Legea Educaţiei – reformă sau eşec

Curtea Constituţională a comis-o din nou. La fel ca în cazurile legilor precedente, cei nouă judecători au considerat că Legea Educaţiei Naţionale, adoptată prin asumarea răspunderii guvernamentale este constitutională; asta după ce anul trecut asumarea răspunderii pentru o lege de o astfel de importanţă nu era constituţională prin asumarea răspunderii. Curtea Constituţională a luat o decizie care întăreaşte suspiciunea subordonarii politice a judecătorilor numiţi de actuala putere.

Guvernul Boc demonstrează, încă o dată, că educaţia nu este pe lista sa de priorităţi. Acest lucru este demonstrat prin promisiunea că salariile dascălilor vor fi majorate cu 50%, demagogie folosită doar pentru ca Traian Băsescu să câştige alegerile în anul 2009. Părinţii, elevii şi cadrele didactice aşteptau o lege care să eficientizeze sistemul şi să producă o stabilitate în cadrul acestuia. PD-ul nu a consultat factorii responsabili în domeniu şi Legea Educaţiei a fost concepută pe ascuns, fără nici un dialog social, doar în urma înţelegerii cu UDMR, pentru ca acesta să susţină în continuare actualul Guvern. Pe parcursul ultimului an, președintele țării, Traian Băsescu a lansat idei confuze şi rău voitoare, referitoare la calitatea slabă a educației din România.

Nu aş fi vorbit despre acest subiect dacă această lege nu ar avea o imprtanţă deosebită pentru viitorul copiilor noştri. Arta nu a fost suportată de regimul totalitar a lui Ceauşescu, care desfiinţa liceele cu profil artistic. Acum, artele sunt într-un pericol din ce în ce mai mare de a intra în disoluţie. Comasările şcolilor cu puţini elevi şi dorinţa de a pregăti o generaţie de tineri a căror deschidere intelectuală este direcţionată doar către meserii practice, fac din ce în ce mai puţin atractive meseriile liberale care ţin de viaţa culturală a unui oraş sau, de ce nu, a unei naţiuni. Ne-a plăcut întotdeauna să ne lăudam cu micii plasticieni, balerini, muzicieni sau sportivi care au reprezentat România în diferite concursuri şi festivaluri internaţionale. Atât pentru etnicii maghiari, cât şi pentru cei români, liceele vocaţionale constituie o soluţie pentru diminuarea decalajului de adaptare la realităţile economice şi sociale şi mai puţin contează limba de predare. Pentru toată societatea însă, reducerea imixtiunii politice în procesul educativ este o prioritate. Liceele vocaţionale au ajuns să aibă un statut incert. Asigurările care vin din partea Guvernului nu mai au credibilitate. O dată ce cadrele didactice au fost înşelate prin intermediul unor legi care nu au fost aplicate, nu pot avea acum speranţa, că de data aceasta, sistemul de învăţământ va deveni aşa cum susţine actuala putere. Pentru a nu judeca unilateral ceea ce propune noua Lege a Educaţiei, iată cele mai importante elemente noi:

  • Din 2012 învaţământul obligatoriu începe de la 6 ani.
  • Clasa a IX-a trece la gimnaziu începând cu generaţia clasei a V-a din anul şcolar viitor.
  • Admiterea la liceu se face pe bază de protofoliu, cu două probe scrise şi examen opţional organizat de fiecare liceu în parte.
  • Finanţarea costurilor se vor face per elev.
  • Noul curriculum va fi bazat pe competenţe şi examene transdisciplinare.
  • Evaluările elevilor vor fi trecute într-un protofoliu educaţional.
  • Până în anul 2020 liceul devine obligatoriu.
  • Elevii vor studia maxim 20 de ore la primar, 25 la gimnaziu şi 30 la liceu.
  • Scoaterea examenului de titularizare şi angajarea profesorilor în sistemul educaţional de către fiecare şcoală în parte.
  • Părinții vor primi amenzi dacă elevii chiulesc.
  • Părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru şcolarizarea elevului, pe perioada învăţământului obligatoriu şi răspunde pentru distrugerile materiale din patrimoniul şcolii cauzate de elev.

În ceea ce priveşte examenul de Bacalaureat, acesta ar putea fi simplificat prin eliminarea probelor orale, urmând ca Bacalaureatul să cuprindă doar trei probe scrise: la Limba română – obligatoriu, la Matematică – pentru cei care au absolvit licee cu profil ştiintific sau tehnologic şi Istorie pentru liceele vocaţionale, la care se adăugă o disciplina obligatorie, în funcţie de profilul liceului, pentru cei din zona socio-umanistă şi cei de la liceele de muzică, arte plastice etc.

Cele mai importante schimbări ale noului proiect legislativ vizează conducerea universităţilor şi a şcolilor. Dacă, în proiectul iniţial, era stabilit ca rectorii să fie desemnaţi prin concurs, în noul proiect instituţiile de învăţământ superior primesc libertatea de a opta între două modele distincte: alegerea rectorilor prin scrutin universal sau după modelul corporatist. O altă modificare se referă la „clanurile universitare”. Astfel, rudele până la gradul III nu vor mai putea să deţină funcţii de conducere în cadrul aceleiaşi universităţi, proiectul iniţial vizând restricţii doar la nivel de facultate.

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), Andrei Marga, consideră că Legea Educaţiei a fost făcută pentru a crea din profesori şi directori de şcoli agenţi electorali pentru preşedintele Traian Băsescu. De cealaltă parte guvernanţii susţin că această lege este reformatoare şi revoluţionară. Cu toate acestea Academia Română, sindicatele din învăţământ, părinţii, cadrele didactice şi societatea civilă condamnă această lege, numind-o „antinaţională”. Pentru a putea fi aplicată legea trebuie urmată de peste 50 de ordonanţe de Guvern care să o poată face funcţională. În concluzie această lege mai mult nemulţumeşte, decât să aducă stabilitate în sistemul de educaţie tot mai tensionat. Mai mult, partidele din opoziţie promit că vor schimba Legea Educaţiei în momentul când vor veni la putere.

Grav este când se ajunge la gesturi disperate, precum cel a lui Adrian Sobaru care s-a aruncat de la balconul Parlamentului într-un gest de protest. „Ne-aţi ucis viitorul”, scria pe tricoul lui. „Pentru tine, Boc! Aţi luat banii copiilor!” a strigat el înainte de a se arunca într-un salt al impresiei de libertate (care mi-a adus aminte de montajul fotografic a lui Yves Klein din anul 1960). Adrian Sobaru avea doi copii, dintre care unul cu autism. Ajutorul de însoţitor pentru persoană cu handicap i-a fost tăiat de la 550 de lei la 150 de lei. În plus, nu mai primea medicamente compensate pentru tratamentul celui mic. (Grigore Roibu)

Arta şi istoria

În toate epocile şi culturile există dorinţa omului de a se exprima prin artă. Artiştii s-au organizat şi au stabilit reguli, instituţii publice şi muzee pentru păstrarea operelor lor de artă. Fără imaginile artei legăturile dintre oraşe, regiuni şi ţări ar fi fost anoste. Arta a făcut vizibilă tradiţia unei civilizaţii devenind un model pentru diverse societăţi. Tot ea a făcut legătura dintre putere şi societate. Arta vizuală este o modalitate de comunicare ce se foloseşte de imagine. Valoarea produsă de artă este una estetică, însă ea a jucat un rol important de-a lungul istoriei şi datorită faptului că a avut puterea de a da o formă vizibilă autorităţii statului. Critica modernă de artă refuză să vadă în aceasta rezultatul inspiraţiei şi energiei creatoare. În prezent arta este văzută ca un produs cultural ce aparţine unei naţii, dar este guvernată de legi universal valabile. O dată cu era industrială şi dezvoltarea tehnologiilor arta s-a rupt de sistemul de producţie. Condiţia artistului a devenit una de izolare şi marginalizare. O serie de artişti au început să reafirme importanţa lumii reale. Compoziţiile lui Rauschenberg (făcute din obiecte găsite) Oldenburg (cu gigantul hamburger) sau Jeff Koons (care reproducea la scară largă obiecte banale) au conferit cotidianului o nouă dimensiune, valorificând elementele şocante prin amplasarea a ceva nepotrivit într-un spaţiu oarecare. Alături de Rauschenberg, Warhol sau Johns, Marcel Duchamp va susţine prelucrarea bunurilor de consum, remodelând raportul dintre realitate şi imaginea artistică, ca o percepţie ironică a realului. Căutarea arhetipalului şi originarului fără chip a încetat. Poate că oamenii au obosit sau s-au săturat de esoterisme confecţionate. Acest efort de multiplicare raţionalistă a transformat omul contemporan într-o vietate isterică şi obosită. Imaginea video prelungeşte agonia cuvântului care trăieşte digital metamorfozele de pe palierul raţionalităţii. Cuvântul şi imaginea nu se validează prin simpla lectură analitică a lumii. Ele instaurează un univers subdiacent de valori. A descrie şi a desena însemnă a propune simultan ierarhii. Nimic nu poate fi prezentat de către om, ci, aşa cum spune Gilbert Durand, totul urmeză să fie re-prezentat. Din clipa în care omul s-a întâlnit cu conştiinţa propriei istorii a devenit preocupat de ideea de sens. Opera se dezvăluie singură, este acceptată sau respinsă şi, odată împlinită obiectual, devine o prezenţă care transmite inevitabil un mesaj. Sentimentul de a vedea că progresul înseamnă distrugere şi dominaţie pare oarecum ironic. Cu atât mai mare este ironia când această viziune aparţine unui tânăr de 17 ani, care face o incursiune în istorie prin intermediul muzicii, imaginii şi animaţiei  Această scurtă istorie a fost făcută de Jamie Bell, pentru un curs de animaţie, pe un caiet de notiţe (flipbook), folosind 2100 de coli, fiind desenată cu ajutorul pixurilor colorate, timp de trei săptămâni.