Una din metodele interesante ale art-terapiei este lucrul la „câmpul cu lut” (Arbeit am Tonfeld), inventată şi dezvoltată în anii ’70 de profesorul Heinz Deuser de la Fachhochschule für Kunsttherapie din Nürtingen.
„Lutul nu este doar mediul creaţiei ca la celelalte activităţi, aici devine personificarea celuilalt, care preia mişcarea şi în acelaşi timp atinge. Se trăieşte o provocare ce emoţionează. Şi ceea ce emoţionează purcede din propria mişcare”.[1]
Lucrul la câmpul de lut se bazează pe principiul „Mişcarea devine formă” (Prof. Heinz Deuser). Câmpul de lut, o lădiţă plină cu lut şi un bol cu apă, oferă un câmp de exerciţiu la care se lucrează cu ochii închişi în cazul adulţilor şi cu ochii deschişi în cazul copiilor. Mâinile care ating, pipăie, frământă, se lasă conduse de inconştientul care devine exprimat prin acţiune. Prin acest proces se educă perceperea completă şi se întăreşte conştientizarea sinelui. În acest proces, mişcările vitale ce tind spre forma optimă, înregistrează condiţiile (biografia) în care ne aflăm. Mişcările celui care exersează întrec condiţiile biografice şi amintesc imagini ancestrale (poveşti, mituri, vise, imagini biblice), creează din inconştientul colectiv şi transformă imaginile inconştientului în forme individuale. În timpul lucrului se solicită mai puţin condiţionările în care suntem adesea închistaţi, ci mai mult posibilitatea mişcării vitale creatoare, a relaţiei libere cu condiţionările, spre dezvoltare şi integrare. Prezentarea acestor posibilităţi este sarcina însoţitorului (a terapeutului). El îi prezintă în discuţia ulterioară clientului forma creată şi îl ajută astfel să facă pasul de la procesul inconştient la cel conştient. Dacă clientul îşi găseşte forma pe acest câmp, atunci dovedeşte că are posibilitatea reală de a trăi şi în viaţa de zi cu zi în armonie cu propria existenţă. Cel ce se lasă condus de acest proces de exerciţii, experimentează o apropiere de puterea propriei esenţe, trăieşte schimbarea şi în final înţelegerea propriei educări.
În cartea editată de Deuser, o culegere de texte a mai multor autori, Sigrid Kühn-Eschenbach relatează experienţa sa reuşită în utilizarea „lucrului la câmpul cu lut” şi la tineri deficienţi de auz care aveau şi anumite devieri de comportament.[2] Sigrid Kühn-Eschenbach a lucrat cu o clasă a IX-a formată din 7 copii surzi, cu vârste cuprinse între 13- 14 ani. Au avut loc câte 10 ore individuale (una pe săptămână), urmate de 5-7 ore cu câte 2 elevi şi o oră terminală individuală cu fiecare elev, după care lucrările au fost expuse pe o masă şi s-a sărbătorit încheierea terapiei.
Urmările acestei terapii nonverbale au fost concluzionate de S. Kühn-Eschenbach în modul următor:
S-a putut dezvolta sau trezi calea unei relaţii educative. Înţelegerea limbajului vorbit s-a îmbunătăţit, la unii chiar capacitatea de a pronunţa sunete a devenit mai bună. Prin observarea mai precisă, noile impresii au putut fi preluate şi ordonate şi ca potenţial al experienţei, acestea au putut să curgă în acţiune, astfel luând fiinţă o nouă faţă a realităţii. Propriile sentimente şi senzaţii, cât şi cele ale celorlalţi, au putut fi observate diferenţiat, au devenit înţelese şi astfel au putut fi relatate, contribuind la crearea unor legături şi prietenii. Prin posibilitatea sesizării diferenţelor din domeniul emoţional, activitatea de zi cu zi a putut fi modificată, fiind posibilă trăirea unei vieţi sociale în colectivul clasei. După spusele profesoarei lor din şcoală, s-a putut educa motivaţia, concentrarea, spiritul de ordine, comportamentul social, ca urmare, potenţialităţi spirituale, emoţionale şi fizice slab sau deloc dezvoltate au putut fi accesate şi dislocate.
Prin întărirea încrederii în propria persoană a luat fiinţă o creştere a spiritului de independenţă, convingerile personale au putut fi dezvoltate până la un anumit punct, exprimate şi chiar puse în practică. Condiţia dependenţei de alţii a putut fi într-o oarecare măsură conştientizată şi prin creşterea preluării de responsabilităţi, aceasta a putut fi micşorată. Problematica specifică pubertăţii ca primă fază a dorinţei de separare de casa părintească şi nesiguranţa rezultată de aici la tinerii cu dizabilităţi a putut fi atenuată la unii dintre elevi. S-a îmbunătăţit voinţa şi capacitatea de a atinge rezultate bune la şcoală. Realizarea faptului că, anumite conţinuturi ce nu puteau fi comunicate verbal au devenit exprimabile, a creat în ei o mai mare dorinţă de a rezolva conflictele pe cale paşnică. Dorinţa tuturor de a aparţine unui grup de aceeaşi vârstă a devenit realitate. Povara psihică, un risc specific surzilor şi pericolul rezultat de aici, acela al izolării, a putut fi diminuată.[3]
Gustav Weiß este totuşi de părere că, lucrul la câmpul de lut nu este o activitate atât de creativă ca procesul creaţiei artistice în ceramică. La câmpul de lut, diferitele straturi ale conştientului intră într-o stare de inter-relaţionare dezorganizată prin intermediul relaxării. În cazul creaţiei artistice, bogăţiile spirituale se sublimă într-o formă organizată prin concentrare, deci implică un efort.
Supranumit „bunicul ceramicii germane”, Gustav Weiß, întemeietorul revistei de prestigiu Neue Keramik propune o „pedagogie a trăirii directe cu lutul”[4]. Pedagogia trăirii directe (Erlebnispädagogik) este considerată o ramură ştiinţifică interdisciplinară, încadrată undeva între pedagogie, psihologie şi sociologie, născută în anii ‘80 (La noi în ţară se foloseşte destul de rar termenul de învăţare experienţială). Când lucrăm cu lut, susţine Weiß[5], trăirea cea mai intensivă este legată de arderea ceramicii în aer liber. Scopul este de a se consuma trăiri şi nu neapărat a dezvolta anumite aptitudini. În învăţarea orientată pe trăiri şi acţiuni nemijlocite, nu este vorba doar despre simple procese de învăţare ci şi procese de educare a personalităţii. Nu este vorba de îmbogăţirea cunoştinţelor teoretice, ci mai mult despre caracterul întregitor al educării, ce nu se mulţumeşte cu a da mai departe nişte cunoştinţe, ci preia impulsuri şi stimuli externi. Ca o reflecţie asupra acestor stimuli, urmează ulterior autoeducarea.
În etapa modelării creative a lutului, trăirea este orientată artistic, dar în ierarhia ofertelor de trăiri, această etapă se află în urma adevăratelor aventuri ale arderii ceramicii în aer liber. Prea nedrept, spune Weiß, pentru că această trăire spirituală este podul de legătură spre trăirile interioare. Experienţa interioară este o trăire originală, pentru că reprezintă descoperirea noului sau aprofundarea unor lucruri cunoscute. Experienţa directă este un proces în care trăirile exterioare se ating cu cele interioare. Elevul nu numai că face cunoştinţă cu realitatea ci o şi trăieşte. A trăi un proces este mai complet decât a-l cunoaşte. Trăirile directe sunt experienţe de un fel deosebit, de o intensitate ieşită din comun, ce pătrund în conştient. A arde formele modelate din lut în aer liber, a lucra cu focul în mod direct şi a vedea cum se transformă materialul, este forma cea mai îndrăgită a pedagogiei trăirii nemijlocite în ceramică.
Conceptul german Erlebnis este dificil de tradus în limba română, datorită faptului că termenul trăire trimite involuntar la trăirism şi toate conotaţiile sale spiritualiste. Trăirismul este „un curent în gândirea filosofică românească dintre cele două războaie mondiale, care, proclamând primatul instinctelor şi al inconştientului asupra raţiunii, susţinea că nu se poate ajunge la cunoaşterea diferitelor aspecte şi fenomene ale vieţii decât prin trăirea mistică.”[6] Evident această confuzie trebuie eliminată. În filosofia germană, în special în teoriile cunoaşterii, termenul Erlebnis are o importanţă deosebită. La Edmund Husserl este vorba despre un act al conştiinţei, o trăire, o stare intenţională a conştiinţei, o experienţă (Erfahrung).[7]
În psihologie se aminteşte înţelesul general, de observare subiectivă a stărilor interioare sau exterioare, prin simţuri, amintire sau fantazare, trăirea putând fi analizată doar prin auto observare. În sens restrâns, prin trăire se înţelege impresionarea nemijlocită şi puternică, cu caracter sentimental, de către o întâmplare sau o întâlnire.[8]
(Koncz-Münich András)
[1] Heinz Deuser. Bewegung wird Gestalt. Ed. Doering, Bremen, 2004.
[2] Sigrid Kühn-Eschenbach. Entwicklungsförderung verhaltensauffälliger gehörloser Jugendlicher mit der Arbeit am Tonfeld. În: Heinz Deuser. Bewegung wird Gestalt. Ed. Doering, Bremen 2004.
[3] Sigrid Kühn-Eschenbach. Entwicklungsförderung verhaltensauffälliger gehörloser Jugendlicher mit der Arbeit am Tonfeld. În: Heinz Deuser. Bewegung wird Gestalt. Ed. Doering, Bremen 2004.
[4] Gustav Weiß. Erlebnispädagogik mit Ton. Neue Keramik nr.3/2005. Verlag Neue Keramik, Höhr-Grenzhausen,2005.
[5] Gustav Weiß, idem.
[6]Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998.
[7]Edmund Husserl. Meditaţii Carteziene, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994.
[8] Pszichológiai Lexikon, Magyar Könyvklub, Budapesta, 2002.
artavizuala21 