Valentina Iancu în dialog cu pictoriţa Medi Wechsler Dinu


„Poate de asta a vrut Dumnezeu să-mi dea atâţia ani, ca să povestesc lucruri mărunte care n-au fost consemnate , spune Medi Wechsler Dinu.

Pe data de 22 ianuarie 2011 am publicat articolul Marcel Iancu între libertate şi exil, de Vlad Solomon (în Opinii). Arta românească de avangardă din perioada interbelică a avut un impact major în evoluţia curentelor artistice europene. Din acest motiv voi continua să public pe artavizuala21 diverse interviuri şi articole care vorbesc despre avangarda românească, un capitol al istoriei ignorant în perioada comunistă şi uitat în zile noastre.
Printre mulţii artişti plastici ai României contemporane se numără o doamnă a picturii interbelice şi postbelice care a împlinit pe 22 decembrie 2009 venerabila vârstă de 101 de ani. „Medi Wechsler Dinu, ultima supravieţuitoare a unei generaţii strălucite de oameni de cultură, a fost până acum câţiva ani aproape necunoscută, la fel ca şi opera ei. Artista s-a născut pe 22 decembrie 1908, în actualul judeţ Vâlcea, ca fiică a contabilului Daniel Wechsler şi a muzicienei Amalia (Lili) Wechsler. Debutează în 1932 la Salonul Oficial de Alb şi Negru, cu un autoportret ce primeşte din partea criticii următoarea întâmpinare: „Medi Wechsler ne-a trimis anul acesta un autoportret în creion chimic. Oare data viitoare îl va bate la maşină?” În anul 1933 se înscrie în Sindicatul artiştilor. La împlinirea impresionantei vârste de o sută de ani, artista a „strălucit” pentru prima dată public. A acceptat să devoaleze filele ce alcătuiesc viaţa, opera ei, biografia personală şi pe cea artistică. La sfârşitul anului 2008, două ample expoziţii personale au fost deschise la Muzeele de artă din Constanţa şi Tulcea. Tot atunci, artista a donat respectivelor instituţii o parte din lucrările sale. În februarie 2009, cu ocazia centenarului său, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţe şi Artă a Academiei Române a găzduit o amplă expoziţie retrospectivă semnată Medi Wechsler Dinu.” (Luiza Barcan)
În expoziţia Destine la răscruce. Artişti evrei în perioada Holocaustului, care are loc la Muzeul Naţional de Artă al României până pe data de 13 februarie 2011, este investigat impactul evenimentelor din perioada guvernărilor de extremă dreaptă asupra unor artişti evrei, născuţi în România.

Drepturile de autor şi reproducerea lucrărilor aparţin Fundaţiei HAR şi au fost publicate prin amabilitatea doamnei Luiza Barcan, critic şi istoric de artă.

„De ce să distrugem trecutul”

Am discutat despre avangarda românească, antisemitism şi impactul Holocaustului cu pictoriţa Medi Wechsler Dinu, soţia poetului suprarealist Ştefan Roll. La 102 ani, Medi Dinu păstrează vie amintirea anilor interbelici. O discuţie lejeră, în care i-am prezentat proiectul expoziţional de la MNAR, ce include colegi de breaslă, oamenii cu care şi-a petrecut tinereţea.

Valentina Iancu: Care sunt primele cuvinte care vă vin în minte când vă gândiţi la moderniştii interbelici?

Medi Wechsler Dinu: Erau nebuni şi erau toţi foarte plini de viaţă. Dar eu nu eram de acord cu ei. Nu mi-a plăcut niciodată ce au făcut.

Cu toate astea, aţi trăit printre ei, aţi fost prietenă cu fraţii Brauner, cu Perahim, şi mai tîrziu v-aţi căsătorit cu poetul Ştefan Roll.

– Da, eu ieşeam cu ei, dar nu am înţeles niciodată ce făceau, de ce făceau ce făceau. E un protest pe care eu nu l-am aprobat. Nu poţi să distrugi trecutul. Avangarda înseamnă mai departe! N-ai decât să faci ceva atât de aproape de contemporani, încît să-i faci pe ei să se uite spre tine, nu în trecut. Aşa cum noi, încă din burta mamei noastre, începem să repetăm mersul omenirii, fie că mergem pe urmele Evei sau ale lui Adam; dacă am distruge o etapă, ceva din drum, ar ieşi un monstru; ar ieşi un handicapat. De ce să distrugem trecutul? Îl lăsăm în spate şi facem mai bine. În capul meu era că, dacă o să fac pictură cât pot de bine, trebuie să ţin cont că înaintea mea au fost mulţi maeştri. Uite, spre exemplu, apreciez un contemporan şi prieten de-al meu, Max Arnold, poate mai puţin cunoscut. El era interesat să studieze şi să se perfecţioneze în sensul unei arte corecte. Max, din zece acuarele, nouă le distrugea. Pentru că nu-i plăceau! De fiecare dată când vedem o acuarelă de-a lui, trebuie să ne gândim că alte zeci au fost distruse pentru că nu corespundeau.

– Şi printre avangardişti au fost câţiva perfecţionişti. Marcel Iancu, de pildă.

– Pe Marcel Iancu eu nu l-am cunoscut, nici pe Iuliu. Pe Marcel Iancu l-am văzut de câteva ori, înainte să plece definitiv în Israel. Era distins şi diferit de prietenii lui. Am apreciat ce făcea, mai ales proiectele de arhitectură. M-a supărat să văd, acum câţiva ani, că nu există plăcuţe cu numele arhitectului pe casele făcute de el. Şi e păcat, tinerii nu ştiu că aceste clădiri atât de deosebite din Bucureşti sunt făcute de Marcel Iancu.

„Înainte de legionari, nici nu am ştiut că sunt evreică”

– Iancu a plecat în Israel după Pogromul de la Bucureşti, cumnatul lui, Mishu Goldschläger-Costin a fost asasinat de legionari.

– Ştiu de ce a plecat, mulţi au plecat atunci. Lumea s-a schimbat pentru evrei. Nu aveam voie să expunem, nu aveam voie să ieşim din Bucureşti, chiar viaţa noastră era în pericol. Am devenit o enclavă suspectă. M-am dus atunci la o conferinţă a lui Nae Ionescu, la Sala Dalles, şi l-am auzit spunând: „Jidanii sug sângele poporului“. Restul am uitat, dar fraza asta… Iar Nae Ionescu era strălucitor de deştept, nu am înţeles de ce a intrat la legionari!

– Sunt mulţi intelectuali români care s-au alăturat legionarilor?

– Sunt şi mulţi care au luptat împotriva lor. Profesorul Ţiţeică a primit mai departe studenţii evrei şi i-a apărat tot timpul. Sunt şi alţii, pe care eu nu îi ştiu. Dar lumea era răsturnată.

– Dumneavoastră ce aţi făcut în perioada guvernării lui Antonescu?

– Înainte de legionari, nici nu am ştiut că sunt evreică. Abia când m-au dat afară din sindicat şi nu m-au mai lăsat să expun nicăieri am aflat. Dar am avut noroc. Antonescu a dat o lege sau un ordin prin care a interzis deportarea veteranilor de război. Tata luptase în Primul Război Mondial şi aşa familia mea nu a avut probleme grave. Prietenii mei au suferit.

„Victor Brauner era genial”

– Jules Perahim era hăituit de legionari?

– Perahim era comunist. Dacă nu ar fi dispărut în anii războiului, nu scăpa. El îi instiga tot timpul pe legionari, era aproape inconştient.

Cei mai mulţi evrei din România s-au asociat comuniştilor. Ca, de altfel, toţi adepţii modernismului, la nivel mondial.

– Nu din convingere, din lipsă de opţiuni. Toţi îşi doreau să trăiască liniştiţi, nu să-i omoare hitleriştii. Moderniştii, în general, nu ştiu cât de convinşi erau de politică. Ei erau preocupaţi de arta lor. Îmi amintesc cum se adunau la Lăptăria lui Enache Dinu, tatăl lui Gheorghe (Gheorghe Dinu este numele adevărat al poetului Ştefan Roll). Discutau de toate, dar cel mai mult de artă. A venit odată acolo cunoscutul Grindea de la revista Adam, să-l caute pe lăptarul care vorbeşte franţuzeşte. S-a dus la Gheorghe, şi Gheorghe i-a zis că el nu ştie franceză, dar avea Flammarion în mână. Şi Grindea a insistat, nedumerit. Atunci Gheorghe i-a zis: „Eu nu citesc. Eu număr virgulele“. Adevăratul suprarealist. Sunt multe întâmplări. Trebuie să citeşti Născut în ’02 a lui Saşa Pană. Acolo sunt povestite multe lucruri amuzante despre viaţa lor. Lui Gheorghe nu i-a plăcut cartea, pentru că i-a băgat printre modernişti pe cei numiţi „familie germană“. Ce era o familie germană? Cei bogaţi, cu case mari, cu haine scumpe.

– I-aţi cunoscut şi pe fraţii Brauner?

– Da, am fost prietenă cu toată familia Brauner. M-aş fi căsătorit cu Tedi, dar era mai mic decât mine şi nu se cădea. Deşi mama lui, o femeie extraordinară, pe care am adorat-o, şi-ar fi dorit mult. Când l-am cunoscut, mi-a zis că a terminat arhitectura. Ori eu nu ştiam că exista un curs unde se intra cu 4 clase de liceu şi se făceau 2-3 ani. Ieşi ajutor de arhitect. Normal că l-am socotit de altă vârstă. Dar poate e mai bine aşa, amândoi am fost împliniţi.

– Şi Victor?

– Victor Brauner era genial. L-am întâlnit la Balcic şi foarte puţin în Bucureşti. Apoi a plecat la Paris.

Ce s-a întâmplat după război?

– Comunismul a schimbat tot. Cei mai mulţi au plecat treptat din ţară, aici nu se mai puteau exprima liber şi nu s-au putut acomoda. Arta oficială cerea altceva. E bine că faceţi această expoziţie. A fost o lume frumoasă, care trebuie cunoscută. Găsesc că e foarte important pentru noi să cunoaştem viaţa şi opera oamenilor mari. Avem multe de învăţat de la ei. (Interviu realizat de Valentina Iancu)
SURSA: Medi Wechsler Dinu – O contemporană interbelică de Luiza Barcan.
Reproducerea lucrărilor aparţin Fundaţiei HAR.
Interviu publicat în Secolul XXI – artişti români în 18.12.2010 via Observatorul Cultural

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s