Gândurile încifrate în formele lui Gheorghe Mureşan

Nu pot să am decât un sentiment plăcut atunci când întâlnesc un fost profesor, după mai bine de 30 de ani, iar imaginea lui este aşa cum mi s-a întipărit în minte de pe vremea când eram elev al Şcolii de Artă din Deva, în clasa a V-a. Aceeaşi blândeţe în privire, acelaşi calm meditativ al dascălului. Sculptorul Gheorghe Mureşan este şi acum legat sentimental de oraşul de pe Valea Mureşului, unde cu drag îşi aduce aminte că şi-a început activitatea didactică şi artistică „învâţând să cioplescă în lemn de la meşterii din Simeria şi în marmură de la cei din Bârcea”.

Gheorghe Mureşan s-a născut pe data de 12 septembrie 1949, la Cluj şi aparţine generaţiei de artişti ai anilor ’80, fiind absolvent al Institutului de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj, promoţia 1974. Obţine bursa Ion Andreescu, în anul 1972, fiind membru al UAPR din 1981. Este prezent anual în cadrul expoziţiilor judeţene ale filialei UAP Hunedoara, participând la expoziţii de grup din ţară, la Cluj-Napoca (1970, 1972), Deva (1975, 1980, 2010), Petroşani (1980), expoziţiile de la Căminul Artei şi Galeria Simeza (Bucureşti 1978, 1984, 1994, 1997) etc. şi din străinatate, în Finlanda (1981), Rusia (1989), Ungaria (1992, 1996), Italia (1994, 1996) şi Germania (1996), având lucrări în colecţii de stat şi particulare. În prezent trăieşte şi lucrează la Târgu Mureş.

În expoziţia deschisă la galeria Forma, din Deva, pe parcursul lunii mai 2011 (vezi afişul expoziţiei la rubrica News), Gheorghe Mureşan vine cu lucrări de o prospeţime a formelor ce creează o cuceritoare impresie de plutire, dar nu cea a unui zbor ca în cazul lucrărilor lui Brâncuşi, ci una de mişcare spre absolut.

Criticul de artă Negoiţă Lăptoiu scria în Făclia de Cluj: „În autentic spirit post-modern, Gheorghe Mureşan refuză tiparul limbajului tradiţional, articulat doar din fluente geometrizări şi cadenţe, mizând pe juxtapunerea unor diverse surse expresive: constructivitate fermă pentru a conferi formelor apariţii tranşante prin efectul alternanţelor frapante dintre pozitiv şi negativ, plin şi gol; animarea volumelor şi suprafeţelor cu accent cromatic sau patine furnizoare de plurivalente vibraţii”. Lucrările lui Gheorghe Mureşan sunt configuraţii simbolice. El este îndrăgostit de lemn prin intermediul căruia inventeză forme aparte. „Acum 30 de ani am început să fac basoreliefuri în teracotă, apoi, treptat, am trecut la lemn şi am ajuns la Ferestrele mele. Noi, românii suntem nişte păstratori ai civilizaţiei lemnului, poate singurii din Europa”, spune Gheorghe Mureşan.

Ferestrele sunt un adevărat leit-motiv al creaţiei lui, simboluri ce trimit la o existenţă ancestrală, în care accentele de culoare vin să sublinieze elemente primordiale ale spiritualităţii. Cu toate acestea, există o asociere voită între obiectul profan şi cel sacru. Prin intermediul Jilţurilor, un alt ciclu tematic, artistul transpune senzaţia solemnă de aşteptare din cadrul unui ritual, sugerat prin esenţializarea formelor arhetipale, forme interpretate într-un limbaj original ce pleacă, însă, de la simbolurile creştine (crucea, peştele etc). Semnele şi geometriile se transformă în configuraţii simbolice prin intermediul compoziţiilor plastice, în dorinţa de a ne transmite o poveste al cărei cod de înţelegre este chiar forma însăşi. În ciclul Porţilor, Gheorghe Mureşan asociază elemente geometrice cu simboluri, părţi componente ale unei construcţii arhitecturale ce proiectează privitorul în lumea semnelor. Relaţia cu lemnul este una caldă şi afectuoasă, iar aspiraţia spre echilibru şi simetrie aproape obsesivă, elementele de îmbinare a celor două lumi, una aflată în zona sentimentalului, a obiectului comun şi cealaltă în lumea spirituală, a sacrului, sunt punctate prin intermediul „niturilor” din metal, asemănătoare cuielor de pe crucea Mântuitorului. Materia este modelată şi textura suprafeţei, uneori şlefuită, alteori grunjoasă, este tratată cu diferite patine de culoare care creează un joc de lumină şi conferă o prospeţime aparte lucrării, subliniind esenţa lemnului.

Tot ca element de trecere între două lumi este tema Adăpostului. „Adăpostul – simbol universal valabil, invocă şi sugerează ideea de ocrotire pe care o oferă universul familiei şi al gospodăriei dintotdeauna şi de oriunde, de purificare de relele lumii, de întoarcere spre sine, spre interior”, scrie istoricul de artă Cora Fodor în catalogul expoziţiei (text publicat în LitArt, 2010). Între cer şi pământ, viaţă şi moarte, naşterea nu este „o sărbătoare a creaţiei, ci o sărbătoare a recreării lumii”, spunea Sfântul Grigorie Teologul. Lucrările lui Gheorghe Mureşan reecrează o lume a semnelor şi simbolurilor. „La Gheorghe Mureşan materia modelată povesteşte existenţe, indică fulgerări de idei şi de gânduri încifrate în forme”, conchide Cora Fodor. (Grigore Roibu)