Simbolul militant al lui Brauner

Expoziţia Brauneriana este deschisă la Galeria Galateca a Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, între 10 şi 19 mai, în fiecare zi, între orele 11.00-19.00. Vernisajul va avea loc în ziua de miercuri, 11 mai 2011, ora 19.00.

 O expoziţie de afişe reprezintă un eveniment cultural mai puţin obişnuit pe meleagurile noastre. În Occident, dar şi mai aproape de Balcani, există suficiente asemenea manifestări, expoziţii personale sau ale unui grup de artişti preocupaţi de gen, magazine specializate sau licitaţii care au ca unic subiect afişul, tratînd tematic latura culturală, turistică, educaţională, civică, publicitară.
Exista şi la noi, în trecut, în cadrul anualelor de grafică, o secţiune importantă de afiş şi pe lîngă cele predominante, de propagandă comunistă, se aflau şi afişe cu subiecte legate de turism, protecţia muncii sau mama şi copilul. După ce s-a schimbat kalimera, la 23 august 1944, cîntecele de masă şi afişul au constituit principale şi eficiente arme de luptă ale noii orînduiri, puse în slujba clasei muncitoare, pentru zdrobirea vechii, putredei orînduiri burghezo-moşiereşti. Oricum, afişul, în general, prin menirea sa, are o doză militantistă.

De ce o expoziţie de afişe

O expoziţie a afişelor expoziţiilor Brauner, ca şi a celor în care artisul a fost prezent alături de alţii, poate transmite şi ea vizitatorului un asemenea mesaj. De ce? Însuşi Brauner a fost un militant. A încercat şi a reuşit prin arta sa, de o dezarmantă simplitate, prin simbolurile acesteia, să cucerească privitorul. A lucrat neîncetat şi cu toate vicisitudinile sorţii, nu s-a poticnit în creaţia sa, continuîndu-şi ideile cu fermitatea învingătorului.
Să nu uităm de acel nefericit accident petrecut în 1938 cînd, în urma unei încăierări dintre doi prieteni ai săi, Brauner a rămas cu o infirmitate distrugătoare pentru un pictor, pierderea ochiului stîng. Cortexul său însă, cu o privire ciclopică, a decriptat scene din viaţa zilnică, forînd în abisalul cotidianului.
Brauner este un artist a cărui artă cucereşte, un artist despre a cărui operă se vorbeşte din ce în ce mai mult, operă care este din ce în ce mai temeinic studiată şi care deschide cercetătorilor o perspectivă din ce în ce mai atrăgătoare, dar tot atît de plină de greutăţi şi de nenumărate capcane.

 Mi s-a pus inocenta întrebare: de ce o expoziţie de afişe şi nu una cu opere ale maestrului? Fiecare trebuie să-şi cunoască lungul nasului şi să facă ceea ce este capabil. Să ne mulţumim, deocamdată, cu ce ne stă la îndemînă! De unde am pornit? Ideea iniţială a fost aceea a organizării unei expoziţii de afişe privind avangarda românească. Ce bogăţii latente zac în această mişcare şi cît de puţin prospectată este ea. Cît de mult au început unii să se intereseze de subiect, iar noi stăm cu mîinile în sîn, aşteptîndu-i pe alţii să ne facă munca, dar să culeagă şi gloria.
Ar fi fost o expoziţie mult prea eterogenă. Vă daţi seama că din acest mănunchi s-a desprins ideea Braunerianei, expoziţie care sper să fie unitară şi să ilustreze o viaţă de artist, de căutări şi de izbînzi plastice. Dar şi aici au intervenit numeroase probleme. Nici nu se putea altfel…
Ceea ce este expus astăzi reprezintă un grupaj de 55 de afişe. Cu siguranţă, subiectul nu este epuizat! Probabil, foarte curînd se vor identifica noi piese. Dar, în momentul de faţă, nu este cunoscută în lume o serie mai completă. Lipsesc afişele expoziţiilor bucureştene din 1926, din aprilie 1935, la Sala Mozart, ca şi a celor pariziene: cea din 1934, la Galeria Pierrot, care s-a bucurat de deschiderea lui André Breton, sau cea din 1939, de la Galeria Henriette.
Afişele acelor expoziţii erau mai mult ca sigur unicate şi făcute chiar de mîna maestrului. Cine ştie ce soartă au avut la închiderea expoziţiei şi să nu ne mirăm dacă, într-o bună zi, dintr-un cufăr prăfuit de trecerea anilor va ieşi la iveală un asemenea exemplar.
De-a lungul anilor, au existat şi expoziţii Brauner la care s-a editat un catalog foarte elegant, dar nu şi un afiş. Oricum, şi cele mai noi afişe se obţin foarte greu. Afişul, banderola unei cărţi, fluturaşii care anunţă un eveniment cultural, supracoperta unei cărţi sînt elemente pe care doar colecţionarul le păstrează, şi aceştia, din păcate, sînt puţini. Sînt elemente efemere, care de cele mai multe ori trec neobservate în cadrul fenomenului cultural, luînd de multe ori prozaice destinaţii domestice.
Vizitatorul unei astfel de expoziţii îşi poate pune întrebări fireşti. Şi anume: cît de greu este să procuri un afiş? Uneori, poate trece şi un deceniu! Asta s-a întîmplat cu afişul de la Muzeul orădean al Ţării Crişurilor, care, în 1976, i-a organizat lui Brauner o excepţională manifestare expoziţională. De altfel, afişul este foarte interesant conceput, avînd pe faţă imagini şi anunţul manifestării, iar pe verso, date privind artistul, lista tablourilor expuse şi alte texte.

Fiecare afiş are o poveste

Cît de rar este un afiş?
Unele au avut tiraje mari, altele – confidenţiale. Muzeul Naţional de Artă al României, pentru expoziţia Brauner din 2003, a editat un prea modest afiş, atît în privinţa dimensiunii, cît şi a realizării lui, în numai… vreo 15 exemplare.
În 2009, muzeul din oraşul francez Chambéry a tipărit pentru o expoziţie Brauner un afiş impresionant ca dimensiuni, dar numai… „une dizaine d’exemplaires“.
Ce să mai vorbim despre afişele acuarelate sau cu intervenţii manuale ale lui Brauner, care se găsesc acum pe simezele sălii şi care îi conferă întregii expoziţii un aer nobiliar!
Un afiş Brauner are forţă şi îi poate conferi unui spaţiu de birou o aură aristocratică, iar plasat într-o sală de consiliu poate încălzi întreaga ambianţă. Fiecare piesă din actuala expoziţie are o poveste, mai simplă sau mai stufoasă. Unele dintre afişe au avut un parcurs foarte întortocheat, altele au suferit adevărate „trauma“. Au fost lipite, îndoite, împăturite, răstignite în pioneze, la cîteva a fost necesară şi intervenţia restauratorului. Unele dintre afişele de faţă au fost procurate pe plan local, altele din străinătate, de pe continentul nostru sau de pe alte continente. Au fost necesare o bogată corespondenţă de toate felurile, timp, bani, dar cel mai mult au contat pasiunea şi dorinţa de a duce la bun sfîrşit o idee.
Cum s-a materializat ea? Asta vor hotărî cei care vor vizita Brauneriana.
Aşadar, rendez-vous la Brauneriana!
(Florin Colonas)
SURSA: Observator cultural
Citiţi pe aceeaşi temă:
Evreii din avangarda românească
Valentina Iancu în dialog cu pictoriţa Medi Wechsler Dinu
Marcel Iancu – între libertate şi exil
Expoziţie de artă interbelică clujeană
De la Dada la Suprarealism

Restaurarea Bastionului Theresia din Timişoara

Într-o societate ce încearcă stabilirea unei relaţii coerente cu trecutul, pe fundalul unei atenţii sporite faţă de problematica prezervării, considerăm utilă (ba chiar indicată) promovarea arhitecţilor care aduc în prim-plan o abordare profesionistă, documentată istoric, dar în acelaşi timp contemporană, a restaurării. Cu sprijinul Velux România, o companie care s-a implicat constant în optimizarea spaţiilor construite, vom prezenta în următoarele numere o serie de proiecte de calitate care au valorizat într-un mod inteligent, într-un spirit de autenticitate, structuri arhitecturale existente.

Proiectul de restaurare semnat de echipa Studio Archaeus a redat valoarea iniţială bastionului Theresia (parte a vechii fortificaţii a Timişoarei) printr-o intervenţie minuţioasă şi foarte atent controlată, îndrăzneaţă în egală măsură. Cuprinzând mai multe corpuri de clădire dispuse într-un plan poligonal conform proiectului cetăţii ideale, arii plantate întinse şi un mare spaţiu public central de tip mineral, bastionul a fost redescoperit prin îndepărtarea intervenţiilor din anii ’70, ce au constat în tencuieli de ciment şi consolidări cu beton. Astăzi, frumuseţea zidurilor de cărămidă şi a tencuielilor tradiţionale este din nou vizibilă.

Corpul cel mai bine păstrat, cel de pe latura vestică, are două niveluri şi mansardă, în timp ce restul fortificaţiei a supravieţuit numai pe înălţimea parterului cu arcade din cărămidă. Aceste arcade au fost transformate în portice prin inserarea unor tâmplării asimetrice din lemn care conduc privirea în mod dinamic de-a lungul faţadei. În mod simbolic, vechile ziduri au primit învelitori-grădină, terasele plantate cu iarbă fiind totodată referinţe la ruinele năpădite de vegetaţie, cât şi reprezentarea celor mai noi direcţii în arhitectura prietenoasă cu mediul.
Clădirea mansardată a fost readusă la viaţă prin reparaţii atente şi intervenţii reversibile cu materiale moderne: şarpanta din lemn a fost consolidată, o mare parte a structurii acoperişului a fost menţinută, iar intervenţiile de înlocuire au fost marcate cu sinceritate prin utilizarea unui lemn de culoare diferită. Scările din metal şi sticlă în forme minimaliste, sistemele de expunere demontabile şi iluminarea cu reflectoare orientabile culisante pe şine sunt principalele intervenţii contemporane care permit o varietate considerabilă de scenarii de iluminat în spaţiile expoziţionale fără a afecta în niciun fel anvelopanta clădirii iniţiale.

Odată cu transformarea podului în mansardă circulabilă a fost necesară şi prevederea unor vitraje pentru iluminarea naturală a spaţiilor. Soluţia cea mai bună, atât din punct de vedere estetic, cât şi funcţional, a fost prevederea unor ferestre de mansardă contemporane, a căror imagine nu induce în eroare asupra epocii intervenţiei, dar nici nu modifică în vreun fel percepţia de ansamblu. Ferestrele Velux alese au, de asemenea, marea calitate de a fi realizate din lemn masiv, încadrându-se cu naturaleţe în spaţiul interior. Cantitatea de lumină, de multe ori mai mare decât cea adusă de lucarne, contribuie la transformarea unui spaţiu închis şi labirintic într-unul cald şi deschis, definit de culoarea lemnului scăldat în razele soarelui. Ferestrele situate la nivelul ochilor permit relaţionarea permanentă între interior şi exterior, în timp ce ferestrele situate aproape de coama acoperişului contribuie la atmosfera generală de lumină difuză, odihnitoare. Ritmul generat de feţele luminate, feţele umbrite şi umbrele purtate ale elementelor din lemn ale şarpantei animă spaţiul, contribuind la atractivitatea acestuia ca etaj expoziţional.

Volumele masive ale coşurilor de fum care străbat mansarda au fost dematerializate prin perforarea şi transformarea lor în „tunele solare” care conduc lumina, asemenea unor periscoape, până în centrul spaţiului. Prismele tencuite au devenit astfel „containere de lumină”, obiecte de artă modernă cu rol de exponate permanente.
Intervenţia asupra mansardei clădirii nu a dus numai la creşterea suprafeţei vizitabile, ci şi la realizarea unui adevărat muzeu in situ al tehnicilor tradiţionale de construcţie, mansarda fiind un obiect istoric de valoare ascuns până deunăzi privirilor, o înşiruire de spaţii deopotrivă ludice şi didactice menite să readucă în inima publicului conştiinţa valorii lucrurilor de demult.

Proiect: arh. Marius Miclăuş
Echipa de proiect: stud. arh. Bogdan Raţ, arh. Zsolt Varday, arh. Brînduşa Havasi, arh. Maja Baldea, arh. Beatrice Lucaci, arh. Nicolae Olteanu, arh. Cristian Blidariu, arh. Vasile Oprişan; ATELIER TREI – arh. Cosmin Bloju, arh. Codruţa Negrulescu, arh. Oana Sarbu, arh. Victor Popovici, arh. Claudia Godean; PARASITESTUDIO – arh. Claudiu Toma
Beneficiar: Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria Municipiului Timişoara
Structuri: CORONA TIMEXIM SRL • Instalaţii: CAPABIL SRL, G&C MARKET CASTELLI SRL • Ridicări topografice: SC A&C GEODETIC TEAM SRL • Peisaj: ing. Constantin Berar • Consultant istoric: ist. Simina Stan, artist Nada Stojici • Analize restaurare: prof. dr. geo. Marin Secalman, conf. geo. Anca Luca • Consultant restaurare: dr. arh. Ileana Zbirnea, rest. Iulian Olteanu • Consultant studii socio-umane: dr. soc. Corina Ilin • Grafică: artist nada sojici • Verificare proiect: Vasile Oprişan • Suprafaţa desfăşurată: 13 000 mp.
Text: Catrinel Negru
Foto: © Bennert GmbH (foto aeriană), Bogdan Raţ şi Marius Miclăuş
SURSA: iglooblog