Artur Zmijewski, desemnat curator al Bienalei de la Berlin


Artur Zmijewski a fost numit curator al celei de-a şaptea ediţii a Bienalei de la Berlin pentru Artă Contemporană, care va avea loc la începutul anului 2012.

Arta nu este un joc

Artur Zmijewski, născut în 1966, în Varşovia (Polonia), lucrează aproape exclusiv cu mass-media, fotografie şi film. El este interesat în special de puterea pe care o  exercită arta în relaţia ei cu politicul. Între anii 1990 şi 1995, Zmijewski a studiat sculptura, în cadrul Academiei de Arte Frumoase din Varşovia, avându-l ca profesor pe Grzegorz Kowalski şi, apoi, în anul 1999, a urmat cursurile de la la Gerrit Rietveld Academie din Amsterdam. Din punct de vedere anthropologic, Artur Zmijewski investighează normele sociale, moralitatea şi reprezentarea puterii în relaţie cu arta, prcum şi efectele pe care aceasta o exercită asupra societăţii contemporane. Lucrările lui au fost recunoscute pe plan internaţional, el participând în numeroase expoziţii de grup şi personale. În anul 2005, el a reprezentat Polonia la cea de-a 51-a ediţie a Bienalei de Artă din Veneţia. Zmijewski este membru al mişcării politice poloneze „Krytyka Polityczna” şi director artistic al revistei cu acelaşi nume. În 2007, el a publicat o serie de interviuri cu diverşi artişti, într-o rubrică intitulată „Drżące ciała” („Frisoanele organismelor”). Zmijewski este colaborator permanent al Galeriei Foksal Foundation şi, în prezent, lucrează şi locuieşte în Varşovia.

Artur Zmijewski este un artist aflat permanent în căutarea unui nou model de exprimare vizuală, străduindu-se să amplifice impactul artei sale dincolo de graniţele convenţionale. Studiind sculptura la început, el a continuat să experimenteze zona interdisciplinalităţii vizuale prin intermediul filmului şi al fotografiei, găsind, sau mai degrabă investigând, cu ajutorul acestor medii, noi modalităţi de reprezentare a lumii contemporane. Maniera discursului ţine cont de felul cum se pun operele în relaţie unele cu altele, cu gesturile artiştilor, condiţiile economice şi culturale ale societăţii actuale, de multe ori contradictorii şi, care alimentează, uneori, conflicte între istorici, critici şi artişti. În timpul anilor ’90, Zmijewski forţează domeniul criticii de artă, mutând punctul de plecare a experimentelor sale vizuale în sfera cercetării corpului uman. El a sintetizat această perioadă, în manifestul intitulat „Applied Social Arts”, ca fiind „o atitudine proaspătă de activism social care se află în curs de dezvoltare”. Lucrările recente al lui Zmijewski continuă să manifeste această abordare. Unul dintre proiectele grupului lui Kowalski, numit „Obszar wspólny, własny obszar” (Zone comune, arii private) se baza pe un dialog care nu implica cuvinte. Pentru acest exerciţiu, Zmijewski a creat un asamblu de sculpturi, care angajau interacţiuni simple cu publicul, cum ar fi de exemplu imitarea proceselor fiziologice sau rostirea unei poveşti („Studia aktu”/„Studii într-un Act”, 1993). Încercarea de a găsi noi soluţii pentru proiectele sale l-au dus pe Zmijewski în zona performanţei. În anul 1994 el s-a angajat într-o serie de spectacole, adresate persoanelor particulare, performance-uri intitulate „Monologi do ludzi”/„Monologues to people” (Monologuri cu oamenii).

Mai târziu, Zmijewski a construit pe baza acestor acţiuni şi experiente vizuale o serie de documentare, care foloseau imagini, fotografie şi film, în demersul său de conceptualizare a corpului uman ca obiect de studiu. Pentru teza sa de diplomă, intitulată 40 szuflad”/„40 Drawers” (40 de ilustraţii, 1995), el a creat un obiect ce aminteşte de catalogul unei biblioteci. În fiecare sertar a plasat fotografii cu oameni goi. Deschiderea sertarelor necesita efort şi poziţionarea spectatorului într-un anumit fel. Aceeaşi temă a fost abordată, din nou, în „Powściągliwość i Praça” (Cumpătarea şi lucrul, 1995), unde împreună cu Katarzyna Kozyra formau, prin intermediul trupurilor contorsionate, o simulare a unui act sexual, în căutarea de noi forme de plăcere, prin intermediul erotismului, „un erotism deplasat”, cum declara Artur Zmijewski.

Czereja” a fost, de asemenea, o platformă prin intermediul căreia Zmijewski dezvolta o atitudine faţă de artă. Intitulat „Favorite Teoria Art”, textul a fost prezentat pentru susţinerea lucrării sale de diplomă şi publicat, mai târziu, în „Magazyn Sztuki”. Zmijewski scria: „Sunt intrigat de acest spaţiu în care substanţa vieţii se amestecă cu lumea sintetizată a artei”. Pentru Zmijewski, arta a fost şi este un factor care influenţează structura societăţii. El subliniază că termenul „arta”, ar trebui scris între ghilimele, deoarece „este forma exterioară prin care se diferenţiază de alte moduri de activitate umană”. În această lucrare Zmijewski vorbeşte despre rolul spectatorului şi modul în care acesta intră în contact cu opera de artă. El vede rolul artei ca o modalitate de analiză a problemelor actuale, prin care, „Arta nu este în nici o privinţă diferită de alte industrii. Ea este, de asemenea, o modalitate de a produce obiecte de o valabilitate limitată. Maşinile ruginite, la fel ca şi unele opere de artă devin lipsite de sens.”

Faimoasa expoziţie „Ja i SIDA” („Eu şi SIDA”), cu lucrări de Kozyra, Althamer şi Kowalski, a fost suspendată de către conducerea unui cinematograf din Varşovia. Zmijewski ilustra prin acest film teama de bolile mortale şi neliniştea provocată de posibilitatea unui contact intim cu o altă persoană. În film sunt trei „interpreţi”, trei oameni goi (doi bărbaţi şi o femeie), care se ciocnesc unul de celălalt la viteză maximă. „Ei bine, întâlnirea cu o altă persoană este o experienţă dureroasă”, afirma Zmijewski. Artur Zmijewski va organiza şi va colabora cu alţi artişti, în cadrul unor expoziţii, cum ar fi „Parteitag” (1997), „Sexxx” (2000) sau „Polska” (2002), evenimente prin intermediul cărora experimentează concepte artistice extreme. În lucrările sale, într-o manieră aproape obsesivă, el abordează tematica corpului uman perceput în contextul fizicii sale, cu funcţia sa de bază, cea biologică. „Eu nu sunt interesat în mod special de subiecte care îndeplinesc criteriile pentru film documentar. (…) Ceea ce este cel mai important pentru mine este conţinutul. Eu nu sculptez, eu fac filme. Lumea este prea complicată pentru a sculpta”, spune Zmijewski. Această perspectivă pune întrebări cu privire la relaţia dintre corp, boală sau degradare şi mintea sau spiritul uman. Ca artist, Artur Zmijewski caută cele mai interesante cazuri, în care disfuncţia corporală severă a bolii blochează posibilitatea de a participa la viaţa socială şi chiar distruge mintea. În acelaşi timp, admite Zmijewski, aceste defecte de „alterare corporală seducatoare” le considerăm de multe ori normale. Filmele lui sunt făcute într-un mod aparte, foarte specific. „În anumite situaţii din film am provocat şi pus totul în mişcare”, explică Zmijewski. Joanna Mytkowska comentatează cu privire la metoda non convenţională de lucru al lui Zmijewski. „El pune la cale un scenariu, stabileşte o situaţie şi introduce un grup de oameni în acea scenă, pentru a vedea cum reacţionează, cum se comportă, cum fac faţă”. Acesta este motivul pentru care filmele lui au calităţile unui „documentar regizat”, completează Mytkowska. Uneori situaţiile „aranjate” sunt elaborate. Alteori, filmele sunt simple documentare tradiţionale. „Arta este, mai presus de toate, gândire şi participare la viaţa publică. Arta trebuie să reacţioneaze la problemele societăţii”, spune Zmijewski. Când a fost întrebat despre sentimentul pe care spectatorul îl are în urma vizionării unui film produs de el şi şocul vizual la care adesea este supus, Zmijewski afirma: „Eu nu creez divertisment pentru public. Eu nu vizez bunăstarea şi confortul spectatorilor mei. Nu aceasta este intenţia mea”.

Zmijewski este interesat de modul în care puterea imaginii a fost implementată în câmpul artelor vizuale şi modul în care constrângerile impuse ar putea fi depăşite. Filmele sale nu sunt simple descrieri ale realităţii, ci conţin un mesaj ideologic „înscris” în această problemă existenţială. Zmijewski construieşte întrebări şi provoacă sentimente, compasiune şi empatie, într-un interogatoriu care se transformă în opresiune fizică. Filmul „Karolina”, în care protagonistul suferă de osteoporoză, experimentează durerile cumplite în drumul personajului care se întreaptă, încet-încet, spre moarte. Se poate discerne cu uşurinţă în producţiile lui Zmijewski că acestea au o încărcătură dramatică şi traumatizantă cu trecutul, una dintre aceste teme fiind exterminarea evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi relaţia dificilă dintre polonezi şi evrei („Berek”/„The Game of Tag”, 1999). Treptat, strategiile elaborate în filme, precum „The Game of Tag”, s-au concentrat în jurul „înfiinţării” unei situaţii ce implică un grup de oameni, în care artistul experimentează reacţiile lor, de multe ori, cu rezultate imprevizibile.

Aceste experimente vizuale au dus la realizarea unor filme, cum este de exemplu „Oni”/„Ei” , prezentat în anul 2007 la Documenta din Kassel. În această producţie, Zmijewski a amenajat un fel de atelier, în care a invitat membrii radicali ai organizaţiei de tineret (Młodzież Wszechpolska), tineri evrei polonezi, femei mature ataşate de Biserica Catolică şi membri ai organizaţiilor de stânga. Pornind de la semne şi simboluri create de grupuri, el a indicat posibilitatea de a vizualiza şi conversa despre subiecte care implică problemele sociale fundamentale ale societăţii.

În concluzie, producţiile vizuale al lui Zmijewski, în concepţia multor critici, ar duce, pe de o parte, la o îndepărtare a artei de estetica convenţională care i-a fost atribuită, iar, pe de altă parte, activitatea sa consolidează conceptul de artă pe un nou tărâm, atribuindu-i un rol social important. Mulţi cred că în urma trecerii frontierei de autonomie a artei, folosind-o tot mai mult ca instrument social, arta va fi  menită să se retragă de pe teritoriul în care s-a manifestat până în momentul de faţă. Zmijewski nu pare a fi intimidat în nici un fel de critică, considerând că arta nu mai este şi nu mai poate fi considerată un simplu joc. Arta îşi continuă itinerarul evolutiv fiind liberă. Din punct de vedere a relaţiilor artei cu politicul, economicul şi societatea, ca angajament faţă de problemele individului, arta se concentrează asupra mizelor identitare şi a diversităţii pe care acestea le presupun. Imaginea nu se poate cantona în reproducere şi de aceea încearcă să traducă, prin intermediul noilor producţii artistice, schimbările culturale şi sociale determinate de acţiunile umane. (Grigore Roibu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s