Hiromu Okuda: sunet şi spaţiu


Modelând frumuseţea naturii şi a tradiţiei din Shigaraki

Sunetul munţilor înalţi, apă curată, copaci, pământ. Aş vrea să creez arta care să evoce sunetele nostalgice imprimate adânc în memoria noastră şi care rezonează cu viaţa. Sper că munca mea va rezona diferit pentru fiecare privitor în propriul său fel”,[1] spune Hiromu Okuda.

Hiromu Okuda crează obiecte mari re-asamblate folosind roata de olărit şi alterându-le pentru a da formă pieselor, pe care apoi le despică pe mijloc, arde secţiunile neglazurate la temperaturi înalte şi, în final, le reasamblează combinându-le cu lemn natural. Pentru că forma trasă la roată este despicată în două, pe verticală, avem ocazia să vedem urmele lucrului la roata olarului şi amprentele degetelor pe interiorul vasului, urme care în mod normal nu sunt vizibile. O stare de spirit tandră este emanată din poteria neglazurată, învăluită în variate tonuri de roşu, modelate de forţe naturale. Ritmul trasului la roată şi a presării vizibile pe vasele mari rezonează în spaţiul înconjurător şi, în combinaţie cu răsucirile naturale ale lemnului, creează o ambianţă fascinantă. Okuda îşi numeşte obiectele expuse, create din materii organice care îmbină lemnul şi ceramica, „Sunet şi Spaţiu”. Spaţiul în care lucrările sale sunt expuse păstrează un echilibru delicat, invocând în acelaşi timp trecutul antic, pe care îl conjugă cu prezentul nemijlocit al lumii naturale.

Toshimichi Kuwayama, directorul Muzeului de Artă Modernă Shiga a prezentat opera lui Okuda în modul următor: „Fundamental pentru întreaga sa creaţie este lucrul la roata olarului şi arderea la temperatură înaltă. Tehnicile tradiţionale sunt de asemenea un important factor în formele sale puternice, tehnici care implică extensiv şi cu îndrăzneală urmărirea expresiei ceramicii moderne. În piesele lui Okuda suntem surprinşi de secţionările ascuţite ale vasului, amprentele mâinilor şi curbele naive fascinante, produse de forţele centrifugale pe interior, precum şi de prospeţimea atrăgătoare a lemnului natural ” (1989, Shigaraki Four-Man Show, Plus Minus Gallery).

Hiromu Okuda la roatăAşa cum spune Kuwayama, tehnica lucrului cu ajutorul roţii de olar este o metodă tradiţională din Shigaraki folosită pentru producerea de obiecte mari. Okuda s-a născut în Nagano, Shigaraki, prefectura Shiga, în anul 1949. În trecut, în perioada Eto, Shigaraki era cunoscut pentru producerea de vase speciale, pentru ceai, în care această licoare era prezentată Împăratului Uji. Cei mai pricepuţi olari erau convocaţi la Shigaraki să facă aceste vase folosind tehnici de mare fineţe, cunoscute în acea perioadă doar de ceramişti iniţiaţi în secretele acestei tehnologii. Printre aceşti experţi ai perioadei Edo se număra şi Okuda San’emon, un strămoş al lui Hiromu Okuda, care face parte din cea de-a 14-a generaţie descendentă din San’emon. Bunicul lui Okuda deţinea titulatura de ‘Okuda Sanraku’, iar tatăl său a fost primul meseriaş care a făcut reliefuri folosind mulaje din ipsos. În timpul studenţiei, Okuda a expus la secţiunea de ceramică a expoziţiilor de artă regionale diferite producţii ceramice, obţinând de fiecare dată premii. După absolvire, Okuda a fost angajat la departamentul design al Ohmi Chemical Industry Co. din Shigaraki. Aceasta a fost o perioadă de avânt economic care a dus la cererea pe piaţa japoneză a primelor reliefuri arhitecturale din ceramică, iar unii dintre liderii artistici s-au întâlnit la Shigaraki pentru a lucra la acestea. Secţiunea placată cu negru al edificiului Sun Tower, care simboliza Expoziţia Mondială de la Osaka din anul 1970, a fost creată de Ohmi Chemical Industry. Arhitectul turnului a fost Taro Okamoto, iar Okuda a participat la acest proiect ca fiind angajat al departamentului design. Okuda a creat manual toate piesele pe care le-a proiectat Okamoto. Astfel, a avut ocazia să-şi şlefuiască simţul construcţiei spaţiale pentru a transmite prin intermediul tehnicii sale stări sufleteşti, lucrând alături de artişti consacraţi, cum ar fi de exemplu Okamoto şi Sofu Teshigawara, de la şcoala de aranjament floral Sogetsu, într-un context în care obiectele de artă erau create pentru spaţii arhitectonice.

Hiromu Okuda

La vârsta de 23 de ani Okuda a plecat de la firmă hotărând să-şi facă o carieră proprie ca ceramist. Doar cu o roată de olărit manuală, a creat şi vândut vase pentru aranjamente florale de avangardă şi şi-a construit propria identitate artistică expunând anual în Kyoto. A folosit tehnici noi pentru a-şi dezvolta propria formă de expresie contemporană, explorând mediul ceramicii din mai multe unghiuri, experimentând noi materiale şi incorporând obiecte, mai mult sau mai puţin convenţionale, cum ar fi de exemplu nisip şi cutii de conservă. În anul 1984, el s-a gândit serios asupra posibilităţilor de expresie unică pe care o are ceramica, prin însăşi tradiţia ei şi a început să folosească roata de olărit.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, olarii japonezi au extins domeniul de aplicare al olăritului de la vasul tradiţional, la obiecte ceramice complexe, absorbind curentele artistice ale anilor ’80, pentru a crea instalaţii şi lucrări bazate pe acţiune. Este interesant de remarcat că dintre numeroasele posibilităţi pe care le avea la dispoziţie, Okuda a ales să producă piese de mari dimensiuni, la roată, folosind tehnicile tradiţionale ale oraşului natal Shigaraki. În timp ce lucrează la roată şi îmbină piesele, Okuda îşi aminteşte cum în copilărie se uita la olarii din vecini, pentru a „fura” din măestria acestora, încercând apoi să folosească şi el aceste tehnici bazate pe roata mare de olărit.

În acelaşi timp, în centrul istoric Shigaraki erau artişti tineri ce împărtăşeau aspiraţiile şi viziunile noi ale lui Okuda despre ceramica antică în contextul artei contemporane. În anul 1986 mai mulţi tineri olari au format un grup denumit Ceramic Annex Shigaraki, care avea intenţia de a crea o ceramică nouă, neconvenţională. Olarii tineri care formau miezul acestui grup, ce nu era restricţionat doar la olarii localnici, invitau colegi din alte regiuni cum ar fi de exemplu Tokyo şi Mino, artişti ce se afirmă treptat şi încep să expună împreună. Acest grup respingea ierarhizarea şi facţionalismul ce exista din plin în lumea ceramicii, olarii fiind puşi în situaţia să apeleze la propriile legături pentru a-şi extinde pieţele de desfacere. Grupul acumula forţe artistice din Shigaraki şi se afirma tot mai mult ca o comunitate creativă. Rolul lui Okuda ca figură centrală a acestui grup a fost considerabil.

Okuda şi-a extins creaţia şi în străinătate. Legăturile sale externe au început în anul 1989, când a obţinut o bursă Rockefeller pentru a crea o serie de piese la Archie Bray Foundation în Helena, Montana, SUA. În următorul an şi-a expus lucrările la Main Art Gallery, din Fullerton School, California State University. A fost invitat să participe la JINRO Ceramic Art Exhibition în 1994 şi, în 1999, la Avant Garde Trends of Contemporary Japanese Ceramic Art, organizat de Museum van Bommel van Dam, Venlo, Olanda (coordonat de Shigaraki Ceramic Cultural Park). În anul 2000 a fost invitat ca artist ceramist la International Ceramics Studio din Kecskemet, Ungaria. O altă apariţie internaţională demnă de remarcat este cea din anul 2002, de la International Ceramics Exhibition, la Taiwan’s Yingge Ceramics Museum. În anul 2008, Okuda a fost invitat de Manchester Craftsmen’s Guild ca principal artist pentru a face demonstraţii la National Council on Education for the Ceramic Arts (NCECA) din Pittsburgh, Pennsylvania, SUA. În timpul acestei rezidenţe la Pittsburgh a creat împreună cu soţia sa 300 de copii după vase tradiţionale, expunând la Greenhouse Gallery. Demonstraţiile lui Okuda în tehnica olăritului la scară mare a găsit în SUA un public numeros, artistul conştientizând valoarea acestor priceperi care i-au fost transmise pe parcursul mai multor generaţii, neîntrerupt timp de sute de ani.

Rezidenţa la Pittsburgh s-a dovedit a fi o experienţă importantă pentru Okuda care şi-a amintit de rolul său în continuarea tradiţiei. Şi-a reafirmat convingerea că opera sa din viitor va fi dedicată transmiterii frumuseţii pe care o poate transmite prin intermediul ceramicii din Shigaraki, a istoriei, a tradiţiei, a mediului natural şi a datinilor pământului unde s-a născut şi a crescut. În timp ce străinătatea i-a oferit un mod particular, dar conştient de a lucra şi explora calitatea unică a argilei, în Shigaraki a găsit o nouă soluţie pentru demonstrarea frumuseţii argilei – numită comoara din Shigaraki – care prin intermediul creaţiei lui artistice primea „sufletul” şi spiritul unei tradiţii ce se perpetua de sute de ani.

Hiromu OkudaOkuda şi-a descris propria creaţie ca fiind: „frumuseţea formativă a naturii din memoria oamenilor[2]”. Bineînţeles că aceste cuvinte nu se aplică doar la o anumită serie de piese. Okuda îşi construieşte piesele cu o abordare extrem de neobişnuită pentru un artist japonez, pentru că stilul său îşi propune să încorporeze natura însăşi în lucrări. Estetica artei sale caută să atingă simţul înnăscut de frumuseţe naturală al oamenilor care a fost, fără îndoială, alimentată de ambientul bogat de la Shigaraki. Hiromu Okuda continuă să urmărească propriul stil în ceramică, inspirat fiind de identitatea sa regională şi de tradiţie.
Hiroko Miura – curator al Museum of Contemporary Ceramic Art, Shigaraki Ceramic Cultural Park din Shigaraki, Japonia.
(Articol din revista Art and Perception, martie 2009, nr.75, traducerea: Koncz-Münich András).


[1] Mizu’umi no. 88, THE SHIGA BANK, LTD. (1989).
[2]
Ibid.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s