Terapia prin artă


O nouă viziune asupra dezvoltării personalităţii creative

Pictura, muzica, desenul, sculptura, modelajul şi teatrul reprezintă mult mai mult decât forme de artă. Ele reprezintă o cale către dezvoltarea personală cu ajutorul cărora putem depăşi anumite probleme.

Chiar dacă nu suferi de o afecţiune, cursurile de artă pot ajuta să te deconetezi de la un program încărcat şi te vor „proiecta” spre acele paliere ale fiinţării de confort psihic şi angajare în meditaţie care generează o stare de bucurie şi plăcere. Arta poate vindeca diferite stări patologice. Această idee este foarte veche şi a fost aplicată încă din Antichitate.
Personalităţi ale acelor timpuri cum ar fi Platon, Aristotel, Plutarh şi Pitagora recomandau în scop terapeutic contemplarea operelor de artă. Opera de artă, prin emoţiile şi trăirile pe care le evocă ca elemente incorporate şi sugerate, crează o punte între creator şi omul care contemplă produsul artistic. În China şi Japonia virtuţile artei erau folosite pentru a trata stări pshilogice precare. Această terapie stimula însănătoşirea. Pacienţilor li se recomanda pentru vindecarea stărilor fizice şi în special psihice să picteze sau să deseneze în natură. Era o terapie prin culoare.

În ultimul timp cercetările medicale au ajuns la concluzia că virtuţile terapeutice ale artei sunt legate de tipul şi de subiectul lucrărilor, de pregătirea intelectulă şi de maladia pacientului. În cazul melancoliilor cronice şi depresiilor nervoase grave folosirea terapiei culorilor a căpătat o largă aplicare în ţări cum ar fi de exemplu: SUA, Japonia, China, Federaţia Rusă, Franţa ş.a.
Cercetările recente au arătat că nu orice lucrare de artă are un impact pozitiv asupra sănătăţii. În acest proces empatic acţionează anumite pârghii ale interiorităţii fiinţei umane, ale psihicului şi ale nivelului cultural al individului. Unele lucrări prin cromatică şi subiect au un efect neliniştitor şi, de aceea, trebuie evitate în terapia pacienţilor. De exemplu, contemplarea picturii lui Leonardo Da Vinci, celebra Gioconda, are un efect neliniştitor şi trebuie evitată de către persoanele agitate. În schimb, operele pictorilor Turner, Poussin, Degas sau Cézanne au un efect terapeutic extrem de pozitiv. Un efect deosebit îl au reproducerile după Capela Sixtină pictată de Michelangelo, lucrările pictorului neoclasicist francez Jacques-Louis David şi cele ale impresioniştilor Manet şi Renoir, pline de lumină şi culoare.
Terapia prin artă poate fi folosită pentru a trata afecţiuni precum bolile gastrice, hepatice sau pancreatice. Schimbarea stării psihice a pacientului, eliminarea stresului şi efectele benefice ale culorilor duc la o vindecare mai rapidă decât cu ajutorul terapiilor clasice.
Una dintre cele mai populare terapii prin artă este pictura. Fie că faci parte dintr-un program intens în care trebuie să vizitezi muzee şi să admiri opere de artă, fie că urmezi un curs de pictură, această terapie este una dintre cele mai de succes în tratarea anumitor afecţiuni, dar şi a stărilor de anxietate.

Terapia prin artă este o terapie alternativă care se adresează în special copiilor şi adolescenţilor care sunt reticenţi la metodele tradiţionale. Cu toate acestea terapia prin arta este recomandată şi toxicomanilor, persoanelor marginalizate şi chiar celor în vârstă. Aceasta metodă poate fi aplicată în cazul adulţilor pentru a depăşi anumite probleme personale, pentru a se cunoaşte mai bine şi pentru a avea mai multă încredere în propria persoană. Deoarece creativitatea a devenit una din problemele de bază ale psihologiei, fiind o materie de studiu pentru psihologi marcanţi precum Guilford, Taylor, Torance, aceasta nu poate fi abordată decât prin prisma personalităţii ca proces şi produs. Sub raport psihologic creativitatea nu este o capacitate autonomă, ci rezultanta organizării optime a unor factori de personalitate diferiţi. Inteligenţa nu este omogenă ci este corelată cu disponibilitatea de a înţelege, de a percepe şi decripta semnificaţii şi simboluri.

Terapia prin artă implică mai multe forme de artă cum ar fi de exemplu: pictura, teatru, dansul, colajul, modelajul sau fotografia. Scopul terapiei prin artă este de a îndepărta stresul sau traumele trăite de către o persoană şi deschiderea ei către lucruri ce duc la evoluţia personală. Tot prin această terapie, o persoană devine mai umană, prin simplul fapt că nu îşi reprimă adevăratele sentimente şi trăiri.
Acest tip de terapie implică comunicare, exprimare şi conectare asupra propriei persoane. Arta este o sursă de eliberare care ajută la transformarea personalităţii şi depaşirea anumitor probleme. Nu în ultimul rând, terapia prin artă ajută la dezvoltarea spiritului creator. Chiar dacă nu suferim de o anumită afecţiune sau nu am trecut prin traume, terapia prin artă este o cale a descoperii sinelui şi a propriei personalităţi, care duce la o stare de bine şi confort. Motivaţia care energizează şi susţine activitatea creatoare este de factură intrinsecă. Printre motivele care favorizează creaţia sunt nevoia de autodepăşire şi curiozitatea. Comportamentul creativ se structurează eficient dacă individualuitatea şi unicitatea se pot manifesta în voie şi dacă din exterior nu acţionează factori care să blocheze creativitatea. Sigur, acest lucru pare ceva mai dificil în societatea noastră care se confruntă cu probleme zilnice, cărora trebuie să le acordăm o mare parte din timp. În aceste condiţii acţiunea formativă de dezvoltare a creativităţii trebuie să devină un deziderat. Crearea unei atmosfere de siguranţă şi necondiţionare este o primă etapă care duce spre libertatea de exprimare. Nu o să insist asupra blocajelor creativităţii, ci o să revin asupra temei majore din acest articol, cea a beneficiilor pe care le aduce trerapia prin artă şi arta ca formă de manifestare a spiritului uman, în general.

Terapia prin artă este un tip nou de tratare a afecţiunilor fizice şi psihice, care a apărut în Antichitate, dar a început să fie practicată abia în anii 1930, în Anglia şi Statele Unite. Experientele din trecut şi visele pentru un altfel de viitor pot fi redate cu ajutorul terapiei prin artă. Imaginile pe care un pacient le configurează sau cărora le atribuie o anumită semnificaţie dezvăluie adevărata sa personalitate. Studiile sistematice asupra creativităţii au ca dată de început, acceptată de specialişti, anul 1950[1], când J.P. Guilford, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Americane de Psihologie, elaborează declaraţia inaugurală intitulată „Creativity”, în care atragea atenţia asupra neglijării acestui subiect de către psihologi şi a săraciei studiilor într-o arie fundamentală a comportamentului uman cu atât de largi implicaţii economice şi sociale[2].

Atunci când mergi la un curs de terapie prin artă nu trebuie să fii specialist în arta respectivă. De exemplu, care vrei să mergi la cursurile de pictură nu este obligatoriu să ştii să pictezi sau să desenezi. Un curs de modelaj nu presupune cunoştinţe de ceramică, chimie sau tehnologii de ardere a produsului. Trebuie doar să ai pasiunea pentru frumos şi dorinţa de a te exprima liber. Diversele forme artistice cum ar fi teatrul, dansul, colajul sau sculptura pun în mişcare corpul, mintea sau inventivitatea şi duc la îndepărtarea angoselor şi temerilor. Artele platice ajută individul, sau pacientul, să se distanţeze de lucrurile care îl frământă şi să vadă în altă lumină libertatea individuală de exprimare. De la iniţierea în tainele desenului şi până la magia amestecului culorilor, de la întâlnirea cu misterele Egiptului Antic sau mitologia Greciei şi până la marii artişti ai secolului al XX-lea, educaţia artistică vine să exploreaze pârghiile interioare ale propriului univers creativ. Vizionarea unor opere celebre realizate de pictori şi sculptori de geniu cum ar fi: Delacroix, Goya, Rodin, Braque, Moore, Vasarely sau Brâncuşi pot schimba starea psihică a unui individ. În acest sens recomand încă o dată Google Art Project, proiect care vă introduce în marile muzee ale lumii şi a creaţiei marilor maeştri stând în faţa computerului, la dumneavoastră acasă. Pentru mine acest proiect a fost o mare bucurie. Trebuie subliniat că atunci când se abuzează de imagini şi creierul oboseşte cu prea multe vizionări pot să apară tulburări de auz sau de vedere, ajungându-se la Sindromul Stendhal[3], descoperit de celebrul scriitor. Acest sindrom apare de multe ori la turiştii care într-un timp foarte scurt parcurg celebrele colecţii de artă din marile muzee, stând ore în şir în faţa acestora, ceea ce duce la stres şi oboseală psihică. (Grigore Roibu)


[1] Welsh G.S, 1973, p.231; Puccio G.J., 1989, p. 13.
[2]
Guilford J.P., 1950.
[3]
Termen medical. Desemnează o stare de şoc apărută când o pictură sau o formă de artă copleşesc privitorul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s