Culori pe pânză, culori pe hârtie sau metal, colaje, compoziţii textile bi şi tridimensionale. La parterul Palatului Mogoşoaia lucrări semnate de 10 artişti contemporani, de la maeştri la studenţi, formează prima expoziţie, „Vocile materiei”, dintr-un ciclu dedicat de curatorul Doina Mândru „Abstracţionismului”.
Prima etapă vizează, aşa cum o arată şi titlul, descoperirea materialităţii în construcţii în care, cel puţin prin definiţie, mentalul joacă rolul predominant. Nu avem de-a face în această selecţie, poate cu excepţia lui Vasile Tolan, cu compoziţiile strict intelectuale, ale unor Soulage sau Dubuffet, de exemplu. În unele piese, rapelul la lumea înconjurătoare este vizibil, ca în pictura tinerei Andreea Albani, în care pasta suculentă, mişcarea energică a penelului, gama cromatică dominată de verde trimit de la prima vedere către peisaj. Alteori, drumul către reprezentarea realistă este facilitat de titlul obiectului, ca în cazul frumoasei compoziţii, admirabil ritmate, a tapiseriei tridimensionale a Olgăi Birman, „Făclii”. Pregnanţei materialului, inevitabil în zona artelor textile, i se adaugă modul lui de folosire, combinaţia de compact şi fluid a „flăcării”. Acelaşi lucru se poate spune despre tânăra tapisereasă Otilia Boeru, mai ales în compoziţia-peisaj realizată din hârtie şi carton, cu delicate nuanţe de culoare.
În zona strict abstractă se situează compoziţiile celorlalţi expozanţi, ale căror lucrări joacă în primul rând pe structura interioară a compoziţiei, pe efectele de materialitate şi jocul de lumină şi umbră. În această a doua categorie se situează lucrările pe metal semnate de Nicolae Stoian. Aglomerările de pigment, de o parte şi de alta a unei axe centrale, fulgerările de culoare caldă în negrul predominant sunt amplificate de materialul compact al fondului. Un altfel de materialitate urmăreşte Marcel Bunea, la care jocul semnelor în compoziţii de mari dimensiuni, disiparea punctelor de culoare pe fondul roşu, de exemplu, provoacă o vibraţie fascinantă a substanţei picturale. Asemănată de mai multe ori cu demersul kandinskian, arta lui Vasile Tolan se desprinde total de referinţa la figurativ. Linia capătă propria raţiune de a exista, dincolo de orice referinţă la obiect, semnul îşi găseşte expresia în plutirea pe suprafaţa neutră cromatic, de cele mai multe ori, a suportului. Raportul elementelor compoziţiei se ordonează după o logică a armoniei sau contratimpului, dând o muzicalitate specială compoziţiei.
În ultima sală a expoziţiei se detaşează programatic lucrările semnate de Florin Ciubotaru şi mai ales de Ion Nicodim. Dacă primul îşi păstrează dimensiunea ludică, lucrarea celui de al doilea reprezintă argumentul „forte” al expoziţiei. Marea instalaţie în care „cărămizi” construite în lut, păstrând rugozitatea materiei prime, formează un zid dens, opac impresionează în primul rând prin agresiva ei materialitate. Desigur, lucrările expuse ar putea servi drept argument oricărei tendinţe de clasificare a demersurilor abstracte. Există un gestualism pronunţat la unii artişti, l-am menţionat deja pe cel al Andreei Albani, există un anume expresionism în lucrările unui Marius Burhan sau Petru Lucaci. Dar în actuala selecţie de la Palatul Mogoşoaia accentul este pus în primul rând pe dorinţa artistului de a stăpâni şi de a construi materialitatea lumii, fie gestual, fie prin colaj sau prin jocul între bidimensionalitatea pânzei şi elementele-obiect care sunt colate. Expoziţia şi-a propus să „interogheze actualitatea şi metamorfozele acestui demers (abstracţionismul) artistic”. Şi a reuşit. Este evident că indiferent de contextul ideatic al creaţiei fiecărui expozant, desprinderea din referenţialul lumii obiective înconjurătoare tentează încă mulţi artişti contemporani prin capacitatea de a favoriza demersul artistic autonom, de a realiza o artă suficientă sieşi, dincolo de nivelul literar al subiectului.
În construcţia de mici dimensiuni, plasată pe aleea ce duce la poarta palatului, s-a deschis, ieri, o altă expoziţie: „Maeştrii artelor decorative. Intimitate şi mister”. În încăperile intime, dominate de albul pereţilor şi de culoarea lemnului cald al podelelor, delicatele piese semnate de Cristina Bolborea, Gherghina Costea, Daniela Făiniş, Monika Pădureţ şi George Tiutin creează o lume a rafinamentului decorativ. Plăci de mici dimensiuni, cu scene amintind prin grafia lor de arta japoneză, ca în cazul Danielei Făiniş, excelentă în acest format ca şi în monumentalele piese tridimensionale, de un farmec şi o virtuozitate cuceritoare, sau de atmosfera palatelor Orientului Arpopiat, ca în naturile statice „desenate” în ceramică al Cristinei Bolborea, care introduce şi elemente amintind de tradiţia decorativă românească, invită vizitatorul în lumea misterioasă a obiectelor mici, a lenei contemplative, a visărilor în interioare încărcate de romantism. Li se alătură cupele florilor albe, nuanţate suav cu galbenuri ale florilor Gherghinei Costea, autoare şi a unor bijuterii ceramice elegante şi senzuale în acelaşi timp. Nu poţi trece fără un zâmbet înduioşat pe lângă „poveştile” Monikăi Pădureţ. Ai vrea să iei acasă măcar câteva dintre vasele „frusta” sau delicate ale lui George Tiutin şi să te bucuri, pentru o jumătate de oră măcar, de senzaţia tactilă pe care ceramica, emailată sau nu, ţi-o oferă, chiar dacă nu poţi atinge delicatele obiecte. (Victoria Anghelescu, SURSA: Cotidianul.ro)
artavizuala21 