Ceramica între tradiţie şi experiment


În articolele pe care le-am scris am făcut incursiuni în diverse domenii ale artelor contemporane însă, am ignorat domeniul în care m-am pregătit – ceramica. Atât în Istoria Artelor, cât şi în cea a ceramicii am scris materiale care fac obiectul a două cărţi care, din păcate, datorită costurilor de tipar ridicate şi a faptului că nu am găsit sponsori au rămas, deocamdată, în proiectele mele de viitor. Pentru a nu ţine „la sertar” aceste materiale am să fac publice o parte dintre acestea. În cele care urmează voi prezenta ceramica, un domeniul al artelor vizuale ce se situează între tradiţie, meşteşug şi experimentalism.

Aflată la răspântia dintre tehnică şi artă, ceramica se alătură fenomenelor culturale actuale. De la primele recipiente modelate dintr-un boţ de argilă, la frumuseţea clasică a vaselor greceşti, de la fineţea porţelanului chinezesc, la exuberanţa Art Deco, de la obiectele funcţionale, la cele industriale sau instalaţiile care interacţionează cu spaţiul ambiental, aproximativ zece milenii de producţie ceramică, la scară planetară, ne stau înainte. Data naşterii acestei arte nu ne este cunoscută. Nu ştim nici prin ce împrejurare omul a avut ideea de a modela recipiente din lut şi a le arde în foc. Ceea ce ştim este că lutul a fost utilizat cu mult înainte de a descoperi schimbările structurale pe care le suferă în urma folosirii focului. Modelajul este unul dintre cele mai vechi meşteşuguri practicate de om. Miracolul însufleţirii lutului este însă strâns legat de cel al unei forţe care a fascinat şi speriat deopotrivă – focul. Magia arderii a fost cea care a transformat focul în mit şi simbol.

Istoria ceramicii începe în Neolitic, cu prima piesă din lut arsă intenţionat. O dată înfrântă această teamă înnăscută, de a manipula focul, ce a urmat a fost una dintre cele mai impresionante aventuri ale umanităţii. Olăritul este unul din cele mai vechi meşteşuguri, datând din epoca Neoliticului, adică cu mai bine de 6000 de ani î.Hr. În vremurile străvechi lutul era extras din locuri speciale dea lungul cursurilor de apă. Odată adus în gospodărie, după o perioadă de păstrare (dospire), argila era frământată cu mâinile, picioarele sau cu un ciocan mare de lemn, fiind amestecată cu apă. Pasta obţinută era curăţată de impurităţi, tăinduse în felii subţiri cu o lamă metalică şi apoi era lucrată manual sau la roată.

Olarii se aşezau de obicei în zone apărate de pericolul invaziilor, în regiunile deluroase sau muntoase, foarte rar în zonele de câmpie. O condiţie necesară era proximitatea carierelor de lut şi a pădurilor, de unde olarii luau lemnul necesar arderii vaselor. Un vas de lut valora cât conţinutul lui în grâu şi porumb sau cât dublul conţinutului în mere sau cartofi.

Prin materia componentă ceramica nu impresionează pe nimeni. Lutul este un simbol al materiei informe. Succesul  ceramicii se datorează, în primul rând, durabilităţii şi costului redus de producere. Lutul a însoţit omul din cele mai vechi timpuri, viaţa omului şi a lutului evoluând în paralel de-a lungul întregii istorii a umanităţii. Considerată mult timp corolar al aşanumitei „revoluţii neolitice”, originea ceramicii a început să fie privită, relativ recent, dintro nouă perspectivă. Epoca modernă a adus materialele ceramice la asemenea importanţă încât viaţa noastră de zi cu zi ar fi de neimaginat în lipsa acestora.
La sfârşitul secolului al XIXlea ceramica a suferit mutaţii radicale datorită industrializării. În mod paradoxal, în domeniul esteticii formelor şi decorului ornamental se constată o anumită stagnare. Metodele tradiţionale şi modelele istorice sunt abandonate în detrimentul unui stil revoluţionar.

O dată cu apariţia Pop Artului cultura kitsch este cea care transformă iconografia artei.
Artistul conceptualist Marcel Duchamp (18871968) şi artistul Pop Andy Warhol (19281987), ridică obiecte banale la rang de mare artă. Lucrarea lui DuchampFântână (1917), celebrul pisoar întors şi semnat „Mutt, este un mesaj ironic prin acţiunea în care un obiect banal, a cărui utilitate este schimbată, a fost scos din contextul său utilitar şi adus în cadrul unei galerii de artă. Duchamp pleca de la ideia că este o pierdere de vreme să produci în propriul atelier un produs care este deja fabricat la scară industrială. Experimentul artistic şi noile mijloace de comunicare prin intermediul artelor vizuale a funcţionat ca o atitudine politică şi ca o formă de dezidenţă. „Experimentul este mai mult decât o atitudine, decât tehnică sau un instrument de cercetare şi investigare, este o formă de artă liberă, o formă de aventură, de rezistenţă, chiar de dezidenţă şi de frondă”, spune profesorul universitar dr. Titu Toncian, Decanul Universităţii de Arte şi Design Cluj, în cartea sa Experimentalism şi tradiţie.

După a doua jumătate a secolului al XXlea, preocupările artistice din domeniul ceramicii se îndreaptă tot mai mult spre redescoperirea tehnologiilor străvechi şi aplicarea acestora în producţiile plastice care configurează noul limbaj vizual al artei postmoderne. Folosind noile cuceriri ale tehnicii şi arderile multiple la temperaturi ridicate, ceramiştii contemporani imprimă lucrărilor lor, „amprenta” unor structuri (mai ales cromatice), de cele mai multe ori controlate, pe care producţiile ceramice lear putea primi doar în urma trecerii timpului. Experimentele din domeniul ceramicii constituie în prezent un mijloc de expresie care transmite mesaje ce au semnificaţia unei acţiuni deliberate de investigare, argumentare şi demonstraţie. Construcţia unor forme abstracte, fără a mai îndeplini funcţia utilitară, de multe ori folosind interdisciplinalitatea diverselor domenii ale artelor sunt stări ale fanteziei care analizează fenomenele ce ne înconjoară. A pătrunde în universul simbolic al artei înseamnă a dezvolta gândirea simbolică prin care este căutată identitatea realităţii.

În cele care urmează voi prezenta doar doi dintre marii artişti din domeniul ceramicii contemporane care au revizuit termenul democratizării artelor vizuale. Sunt doi ceramişti a căror creaţie a pus bazele unui nou concept despre forma tridimensională. În zilele noastre imaginea artistică ocupă un loc infim în piaţa producţiei de imagine. Arta are însă un potenţial al inovaţiei permanente care derivă din efeortul de a depăşi  domeniul cunoaşterii.

Peter Voulkos (19242002), pe numele adevărat Panagiotis Voulkos, este un artist american, descendent al unei familii de origine greacă. În creaţia sa el a promovat Expresionismul Abstract în sculpturi ceramice ce au trecut prin demarcaţia dintre ceramica tradiţională, meşteşug şi arta plastică. A avut o remarcabilă carieră didactică. A predat la Colegiul de Artă şi Design din Los Angeles pentru o perioadă de cinci ani, începând din anul 1953. Sa mutat la Universitatea Berkley din California în anul 1959, unde a fondat Departamentul de Artă ceramică. Cea mai bună caracterizare a lucrărilor lui este cea de „primitivism sălbatic”, definire dată de forma obiectelor obţinute şi a metodelor de lucru folosite, care sunt, parcă, desprinse din străvechile preocupări ale omenirii. Începând cu 1957, Peter Voulkos a lucrat întrun atelier din Los Angeles compoziţii de mari dimensiuni, de peste şase metri, prin asamblarea unor forme spaţiale voluminoase, montate pe plachete, deformate şi reasamblate. A studiat diferite tipuri de cuptoare cu ajutorul cărora explora noi suprafeţe ale materialelor de lucru ceramice şi a studiat tehnici din Japonia în care este folosită argila Shigaraki.

A construit un cuptor de tip anagama cu ajutorul căruia explora noi suprafeţe ale materialelor de lucru ceramice. Prin adoptarea acestei tehnici în care obiectul ceramic este expus efectelor directe ale flăcării şi glazura este formată aleatoriu cu ajutorul cenuşii depuse în cuptor, formele plastice ale lucrărilor lui Voulkos devin imprevizibile, fiind produsul spontan al procesului creator.

Printre elevii lui s-au numărat nume ale artiştilor ceramişti ce au devenit foarte cunoscute. Dintre aceştia, poate cel mai important, este Paul Soldner care în anul 1954 a devenit elevul lui Voulkos. Cu Voulkos ca profesor şi Soldner ca tănăr student sala de curs a devenit un adevărat atelier de creaţie, un spaţiu în care cei doi se „dezlănţuiau” şi se întreceau în meşteşug. Soldner va continua cariera didactică a lui Peter Volkos. Ca profesor, Soldner a ajutat în stabilirea programului didactic, unde a făcut mai multe modificări la echipamentele destinate departamentului de ceramică, inclusiv a unui tip de cuptor pentru temperatură joasă, în care se introducea sare în timpul arderilor. În 1955, a fondat echipamentul de Olărit „Soldner”, considerat o invenţie proprie. A început să producă obiecte funcţionale asimetrice, cu forme fluide. Această „rupere” a simetriei compoziţionale este dată de folosirea tehnicii Raku, rezultând configuraţii obiectuale, pe suprafaţa cărora, artistul intervenea cu noi structuri modelate şi aplicate liber.

Ceramica este văzută la ora actuală ca o manieră de a iventa forme pentru a exprima idei. Cultura postmodernă este o cultură a imaginilor pe care societatea le produce. Procesul de iniţiere începe încă din atelierele şcolii. Demersul pedagogic al studierii artelor focului presupune asimilarea de cunoştinţe din cultura ceramicii, constituite pe bază de informaţii, folosind în acelaşi timp mecanisme creatologice ce explorează legi compoziţionale. Poate, o dată cu Pop art-ul pariul cu aşa numita cultură kitsch a fost pierdut… Imaginile captivante şi estetica artificială, extrem de articulată, devin un centru de atracţie şi fascinaţie în lumea contemporană. Pentru a putea defini ansamblul care constituie lumea contemporană a formelor vizuale este necesar un permanent contact cu mesajul obiectual al creaţiei artistice care, în societatea actuală, aparţine tehnologiei ce ignoră relaţia dintre frumuseţe, autenticitate şi artă. În conceptul contemporan al artelor ceramica nu mai reprezintă materia în sine, ci s-a impus ca o activitate artistică cu mare potenţial expresiv. Lucrul cu argila a transformat arta modernă, care nu mai este o simplă înmagazinare de obiecte, ca recurs la tradiţie, ci o cale de a participa la înţelegerea lumii contemporane şi formarea cadrului cultural-artistic. (Grigore Roibu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s