Cultura ceramică din toate colţurile lumii – Muzeul din Faenza


Între tradiţie şi noile mijloace de comunicare vizuală

În zilele de astăzi suntem obişnuiţi cu amenajarea unei băi sau a unei bucătarii cu gresie şi faianţă. Dar se poate pune întrebarea: de când a apărut gresia şi faianţa? Faianţa se pare că etimologic provine după numele localităţii Italiene, Faenza, unde era produsă în secolul al XVI-lea. Gresiei îi este atribuită origine franceză, meşterii francezii fiind, la rândul lor, mari maeştri în realizarea placărilor ceramice.

Pentru a vedea de unde a plecat această tehnologie şi cum a evoluat trebuie să ne întoarcem în timp. Primele datări istorice ale placărilor cu ceramică (cuvânt de provenienţă grecească, care desemnează arta olăritului) au fost făcute acum 4000-5000 de ani în interiorul piramidelor egiptene. Faianţa antică a fost creată prin şlefuirea cuarţului sau a cristalelor de nisip şi amestecarea acestora cu diferite cantităţi de sodiu, potasiu, calciu și magneziu. Amestecul era creat sub diferite forme, precum mărgelele sau amuletele, iar după aceea obiectele erau expuse la căldură. Dacă materialul suferea o ardere, formele îşi creau propriul luciu şi aveau culori particularizate. S-au descoperit multe scene în arta egipteană care arată lucrătorii de ceramică, dar o singură scenă, este posibil să surprindă imaginea unui atelier de faianţă. Ea provine din timpul celei de-a XXVI Dinastii – Theban, din timpul domniei lui Psamtek I.
Rămăşite ale băilor placate cu mozaicuri de ceramică se pot vedea şi astăzi în cetăţile greceşti. Un alt moment al dezvoltării acestei tehnologii a fost cel al pătrunderii civilizaţiei arabe în Spania.

Se întâmplă uneori ca produsul artistic al creaţiei profesioniste sau al meşterilor populari, ori al artizanilor, să-şi însuşească numele ţării sau localităţii unde se produce, iar, după aceea, să fie cunoscut cu acest nume în lumea întreagă datorită unor împrejurări favorabile.

Dintre artele focului avem un strălucit exemplu în acest sens: faianţa. La obârşie, faianţa este produsă de câteva sute de ani de ceramiştii din oraşul italian Faenza. Deşi istoria oraşului începe din antichitate, oraşul fiind situat pe anticul drum numit via Emilia, s-a dezvoltat în special începând din secolul al XIV-lea, în timpul domniei familiei Manfredi. Vechiul oraş cu origine etrusco-romană (din provincia Ravenna, Emilia-Romagna, situat la 50 km sud-est de la Bologna), este cunoscut drept locul unde a fost inventat materialul care a devenit atât de răspândit în zilele noastre şi a luat chiar numele oraşului. Numele provine de la romani, cei care au dezvoltat acest centru sub numele de Faventia, acesta devenind sinonim cu ceramică (majolică) în diferite limbi, inclusiv franceză (faïanta) şi engleză (faianta). Deşi tradiţia artizanală datează din secolul al XII-lea, apogeul artistic a fost atins în timpul Renaşterii. Producţia de majolică Faenza este recunoscută la nivel mondial ca fiind unul din cele mai importante momente din creaţia artistică, exprimată prin intermediul ceramicii. Tradiţia s-a născut dintr-o fericită convergenţă a unor condiţii favorabile: un teritoriu bogat în argilă, un vechi centru istoric şi politic care avea relaţii comerciale cu Toscana (în special cu Florenţa) şi o mare sensibilitate a populaţiei cu privire la această formă de artă. În perioada medievală producţia de ceramică a fost în întregime dedicată nevoilor interne de uz, formele fiind simple şi înfrumuseţate cu decoraţiuni. Cea mai importantă perioadă artistică, în termeni de Renaştere, a fost din momentul în care Goticul şi temele orientale medievale timpurii ale pre-renaşterii au fost abandonate, deschizând calea pentru exprimarea spiritului italian artistic şi decorativ. Artiştii abordau motive cu: flori, trifoi, cercuri, rozete, cupole etc. În decursul anilor, meşteşugarii şi artiştii au dezvoltat şi perfecţionat tehnicile decorative care au făcut cunoscută ceramica de aici, decorul ceramicii fiind cartea de vizită acestora. În timp, această tradiţie a fost consolidată, permiţând crearea unui centru de ceramică şi tradiţie care este încă de o importanţă vitală pentru oraşul Faenza.

Producţia porţelanului în Florenţa se datorează marchizului Carlo Ginori (1702-1757). El este cel care dă naştere manufacturii Sesto Fiorentino, situată în Vila Doccia, proprietate unde colecta modele, obiecte de ceramică şi a organizat o serie de săli (galerii) expoziţionale. Fabrica a obţinut în scurt timp monopolul producţiei din Toscana.
Departamentul de ceramică Europenă a secolului al XX-lea include o varietate de lucrări ca expresie a importantelor mişcări artistice din anii 1900 cum ar fi Art Nouveau, Jugendstil şi Secesiunea vieneză.

Muzeul Internaţional al Ceramicii din Faenza (www.micfaenza.org) deţine una dintre cele mai mare colecţii de obiecte aparţinând artelor focului. Cultura ceramică, din toate colţurile lumii, este expusă publicului pe domenii ce aparţin  diferitelor civilizaţii care s-au dezvoltat pe toate cele cinci continente de-a lungul secolelor.
Traseul actual pentru a vizita muzeul începe, la parter, cu o sală dedicată ceramicii pre-columbiene, dobândită printr-o serie de donaţii şi o politică recentă a achiziţiilor. Ceramica din Grecia antică are în vedere siturile de producţie şi dezvoltarea lor cronologică. La primul etaj al muzeului, poate fi admirată majolica din secolele al XIV-lea şi al XVII-lea şi perioada Renaşterii, renumită prin dragostea artiştilor pentru compoziţiile cu figuri umane şi redarea portretelor. O secţiune aparte a colecţiei muzeului se referă la dezvoltarea ceramicii din veacul al XVII-lea până în cel de-al XIX-lea, cu lucrări realizate în Faenza, Bologna, Nove di Bassano, Florenţa, Pesaro, Napoli, Castelli, Milano şi Savona. Secolul al XIX-lea este prezentat prin intermediul picturii pe ceramică, imitând tehnica şi rezultatele picturii de şevalet, cu portrete de o extraordinară frumuseţe, peisaje şi acuarele inspirate din ceramica Renaşterii şi prin vasele de mari dimensiuni decorate în stil Raphael. O aripă nouă a muzeului prezintă ceramica europeană cu cele mai importante centre de producţie, începând din veacul al XIV-lea, până în secolul al XIX-lea.
Arta contemporană este şi ea prezentă prin câţiva importanţi artişti ai secolului al XX-lea cum este Picasso şi Chagall.

Important este faptul că nu doar numele oraşului a fost împrumutat şi extins pretutindeni, ci şi meşteşugul. Astfel, faianţa are o anumită compoziţie chimică a materiei prime, lutul care o deosebeşte de ceramica obişnuită şi, de asemenea, diferită este temperatura la care se ard piesele de faianţă.

Muzeul Internaţional de Ceramică a emis încă din anul 1913 o publicaţie care este unică pe scena internaţională: revista bilunară Faenza, dedicată istoriei şi tehnicilor ceramice. Publicaţia cuprinde articole şi rezumate ale unor eseuri despre artele focului scrise în limba engleză, germană şi franceză, fiind trimisă atât instituţiilor publice, cât şi cititorilor care se ocupă de acest domeniu, din întreaga lume.

Concursul Internaţional de Artă Contemporană din ceramică a marcat istoria culturală a oraşului Faenza în secolul al XX-lea, stabilind un punct de referinţă la nivel mondial, începând cu anii 1960, în vederea consacrării la nivel internaţional a unei noi generaţii de artişti. Înfiinţat în 1932, ca o iniţiativă a Muzeului de Faenza şi sponsorizat de ENAPI (Ente Nazionale Artigianato e Piccole Industrie) manifestarea artistică nu a apărut ca un eveniment independent, ci, dimpotrivă, a fost inclus într-un set de iniţiativele cu un caracter echitabil şi promoţional, în cadrul festivalului intitulat „Settimana Faentina” (Săptămănile oraşului). În anul 1938, concursul a devenit naţional şi, apoi, un eveniment important al promovării ceramicii ca artă cu mare potenţial expresiv în toată Europa, având un caracter periodic şi fără a avea scopuri comerciale.
În acest concurs au luat parte atât artişti italieni, cum ar fi: Angelo Biancini, Guido Gambone, Leoncillo Leonardi, Pietro Melandri, Carlo Zauli, dar şi străini: Eduard Chapallaz, Sueharu Fukami ş.a., plasticieni care au contribuit la dezvoltarea artelor ceramicii din secolul trecut.
În prezent, o mare parte dintre spaţiile muzeului sunt destinate prezentării premiilor din acest Concurs Internaţional, care are loc din anul 1938. Galeriile muzeului prezintă ceramica italiană din prima jumătate a secolului al XX-lea şi o selecţie aparţinând artiştilor contemporani, recunoscuţi prin creaţia lor la nivel mondial, cum ar fi de exemplu: Pablo Picasso, Marc Chagall, Fernand Léger, Henry Matisse, Georges Rouault, Leoncillo Leonardi, Lucio Fontana, Alberto Burri, Arturo Martini, Fausto Melotti, Ugo Nespolo, Enrico Baj Arman sau Matta.

Recent, în anul 2010, Muzeul Internaţional de Ceramică Faenza a adăugat o nouă secţiune permanentă în oferta expoziţională care este foarte bogată şi variată. După câteva luni de de muncă, aripa din muzeu denumită Manfred, a fost proiectată pentru a găzdui o colecţie de gresie italiană din secolul trecut. Secţiunea italiană a obiectelor artistice realizate din gresie, din secolul al XX-lea, are aproximativ 2000 de metri pătraţi şi mai mult de nouă sute de obiecte din ceramică: o selecţie realizată de Muzeului International al Ceramicii Faenza, care – numai în ceea ce priveşte secolului trecut – se poate lăuda cu peste 10.000 de lucrări.

Italia şi Faenza, încorporate în această secţiune, fac cunoscute publicului istoria ceramicii moderne şi arta contemporană prin intermediul unor lucări semnate Arturo Martini, Gio Ponti, Tullio D’Albissola, Angelo Biancini, Nanni Valentini, Lucio Fontana, Carlo Zauli ş.a. O caracteristică interesantă este prezenţa unor picturi şi sculpturi (din marmură sau bronz) ce aparţin unor artişti cu nume de notorietate în explorarea mai multor medii artistice din domeniul vizualului. Un exemplu în acest sens sunt lucrările lui Luigi Ontani şi Bertozzi & Casoni care au realizat două sculpturi din ceramică, Tronul şi Scaunul electric cu fluturi (2007), surprinzătoare pentru executarea lor tehnică şi potenţialul creativ de a inventa forme pentru a exprima idei, producţii artistice ce transmit publicului, la o examinare mai atentă, mesajul unui obiect ruşinos aparţinând societăţii contemporane. (Grigore Roibu)
Citiţi pe această temă: Muzeul Ceramicii Sèvres; Victoria şi Albert – un muzeu al lumii ceramice; Hetjens – muzeul ceramicii din Dusseldorf; Ariana – un muzeu al istoriei ceramicii; Fundaţia Keramion.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s