The Sunset Limited – faţă în faţă cu Dumnezeu

Discursul unei filozofii de viaţă

Nu am scris demult despre un film. A trecut gala decernării premiilor Oscar şi nu am consemnat nimic din tot ce s-a întâmplat în cadrul evenimentului de acordare a Premiilor Academiei Americane de Film din 2011, deoarece toate ziarele şi blogurile au „disecat” tot ceea ce s-a întâmplat. Sub efectul unei gale a decernării absolut insipide şi al unor discursuri mai mult decât plictisitoare, îmi asum să spun că am avut parte de o ceremonie lipsită de surprize.

Din acest motiv am ales să vorbesc despre un film care, în concepţia multora, trezeşte îndoieli asupra valorii lui. Filmul este o ecranizare după o piesă de Cormac McCarthy, avându-i în distribuţie pe Samuel L. Jackson şi Tommy Lee Jones. Scenariul: Cormac McCarthy, regia: Tommy Lee Jones.

Cu toate acestea timp de o oră şi 31 de minute stai cu gura căscată la ceea ce vorbesc cele două personaje ale filmului. Totul e doar dialogul între Jones şi Jackson despre Dumnezeu, absenţa sa, viaţă şi alte filosofii mai mult sau mai puţin profunde. Astea după ce personajul interpretat de Jones, un profesor de filozofie şi istorie, a încercat să se sinucidă, iar Jackson încearcă să-l convingă că nu-i o alegere bună, după ce i-a salvat viaţa. Nu este de mirare că filmul a ieşit pe piaţa cinematografică prin intermediul televiziunii, fiind produs de HBO (şi difuzat începând din februarie 2011), pentru simplul motiv că nu s-ar fi putut vinde în cinematografe.

Piesa Sunset Limited a fost produsă pentru prima dată de Teatrul Steppenwolf din Chicago, pe data de 18 mai 2006 şi a „călătorit”, apoi, pe scenele din New York. Piesa a fost publicată, unii critici considerând-o a fi mai mult un roman decât o piesă de teatru, parţial din cauza subtitlului „O nuvelă în format dramatic”.
Inspirat după piesa de teatru a dramaturgului Cormac McCarthy, filmul The Sunset Limited are o „acţiune” ce se petrece într-un apartament închiriat din New York, în care cei doi protagonişti, numiţi generic Black şi White (Negru şi Alb), poartă o discuţie filozofică pe tema semnificaţiei sau lipsei de semnificaţie a existenţei. Negru este un fost puşcăriaş şi un creştin evanghelic. Albul este un ateu şi un profesor. Ei dezbat sensul suferinţei umane, existenţa lui Dumnezeu şi tentativa de sinucidere al lui White.
Doi jucători. Două părţi. Unul reprezintă lumina. Celălalt partea întunecată.
Cum putem crea vieţile într-o lume haotică în care Dumnezeu este tăcut şi moartea este inevitabilă? Aceasta este una dintre întrebările pe care cei doi încearcă să le argumenteze plecând de la propriile valori ale vieţii. Este fascinant să „vezi” conversaţia dintre Jackson şi Jones, ca un joc de ping-pong verbal, într-o investigaţie asupra fiinţei umane şi a valorilor ei şi, de ce nu, despre nimicurile vieţii.
Profesorul crede că moartea este eliberarea sa, deoarece valorile în care credea nu mai sunt valabile în lumea occidentală din zilele noastre. Răspunsul personajului mistic, interpretat de Jackson, vine imediat. „Cred că adevărul este scris în paginile acestei cărţi (n.r. Biblia), este scris pe inima omului şi a fost scris acolo cu mult timp în urmă… şi va fi scris mult timp de aici încolo.”

Acţiunea filmului se desfăşoară în New York, într-un apartament situat într-un cartier rău famat, o adevărată „colonie de leproşi morali”. Cele două personaje, singurele din film, se potrivesc de minune cu tipologia indivizilor interpretaţi: Tommy Lee Jones, cu grimasa sa impenetrabilă se potriveşte perfect cu omul inteligent, care nu crede decât în ştiinţă, iar Samuel L Jackson, cu atitudinea sa pătimşă, crează perfect jocul antagonic. Filmul este aidoma provocărilor din cărţile scriitorului şi filozofului Bertrand Russell[1], care întrebat ce ar spune dacă după moartea sa ajunge în faţa lui Dumnezeu, a răspuns: „Pur şi simplu l-aş întreba: Doamne, de ce ai dat atât de puţine semene despre existenţa ta?” Fără excepţie, totul este „criticat” şi respins cu o virulenţă incredibilă în cărţile lui Russell. Dumnezeul unic, ideea de suflet, principiile morale, toate acestea nu rămân în picioare. Care este alternativa pe care, la urma urmei, ar fi trebuit să ne-o propună aprigul detractor? Răspunsul vine din „străfundurile sufletului său în care a fost un gol, pe care altădată l-a umplut Dumnezeu, şi el n-a mai găsit nimic care să umple acel gol[2].
Cine are argumente mai puternice în captarea conştinţei că nu poţi face orice descoperind banalitatea inconştienţei vă las pe voi să găsiţi în spatele discursului şi al cuvintelelor ce sunt sortite regăsirii celor două personaje. Poate, Constantin Noica avea dreptate când spunea că inteligenţa nu este decât o simplă dispoziţie! (Grigore Roibu)


[1] Bertrand Russell – De ce nu sunt creştin, BPT, Bucureşti, 1980.
[2]
CaterinaTait – My Father Bertrand Russell, Londra, 1976.

Rafinamentul poetic al amenajărilor UXUS

Brendul artistic UXUS conferă siguranţă unor experienţe unice în design, care sunt spectaculoase din punctul de vedere al esteticii realizării lor. UXUS propune beneficiarilor „reţete” raţionale, cu sensibilitate artistică, realizând un studiu care se concretizează prin echilibrul perfect între conexiunea emoţională şi rezultatele tangibile. Celor de la UXUS le place să  gândească munca lor ca o „poezie de brand” sau o soluţie artistică pentru nevoile comerciale.

Soluţiile artistice şi emoţiile provocate atrag tot mai multe persoane, care apelează la serviciile lor în domeniul designului şi cel al amenajărilor de interior. Designul oferit de această firmă demonstrează că gustul artistic dă sens habitatului în care locuim şi poezia poate exprima esenţa unei locuinţe.
UXUS uimeşte cu proiectele  pe care le propune. Merus Winerz a fost începutul acestei călătorii poetice în arhitectură, iar Amsterdam Loft reprezintă, în viziunea lor: „casa unui om de ştiinţă nebun, a unui proprietar eclectic, cu gust şi rafinament în design”. De ce spun un om de ştiinţă nebun? Cranii, animale moarte, coarne de cerb, foarfece, lemn adăugat în stil gotic, toate acestea configurează spaţiul unei locuinţe care are aerul unui depozit din secolul al XVIII-lea.
Cu toate acestea, nu există un sentiment înfricoşător în proiectul Amsterdam Loft, în ciuda tuturor „sufletelor moarte” care „bântuie” prin casă. Apartamentul este situat într-o clădire istorică, aflată pe unul din celebrele canale ale Amsterdamului. Casa ocupă o suprafaţă de 250 de metri pătraţi, fiind iniţial un depozit construit în veacul al XVIII-lea, cu vedere panoramică asupra oraşului. Proprietarii au dorit să păstreze aspectul planului original şi, astfel, UXUS a creat o serie de pereţi cortină, care pot fi deschişi în funcţie de nevoile de zi cu zi. Toate elementele decorative din interior au fost selectate pentru a reflecta gustul eclectic al proprietarilor.

Înainte de renovare podul nu a fost integrat reşedinţei şi a fost un spaţiu gol.

Atunci când o persoană intră în casă observă că materialul dominant este lemnul. Întreaga concepţie este susţinută prin frumuseţea naturală a lemnului cu ajutorul căruia au fost realizate grinzile şi stâlpii mari de susţinere, elemente care crează o atmosfera caldă şi un efect foarte primitor. Podeaua din lemn „rulează” în lungimea spaţiului casei, contribuind la sublinierea efectului de „spaţiu alungit”. Panourile, care despart încăperile compartimentându-le, relevă acest aspect de plan deschis, fiind drapate cu perdele lungi, într-un ton neutru de culoarea nisipului, compartimentând locuinţa şi creând intimidate. Pereţii din căramidă au rămas intacţi şi au fost vopsiţi într-un ton alb-rece, pentru a intra într-un contrast cromatic cu lemnul. Unele ziduri au fost vopsite într-un ton gri-albăstrui şi sunt folosite ca fundal, asemenea unei picturi. Conductele sanitare sunt expuse de-a lungul pereţilor din cărămidă, nefiind mascate. Baia portretizează eleganţa, dar conferă şi o notă de ironie, la fel cum toate detaliile decorative ale acestui apartament, atent selecţionate, contribuie la sublinerea acestui aspect.
(Grigore Roibu, SURSE: Interioare, Marcia Argyriades, Uxus Design)