Pier Luigi Nervi, poetul betonului armat

Din 29 aprilie până în 17 iulie, la Palatul Expoziţiilor din Torino este deschisă o importantă retrospectivă a operei unuia dintre cei mai prolifici şi mai versatili arhitecţi ai secolului al XX-lea, Pier Luigi Nervi, intitulată „Arhitectura ca provocare”.

Organizată de Fundaţia Pier Luigi Nervi, Centrul Internaţional al Oraşului, Arhitecturii şi Peisajului din Bruxelles, MAXXI (Muzeul Naţional al Artelor Secolului XXI) din Roma şi Centrul de Cercetări ale Comunicaţiei din Parma, expoziţia itinerantă, prima de anvergură internaţională consacrată întregii sale cariere, a fost găzduită până acum de Bruxelles, Veneţia şi Roma.

În fiecare dintre oraşe, corpului principal al expunerii i s-au adăugat alte imagini importante pentru locul respectiv. La Roma au fost expuse proiectele din 1960 pentru Complexul Olimpic al oraşului, cuprinzând „Micul Palat al Sportului” din districtul Flaminio, „Palatul Sportului” în Eur, stadionul „Flaminio”, conceput împreună cu fiul său cel mare, Antonio Nervi, viaductul „Corso Francia”.
Proiectul se concentrează pe diferitele aspecte ale personalităţii şi producţiei lui Nervi, cum ar colaborările sale şi realitatea complexă a societăţii lui de construcţii, una dintre primele care au activat la nivel internaţional.
După Roma şi Torino, expoziţia va fi itinerată în alte oraşe din Europa, în China şi America.

Catedrala Sfânta Maria din San Francisco

Inginer, arhitect, designer, scriitor, inventator şi profesor universitar, Pier Luigi Nervi (1891-1979) este un protagonist necontestat al arhitecturii şi culturii secolului al XX-lea. Istoricul arhitecturii Niklaus Pevsner îl considera „cel mai strălucit artist în beton armat al timpului nostrum”. Capodoperele lui Nervi sunt răspândite în întreaga lume. Lui i se datorează clădirea UNESCO din Paris, construită în 1958, în formă de Y, la care a lucrat împreună cu alţi doi arhitecţi de anvergură internaţională, Marcel Breuer şi Bernard Zehrfuss, zgârie-norul „Turnul Bursei” din Montreal, Ambasada italiană din Brazilia, Catedrala Sfânta Maria din San Francisco, bine-cunoscuta Aula Nervi, sala de audienţe papale de la Vatican, Terminalul de autobuz „George Washington” din New York, Turnul „Sacro Cuore” din Florenţa, „Moara de hârtie” din Mantua, „Field House” de la Dartmouth College, Ambasada australiană din Paris, Centrul „Good Hope” din Cape Town, format dintr-o sală de expoziţii şi un centru de conferinţe, cu patru faţade verticale şi două arcuri diagonale care suportă acoperişul.

Forma frapantă a Catedralei Sfânta Maria este rezultatul principiului geometric al parabolei hiperbolice, conform căruia structura se curbează în partea de sus în linii graţioase, provenind din patru direcţii, ce se unesc în formă de cruce. Cu o suprafaţă de 23,69 metri pătraţi şi o înălţime de 60 de metri, ea este surmontată de o cruce de aur înaltă de 16,7 metri. Patru piloni, în cele patru colţuri, suportă cupola, a cărei suprafaţă interioară este realizată din 1.500 de casete prefabricate care repartizează greutatea. Forma ei modernă a fost primită cu elogii, considerată demnă de renumele oraşului San Francisco, iar Pier Luigi Nervi o considera „prima catedrală cu adevărat modernă şi în armonie cu reformele liturgice ale Consiliului”.
Acestea şi alte lucrări-simbol ale lui sunt prezentate, prin fotografii şi desene originale, în expoziţie, alături de video-interviuri, cum ar fi cel de la BBC din 1965, şi filme contemporane construirii Complexului Jocurilor Olimpice din Roma. Cassius Clay, la 18 ani, triumfând pe podiumul „Palatului Sportului”, un gimnast la inele ţinând publicul cu sufletul la gură la „Micul Palat al Sportului”, o graţioasă Grace Kelly, însoţită de Nervi, la EUR, sunt imaginile care deschid expoziţia.

La Giuseppa

În piaţa din faţa clădirii a fost expusă „La Giuseppa”, barca cu motor din beton armat, lungă de 8 metri, restaurată cu acest prilej, singurul exemplar rămas din nenumăratele bărci proiectate şi construite de Nervi.
S-au adăugat documente originale, explicând „Sistemul Nervi”. Filmul cursurilor sale, realizat de Folco Quilici, sub conducerea ştiinţifică a lui Lucio Barbera, ca şi hârtiile oficiale prezentându-i pe Gio Ponti, Marcel Breuer şi alţi protagonişti ai timpului cu care arhitectul a colaborat.
Proiectul examinează cariera de anvergură a inginerului şi arhitectului, de la începutul anilor ’20 până în anii ’70. Sunt prezentate, cercetările de pionierat privind materialele şi tehnologiile de construcţie, structurile sale remarcabile şi construcţiile publice, machete complete ale unor clădiri, desene arătate în premieră.

Micul Palat al Sportului din Roma

Nervi a reuşit să transforme ingineria construcţiilor în artă folosind prefabricate sofisticate pentru a găsi soluţii ideilor sale constructive. Cele mai multe dintre structurile sale se găsesc în Italia, dar opera lui poate fi întâlnită oriunde în lume.
Ca parte a evenimentelor „Esperienza Italia 150”, expoziţia deschisă la Torino, sub direcţia unui comitet ştiinţific internaţional prezidat de istoricul arhitecturii Carlo Olmo, propune un nucleu central de 12 opere selectate printre cel mai importante proiecte ale lui din întreaga lume, şi secţiuni tematice privind fiecare dintre sectoarele sale de cercetare, începând cu introducerea noului material care a deschis noi posibilităţi arhitecturii moderne. Avea îndrăzneală ca inginer, imaginaţie ca arhitect şi poseda latura practică a unui om de afaceri. De-a lungul carierei sale îndelungate, opera lui acoperă şase activităţi fundamentale: design, desen, calcul, machetare, scris, profesorat. Deşi fiecare dintre aceste activităţi era autonomă, toate s-au întrepătruns în mod profund făcând posibilă evoluţia de-a lungul unei cariere care, de la început, a fost departe de canoanele comune ale ingineriei civile, aplicate în mod obişnuit în arhitectură.

Expunerea proiectelor care au dus la realizarea unor lucrări excepţionale, la cererea celor mai diverşi comanditari, de la UNESCO la Papa Paul al VI-lea, dovedeşte modul în care tehnicile revoluţionare de construcţie sunt legate frecvent de Italia şi de istoria politică internaţională.

Sculptură în oţel de Marino di Teana, omagiu lui Pier Luigi Nervi,
aflată la Carpentras-Vaucluse

La Torino, expoziţia este de fapt un itinerariu „Nervi în interiorul Nervi”. Palatul Expoziţiilor a fost construit la scurt tip după al Doilea Război Mondial pentru a găzdui „Saloanele Automobilului” şi a marcat începutul unei intense şi durabile relaţii între Nervi şi municipalitatea torineză, care a fost încoronată de Premiul Comisiei pentru Palazzo del Lavoro, edificat pentru celebrarea centenarului „Italia ’61”, în cadrul celui mai amplu proiect de reînnoire urbană a oraşului aflat atunci într-un boom economic.

Se adaugă edificiilor amintite, prezentate în expoziţie, Hangarele de la Orbetello şi Orvieto din 1930. O serie de fotografii, realizate de Mario Carrieri, oferă posibilitatea lecturii celor 12 opere ale arhitectului, alături de modelele lor la scară, cum ar fi cel al Stadionului Berta din Florenţa şi al Palatului Expoziţiilor din Torino, create cu tehnologia rapidă a prototipurilor, de „NerViLab” de la Universitatea din Roma, în scopul înţelegerii în profunzime a gândirii lui Nervi privind expresivitatea compoziţiilor structurale prin limbajul geometriei.
Secţiunea creată special pentru Torino are în vedere în primul rând relaţia lui Nervi cu importantele entităţi industriale care i-au comandat proiectele, ce au cuprins, în afara celor două importante ce mai pot fi admirate şi astăzi, altele mai puţin relevante, ca uzinele FIAT din Mirafori şi depoul de tramvaie din Via Mani, dar şi unele ce nu au fost materializate, cum ar fi gara Porta Nuova.

Turnul Bursei

Un al doilea aspect vizează relaţia lui cu arhitecţii italieni în timpul proiectării multor clădiri, cum ar fi Gio Ponti pentru zgârie-norul Pirelli din Milano, Luigi Moretti pentru Turnul Bursei din Montreal, Marcello Piacentini şi Annibale Vitellozzi pentru complexul sportiv din Roma, Ettore Sottsass pentru Palatul Expoziţiiloor din Torino şi Ernesto Nathan Rogers şi Pietro Maria Bardi, care au contribuit la succesul de critică al lui Nervi în reviste precum „Quadrante” şi „Casabella”. Un al treilea aspect este relaţia lui Nervi cu lumea inginerilor din Torino şi Milano, care a dus la descoperirea posibilităţilor, oferite de cercetarea experimentală pe modele la scară redusă, de a-şi constitui şi verifica invenţiile formale şi constructive extraordinare, creând „epoca de aur” a arhitecturii italiene din secolul al XX-lea. Vizitarea expoziţiei este completată, în afara clădirii, printr-o serie de tururi cu un autobuz care circula în timpul „Italia ’61” şi care a fost restaurat pentru această ocazie.
Concomitent cu expoziţia, Academia de Ştiinţe din Torino găzduieşte un seminar internaţional asupra operei lui Pier Luigi Nervi, cu atenţie specială pentru relaţia dintre ştiinţă şi artă în construcţii şi pentru conservarea corectă din punct de vedere cultural a patrimoniului arhitectonic al oraşului datând din secolul al XX-lea.

Norfolk Scope

Luigi Nervi spunea că are încredere „în expresia estetică naturală a unei bune soluţii constructive”. Ceea ce înseamnă că după „o soluţie bună” urmează studii, idei, creativitate.
Clădirile sale moderniste şi folosirea plastică a betonului armat sunt o marcă a arhitecturii internaţionale a secolului al XX-lea. Versatilă, opera lui Nervi poate fi găsită pe cinci continente. Cu studii la Universitatea din Bologna, absolvite în 1913, a început să practice arhitectura civilă după 1923 şi a construit câteva hangare pentru avioane. După 1932, a crescut rapid numărul proiectelor constructive care foloseau betonul armat şi oţelul, aspectul arhitectural cedând parţial pasul potenţialului ingineresc. În anii ’40, Pier Luigi Nervi şi-a dezvoltat ideile privind betonul armat şi a reconstruit multe clădiri şi fabrici în Europa de Vest. A împrumutat de la arhitectura romanică şi renascentistă nervurile şi bolţile pentru a elimina coloanele, a combinat geometria şi prefabricatele pentru a inova designul.

În afara preocupării sale intense pentru design, Nervi a predat în universităţi europene şi americane, iar întreaga sa viaţă a fost dedicată inovărilor în domeniul materialelor şi tehnologiilor. Patru volume şi mai multe studii semnate de el îi păstrează întreaga gândire din domeniul arhitecturii.

I-au fost conferite titluri onorifice de universităţile din Buenos Aires (1950), Edinburgh şi München (1960), Varşovia (1961), Harvard şi Dartmouth College (1962), Praga (1966), Londra (1969).
Expoziţia „Luigi Nervi. Arhitectura ca provocare” comemorează marea contribuţie a acestui renumit artist la arta, ingineria şi arhiectura mondială.
Un catalog de 450 de pagini şi un site web conţin o bază de date exhaustivă a publicaţiilor, informaţiilor şi imaginilor referitoare la el şi la opera lui. (Victoria Anghelescu)
SURSA: cotidianul.ro