Limbajul metaforic al sculpturilor Magdalenei Abakanowicz

Scurtă reflexie
asupra sculpturilor din România

În articolul care urmează am decis să vorbesc despre o artistă din Estul Europei, o artistă a cărei opere nu te poate lăsa indiferent, cu o creaţie ce ascunde un mesaj profund şi, care, îmi place foarte mult. Aceasta este Magdalena Abakanowicz. Sigur acest lucru este subiectiv. Să alegi un nume care este de marcă în domeniul sculpturii şi, apoi, să susţii că opera ei este o provocare în domeniul formelor estetice contemporane, nu poate fi decât o afirmaţie ce ţine de o judecată personală. Cu toate acestea nu pot să mă abţin în a remarca faptul că în istoria noastră post-decembristă au răsărit o serie de statui şi monumente care nu au nimic comun cu valoarea artistică. O să fiu reţinut în a da exemple de statui din oraşele patriei, tocmai pentru a nu-mi supăra colegii de breaslă. Cu atât mai puţin nu o să nominalizez artiştii a căror creaţii au urcat pe socluri populând oraşele în cei 20 de ani de după revoluţie. Personalităţi ale istoriei şi culturii, mai vechi sau mai noi, bolovani pe care sunt inscripţionate numele eroilor, simboluri detronate ale unor evenimente naţionale şi femei care simbolizează chiar România, şi-au adjudecat dreptul de a intra în peisajul nostru urban. În graba disperată de a eterniza ceea ce fusese interzis ori ceea ce abia fusese câştigat, se poate citi o undă de nesiguranţă, o stare de mahmureală ca după un chef cu băuturi proaste. Cred că între calitatea artistică a statuilor şi calitatea societăţii există o foarte strânsă legătură. În vremuri grele, rele şi urâte nu se pot face statui bune şi frumoase. Iar, dacă se fac, aceste monumente nu vor găsi susţinerea financiară a aleşilor comunităţii pentru a fi amplasate acolo unde le este locul, ci vor râmâne simple proiecte prăfuite în atelierele celor care le-au realizat. Mai mult, istoria ne-a demonstrate că statuile mor. Cele care aparţin unui regim au fost înlocuite de cele ale noii puteri. Vechile statui au dispărut, au fost topite sau îngropate.

Dar, să revin la Magdalena Abakanowicz (n. 20 iunie 1930 Falenty, Polonia). Ea este o sculptoriță poloneză, de origine nobilă, pionieră și reprezentantă de marcă a sculpturii realizate din țesături.

Magdalena Abakanowicz s-a născut într-o familie de aristocraţi polonezi şi ruşi, mama ei având rădăcini în nobilimea poloneză ale vremurilor trecute, iar tatăl Magdalenei, ce a avut strămoşi care datează din timpul marilor conducători mongoli, a fugit în Rusia în momentul Revoluţiei din Octombrie. Invazia rusă din anul 1920 a forţat familia să-şi părăsească casa pentru a se muta în oraşul Gdańsk. Când Germania nazistă a invadat şi a ocupat Polonia, familia ei a îndurat anii de război, trăind într-o zonă „fierbinte” de la marginea Varşoviei.
Magdalena Abakanowicz a absolvit în anul 1955 Academia de Arte Frumoase din Varșovia. Primele lucrări, țesături tridimensionale, au fost numite de către Magdalena Abakane, denumire care vine de la numele său de familie.

Anii 1950-1954, au coincis cu unele dintre cele mai dure „asalturi” sovietice asupra artelor, politică restrictivă dusă de către conducerea comunistă. Doctrina „realismului socialist” şi-a pus amprenta asupra tuturor formelor de artă din toate ţările care se aflau sub influienţă sovietică, artiştii fiind obligaţi să adere la liniile directoare stricte şi limitările care subordonau artele vizuale. Academia de Arte Frumoase din Varşovia, fiind un important centru artistic din Polonia, a ajuns sub controlul strict al Ministerului de Artă şi Cultură, care administra toate deciziile majore din domeniul cultural-artistic la momentul respectiv.

Fiecare Abakan este realizat din material neţesut, folosind o tehnică proprie, unele lucrări ajungând la dimensiuni uriaşe. „Nu-mi plac regulile şi reglementările. Ei sunt duşmani ai imaginaţiei”, spunea Magdalena Abakanowicz. Ea devine unul dintre cele mai cunoscute nume ale artei poloneze în întreaga lume. Câştigând iniţial aprecieri pentru lucrările textile, realizate într-un stil monumental, cu fibre care atârnau liber în spaţiul compoziţional, artista îşi schimbă registrul formal creând forme ale corpului uman reprezentate fără cap, din pânză groasă de sac, iar, mai târziu, realizate din bronz. Magdalena Abakanowicz este unul dintre puţinii artişti din Est care a obţinut un loc semnificativ în lumea artei occidentale în timpul Războiului Rece, în timp ce trăia în Varşovia. Elveţia a jucat un rol important în acest sens. În anul 1962 munca Magdalenei Abakanowicz a fost expusă publicului ca parte a Primei Bienale de tapiserie de la Lausanne, unde artista a reprezentat Polonia alături de alţi trei plasticieni.

În timpul anilor 1970, şi în anii 1980, Abakanowicz îşi schimbă  mediul artistic pentru a începe o serie de lucrări non-figurative realizate din bucăţi cusute din pânză de sac grosier şi asamblate cu ajutorul unor răşini sintetice. A produs serii de sculpturi numite Capete (Heads, 1975), Spinări (Backs, 1976-1980), Embriologie (Embriology, 1980) și Catharsis (1986). A expus pe plan internațional picturi, desene, dar și sculpturi, folosind materiale non-convenţionale, procedee de lucru aparţinând unui limbaj plastic care a fost copiat şi imitat la scară largă în Europa și SUA.

Magdalena Abakanowicz a predat la Colegiul de Stat a Artelor din Poznan, 1979-1990 şi a fost numit profesor în anul 1979. Ea a fost invitată, în calitate de profesor, în SUA. A obţinut titluri Doctor honoris causa la Royal College of Art, Londra (1974), la Academia de Arte Frumoase, Łódź, Polonia (1998), Pratt Institute, New York (2000), Colegiul de Artă Massachusetts, Boston (2001), Academia de Arte Frumoase din Poznań, Polonia (2002), Institutul de Artă din Chicago, Illinois (2002).

La sfârşitul anilor 1980, Abakanowicz a început să folosească bronzul, lemnul, piatra şi lutul, ca noi medii pentru sculpturile ei. Ea a continuat să trateze subiecte ale condiţiei umane, un exemplu în acest sens fiind lucrarea Jocuri de război, un ciclu de structuri monumentale, alcătuit din trunchiuri uriaşe de copaci bătrâni, ale căror ramuri şi scoarţă a fost îndepărtată. „Trunchiul este singurul care trăieşte şi este puternic. Capul, braţele, mâinile sunt numai articulări intelectuale în jurul trunchiului, ca substanţe ce aparţin unui organism”, afirma Abakanowicz.

Recent, între anii 2004-2006, Magdalena Abakanowicz a introdus un nou proiect permanent în portofoliul ei artistic. Intitulat Agora, acesta este situat la capătul sudic al parcului central din Chicago. Se compune din 106 forme din fontă, fiecare aproximativ de nouă metri. Artista şi trei asistenţi au creat modele pe parcursul a doi ani (2004-2006), în turnătoriile industriale uriaşe din oraşul Srem, de lângă Poznan (Polonia). De aici ele au fost transportate în SUA şi instalarea ansamblului a avut loc în lunile octombrie-noiembrie ale anului 2006. Suprafaţa figurilor seamănă cu scoarţa de copac sau cu un organism căruia îi cade pielea. Ansamblul creează impresia de aglomeraţie, de unde-i vine numele de Agora. Toate „organismele” induc un sentiment de anonimat şi au un aspect straniu, figurile „rătăcind” prin parc. „Ele trebuie să fie ca un organism care reprezintă atât de multe înţelesuri diferite…”, spunea Magdalena Abakanowicz. Instalaţia permanentă din Grant Park este asemenea unei imagini „congelate” a unui moment din mijlocul zilei, în care timpul, parcă, a stat pe loc. Modelele pentru fiecare figură au fost realizate manual, limbajul metaforic al muncii ei atingând un punct de joncţiune, care transmite un mesaj provocator pentru omenire şi pentru toate civilizaţie „sofisticate”, ce au ajuns la un stadiu al evoluţiei din care pot pune în pericol chiar viaţa. Acesta este punctul în care organicul se întâlneşte cu non-organicul, în care viaţă corespunde cu ceea ce este deja mort, a luptei pentru eliberarea sensului şi, de ce nu, a semnificaţiei unui cuvând, dintr-o frază.
(Grigore Roibu)