Acţionariatul în artă


O iniţiativă nouă, acţionariatul în artă, prinde contur pe piaţă de artă. Şase galerii de artă franceze şi mai multe din alte ţări, mai ales din Marea Britanie, sunt interesate să participe la iniţiativa „acţionariat în artă”, numită Art Exchange, lansată de compania franceză A&F Markets, prin care investitorii pot cumpăra acţiuni din lucrările de artă.

Prima ofertă deja şi-a facut apariţia pe piaţă: cei interesaţi pot cumpăra acţiuni fie dintr-o lucrare de Sol LeWitt sau dintr-una de Francesco Vezzoli. 11.000 acţiuni din „Forma neregulată” de LeWitt sunt de vânzare la un preţ de 10 euro pentru o acţiune, pentru o valoare totală de 110.000 euro. La acelaşi preţ, de 10 euro/acţiune se găsesc şi 135.000 de acţiuni din lucrarea lui Vezzoli, „Premiera unei piese care nu va fi pusă niciodata în scenă”, potrivit ARTINFO, citat de Artmark.
Ambele lucrări se află acum în proprietatea galeriei pariziene Yvon Lambert Gallery. Pierre Naquin, preşedintele-fondator al Art Exchange spune că datorită faptului că investitorii urmăresc mişcările bursei zilnic, cu mare atenţie, existenţa unei burse artistice nu va face decât să sporească numărul celor interesaţi în artă. Galeriile participante trebuie să se angajeze nu numai să expună investitorilor interesaţi lucrările cotate la bursă, ci şi să împrumute aceste lucrări pentru diferite expoziţii, fiindcă participarea lucrărilor la expoziţii creşte valoarea acţiunilor. Opera de artă va rămâne pe piaţă până când toate acţiunile existente vor fi achiziţionate majoritar de către un cumpărator.
Pierre Naquin spune că se aşteaptă ca, într-o primă fază, Art Exchange o să aibă o mai mică influenţă asupra preţurilor decât au casele de licitaţii.

Art Exchange nu este prima bursă artistică din lume. Anul trecut Corporaţia Culturală Artvip Shenzhen din China a început să vândă acţiuni la Bursa de Echitate şi Valori Culturale din Shenzhen. Dar, în loc să vândă acţiuni din lucrări individuale, Artvip a vândut 1.000 de acţiuni dintr-o colecţie de obiecte de artă semnată de artistul Yang Peijiang.

Marile pictoriţe din România interbelică

Casa de licitaţii Artmark deschide anul 2011 cu un eveniment expoziţional şi o licitaţie ce aduc în atenţia iubitorilor de artă operele marilor pictoriţe din România interbelică, un capitol de valoare al picturii româneşti moderne, ocolit pe nedrept, de prea multe decenii, atât în scrierile de specialitate, cât şi în expunere publică. Licitaţia Doamnelor Artelor Frumoase Româneşti este organizată în parteneriat cu Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti.

Evenimentul are în vedere recuperarea personalităţilor artistice feminine, unele uitate, altele reconsiderate în ultimii ani. Artmark intenţionează sublinierea contribuţiei femeilor-artiste, fără de care istoria artei plastice româneşti nu ar fi completă.
Printre numele care prin bogata lor activitate creatoare au reuşit să se impună se numără: Rodica Maniu Mützner, Micaela Eleutheriade, Lucia Demetriade Bălăcescu, Cecilia Cutescu-Storck, Mina Byck-Wepper, Nuni Dona, Nutzi Acontz, Ligia Macovei, Margareta Sterian, Nina Arbore, Elena Popeea, Magdalena Rădulescu, Tia Peltz, Silvia Radu, Ana-Ruxandra Ilfoveanu şi Alma Redlinger.
Picturile vor putea fi văzute în expoziţie, în perioada 21.01-17.02.2011. Licitaţia va avea loc pe data de 27 ianuarie, la Marriott Grand Hotel, potrivit site-ului oficial al Casei Artmark.
SURSA: corect.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s