătate, dintre care amintim (selectiv): Lumea formelor, Budapesta, Ungaria, 2005; Noi identităţi în pictura şi sculptura românească după 1990, Galeria Dana, Iaşi, 2007; participare la Bienala de pictură de şevalet la Palatul Reök din Szeged, Ungaria, 2008; Bienala de desen, Arad, 1997, 1999, 2001; Arta între generaţii, Galeriile UAP din Tg.Jiu; Omagiu maestrului meu, Palatul Administrativ din Timişoara, 2008; Absurdul în artele vizuale, Galeria Helios, Timişoara, Centrul Cultural Român din Budapesta şi Szeged, 2009; Despre corp, Galeria Fundaţiei Triade, Timişoara, 2009; Tradiţie şi modernitate în pictura românească, Galeria Simeza, Bucureşti, 2010; În miezul lucrurilor, Timişoara, Hala Timco, 2010 şi Muzeul de Artă din Cluj, 2011.

În anul 1990, Cristian Sida are contact cu pictura lui Delacroix, Corot şi Kandinsky, moment în care desenează primele peisaje şi realizează o serie de uleiuri în Bretagne, Franţa. În anul 2009 el îşi susţine teza de doctorat la Facultatea de Arte din Timişoara, cu o temă ce vizează preocupările sale legate de premisele apariţiei picturii abstracte şi mijloacele de expresie ce stau la baza discursului plastic actual. În prezent este lector la Facultatea de Arte Plastice şi Design din Timişoara şi doctor în arte vizuale. Din anul 1998 este membru al UAP, Filiala Timişoara şi din anul 2000 este responsabil cu activitatea expoziţională de la Art Club Timişora. Albumul Cristian Sida a apărut la editura Fundaţiei Interart TRIADE, din Timişoara şi reprezintă o monografie. Eugen Leahu a realizat în anul 2001 un film cu cele 2 expoziţii Ittinerrance Paris – Timişoara, iar Veronica Mihoc şi Marius Danci, în filmul documentar „Lindenfeld” (2003, realizat în urma taberei de creaţie), vorbesc despre munca artistică al lui Cristian Sida.

„Vitrinele artei româneşti au început să fie pline
cu prea multe borcane”

Satyricon, 2006 (acryl, marker, cărbune pe pânză, 140x100)

Grigore Roibu: Atunci când percepem o pictură procesele cognitive o recunosc, o compară și o identifică în funcţie de formele înmagazinate în bagajul nostru vizual. Stilul dvs. este unul al gestului liber, un stil care pledează pentru pictura abstractă. În ce constă acest exerciţiu de cercetare plastică pe care aţi început să-l studiaţi începând cu teza de doctorat şi care este simbolistica ce stă la baza acestui dialog între lumea vizibilă şi cea invizibilă?

Cristian Sida: Arta abstracta a a fost un laborator, un creuzet care mi-a permis să acced la aceste structuri pseudo-abstracte sau pseudo-figurative, mizând totul pe elementul surpriză, pe aleatoriu, ca premise ale dezvoltării structurilor aşa zis „figurative” ce apăreau ulterior din „jocul” materiei. Am renunţat însă, în 2006, la aceste formule, o dată cu revederea artei egiptene la muzeul Luvru…A fost momentul cel mai important în dezvoltarea mea ulterioară.

Temele pe care le abordaţi în pictură necesită o documentare amănunțită sau ce pași urmaţi pentru a transpune o idee în mesaj plastic?

– Paşii sunt cei „plimbaţi” prin Gara de Nord, să zicem în „racurciul” ce-l fac pentru a ajunge la atelier pe jos. Plimbarea este, în ultimul timp, caietul meu de schiţe. Sigur, apoi lucrurile se dezvoltă ca într-un „work in progress”, în atelier, deoarece fac înainte o serie de mici portrete pe bucăţi de pânză pe care le transpun ulterior, prin amprentare pe pânza mare (aşa numiţii martori) însă, nu mă interesează să realizez portrete ori compoziţii cu personaje, ci doar un context expresiv, în care să-mi poziţionez gândurile care, deseori, o „iau razna”.

– Creaţia dvs. vizează, chiar dacă apelaţi la stilizare, corpul uman, o temă fundamentală în istoria artei. Cum aţi ajuns la artă abstractă? Vorbiţi-ne, vă rog, despre perioadele dvs. de creaţie.

– Aşa cum aminteam, în prima parte a discuţiei, schimbarea a survenit în anul 2006, cu seria Satyricon, care a succedat alte serii „39 de peşti”, albastru orizontal, însă, toate au legatură la nivelul cromaticii şi chiar la nivelul tehnicii, fie că este vorba de un limbaj informal sau unul figrativ. Nu cred în figuraţia realistă din secolul 21 atunci când pe piaţă avem deja ultimul tip de Nikon sau Canon. La ce folos? Mai bine printuri decât pictură în trompe l’oeil sau hiperrealistă. Sigur, asta este doar părerea mea. Problema e la nivelul mijloacelor de expresie unde ne putem pune întrebări cum ar fi de exemplu: unde sunt ele, mai există, s-au epuizat?

Este clar că un premiu la o bienală este o confirmare a valorii artistice internaţionale din partea specilaiştilor. Cum este percepută pictura dumneavoastră de publicul din România?

– La nivelul Timişoarei, cred, e percepută comfortabil, la fel ca şi la Bucureşti. Adică, ceva de genul: A…! hmmmmmm, e un pictor bunicel !!! Nu cred în premii, mai ales în cele ce se dau în România. La Bucureşti am fost nominalizat pentru 3 premii, însă, ele s-au dus acolo unde se duc toate, la cei care trebuie să le ia. De aceea nu cred în Premii! E prea subiectiv! La fel cum şi termenul de „artist” mi se pare nepotrivit pentru România. Toţi se autointitulează artişti, şi, de fapt, vorbim despre pictori, graficieni sau sculptori. Mai este mult până să ,,confirm” la nivel internaţional. Este o chestie închisă pentru România, însă, în opinia mea, pictura revine atât în Europa, cât şi în lume.

– Va schimba acest premiu ceva în activitatea artistică pe care o veţi desfăşura de acum înainte?

– Nu! Mai importante sunt contactele pe care le-am realizat acolo, prietenii pe care mi i-am facut.

Puteţi enumera câteva repere care consideraţi că nu pot lipsi din felul dvs. de a picta, din universul pe care îl propuneţi privitorului. În arta contemporană mai există reguli de urmat pentru un artist? Puteţi schiţa câteva dintre acestea.

Satyricon, 2006 (acryl pe pânză, 120x80)

– Sinceritatea este reperul meu cel mai important. Dacă eşti sincer, ca şi în viaţă, nu ai nimic de pierdut şi nimic de dovedit. Eşti imun la „crizele artei” şi la răutăţile colegilor de breaslă. Ca să-l citez pe Dali, „nu are rost să ne străduim să fim moderni”. E penibil. E ridicol. Un fapt pueril, deseori întâlnit, mai ales la studenţii sau artiştii care nu au talent, este cel de a apela la formule conceptuale, postmoderne, de multe ori perimate şi la fel de penibile. S-au format prea multe grupuleţe de „rezervă”, de tineri care nu s-au hrănit niciodată din gustul cărbunelui sau al culorilor de ulei şi urlă arta în ei…Dar, asta nu durează decât… o VARĂ. Atât este succesul lor! E ca un hit de muzică românescă, cu mult zgomot, valabil pentru un sezon.

– Subiectele abordate de mulţi tineri artişti au legătură cu contextul social şi politic sau pot exista în sine, fără a fi influenţate de realitatea exterioară. Cum vedeţi relaţia cu realitatea economică şi politică din România şi care este condiţia artistului în societatea noastră?

– Condiţia lui este, fie să fie un „oportunist de serviciu”, un abonat al institutiilor pentru a beneficia de fonduri guvernamentale, fie să se descurce pe cont propriu şi să picteze ce-i dictează inima şi nu „trendul”. Arta şi politicul (Jean-Jacques Gleizal)? Nu cred în asta! Iar, cum în România nu există clasă politică… asta ar însemna că cele două nu se pot asocia sau subordona. Există tineri artişti care reuşesc cu subiecte sociale sau politice, un spaţiu care face recurs la comunism. Mă enervează foarte tare că artiştii sau cineaştii români reuşesc afară doar cu subiecte legate de aurolaci, avorturi, Ceauşescu! Păcat. Dacă o să ne fie mai bine la nivel poltic în următorii 50 de ani, atunci, cu ce o să mai reuşim afară…o să revenim la pop-art?

Cristian Sida - BildLucrări recente de atelier

– Dacă ar fi să optaţi pentru câțiva artiști alături de care să expuneţi care ar fi aceștia şi cum vă raportaţi la arta vizuală contemporană din jurul dvs? Aţi avut maeştri şi care sunt artiştii preferaţi?

– Ar fi foarte puţini. Să zicem Robi Koteles. Îmi place Alexandru Rădvan din Bucureşti, însă nu-l cunosc personal. Este greu de spus. Ar fi foarte puţini! Port un mare respect profesorilor mei din liceu şi facultate, respectiv Constantin Flondor şi Romul Nuţiu. Dascălul meu din facultate reprezintă pentru mine un exemplu de profesor ideal pentru tinerii artişti de astăzi. Dumnealui ne-a învăţat o lecţie de bază, pe care eu la rându-mi încerc să o predau, şi anume să nu semeni nici cu profesorul şi nici să nu încerci să pictezi pentru mama ta, bunica ta, prietena, soţia sau vreun comanditar care să te facă sclavul intereselor lui. Artiştii preferaţi ar fi: Vladimir Velikovic, Gerhard Richter, Jean-Pierre Raynaud, Jenny Saville, Ian Pei Ming, Mondrian.

–  Aţi publicat un album care reprezintă o monografie. Cum îl vedeţi pe „cititorul” dvs?

– Cititorul meu? Ha, ha, ha! Păi, n-are încotro, nu e o lectură pentru snobi, ci una colocvială, sinceră, cu greşelile inerente…şi asta îmi place! De asta îmi place mult şi pictura naivă!

Ce sfat le daţi tinerilor artiști profesionişti?

– Să aibă grijă unde se uită. În ce cărţi, în ce albume, în ce vitrine. Asta, deoarece „vitrinele” artei româneşti au început să fie pline cu prea multe borcane, un fel de compoturi, buchete de flori şi peisaje de neuitat! Să-şi cumprere un aparat bun de fotografiat, dacă vor să redea asta, şi să facă diferenţa între o fotografie copleşitor de frumoasă şi o pictură puternică, sinceră, autentică, chiar senzuală. Ha, ha, ha…! Vorba unui fost profesor: Dumneavoastră aţi pictat aproape minunat! Pictura este o chestiune de moralitate, noţiune ce a cam dispărut în ţară asta, înainte de a fi o chestiune estetică!

Cristian Sida - lucrare de la Anvers

– Ce proiecte de viitor aveţi?

– Primul ar fi să fac faţă mizeriei ce se perpetuează la nivel politic, aici, în ţara asta, fiindcă ea influenţează mult spaţiul în care profesez şi lucrez. Este ca şi cum asculţi zilnic muzică proastă. Apoi, am mai multe proiecte, câteva simpozioane de pictură la Gentioux-Franţa, Capadoccia-Turcia, Coullioure-Franţa, mă ocup de o tabară de vară la Garana, împreună cu nişte prieteni dragi, Robert Koteles, Adrian Chira, Gopal Dagnogo (Franţa), Ştefan Pelmuş, bineînţeles este o tabară făcută din dragostea pentru artă a unui investitor privat timişorean şi, o altă tabără va urma la Dubova, aceasta din urmă făcută cu sprijinul Fundaţiei Rubin din Timişoara. Apoi, voi avea o expoziţie în Norvegia şi, nu în ultimul rând, o expoziţie ce va reprezenta Timişoara la Karlsruhe, la anul, în primavară, împreună cu Adriana Lucaciu, Călin Beloescu, Daniela Oravitan, Ştefan Călărăşanu şi Bogdan Raţă, un grup de artişti pe care-l stimez foarte mult.

– Vă mulţumesc pentru timpul acordat şi vă urez succes în continuare.
(Interviu realizat de Grigore Roibu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s