Orchestra tranziţiei în filmul lui Radu Mihăileanu


Dialogul dintre culturi

Radu Mihăileanu - Concertul. jpgEste ziua Globurilor de Aur. Decernarea premiilor va avea loc astăzi, în Beverly Hills. Românii au toate motivele să aibă emoţii. Filmul „Concertul”, regizat de Radu Mihăileanu, a fost nominalizat pentru cel mai bun film străin, concurând la această categorie cu: „Biutiful” (Alejandro González Iñárritu), „The Edge” (Alexey Uchitel), „I am love” (Luca Guadagnino), „In a better world” (Susanne Bier). Concertul, este cel mai nou film regizat de Radu Mihăileanu, fiind o combinaţie între „Train de vie” şi „Trăieşte. Filmul a fost difuzat de postul HBO în Ajunul Crăciunului şi reluat acum, în seara decernării premiilor.

Radu Mihăileanu a părăsit România în anul 1980, în timpul unei călatorii în Israel. A locuit o perioadă în Canada, stabilindu-se în cele din urmă în Franţa. O falsă Orchestră Balşoi, care în anul 2001 a făcut un turneu în altă ţară este o realitate. Realitatea a fost, însă, pretextul pentru o poveste documentată de Mihaileanu şi co-scenaristul Alain-Michel Blanc la Moscova. Faptul că Radu Mihăileanu este născut în România (23 aprilie 1958), că foloseşte actori români, că a filmat în România şi are legături cu vecinii noştri de la est, face ca filmul să aibă un aer românesc. Obiceiurile balcanice, cum ar fi de exemplu: lipsa punctualităţii, statul la coadă, impovizaţia ca ultimă soluţie de ieşire din criză, accentuează această senzaţie. Realizat după un scenariu cu tente comice, filmul are ca subiect povestea unui dirijor care, la 25 de ani după ce a fost dat afară de sovietici din orchestra Teatrului Balşoi, pe motiv că refuzase să concedieze instrumentiştii evrei, găseşte o soluţie pe cât de surprinzătoare, pe atât de îndrăzneaţă, pentru a cânta din nou alături de foştii săi colegi – cea de a pretinde că este dirijor la Balşoi, pentru a susţine un concert la Paris. Povestea orchestrei de acum 30 ani pusă pe liber din raţiuni anti-semite, care îşi recapată demnitatea graţie dirijorului său, printr-un turneu la Teatrul Chatelet din Paris este un subiect de film pentru public. „Filmul e multicultural, ca aproape toate filmele mele în care e vorba despre dialogul dintre culturi. Se spune despre cei din Est că sunt barbari, iar despre vestici că sunt civilizaţi. Eu cred că există un dialog între aceste culturi şi că din el se naşte, aşa cum spune personajul central al filmului, armonia perfectă. Eu sunt un evreu român care a emigrat în Occident. Vesticii m-au învăţat foarte multe, dar cred că şi eu pe ei”, spune Radu Mihăileanu.

Finalul filmului este diferit. Este de-a dreptul zguduitor. După primele acorduri ale orchestrei toată lumea din sală, la fel şi spectorii filmului, au impresia unui concert-dezastru. Timid în primele secunde, pe măsură ce partea solistică a vioarei intră în scenă ai senzaţia că ea a hotărât să transforme dezastrul în triumf şi transmite din priviri dirijorului şi orchestrei, că va fi acea interpretare unică. Privirile dintre violonista Anne-Marie Jacquet (Mélanie Laurent) şi Il Maestro, dirijorul Andrey Simonovich Filipov (Aleksey Guskov) sunt parcă clipele magice dintre doi îndrăgostiţi care s-au regăsit. Această magie se transmite orchestrei, publicului, spectatorului, culminând cu îmbrăţişarea dintre Andrei şi Anne-Mariela de la finalul „concertului perfect”.
Distribuţia filmului este ruso-francezo-română. Filmările au fost făcute la Paris şi Moscova dar, în cea mai mare parte, la Bucureşti.
Radu Mihaileanu a povestit pentru HotNews.ro cum a ajuns la alegerea Concertului nr. 35 de Ceaikovski pe care orchestra îl interpretează la Paris. Avea nevoie de un compozitor romantic rus şi a ajuns la Ceaikovski după ce a găsit un vinil cu David Oistrah, muzică ce s-a acordat pefect cu scenariul. „Muzica s-a potrivit atât în partea de crescendo, când instrumentiştii regăsesc încrederea în ei şi demnitatea umană, cât şi în solo-ul vioarei care trădează toată nostalgia sufletului slav” , precizează Radu Mihăileanu.

Pentru regizorul român comunismul nu e o boală de care te vindeci uşor. „Nu scăpam de el doar printr-o revoluţie. Este ceva mult mai profund. Tot ce pot face e să transform aceasta energie negativă în energie pozitivă, prin filme. Concertul este povestea unui om zdrobit de comunism care încearcă, împreună cu prietenii lui, să-şi îndrepte spatele...”, adaugă Radu Mihăileanu.

Chiar dacă un mic vânt de libertate sufla cu zece ani înainte de Perestroika, puterea comunistă reuşeste să cenzureze intelectualii. Regimul totalitar se teme că punctul de vedere al intelectualilor se propagă asupra maselor şi că aceştia din urmă se vor revolta. Filmul este o frumoasă metaforă. Faptul că am căutat pe Internet ce s-a scris despre film este dovada că nu poţi trece cu indiferenţă pe lângă această producţie cinematografică. Replicile, personajele şi muzica vorbesc dincolo de ceea ce sunt. O scenă simbolică din timpul filmului este cea a unui ţigan care ia arcuşul în mână şi face o demonstraţie de virtuozitate. Personajul este Caliu, liderul Tarafului din Clejani, care în film este vioara întâi a Orchestrei Balşoi. Caliu este în opinia regizorului „un geniu muzical şi un mare actor. Bucata muzicală din film a învăţat-o de pe un CD, iar în momentul în care a început să cânte Paganini, toată lumea – actorii ruşi şi francezi – au rămas cu gura căscată.” Tema filmului rămâne meditaţia amară pe seama istoriei recente, dar este şi un mod de „a striga lumii, că în ciuda a toate, suntem vii”, conchide Radu Mihăileanu într-un interviu. (Grigore Roibu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s