Lumea zoomorfă a ceramicii lui Costel Badea

Ceramica, obiect de studiu în
şcoala contemporană românească

Calitatea ceramicii româneşti, la fel ca şi starea actuală a artelor din România, beneficiază de o serie de premise istorice. Pe de o parte, la începutul secolului al XX-lea s-au dezvoltat industriile de profil, care au dus la formarea unor desingneri şi creatori de prototipuri, iar pe de altă parte, apariţia celor două şcoli, cea de la Cluj şi cea de la Bucureşti, au jucat un rol important în apariţia unor idei inovatoare în învăţământul de specialitate.

O caracteristică a şcolii de la Bucureşti era aspectul decorativ-ornamental ce aparţinea unor ceramişti orientaţi spre construcţia riguroasă şi cercetarea efectelor plastice. În anii ’70-’80 ai veacului trecut se înregistrează un salt remarcabil al calităţii producţiei artistice, care se afirmă tot mai mult pe plan internaţional.
Şcoala de la Cluj se situează, oarecum, într-o opoziţie cu decorativismul ceramicii româneşti tradiţionale, promovând în disciplinile studiate creaţia unor forme experimentale, a unor obiecte aşa zis non-convenţionale generate de idei inovatoare.

Şcoala bucureşteană apelează în procesul educaţional la diferite tehnici de transpunere, folosind diverse materiale ceramice (lut, gresie, faianţă şi porţelan), vizând construcţia riguroasă a formelor şi cercetarea efectelor plastice, care trimit privitorul în universul artefactelor civilizaţiilor străvechi. După anul 1970, o serie de artişti bucureşteni, viitori profesori, vor contribui la desprinderea ceramicii din rândul artelor decorative, conferindu-i un statut estetic aparte în creaţia de forme geometrice cu implicaţii figurative. Printre aceştia sunt: Costel Badea, Florian Lazăr Alexie, Ioana Şetran, Dumitru Rădulescu, Rodica Mazilescu, Eugenia Manea Pasima, Vasile Cercel, Teresa Panelli ş.a.

Anul trecut s-au împlinit 15 ani de la dispariţia celui care a fost unul dintre întemeietorii şcolii româneşti moderne de ceramică, Costel Badea. Inegalabil şi inepuizabil în expimarea sa artistică, Costel Badea (1940-1995) pare a direcţiona şi acum orientările în acest domeniu, cu atât mai mult cu cât mulţi dintre actualii reprezentanţi de marcă ai ceramicii contemporane din Romania i-au fost ucenici. Expoziţia „In meomoriam Costel Badea”, organizată la iniţiativa unuia dintre discipolii marelui artist, Eusebio Spînu şi a colegilor săi ceramişti din Filiala Uniunii Artiştilor Plastici Constanţa I, dar şi din Bucureşti, a reunit pe simeze lucrări de ceramică realizate de Costel Badea, aflate în prezent în colecţii particulare, portrete-şarjă şi fotografii realizate de celebrul ceramist.

Dar cum vedem astăzi un obiect ceramic conceput ca recipient la roata olarului? După cum am mai scris, olarul ca artist al vremurilor contemporane nu are nici cea mai mică legatură cu meşterul artizan al artei populare. Vasele ceramice actuale, realizate cu ajutorul roţii de olar, sunt rezultatul unei noi viziuni estetice asupra imaginii vizuale. Alternanţa concav-convex şi conturul liber al modelejului, în paralel cu cea a decorativismului, deplasează evoluţia vasului, în Modernism, spre o direcţie sculpturală. Atât în arta românească, cât şi în cea internaţională, experimente zoomorfe şi antropomorfe cooexistă în producţia ceramicii artistice, ca forme ce se pot afilia geometriei fundamentale văzută ca receptacol. Costel Badea este un ceramist care explorează mişcarea formelor în spaţiu pentru a obţine obiecte sculpturale. O impresionantă creaţie artistică şi numeroase distincţii naţionale şi internaţionale, fac din întemeietorul şcolii româneşti moderne de ceramică un „decan” de prestigiu al genului şi un împătimit „cercetător” al ciclurilor tematice cu diverse „orătănii”. Ornitologii fabuloase, păsări şi animale situate la limita dintre umor şi viziunea incisivă asupra moralităţii caracterului uman, transpuse prin intermediul dialecticii unui bestiar exotic, reconfirmă capacitatea lui Costel Badea de a avea o viziune sculpturală şi monumentală asupra formei. Edificii ovoidale, ouă gigantice, cochilii închise sprijinite pe „schelele” unor piloni cilindrici care evocă tubulatura industrială a formelor obţinute prin turnare, după o „mecanică” inspirată parcă după Hyeronimus Bosh, animă un univers al cărui geneză îşi modifică direcţia de la obiectul funcţional spre recipientul-vas. Acesta conţine, păstrează şi transmite mesajul ludic a unei estetici care derivă din exerciţiul fantezist al volumelor ce se conjugă în compoziţii complexe realizate cu ajutorul gresiei ca material de lucru. (Grigore Roibu)
Credit foto: Crina Cranta.