Localitatea Dieulefit este situata în Drôme Provençale, în sud-estul Franţei. Cu o lungă tradiţie a ceramicii, încă din perioada galo-romană, la Dieulefit erau în secolul al XIX-lea, peste 100 de ateliere şi mici fabrici de ceramică. În prezent artizanii locali produc ceramică în serie scurtă şi obiecte unicat.
Anna Puig Rosado ne prezintă un fotoreportaj făcut recent în atelierele din Dieulefit.
Pământ şi apă
De ce consider interesant acest fotoreportaj? Pentru că el arată, atât pentru un ochi avizat, cât şi pentru unul profan, etapele prin care trece un obiect ceramic până la finalizarea lui. Ceramica reprezintă, aşa cum inspirat s-a afirmat: „elementul definitoriu al unei cronici în lut a omenirii”, adică devine reper a unui parcurs, pe care omul l-a urmat încă din Paleoliticul superior şi până astăzi, un parcurs în primul rând cultural şi artistic. Potrivit lui Herbert Read „ceramica este cea mai simplă şi cea mai dificilă dintre arte, simplă fiindcă e elementară şi dificilă, fiindcă e cea mai abstractă”. Olăritul este unul din cele mai vechi meşteşuguri, datând încă din epoca Neoliticului, adică cu mai bine de 6000 de ani î.Hr. Cu toate acestea tehnologiile străvechi nu s-au pierdut şi, astăzi, ele fac parte din preocupările unor ateliere şi artişti independenţi. În fotoreportajul de faţă se pot distinge clar etapele pe care artiştii ceramişti le folosesc încă din vremuri străvechi. Lutul era extras din locuri speciale (filoane), aflate, de obicei, de–a lungul cursurilor de apă, iar odată adus în gospodărie, după o perioadă de păstrare (dospire), era frământat cu mâinile, picioarele sau cu un ciocan mare de lemn, fiind amestecat apoi cu apă. Pasta obţinută era curăţată de impurităţi, tăindu–se în felii subţiri cu o lamă metalică (sau cu ajutorul unei sârme), iar apoi argila era frământată şi lucrată la roată sau manual.
Formarea vasului necesită o tehnică ce se bazează pe coordonarea dintre viteza de lucru şi ridicarea pastei cu ajutorul degetelor. Unele decoruri sunt obţinute prin incizii aplicate pe vasul modelat, dar care încă nu s-a întărit. După ce sunt modelate, vasele sunt aşezate la uscat, proces care durează câteva zile.
Urmează angobarea acestora şi o primă ardere. Focul a fost o forţă care a fascinat şi speriat deopotrivă. O etapă importantă a evoluţiei meşteşugului ceramic este momentul când olarii au observat că în funcţie de modul cum se conduce o ardere, vasele obţinute pot avea nuanţe diferite. Prin această artă, în care pâmântul înmuiat în apă era transformat prin intermediul focului ţinut sub control, meşterii olari au fost numiţi magiceni sau chiar vrăjitori, ocupând un statut aparte în societate.
Experimentele cu tehnica Raku, ca proces spontan de creaţie, forţau metodele anterioare de lucru, datorită renunţării conştiente la controlul absolut asupra creaţiei artistice. Raku este o tehnică de ardere cu rezultate absolut neaşteptate. În mod normal, obiectele ceramice se ard în cuptor timp de 10–12 ore, după care se lasă acolo până la răcirea completă a cuptorului. În tehnica Raku, după ce se arde obiectul la temperatura de 960–970°C, acesta este scos brusc din cuptor şi este introdus, aşa încins, în rumeguş. Atunci dispare total oxigenul şi în lipsa acestuia au loc nişte reacţii chimice în care nu se mai poate controla nimic! Se ţine piesa 10–15 minute în tălaş, apoi este stropită cu apă rece. Toate aceste şocuri termice acţionează asupra suprafeţelor. Culori în combinaţii neobişnuite, care nu se pot obţine cu pensula, cracleuri, fum care pătrunde până în miezul piesei, formează un spectacol de culoare.
Decorul, cu ajutorul glazurilor, prin aplicarea unui strat de sticlă subţire pe suprafaţa produsului, de multe ori colorată, este o etapă care face ca obiectul să devină mai rezistent, impermeabil şi mai frumos. Urmează o a doua ardere. Decorarea cu pigmenţi şi oxizi peste glazură este un proces legat de nevoia pentru frumos a omului. Procesul are doar un caracter estetic şi nici de cum unul utilitar.
Multitudinea vaselor şi obiectelor ceramice îşi pot găsi o explicaţie în obiceiurile diverse ale oamenilor Meşteşugul olăritului este legat, în primul rând, de alimentaţie, dar ceramica a fost folosită şi în scop decorativ, în construcţii sau în anumite ritualuri.
Fotoreportajul Annei Rosado fost prezentat sub formă de diaporame la Salonul intitulat „Arta la pătrat” de la Montélimar, însoţit de o expoziţie de portrete cu olari.
Anna Puig Rosado este artist fotograf din Roche Saint Secret, Franţa. Ea ţine cursuri şi workshop-uri de fotografie şi organizează un festival internaţional, anual, de artă foto.
Anna a făcut o serie de fotoreportaje în China, Siberia, Iran, Dubai, Sudan şi Egipt.
(Grigore Roibu)
(SURSA: modernism.ro unde găsiţi tot fotoreportajul).
artavizuala21 