Vasele lui Ron Nagle


Forma, culoarea şi senzualitatea,
ca mesaj estetic a artelor focului

Un cântec şi un amestec de eleganţă a formelor estetice. „Plin de un formalism rău şi drăcesc”, se autodefinea Ron Nagle. Sunt două fraze care încearcă să surprindă spiritul de aventură a unui mare artist în domeniile abstracţionismului şi al muzicii rock. Ce ar avea însă acestea în comun? Pe de o parte, o mare capacitate de a evoca emoţii prin dizolvarea graniţelor dintre suprafaţa obiectului ceramic şi forma acestuia. Pe de altă parte, o dragoste pentru imagine, text şi muzică.

Ron Nagle (n.21 februarie 1939) a crescut în San Francisco şi a absolvit Colegiul de Stat de aici, în anul 1961, unde l-a avut profesor pe faimosul Peter Voulkos. Influenţat de pictorul italian Giorgio Morandi, Nagle îşi limitează subiectele abordate, concentrându-se asupra cupelor şi a culorilor îndrăzneţe aplicate pe vasele ceramice cu forme abstracte. La începutul carierei sale, a realizat ceşti de ceai inspirate după formele japoneze din perioada Azuchi-Momoyama (1568-1600). Până de curând, a lucrat aproape exclusiv pe diverse forme ale vaselor, împingând silueta acestuia spre stilizare şi abstractizare. Chiar şi la vârsta de 72 de ani, Nagle pare un excentric la modă, prin modul cum se îmbracă şi se comportă. După 32 de ani de activitate pedagogică, el speră să-şi petreacă acum mai mult timp cu soţia şi fiica sa. „Îmi place munca de predare, dar aceasta este ultimul meu semestru…. Îmi place să vorbesc cu elevii despre tot felul de lucruri. De la muzică la orice. Ei mă ţin informat. Ei m-au ajutat să redescopăr dragostea pentru lut. Mă simt extrem de norocos că am fost profesor la Mills pe tot parcursul acestor ani. Eu nu acţionez academic, deoarece nu sunt un academician. Unii oameni cred despre mine că sunt nepoliticos. Dacă eu nu sunt de acord cu cineva, nu cred că este ceva greşit în asta”, spune Ron Nagle. El a predat ceramica la Mills din anul 1978. A fost, absolvent, consilier şi membru în Consiliul de Conducere a facultăţii. Împreună cu o parte dintre colegii săi, Ron Nagle a ajutat la crearea unui departament de artă credibil, prin intermediul căruia a pregătit artişti profesionişti care urmează să-i continue munca. „Studenţii mei au acum lucrări în prestigioase galerii din lume, iar unii au chiar propriile galerii în New York”, completează Nagle.

Autonomia esteticului este una dintre faţetele acestui „grands récits”. În planul semnificaţiilor, creaţia lui Ron Nagle intră în postmodernism. Formele pure şi ideale condensate în construcţii materiale cu mesaje identificabile în modelajul tradiţional cu lut şi aplicarea culorilor folosind tehnologii sofisticate sunt expresia unei zone subordinate mesajului artistic cu rafinament subtil şi ambiguu. Realizarea nuanţelor profunde, bogate şi picturale prin amestecul de culori obţinute printr-o succesiune de tehnici mai mult sau mai puţin tradiţionale, şi cu atât mai mult convenţionale, devine o caracteristică a activităţii sale. Piesele ceramice suferă, de cele mai multe ori, peste 10 arderi consecutive. Sunt aplicate glazuri colorate, mate sau lucioase, pigmenţi şi oxizi, unele obiecte sunt colorate cu aerograful şi, apoi, anumite zone sunt ceruite.

Când termină lucrul cu lut, Nagle se „joacă” în studioul de muzică. Între anii 1965-1968, el a cântat în formaţia The Mystery Trend, în San Francisco şi a scos un album solo intitulat Bad Rice. De asemenea, el a scris melodii pentru Barbra Streisand, Michelle Phillips şi The Tubs.
Mediile artistice în care acţionează Nagle nu pot fi separate, ele făcând parte din viaţa artistului de zi cu zi. „Vreau doar ca lucrurile să se perpetueze şi vreau să fac ceva, ceva ce-mi place şi, care sper, cândva, va trezi un sentiment în mintea cuiva”, adaugă Ron Nagle.

O importantă schimbare în ceramica şi modelajul liber a atelierelor de olari a fost produsă de Peter Voulkos, în a doua jumătate a anilor 1950. Mişcarea s-a născut în Montana şi a înflorit în Los Angeles. În domeniul sculpturii ceramice, California a fost în mod constant în avangardă artei. La sfârşitul anilor ’50, un mic grup de artişti lucrau în LA. Dintre aceştia făceau parte Peter Voulkos, Billy Al Bengston şi Kenneth Price, care au dezvoltat un „corp de lucru” ce a redefinit estetica mediului ceramic. Producţia de vase din studiourile lor de creaţie a reformulat conceptul despre tot ceea ce înseamna obiectul ceramic ca produs artistic în întreaga lume. Vasele au fost văzute cu alţi ochi. Ele au devenit sculpturale, fiind modelate liber, prin asamblarea diverselor părţi componente care configurează forma spaţială şi, adesea, deveneau picturale, ca o provocare şi „răzbunare” estetică faţă de forma  îngrâdită în canoanele utilitarului. Asocierea sculpturii cu ceramica (folosind, însă, materiale specifice artelor focului) vizează construcţia obiectului tridimensional apelând la elementele de limbaj ale studiului formei (jocul plin-gol, concav-convex, alternanţa şi repetiţia), îmbinate cu maleabilitatea şi frumuseţea materialului natural, pe care modelajul liber al lutului îl oferă, uneori întâmplător, în creaţia de forme cu valoare estetică. Exploatarea materialelor pentru scopuri pur expresive este descrisă de John Coplans în catalogul Rezumat al Ceramicii expresioniste, ca fiind „cea mai ingenioasă metodă de adaptare a spiritului expresionist-abstract, care a apărut până acum[1]. Atât punct de vedere tehnic, cât şi estetic, aceşti artişti au avut o influenţă considerabilă (parţial ca urmare a publicării Craft Horizons) asupra a sute de artişti care lucrează acum în mediul ceramicii.
Noile forme presupun o anumită pregătire estetică pentru a fi înţelese, deoarece frumuseţea şi conceptul estetic au devenit o particularitate a stilului artistic din şcoala americană de ceramică.

Ron Nagle a respins convenţiile muncii cu lut. El s-a integrat mişcării artistice americane a ceramiştilor din anii ’50, promovând o estetică a culorilor strălucitoare, aplicate pe suprafeţe lucioase şi forme atent prelucrate, care conferă o atmosferă enigmatică. Cu toate acestea, piesele lui Ron Nagle sunt vase, obiecte care presupun anumite constrângeri prin funcţia lor utilitară, a deschiderilor, orificiilor şi formelor ce trebuiesc realizate sau anexate.
În ultimii ani, Nagle şi-a concentrat activitatea asupra studiului formelor de cupă şi cel al sculpturilor abstracte de mici dimensiuni. Aceste lucrări, pe cât sunt de mici, pe atât sunt atent modelate, cu texturi unice, combinând suprafeţele încrustate cu cele netede, obţinute prin pulverizarea glazurilor de culoare mată sau lucioasă, combinate magistral în aceeaşi piesă. Obiectele sunt obţinute în urma unor desene şi schiţe realizate anterior.
Cea mai recentă serie de lucrări, intitulată „Seria Yama”, este inspirată din ceramica perioadei Momoyama, o ceramică realizată cu glazuri luxuriante pe baza tehnologiilor moderne.

Nagle este recunoscut ca un maestru colorist şi pionier al tehnologiei arderilor îndelungate cu glazuri succesive, de multe ori aplicând douăzeci-treizeci de straturi de glazură pentru o lucrare. Rezultatele sunt uimitoare, o cromatică vie, senzuală şi translucidă, care este un semn distinctiv al creaţiei lui. Deşi Ron Nagle aduce un omagiu vasului tradiţional japonez, din veacul al XVII-lea, în titlurile lucrărilor lui (cum ar fi de exemplu: Eleven Is Beautiful, Beaver of Love sau Thataway) întâlnim un dezvoltat simţ al umorului, ce aparţine spiritului californian urban din secolul al XX-lea. „Linia gestuală a marginii obiectului este un ecou al liniei naturaliste, care prin culoare se scurge pe suprafaţa piesei. Ambele contraste, cel geometric şi cel pictural subliniază conturul volumului. Patru găuri mici pătrate perforează peretele cilindrului, la fiecare colţ al dreptunghiului, subliniind din nou delicateţea formei fragile şi batjocorind iluzia unui volum masiv[2].

Lucrările din ceramică ale lui Ron Nagle pot fi găsite în colecţii private din San Francisco Museum of Modern Art; Los Angeles County Museum; Muzeul Metropolitan de Artă, New York;  Muzeul Shigaraki de Artă Contemporană şi Ceramică din Japonia; Victoria şi Albert Museum, Londra, Anglia; Muzeul Stedelijk, Amsterdam, Ţările de Jos; Muzeul Naţional de Artă Americană ş.a. (Grigore Roibu)

 

O scurtă prezentare a lui Ron Nagle pe yotube


[1] University of California, Irvine, 1966.
[2]
Sylvia Brown – Ron Nagle (San Francisco Art Institute, 1978).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s