Muzeul Dalí din SUA


Un nou muzeu deschis în Florida
găzduieşte cea mai importantă colecţie de opere Dalí.

Muzeul Salvador Dalí din St. Petersburg, Statul Florida, Statele Unite ale Americii, deschis într-o clădire nouă, de inspiraţie suprarealistă, în valoare de 36 milioane de dolari, găzduieşte o colecţie nepreţuită de opere realizate de artist. Acesta înlocuieşte vechiul Muzeul Dalí, dublând spaţiul de expunere şi îmbunătăţind protecţia împotriva uraganelor.
Detaliul arhitectural care distinge clădirea este valul de panouri de sticlă care se ondulează de jur împrejurul clădirii, conceput de arhitectul Yann Weymouth, care a mai contribuit şi la crearea piramidei de sticlă a Muzeului Louvre. Construcţia şi amenajarea muzeului au durat 14 ani, petrecându-se într-o perioadă de dificultăţi financiare, realizarea proiectului datorându-se, aşa cum afirmă persoane oficiale, dedicării şi implicării comunităţii în campania de strângere de fonduri, precum şi încrederii acestora în artă şi în turismul pe care muzeul îl va genera în zonă.

Salvador Dalí, născut la Figueres, în Spania, este cunoscut mai ales pentru picturile sale suprarealiste ilustrând ceasuri topindu-se. În fapt, el era un pictor format într-o şcoală clasică, a cărui artă varia de la naturi statice în stilul marilor maeştri europeni, la iconografia religioasă. În cadrul muzeului se pot vizita, alături de o selecţie cuprinzătoare a operei sale şi 7 dintre cele 18 picturi de primă importanţă.

Cea mai mare parte dintre lucrările expuse acum în Muzeul Salvador Dalí au fost colecţionate de către un cuplu din Ohio, A. Reynolds şi Eleanor Morse, care au cumpărat prima pictură de Dalí în 1942, adunând apoi aproape 100 de opere de-ale sale. Pasiunea pentru arta lui Dalí a celor doi a dus la stabilirea unei relaţii de prietenie cu artistul şi soţia sa Gala, care s-au mutat în Statele Unite în anii ’40.
În anul 1980, un tânăr avocat din St. Petersburg a citit un articol din presă în care Dl. Morse declara că este în căutarea unei case care să găzduiască colecţia sa, fiind dispus să o doneze, cu condiţia ca beneficiarul să o păstreze împreună. Avocatul l-a contactat pe Morse, propunându-i să ia în considerare oraşul St. Petersburg. Prin acordul său a luat naştere primul muzeu, construit în 1980, înlocuit de-acum cu o clădire realizată prin cea mai înaltă tehnologie, cu o arhitectură ce evocă valurile, lumina şi magia Mediteranei native a lui Dalí.
SURSA: Artdaily

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s