Ariana – un muzeu al istoriei ceramicii


Exact acum un an (3.02.2010) vizitam unul dintre cele mai importante muzee de ceramică din lume – Muzeul Ariana din Geneva, Elveţia. M-am hotărât să scriu despre acest muzeu deoarece instituţia nu este cunoscută decât prin prisma faptului că adăposteşte sediul Academiei Internaţionale de Ceramică (AIC) şi pe Internet îi sunt alocate pagini doar în cadrul ghidului turistic al oraşului Geneva.

Muzeul Ariana, Geneva

Muzeul Ariana găzduieşte colecţii impresionante de ceramică şi obiecte din sticlă, variind de la cioburi de ceramică mici, recuperate de la civilizaţiile antice, până la sculptura contemporană, precum şi piese de ceramică avansate, de instalare, pentru a reflecta cele mai noi tehnologii din domeniul ceramicii şi al sticlei. Douăsprezece secole de istorie ceramică şi şapte secole de producţie de sticlă sunt documentate prin intermediul sălilor de expoziţie din cadrul muzeului Ariana. Atât ceramica, cât şi sticla sunt reprezentate ca arte majore prin intermediul a peste 20.000 de exponate din Elveţia, Europa, Orientul Apropiat şi Orientul Îndepărtat. Acestora li se adaugă o serie de săli care vorbesc prin intermediul vitrinelor, aproape cronologic, despre întreaga istorie a ceramicii, porţelanului şi faianţei, punând accentul pe căutările ştiinţifice ale europenilor şi „aventura” de a descoperi secretul caolinului, o pagină fascinantă de istorie pe care o voi prezenta, pe scurt, în rândurile care urmează.

Meşterii chinezi, precum şi vecinii lor, îşi păzeau cu străşnicie secretele de fabricaţie a porţelanului. Piesele care ajungeau în Europa erau foarte scumpe, fiind accesibile doar curţilor regale sau nobiliare. În secolul al XVIIlea, olandezii, principalii importatori ai preţioaselor mărfuri au încercat să imite tehnica ceramicii. În manufacturi, precum cea din Delft, erau modelate forme specifice de boluri având capac cu bumb şi decorul pictat cu albastru sau flori exotice şi lalele olandeze. Ceramica albastră de Delft sau Delftware îşi are începuturile din vremea când Compania Olandeză a Indiilor de Est avea ca sursă de inspiraţie porţelanurile aduse din China.
Producţia de majolică Faenza (termen italian), este recunoscută la nivel mondial ca fiind unul dintre cele mai importante momente ale creaţiei artistice exprimate prin intermediul ceramicii. Tradiţia sa născut dintro fericită convergenţă a unor condiţii favorabile: un teritoriu bogat în argilă, un vechi centru istoric şi politic care avea relaţii comerciale cu Toscana (în special cu Florenţa) şi o mare sensibilitate a populaţiei cu privire la această formă de artă.

Producţia porţelanului în Florenţa se datorează marchizului Carlo Ginori (17021757). El este cel care dă naştere manufacturii Sesto Fiorentino, situată în Vila Doccia, proprietate unde colecta modele, obiecte de ceramică şi a organizat o serie de galerii expoziţionale.
Denumirea de caolin a fost şi ea „importată” în secolul al XVIIIlea de către doi călugări iezuiţi francezi, denumire care a înlocuito pe cea de argilă albă sau pământ de Passau folosită până atunci.

Până în anul 1709, alchimistul Johann Friedrich ttger şi fizicinul Ehrenfried Walther Von Tschirnhaus, au descoperit preţioasa argilă care, făcea parte din secretul de producţie a ceramicii chineze şi au deschis drumul fabricării porţelanului în Europa. Descoperirea la convins pe August cel Puternic, elector de Saxa şi rege al Poloniei să înfiinţeze, în 1710, la Meissen, prima manufactură de porţelan veritabil.
După o perioadă de succes a atelierelor florentine, protejate de puternica familie Medici, în secolul al XVIlea au fost înfiinţate primele fabrici de porţelan fără caolin, numit convenţional porţelan moale, care au fost deschise în Anglia şi Franţa. Dar cel mai mare succes a fost înregistrat de noua manufactură de la VincennesSèvres. Renumitul porţelan Limoges a fost produs în oraşul francez cu acelaşi nume începând cu anii 1700. Fabricarea pastei a fost pusă sub patronajul contelui d’Artois, frate a regelui Louis al XVIlea, care mai târziu, în anul 1784, achiziţionează fabrica cu ideea de a produce materialul necesar pentru obiectele decorate la manufactura Sévres. În timpul anilor 1850, porţelanul de Chelsea a fost din ce în ce mai mult influenţat de producţia celui de la Meissen şi Sèvres. Fabricile din provincie, precum cele din Liverpool şi Lowestoft, aveau tendinta de a „copia” stilul chinezesc, lucru care sa întamplat până în veacul al XIXlea. Josiah Wedgwood (17301795) a fost primul ceramist englez al cărui nume este legat de industrializarea ceramicii.
La sfârşitul secolului al XIXlea ceramica a suferit mutaţii radicale datorită industrializării. În mod paradoxal, în domeniul esteticii formelor şi decorului ornamental se constată o anumită stagnare. Metodele tradiţionale şi modelele istorice sunt abandonate în detrimentul unui stil revoluţionar. Triumfă Neogoticul, Neo-Rococoul şi un aşa numit stil „Trubadur”.
Numeroase săli sunt consacrate manufacturilor elveţiene: Winterthur, Geneva, Nyon şi Zurich. Muzeul Ariana este un ansamblu instituţional de predare şi de cercetare, o componentă educaţională a lumii ceramicii, fiind recunoscut la nivel internaţional. Artiştii contemporani ocupă săli importante în colecţiile muzeului elveţian, atât în expoziţiile permanente, cât şi cele temporare.

Clădirea instituţiei şi a muzeului este situată într-un parc pe malurile lacului Geneva, în apropierea Palais des Nations, sediul central al Organizaţiei Naţiunilor Unite în Europa. Muzeul Ariana a fost fondat de către Gustave Revilliod (1817-1890), originar din Cessel. El a ordonat construirea unei clădiri ce combină stilul neo-clasic cu cel baroc, dorind ca acest edificiu să adăpostească colecţia sa privată de artă. Clădirea, construită între anii 1877 şi 1884, poartă numele mamei bogatului hangiu elveţian de origine franceză.

Ariana - parculAstăzi, Muzeul Ariana este apreciat dincolo de graniţele din Elveţia fiind, aşa cum am spus, sediul AIC (care are aproximativ 400 de membri la nivel mondial).
Academia Internaţională de Ceramică
, din Geneva este singura asociaţie care reprezintă interesele ceramiştilor din întreaga lume. Membrii săi sunt în principal susţinuţi de scriitori individuali, de artişti, curatori, directori de galerii şi colecţionari privaţi. Obiectivele Academiei sunt de a prezenta ceramica internaţională contemporană la cel mai ridicat stadiu, de a promova la nivel mondial cooperarea culturală prin intermediul acestor discipline (ceramica şi sticla) şi de a facilita schimburile de experienţă între diferiţi membri. Secretariatul Academiei are sediul la Geneva în cadrul Muzeului Ariana, de comun acord cu autorităţile oraşului şi conducerea muzeului. La fiecare doi ani, membrii Academiei se întâlnesc pentru o serie de conferinţe şi prezentări, secondate de expoziţii ample care radiografiază temporal şi geografic arta ceramicii. (Grigore Roibu)
Citiţi pe aceeaşi temă: Muzeul din Faenza; Victoria şi Albert – un muzeu al lumii ceramice; Hetjens – muzeul ceramicii din Dusseldorf; Muzeul Ceramicii Sèvres; Fundaţia Keramion.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s